poezie

by

Mai plângeţi

Mai plangeti !

by barzilaiendan

Nu-i in zadar un plans durut,
Varsate lacrimi peste stanca,
In strans suvoi, in nevazut
prin crapaturi s-ajunga-n lunca.

*

L-asteapta brazda cea de rod,
L-asteapta firul ce-l va stringe
Si-l va rodi in alt norod,
Ce sus pe stanca iar va plange.

*

Durerea, cind e din prea plin,
Cand e din inimi de iubire,
Va naste iar in cei ce vin
Acelasi dor spre curatire.

*

Cand lacrimi se ivesc in ochi
Si cand in suflet cad suspine,
Nu dispera si nu te-opri
Atatia alti depind de tine !

Daniel Branzai

 

by

Domnul vine

Se-aude glasul trâmbiţei sunând

Şi semnul pregătirii este dat.

Aprindeţi candela fecioare inţelepte

Că vine-al slavei mare Impărat!
*
  Mireasa-mpodobită-aşteaptă clipa
  Când din vazduh, ca fulgerul ceresc
  Veni-va Domnul să o ducă-acasă
  Cu tot alaiul Lui impărătesc..
*
  Să fim cu toţii astăzi pregătiţi
  Cu candelele-aprinse, veghetori
  Că Mirele-I aproape, clipa-i gata,
  Aripile-s deschise pentru zbor.
*
  Cu inimile pline de cântare
  Pământului să îi strigăm cu bucurie
  Că vine Mirele! Să-şi ia mireasa
  Sus, în a Slavei Lui Impărăţie.
                                    Victorita Florea
by

Cu Domnul

Cu Domnul stau de vorba in zorii diminetii
Si mainile-mi ridic spre cerul plin de stele.
Si orice temeri, spaime, din zilele vietii,
Fac un buchet de lacrimi la tronul Lui, din ele.
*
I-am cunoscut Iubirea, I-am cunoscut Puterea
Si totusi indoiala, perfida si haină
Mi-asvarle-ncet mantaua de deznadejde plina
Si-acopera fiinta-mi sa nu mai am lumina.
*
Ma tem pana la moarte, si sufletu-mi suspina.
Am buze necurate, doar Tu ma poti spala
In sfanta-Ti suferinta. Si-n haina Ta divina
Esti singurul sub soare ce poti a ma-mbraca.
*
Imbraca-ma cu harul, imbraca-ma cu pace,
Te rog sa-mi dai Isuse din mila Ta sublima,
Cuvantul, Painea vietii sa-l am cu-nbelsugare
Sa pot unde m-ai pus, sa pot sa fiu lumina!
Victorita Florea
by

Când vine ispita

*

Când vine ispita, şi drumul e greu,

Atunci când n-am pace în sufletul meu,

Alerg la Golgota! La cruce, plângând,

La mila lui Isus, la Mielul cel blând.

*

*

Mă-ntreb în tăcere, şi strig către Cer!…

Când vine necazul, nădejdile pier?

Şi fiinţa mea slabă, făcută din lut

In mâna Lui Sfântă ia nou început!

*

M-aşează pe roată şi-ncepe uşor

Să dea formă nouă la fragedul ol,

Apoi cu blândeţe, mă pune la loc

Şi-n marea-i Iubire, mă curăţă-n foc!

*

Şi focul mă arde! Dar jarul rămas

Aprinde într-una al rugilor ceas,

Şi Domnul mi-arată acum, şi mereu,

Că El e Olarul, iar lutul sunt…eu!

Victoriţa Florea

Arad  Sega

by

Priveşte-mi prietenii

Priveste-mi prietenii
*
*
Priveşte-mi prietenii-n ani grei
Privirea-Ţi odihneşte-n ei
Şi stai în ei sau ia-i la Tine
Respiră-n ei suflări divine
Zâmbeşte chipul Tău în ei
Şi lacrimi grele să le iei,
Să Te cunoască, să Te ştie
Şi Doamne-n moarte Tu-i învie!
*
Hai, priveşte-mi prietenii.
Când luna sus va răsări
Arată-Te in nopţi târzii
Şi-n visul lor trudit să stai.
Iar ziua-n umbra lor păşeşte
Şi-adu-le adieri din rai
Formează-le structuri de nea
Formează-i in lumina Ta.
In ochii Tăi care nu pier
Albaştri de atâta cer
Şi-n sufletele incordate
Coboară din inaltul bolţii
Iubirile-Ţi inaripate.
*
Priveşte-mi prietenii şi-mi spune
“Atât cât lumea o să fie
Prietenii imi sunt, sub curcubeu,
Prietenii Prietenului Meu!”
*
Şi-atât cât lumea o să fie
Tu fă-mă mai aproape Ţie!
by

Când inima…

Când inima…

*

Autor: Costache Ioanid

*

Când inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvântat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.

*

*

De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svârli în flăcări ori sub un dâmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate când voi privi din cer.

*

Peste câmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vânt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pământ.

*

Uitarea nu mi-i dragă, dar nici nu mă-nspăimântă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfântă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

*

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămâne veşnic iubirea lui Isus.

by

Dacă ne-adunăm în Domnul

Dacã ne-adunãm în Domnul, dacã-avem al Lui Duh sfânt,
Dacã inimile noastre una-n pãrtãsie sunt,
Dacã-avem a Lui iubire, dacã-avem al Lui sfânt tel,
Orisicând în adunare, e prezent cu noi si El.

*
Astfel, Tatãl ne ascultã dorul nostru ne-mplinit,
Astfel, Fiul ne vorbeste prin Cuvântul Lui sfintit,
Astfel, Duhul ne îndrumã în tot lucrul Sãu deplin,
Si-ntre noi se vede rodul mult, si dulce, si divin.

*
Dar când fãrã unitate si iubire ne-adunãm,
Când nici dor, nici pãrtãsie nu avem si nu cãutãm,
Când trãim pãcate-ascunse, când ni-e gândul mânios,
În zadar atunci ne strângem: ne-adunãm fãrã Hristos.

*
Dumnezeule, ai milã, nu lãsa-ntre noi nicicând
Lipsa Ta si nelucrarea Duhului ceresc si sfânt,
Nu lãsa-ntâlnirea noastrã fãrã dragoste si har,
Ca sã nu ne fie lupta si-alergarea în zadar!

Nicolae Moldoveanu

by

Cât de măreţ e Dumnezeu

Cât de măret e Dumnezeu!
*
Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.
*
Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!
*
Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura…
*
La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
Şi heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!
*
Şi cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aştern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!
*
Şi-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare
eu voi şopti cu adorare:
E Tatăl meu…
by

Aşa ai vrut Tu

Dacă-ntr-o tainică vreme
din lut Cineva mă făcu,
şi dacă sunt om, şi nu vierme,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu…Dacă am grai şi nu muget
să spun ce iubesc şi ce nu,
dacă am harul să cuget,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă întâia zidire
deplin în păcat se pierdu,
când totuşi mi-ai dat izbăvire,
o, Doamne, aşa ai vrut Tu.

Dacă m-ai scos din neghină,
nu viaţa-mi urâtă-Ţi plăcu.
Nu eu am vrut iarăşi lumină,
o, Doamne, ci Tu, numai Tu.

Iar dacă voi merge odată
la Cel ce din Duh mă născu,
voi spune de-a pururea: Tată
Te laud c-aşa ai vrut Tu!

Costache Ioanid
by

Nu aşa, nu-i bine, Tată…

,,Nu așa, nu-i bine, Tată …”

„Iosif i-a zis tatălui său: «Nu aşa, tată, căci acela este cel întâi-născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.»“ (Geneza 48.18)

„În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: «Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!»“ –  (Matei 11.25-26)

„Nu aşa, nu-i bine, tată!“
Zise Iosif sus şi tare
Căci i se părea ciudată
A lui Iacov comportare.

N-ar fi vrut nicicum să-i lase
Mâinile încrucişate,
Căci nu Efraim, Manase,
El fusese primul frate!

Nu ştia că cel mai mare
Nu-i întâiu-ajuns în lume:
Cerul alte reguli are
Soarta omului s-o-ndrume…

Dar, în timpul vieţii Sale,
Domnul nostru-a spus odată:
„Văd ce Tu-ai găsit cu cale
Şi Te laud, Sfinte Tată!“

*****

„Nu aşa! Ah, nu, Părinte!…“
Mi-a sunat la fel protestul
Când, în vreun cuptor fierbinte,
M-a pus Tata să-mi dau testul.

Am spus: „Nu aşa! Nu-i bine!…“
Când priveam cu jind la semeni
Şi-mi părea, printre suspine,
Bun şi rău c-ar fi fraţi gemeni.

„Tu, cosor lipsit de milă,
Nu aşa! Stai, nu se cade!
Tai mlădiţa cea sterilă?…“
„Da, s-aduci mai multe roade!…“

„Nu aşa! Nu este bine!…“
Am rostit în gând sau şoaptă
Când credeam că se cuvine
Să am soartă mult mai dreaptă.

„Doamne, nu se potriveşte
Să-mi presari cu spini cărarea!…“
Dar, azi ştiu: sub cruce creşte
Pom ce-aduce-ncoronarea.

„E corect? Nu mi se pare!
Să-mi faci ţăndări o comoară?…“
Dar, ce bincuvântare
M-aştepta în prag afară!…

Stau, cu fruntea aplecată,
Lângă tronul Slavei Tale:
Dă-mi Tu har, iubite Tată,
S-accept ce găseşti cu cale

Şi nicicând să nu pot spune:
„Nu aşa! Nu este bine!…“,
Ci să cred că lucruri bune
Vin mereu doar de la Tine…

Ticu Moisa – Bucureşti, 29 iulie 2012

Posted on August 11, 2012 by barzilaiendan