31 August

31 August

Geneza 25

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Esau şi Iacov au fost doi fraţi foarte diferiţi unul de altul. Totuşi, nici unul din ei nu a vrut să aştepte pentru ceea ce şi-a dorit. Esau nu a preţuit valorile familiei lui, căci a renunţat la un lucru foarte preţios pentru a-şi satisface foamea (un blid de linte). Iacov a dorit privilegiile fratelui său şi, neaşteptând timpul potrivit, l-a înşelat. Reacţiile copiilor, dar şi ale adulţilor sunt deseori exprimate prin răbdare sau prin nerăbdare, prin panică sau prin lipsa ei, prin mânie sau prin stăpânirea mâniei, prin îngrijorare sau prin lipsa îngrijorării etc.

Cuvântul ,,Aşteaptă!”, trezeşte reacţii negative şi în copii, şi în adulţi. Totuşi, aşteptarea poate fi benefică în conflictele care sunt gata să izbucnească. Aşteptarea poate să fie ca o protecţie în vreme rea, ca o umbrelă pe ploaie.

Exemplul lui Iacov şi al lui Esau ne arată ce se întâmplă când luăm decizii greşite şi când nerăbdarea preia controlul. Aşteptarea este dificilă pentru copii şi aduce frustrare adesea. Cu grijă, îi învăţăm să aştepte la semafor până când apare culoarea verde. Părinţii înţelepţi îşi pregătesc copilul pentru viaţă şi îl învaţă să aştepte timpul lui Dumnezeu pentru fiecare lucru. În Proverbe 22:6, ni se spune: ,,Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Noi ne încredem în Dumnezeu pentru toate evenimentele din viaţa noastră. Eclesiastul 3:1, afirmă: ,,Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”

Cum poţi să-l înveţi pe copilul tău să se bucure în timp ce aşteaptă anumite lucruri? Cum îl înveţi pe copilul tău să aştepte în curăţie, fără relaţii sexuale înainte de căsătorie? Cum îi explici că această aşteptare protejează viitoarea lui familie de boli, de o sarcină nedorită, sau de alte consecinţe grave? De asemenea, astfel se evită o relaţie bazată numai pe atracţia fizică, care nu are durabilitate pentru că îi lipseşte unitatea spirituală.

Te aude copilul tău că te rogi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă, pentru călăuzire şi dorinţa de a aştepta timpul Lui în orice lucru? El va învăţa de la tine că aşteptarea pentru timpul Domnului este un lucru normal pentru creştini şi va şti că are multe beneficii. Când înţelegerea noastră despre aşteptare creşte, ne încredem mai mult în Dumnezeu, în suveranitatea Lui şi ne bucurăm să depindem mai mult de El.

Aşteptarea cu răbdare indică maturitate! Aşteptarea cere disciplină. În mod natural, nimeni nu vrea să aştepte. Rar întâlneşti un copil care aşteaptă fără să se plângă sau fără să comenteze. Roagă-te Domnului să te ajute să îl înveţi pe copil să aştepte. Dumnezeu plănuieşte ceea ce este cel mai bine pentru fiecare persoană.

Aşteaptă cu răbdare timpul Domnului pentru fiecare lucru!

Detroit MI – Romanian Baptist Convention 2016 (2-5 Septembrie)

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

conventia-bisericilor-baptiste-2016

Mare este credinciosia Ta!

Din vesnicie in vesnicie Tu esti Dumnezeu! (Psalm 90:2)

Viata oamenilor este in continua cautare de temelii stabile si de puncte de reper. In viata crestinului atât la temelie, cât si la destinatie, avem credinciosia lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este credincios, crestinul are siguranta ca lucrarile din trecut ale lui Dumnezeu si promisiunile despre lucrarile din viitor ale lui Dumnezeu sunt realitati pe care se poate baza in viata de credinta.

View original post 84 more words

30 August

30 August

Geneza 25

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Sunt doi oameni. Sunt două căi. Sunt mai multe drepturi? Ce înseamnă dreptul de întâi născut? Ce zici despre naşterea din nou? Ce este naşterea spirituală? Este un drept pe care-l primim de la Domnul? Este un dar de la Domnul? Ce alegi să faci cu darurile minunate ale lui Dumnezeu? Eşti o persoană care iubeşte şi caută drepturile spirituale? Ce spun dorinţele tale? Ce arată căutările tale despre tine şi despre moştenirea ta spirituală? Cât de important este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine? Te întrebi uneori: ,,La ce îmi foloseşte să citesc Biblia, dacă sunt aşa de ocupată?” Cât de indiferentă eşti faţă de Cuvântul Domnului? Mulţi oameni nu au bani să cumpere o Biblie şi mulţi oameni nici nu ştiu că există o carte numită ,,Biblia”. Mulţi credincioşi care locuiesc în ţări în care creştinii sunt persecutaţi, se ascund de frica celor răi, atunci când au posibilitatea să citească Biblia. Iar noi, cei liberi, care avem toate drepturile, ce alegem?  Să ne vindem  dreptul pe lucruri deşarte şi  goale? Cât de mult preţuim dreptul nostru de a avea o Biblie, de a o citi şi de a o împlini? Cât de mult preţuim ceea ce Domnul spune că este valoros? Pe ce lucruri ieftine ne vindem drepturile câştigate cu sânge sfânt? Cât de multă atenţie acordăm lucrurilor sfinte?

Lupta dintre omul firesc şi cel duhovnicesc nu se termină niciodată. Cine este mai tare? Cel pe care îl hrănesc. Te hrănește Cuvântul Domnului? Cunoşti Calea Domnului? Biblia ne spune că există viaţă veşnică şi că ea este posibilă numai prin credinţa în Salvatorul, în Domnul Isus Hristos. Numai El poate să ne dea o nouă naştere. Te interesează mai mult lucrurile practice ale lumii şi dispreţuieşti învăţătura Domnului? Consideri că nu-ţi aduce profit?

Poate că te-ai născut într-o familie de creştini. Poate că eşti înconjurată de oameni care cinstesc Cuvântul lui Dumnezeu, îl citesc zilnic şi se roagă. Această moştenire este o comoară de preţ. Totuşi, dorinţa lui Dumnezeu este ca să păstrăm moştenirea şi să plătim orice preţ ca să o dăm mai departe. Dacă nu ai această moştenire, începe astăzi să-L cauţi pe Domnul şi El va transforma viața ta, casa ta, apoi te va ajuta să laşi o moştenire spirituală în urma ta.

Noi trăim în libertate şi ne închinăm în bisericile noastre fără ca cineva să ne urmărească şi să ne aresteze. Avem multe posibilităţi să citim Cuvântul Domnului şi să auzim mesaje biblice pe internet, la radio, la televizor sau în grupuri de părtăşie. Ne purtăm noi ca Esau şi dispreţuim moştenirea? Neglijăm biserica? Suntem devotaţi lucrării Domnului, la care El ne-a chemat? Cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Cât de flămânzi şi însetaţi suntem după neprihănire? Cât de mult tânjim după poftele noastre fireşti?

Dorinţele senzuale şi plăcerile lumeşti îneacă dorinţa după Dumnezeu şi voia Lui. Esau a zis cam aşa: ,,Plăcerile pământeşti sunt pe primul plan”. Domnul Isus a spus în Evanghelia după Matei, capitolul 6:33: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Astăzi, mulţi oameni îşi dispreţuiesc drepturile spirituale. Ce spun obiceiurile tale zilnice despre moştenirea ta spirituală? Cum dovedeşti că preţuieşti dreptul tău spiritual? Ai trăit săptămâna aceasta în concordanţă cu scopul şi cu planul lui Dumnezeu? Vei alege să trăieşti în recunoştinţă faţă de darurile lui Dumnezeu? Vei alege să te bucuri de moştenirea pe care El o pregăteşte pentru cei credincioşi? Vei căuta Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui mai întâi?

Lasă în urma ta o moştenire duhovnicească!

29 August

29 August

Geneza 25:19-26

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Esau a fost mai mare şi Iacov a fost mai mic. Esau a dispreţuit dreptul lui de întâi născut. În Evrei 12:16, ni se spune că Esau a dispreţuit darurile şi promisiunile Domnului, preţuind mai mult plăcerile trecătoare ale lumii. Apoi, Dumnezeu l-a respins pe el (Evrei 12:17). Acest lucru ne aminteşte despre lumea în care trăim noi. Cuvântul ,,Aşteaptă!”, nu este popular. Este important să așteptăm cu răbdare binecuvântările Domnului. Suntem nerăbdători, nervoşi şi plini de anxietate. În reacţia noastră negativă faţă de aşteptare sau în refuzul de a aştepta, pierdem beneficiile care vin odată cu răbdarea.

Aşteptarea aduce entuziasmul anticipării şi plăcerea curiozităţii. Aşteptarea aduce timp pentru productivitate. Plănuirea şi aşteptarea dau calitate aprecierii lucrurilor primite. Aşteptarea poate să fie o protecţie, în special în ceea ce priveşte relaţiile intime. În acest timp în care castitatea este desconsiderată (deşi practicile sexuale în afara căsătoriei sau înaintea căsătoriei duc la regrete, boli şi sarcini nedorite), aşteptarea aduce bucurie şi devotament pentru o viaţă întreagă. Aşteptarea cu răbdare indică maturitate.

Răbdarea este o roadă a Duhului Sfânt, o expresie a maturităţii creştine. Aşteptarea cere disciplină. Nimeni nu vrea să aştepte, de aceea, este nevoie de sacrificiu, de renunţare la dorinţele egoiste şi încredere în timpul lui Dumnezeu. Te bazezi pe puterea lui Dumnezeu? Cum rezişti la presiunea instinctelor naturale, care îşi cer drepturile imediat? Practici răbdarea? Îţi doreşti să te porţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fii plăcută în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu (Coloseni 1:10)?

Deşi Iacov este un personaj foarte important în Scriptură, este o persoană neînţeleasă de mulţi. Să nu-l judecăm greşit. Să nu neglijăm evidenţele care arată credinţa, hărnicia, perseverenţa şi dragostea lui faţă de Dumnezeu. Să-l subestimăm pe Iacov, înseamnă să ignorăm alegerea lui Dumnezeu, care l-a onorat pe Iacov. Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, este un refren repetat în Scripturi. Dumnezeu l-a iubit pe Iacov (Psalmul 47:4; Maleahi 1:2-3; Romani 9:13). Caracterul lui Iacov ne arată dorinţa inimii lui de a avea o relaţie specială cu Domnul. Câte lucruri bune poţi să spui despre Iacov? Poţi să spui un lucru bun despre fiecare persoană din viața ta? Cât de mult cauți să-i încurajezi pe alții apreciind calitățile lor? Tu ești o binecuvântare atunci când verbalizezi calitățile altora și îi încurajezi la dezvoltarea caracterului lui Dumnezeu în viețile lor.

Alegerile tale zilnice vor arăta care sunt valorile tale! Ce este important astăzi pentru tine, având în vedere alegerile tale? Ce poţi face astăzi ca să dovedeşti că preţuieşti relaţia ta cu Domnul? Vrei să începi să spui cel puţin un lucru bun despre fiecare persoană din familia ta, în fiecare zi? Roagă-te Domnului să vezi cum poți să fii o binecuvântare pentru alții.

Aşteaptă cu răbdare timpul Domnului pentru orice lucru!

 

27 August

27 August

Geneza 25:19-26

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Erau doi băieți în pântecele Rebecăi. Viaţa celor doi fraţi ne descoperă atitudinile lor. Înţelegerea atitudinilor celor doi fraţi ne clarifică lupta lor pentru binecuvântări şi drepturi.

Esau, primul născut, este cel păros (25:25). Poate că această descriere anticipează ocupaţia lui viitoare de vânător – a venit pe lume cu o haină de vânătoare, cu păr pe pielea lui roşie. Numele lui de mai târziu este Edom, care înseamnă roşu. Ca şi Ismael, Esau iubea sălbăticia şi spaţiile deschise. Era un expert în jocurile vânătoreşti. Din nefericire, nu apreciază valorile spirituale. Era senzual, materialist şi căuta să-şi împlinească imediat şi cu orice preţ poftele lui fizice. Pentru un blid de linte, şi-a vândut dreptul de întâi născut.

Esau şi-a arătat indiferenţa faţă de valorile lui Dumnezeu şi ale familiei lui atunci când s-a căsătorit. S-a căsătorit cu două femei canaanite, care practicau o religie idolatră. Rebeca a suferit mult în ceea ce priveşte atitudinea lui compromisă. Mai târziu, el realizează că a greşit în căsătorie. Esau a fost neglijent, nu a căutat voia lui Dumnezeu, ci a urmărit dorinţele lui. A crezut că poate să îmbunătăţească situaţia dacă îşi mai ia o soţie, o fată din familia lui Ismael.

Iacov a fost al doilea geamăn. La naştere, l-a urmat pe fratele lui aşa de aproape, încât a părut că îl ţine de picior. Această descriere ne dă o caracteristică predominantă a personalităţii lui. Iacov, ,,cu mâna de călcâiul fratelui său”, este o imagine a luptei care îşi ţine oponentul de călcâi, pănă când îl învinge. Oare nesiguranţa şi necredinţa stau la baza înşelăciunilor lui? Totuşi, după ce Îl întâlneşte pe Dumnezeu, este schimbat şi caută călăuzirea Lui.

Iacov era plin de afecţiune. A iubit-o pe mama lui – Rebeca, pe soţia lui – Rahela, pe doica lui – Debora, pe fiul lui – Iosif. Iacov a fost favoritul mamei lui. Cred că Rebeca i-a spus despre descoperirea lui Dumnezeu cu privire la viitorul lui, dar el nu a aşteptat timpul lui Dumnezeu, ci a căutat prin schemele lui să obţină şi dreptul de întâi născut, şi binecuvântarea. În ciuda înşelăciunii din inima lui Iacov, vedem în caracterul lui o apreciere profundă a promisiunilor lui Dumnezeu. L-a ascultat pe tatăl lui referitor la sfatul pe care l-a primit cu  privire la căsătorie.  Nu s-a plâns când a fost disciplinat de Dumnezeu pentru înşelătoria lui, ci mereu, L-a lăudat pe Domnul pentru ajutor.

Cu cine semeni mai mult: cu Esau sau cu Iacov? Cât de mult şi-au preţuit ei părinţii? Câtă onoare le-au adus prin purtarea lor? Cât de onoraţi sunt părinţii tăi de purtarea ta?

Preţuieşte părinţii pe care ţi i-a dat Dumnezeu!

Biblia audio / Lectura Ioan Ciobota ~ Radio Vocea Evangheliei ~ Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore!

Biblia audio / Lectura Ioan Ciobota ~ Radio Vocea Evangheliei ~ Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore!

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Biblia Audio RVE Timisoara Agnus Dei

Biblia Audio – http://www.rve-timisoara.ro/biblia

16Toată* Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos** ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17pentru ca* omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic** pentru orice lucrare bună.

Biblia

Ne bucuram sa va anuntam ca veti avea la dispozitie BIBLIA audio, lectura Ioan Ciobota de la Radio Vocea Evangheliei in mod permanent pe blogul nostru in partea de sus a blogului, pe locul nr. 2. Pe locul nr. 1 aveti la dispozitie versetul zilei de la Resurse Crestine. Dumnezeu sa va dea dorinta de a citi sau asculta Cuvantul Sau in fiecare zi!

Ioan Ciobota:

Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore!

== Trimite acest mesaj oriunde si oricui – toata lumea are nevoie de Biblie ! ==

Nu ai timp sa citesti?
Atunci poti ASCULTA toata Biblia (audio)…

View original post 145 more words

26 August

26 August

Geneza 25:19-26

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Rebeca aude de la Domnul. Ceea ce Domnul îi spune va deveni clar mai târziu, în istoria familiei şi apoi, în naţiunea lui Israel. Rebeca a realizat că va fi mamă a doi gemeni. Ei vor deveni două naţiuni: Edom şi Israel. Cele două naţiuni vor fi radical diferite una de alta şi vor rămâne despărţite pentru totdeauna. Istoria poporului Israel va fi mai puternică decât istoria Edomului. Faptul că cel dintâi născut va sluji celui de-al doilea reprezintă o tradiţie inversată. Proeminenţa, autoritatea şi moştenirea erau drepturi ale celui dintâi născut.

Alegerea lui Dumnezeu ca Iacov să ocupe poziţia de conducător, nu are nimic de-a face cu bunătatea celor doi copii. Dumnezeu putea să facă în aşa fel încât Iacov să se nască primul, dar Iacov, prin atitudinea lui faţă de Dumnezeu, a arătat că alegerea lui Dumnezeu este bună. Rebeca şi Iacov trebuiau să înţeleagă clar importanţa acestei descoperiri specifice. Cred că Rebeca i-a spus lui Iacov această descoperire de la Domnul, dar Iacov a căzut la acest examen.

Isaac s-a predat Domnului (Geneza 22), a fost  credincios şi supus  Domnului cu privire la căsătoria lui (Geneza 24), s-a rugat pentru soţia lui să rămână însărcinată (Geneza 25:21), a fost credincios şi perseverent (Geneza 26). Totuşi, când copiii lui au devenit adulţi, viaţa lui spirituală a ajuns la limite joase. L-a iubit mai mult pe Esau, care a dispreţuit dreptul lui de întâi născut şi chiar a ignorat poruncile Domnului.  L-a iubit pe Esau pentru că ,,avea gustul jocurilor sălbatice”. Amândoi iubeau vânătoarea. Pe de altă parte, Rebeca îl iubea mai mult pe Iacov, poate pentru că era alesul lui Dumnezeu şi era mai ascultător. Favoritismul părinţilor a contribuit la competiţia dintre cei doi fraţi.

Doamne, Te rog să mă ajuţi să mă rog atunci când am probleme, să aud vocea Ta şi să fac voia Ta. Cred, Doamne, că alegerea Ta este cea mai bună şi vreau să o accept, pentru că atitudinea inimii mele este importantă. Îți mulţumesc pentru că mă înveţi bunătatea, acceptarea voii Tale, credincioşia şi supunerea. Tu îmi aminteşti să preţuiesc poruncile şi învăţăturile Tale din Sfintele Scripturi. Tu mă ajuţi să-i iubesc pe alţii, fără să favorizez pe cineva în detrimentul altora.

Tu eşti aleasă de Dumnezeu ca să trăieşti conform voii Lui!

Abraham Lincoln

Image result for pray for america

Abraham Lincoln was a man who knew the importance of humility and gratitude—remembering God. On March 30 of 1863, President Lincoln issues a proclamation calling for a national day of humiliation, fasting, and prayer. These words will be familiar to many of you, but I think they’re words we need to hear again and again—and today, in our nation in particular. He said:

We have been recipients of the choicest bounties of Heaven; we have been preserved these many years in peace and prosperity; we have grown in numbers, wealth, and power as no other nation has ever grown. But we have forgotten God.

We have forgotten the gracious hand which preserved us in peace and multiplied and enriched and strengthened us, and we have vainly imagined, in the deceitfulness of our hearts, that all these blessings were produced by some superior wisdom and virtue of our own.

Intoxicated with unbroken success, we have become too self-sufficient to feel the necessity of redeeming and preserving grace, too proud to pray to the God that made us. It behooves us, then, to humble ourselves before the offended power, to confess our national sins and to pray for clemency and forgiveness.

Oswald CHAMBERS: Posibilitatea rugăciunii și lupta rugăciunii

George's avatar„A venit Învăţătorul şi te cheamă.”

Mat 6.6„Când te rogi, intra în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.”

Matei 6:6

Posibilitatea rugăciunii si lupta rugăciunii

Isus n-a spus: „Visează despre Tatăl tău care este în ascuns”, ci roagă-teTatălui tău care este în ascuns”. Rugăciunea este un efort de voinţă. După ce am intrat în odăiţa noastră si am închis uşa, cel mai dificil lucru de făcut este să ne rugăm. Nu ne putem aduna mintea să funcţioneze în ordine şi primul conflict îl avem cu gândurile rătăcitoare. Marea bătălie în rugăciune este să învingem gândurile care ne distrag.

View original post 4,358 more words

23 August

23 August

Geneza 27:1-28:9

Geneza 27:2: ,,Isaac a zis: „Iată că am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele”.”

Cum a îmbătrânit Isaac? Cum ai descrie persoana lui Isaac? Cum ai descrie calităţile şi defectele lui? Cum ai prezenta relaţia lui cu Dumnezeu? Cum ai prezenta relaţia lui cu familia lui? Cum ai prezenţa relaţia lui cu alţii? Ce lecţii ai învăţat din viaţa lui Isaac? Pune numele tău în locul lui Isaac și pune-ți aceste întrebări.

Biblia ne prezintă o singură persoană perfectă: Domnul nostru Isus Hristos! Isaac nu a fost perfect. A făcut greşeli care au adus consecinţe grave în familia lui. A ajuns să îşi piardă vederea. Dragostea faţă de mâncare şi confort i-au adus şi întuneric spiritual. Dorinţele lui au rănit familia lui. A avut doi fii: Esau şi Iacov. Dumnezeu a avut un plan pentru fiecare, încă înainte de a se naşte. Isaac a ignorat planul lui Dumnezeu şi a judecat lucrurile într-un mod firesc, uman. Atitudinea lui faţă de copiii lui nu a plăcut Domnului.

Iacov a tânjit în inima lui să facă parte din planul măreţ al lui Dumnezeu, să aibă dreptul de întâi născut. În schimb, Esau a neglijat dreptul lui pe care îl avea de la naştere. Oare de ce Isaac nu a văzut că Esau este dezinteresat de poruncile lui Dumnezeu? Oare de ce Esau şi-a luat două neveste necredincioase? Isaac a fost orb faţă de păcatul fiului său, Esau, ba chiar îl prefera în defavoarea lui Iacov. Isaac a plănuit să-l binecuvânteze pe Esau pe ascuns, dar nu a putut ascunde planul lui de Rebeca, soţia lui, care îl iubea mai mult pe Iacov. Planul lui Isaac nu putea fi ascuns de Dumnezeu în nici un caz. În ciuda planurilor lui, Isaac l-a binecuvântat pe Iacov, care a fost alesul Domnului. Planul lui Dumnezeu se împlineşte întotdeauna!

Când Isaac a auzit adevărul, a tremurat. Cât de departe a alunecat Isaac de la relaţia lui cu Dumnezeu? Noul Testament nu ne prezintă căderile lui Isaac, ci numai faptul că s-a supus lui Dumnezeu şi şi-a binecuvântat copiii. Ultimele porunci pe care i le-a lăsat lui Iacov ne arată că Isaac a continuat să caute voia lui Dumnezeu (Geneza 28:1-5). Iacov a preţuit foarte mult promisiunile lui Dumnezeu, mai mult decât toate lucrurile.

Cum este viaţa ta? Plină de urcuşuri şi coborâşuri? Unde este atenţia ta? Cum te-a vindecat Domnul prin consecinţele căderilor tale? Ce decizii iei acum în viaţă şi ce consecinţe au ele asupra familiei tale?

Doamne, ajută-mă să-Ţi rămân credincioasă până la sfârşitul vieţii mele!