28 Ianuarie

28 Ianuarie

Geneza 2:18-25

Geneza 2:22: ,,Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.”

Dumnezeu l-a creat pe Adam să poarte responsabilităţile şi să-şi exerseze autoritatea pe pământ. El a dat nume tuturor animalelor. De ce a adus Dumnezeu animalele înaintea lui Adam ca el să le dea nume? Ca Adam să se bucure? Să se implice şi să-şi asume responsabilităţi? Să înveţe să aibă grijă de ele? Să vadă diferenţa mare care există între animale şi om?

Nici un animal nu a răspuns la marea lui nevoie de tovărăşie. Dumnezeu intenţiona să-i dea tot ce-i doreşte inima. În acelaşi timp, Dumnezeu pregătea un loc pentru femeie, ca ea să primească dragoste şi îngrijire de la Adam. Adam şi Eva au avut nevoie unul de altul ca să împlinească scopul lui Dumnezeu de a stăpâni pământul. Ei au aparţinut aceluiaşi trup. Au aparţinut unul altuia. Femeia a fost luată din bărbat.

Dumnezeu le-a interzis să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Ei au fost chemaţi să recunoască dependenţa lor de Dumnezeu şi să experimenteze viaţa, urmând instrucţiunile Creatorului.

Mai târziu, Moise spune poporului Israel în Deuteronom 30:19-20: ,,Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov”.

Cât Îl onorează relaţiile tale pe Domnul? Cât Îl reflectă relaţiile tale pe Domnul? Ce spun alegerile tale despre relaţia ta cu Domnul? Eşti însingurată, în nesiguranţă sau frustrată? Te îndoieşti de relaţia ta cu Dumnezeu? Ai pierdut ocazia de a recunoaşte că Dumnezeu te-a creat ca să ai o relaţie specială cu El? Te vei ruga să ţi Se descopere pe măsură ce citeşti cartea Geneza? Te vei încrede în El că o să-ţi poarte de grijă? Alege viaţa ca să trăieşti tu şi casa ta, iubindu-L pe Domnul!

Cât de mulţumită eşti cu ceea ce ţi-a dat Domnul? Cât de mulţumită eşti cu ceea ce faci acum? Este mult stres, presiune sau plictiseală în viaţa ta? Sau creşti din punct de vedere intelectual şi spiritual prin ceea ce faci, pentru că tu conştientizezi că eşti în prezenţa Creatorului tău tot timpul şi vrei să reflectezi imaginea Lui prin felul în care gândeşti, vorbeşti, acţionezi? Este diferită munca ta dacă ai această motivaţie?

Dacă eşti căsătorită, cum demonstrează căsătoria ta scopul pentru care Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva? Care este lucrarea lui Dumnezeu în căsătoria ta? Cum te schimbă Dumnezeu pe tine prin partenerul de viaţă pe care ţi l-a dat? Cum birui dificultăţile vieţii? Te vei ruga în fiecare zi pentru căsătoria ta? Vei crede că El va pune încredere şi dragoste în casa ta? Faci lucrarea pe care ţi-a dat-o Domnul în familia ta (Efeseni 2:10)? Alegerea ta de a sta aproape de Dumnezeu, prin credinţă, te va ajuta să fii productivă şi plină de bucurie.

Fii mulţumită pentru că eşti femeie şi stai aproape de Domnul!

 

MARIA GRECEA: «Cea care a investigat cazul este colega lui Ruth Bodnariu de la școala de asistenți medicali. A fost invidie colegială»

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

MG-620x400

Scris de Alina Boghiceanu pe 25 ianuarie 2016

Deputata PNL Maria Grecea, unul dintre membrii delegației parlamentare care a mers în Norvegia pentru a afla cum stau lucrurile în cazul Bodnariu, a declarat într-un interviu, pentru Jurnalistii.ro, că cei doi soți, Marius și Ruth Bodnariu, trăiesc un adevărat coșmar, care ar fi pornit dintr-o invidie colegială.

View original post 564 more words

27 Ianuarie

27 Ianuarie

Geneza 2:18-25

Geneza 2:22: ,,Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.”

În capitolul întâi din Geneza, Dumnezeu a zis că este bine şi foarte bine, tot ceea ce a creat El. În capitolul 2 din Geneza, Dumnezeu spune că nu este bine ca omul să fie singur. Adam nu avea un ajutor. Dumnezeu este aşa de bun, încât i-a dat lui Adam o soţie. Adam nu a ştiut că are nevoie de ea. Oare când a văzut că animalele au câte o pereche s-a gândit că el însuşi nu are o parteneră?

Dumnezeu nu a creat-o pe Eva din capul bărbatului, căci ea nu trebuia să îi fie superioară lui Adam. Dumnezeu nu a creat-o pe Eva din picioarele lui Adam, căci ea nu îi este inferioară şi nu trebuie călcată în picioare. Dumnezeu, cu mâna Lui, a creat-o pe Eva cu multă dragoste, cu sensibilitate şi cu bunătate. A luat-o din coasta lui Adam, care este aproape de inima lui, căci ea are nevoie de dragostea, de grija şi de protecţia lui. Bărbatul şi nevasta trebuie să fie loiali unul altuia mai mult decât oricui (după Dumnezeu).

Imaginează-ţi prima căsătorie: o femeie şi un bărbat. Eva a fost darul lui Dumnezeu pentru Adam. Omul trăieşte în relaţii şi prin ele Îl glorifică pe Dumnezeu. Oare relaţiile dificile Îl glorifică pe Dumnezeu? Cum? Există în orice relaţie un dar de la Dumnezeu pentru om? Cu toţii ne dorim relaţii plăcute, calde, blânde şi căutăm oameni generoşi; o, dar cum ne schimbă Domnul în relaţiile dificile? Oare ,,eu” trebuie să mă schimb în relaţiile dificile?

De câte ori te-ai rugat ca Domnul să-i schimbe pe cei din jurul tău?

De câte ori te-ai rugat ca Domnul să-l schimbe pe soţul tău?

De câte ori te-ai rugat ca Domnul să te schimbe pe tine?

De câte ori te-ai rugat să înţelegi de ce a pus Domnul o persoană dificilă în viaţa ta? Pe cine crezi că foloseşte Domnul în viaţa ta, că să-I cunoşti bunătatea şi harul? Ce persoană a fost pusă de Dumnezeu în viaţa ta pentru a te ruga pentru ea? Când a fost ultima dată când Dumnezeu Şi-a arătat bunătatea prin tine faţă de cineva, faţă de o persoană dificilă?

Relaţiile sunt hotărâte de Dumnezeu pentru un scop: ca să-L glorifice pe El! Recunoşti scopul Lui în relaţiile tale? Cum vei trăi săptămâna aceasta în relaţiile dificile din viaţa ta? Vei lăsa puterea Duhului Sfânt să ducă la bun sfârşit lucrarea la care ai fost chemată?

Dumnezeu doreşte să aibă o relaţie personală cu fiecare om. Dumnezeu a avut grijă de Adam şi i-a dat o nevastă. Cum ştii că El are grijă de tine? Ce ţi-a dat ţie Domnul în săptămâna aceasta? Bunătate? Bucurie? Iertare? Cum te bucuri azi de relația ta cu Domnul?

Păstrează o relaţie personală cu Dumnezeu!

26 Ianuarie

26 Ianuarie

Geneza 2:4-17

Geneza 2:7: ,,Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Dumnezeu este Dătătorul vieţii! Într-un fel unic, Dumnezeu a pus ceva din El în om. De la început, omul a fost foarte aproape de Dumnezeu. În grădina Eden, omul a avut tot ce avea nevoie, căci Dumnezeu a pregătit totul pentru el. Grădina Eden se afla între cele două râuri:  Tigru şi Eufrat, dar a fost distrusă de potop pe vremea lui Noe. Descrierea râurilor are şi un înţeles spiritual, căci Scriptura foloseşte simbolul apei ca pe o imagine a traiului bun, a abundenţei şi a vieţii veşnice. Domnul Isus i-a promis femeii de la fântâna din Samaria un izvor de apă înlăuntrul ei, un izvor care va ţâşni în viaţa veşnică. De asemenea, Scriptura vorbeşte despre Duhul Sfânt care este apa vie. În Ioan 7:38, citim: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”  Spunea  cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.”

Iată ce ne spune Ioan în cartea Apocalipsa 22:1-2: ,,Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca şi cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.  În mijlocul străzii ei şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor.” Cartea se încheie cu o chemare pentru cei care sunt însetaţi; ei sunt invitaţi să vină şi să bea din apa vieţii. Grădina Eden este o imagine a prospeţimii, a abundenţei care este numai în Dumnezeu şi numai de la Dumnezeu. Izvoarele Lui dau viaţă pământului.

Adam a fost un om perfect. Cred că a fost foarte puternic din punct de vedere fizic, intelectual şi emoţional. Dumnezeu l-a educat şi l-a dezvoltat. Munca pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o l-a provocat şi i-a stimulat toate abilităţile. A cultivat grădina, dar nu sub presiune şi stres.

În lumea noastră, munca are conotaţii negative. De la început, Dumnezeu l-a creat pe om ca să muncească, nu să se distreze. Domnul ne-a dat minte şi judecată ca să lucrăm pentru beneficiile noastre. Adam trebuia să păstreze grădina frumoasă şi în ordine. Omul Îl glorifică pe Dumnezeu atunci când are o atitudine corectă faţă de munca lui sau munca altora! În Efeseni 2:10, citim: ,,Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Ce lucru îţi cere Domnul să faci? Care este atitudinea ta? Slujeşti cu toată inima ta? Coloseni 3:23, spune: ,,Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.” Vei trăi conform celor spuse în acest verset? Trebuie să-ţi schimbi atitudinea în ceea ce priveşte lucrarea mâinilor tale?

Cred că Adam a ştiut mai multe lucruri decât cele ştiute de noi despre creaţia lui Dumnezeu (galaxii, ecosisteme, păduri, râuri etc.). Viaţa lui spirituală a fost la cea mai mare înălţime, căci stătea de vorbă cu Dumnezeu în fiecare dimineaţă, în răcoarea zilei. Adam L-a cunoscut pe Dumnezeu, a văzut că El este Creatorul atotputernic, dar a simţit că El este şi Cel ce poartă de grijă.

Contează enorm atitudinea ta faţă de muncă!

25 Ianuarie

25 Ianuarie

Geneza 2:1-3: ,,Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Dumnezeu a stabilit un tipar pentru noi, a ales o zi din şapte ca să fie specială pentru toţi cei ce vor să petreacă timp cu El. Lumea ne spune alte lucruri. Pentru lume, afacerile sunt mai importante decât Ziua Domnului, căci oamenii nu dau atenţie Domnului, nu apreciază Ziua Domnului şi nu vor ca activitatea lor să înceteze de dragul lui Dumnezeu.

Poporul Israel şi cei credincioşi din vremea Domnului Isus au sărbătorit ziua a şaptea (Sabatul). Biserica a început să sărbătorească prima zi din săptămână ca să onoreze învierea Domnului Isus. Ziua întâi a săptămânii a devenit Ziua de odihnă şi închinare pentru cei mai mulţi credincioşi. Totuşi, este bine să nu fim legalişti şi să nu intrăm în dispute cu cei ce cred diferit. Să ne amintim că Evanghelia este Evanghelia păcii!

Cât de importantă este Ziua de odihnă în casa ta? Care activităţi au cea mai mare prioritate în casa ta? Rugăciunea? Citirea Cuvântului? Închinarea? Odihna? Continui în această zi specială lucrurile neterminate în timpul săptămânii? Te duci la cumpărături? Te preocupă jocurile sportive? La care activităţi trebuie să renunţi ca să preţuieşti mai mult relaţia ta cu Domnul?

Dumnezeu a făcut ziua de odihnă ca noi să sărbătorim lucrarea Lui! Cum te pregăteşti pentru ziua Domnului? Ce activităţi ai putea să mai faci în această zi, pentru ca alţii să fie încurajaţi şi să fie recunoscători Domnului pentru lucrarea Lui? Cine are nevoie de ospitalitatea ta? Care frate bătrân s-ar bucura să te vadă şi să te audă cântând o cântare? În ce lucrări ale bisericii este nevoie de tine?

Dumnezeu nu a avut nevoie de odihnă. El S-a oprit şi a binecuvântat ziua de odihnă. Cât de des te opreşti din lucrul zilei ca să-L binecuvântezi pe Dumnezeu care îţi dă fiecare zi? Suntem prea ocupaţi? Ne lăsăm duşi de val? Omul începe să ÎL cunoască mai mult pe Dumnezeu atunci când încetează să fie prea ocupat cu lucrurile vieţii şi îşi fixează atenţia la Dumnezeu. Pentru lumea în care noi trăim, munca peste programul normal are o mare valoare. Unii oameni cred că trebuie să lucreze tot timpul. Cine nu se poate opri din lucru, nu-L înţelege pe Dumnezeu. Lumea nu vede o valoare în timpul petrecut cu Dumnezeu în închinare, în rugăciune şi în cercetarea Cuvântului. Ai timp să te gândeşti la Dumnezeu? Care sunt lucrurile care îţi umplu ziua Domnului? În funcţie de ce lucruri îţi programezi ziua Domnului? Cât de regulat petreci timp cu Domnul în meditaţie şi rugăciune? La care activităţi vei renunţa ca să petreci mai mult timp cu Creatorul tău? Vei învăţa să petreci timp cu El? Vei învăţa să-L păstrezi în atenţia ta? Nu-L pierde pe Isus din privirea ta!

Opreşte orice activitate

şi petrece timp cu Domnul în ziua de odihnă!

 

„Ochiţi” de Barnevernet pentru că băiețelul sărea în brațele mamei când aceasta îl lua de la grădiniță

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

   Fetita in brate

Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra familia (II)

by DIGI24.RO,  Andreea Nicolae & Laurențiu Mihu

Cazul de astăzi, al unui inginer originar din zona Moldovei, care a ajuns în Norvegia la 30 de ani, după ce lucrase la mai multe firme din străinătate, diferă din multe puncte de vedere de cele prezentate anterior.

View original post 626 more words

Marius Reikeras – Cifre Inspaimantatoare. Jurnalistul care le-a descoperit s-a cutremurat.

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Photo Obiectiv Vocea Brailei Photo Obiectiv Vocea Brailei

Marius Reikeras, avocatul norvegian, a transmis un mesaj scris de Erin P. Gregusson despre rapoartele despre copiii sub protectia CPS:

M-am uitat peste un raport, NIBR din 2005,  in care este documentat ca 70 de copii care sunt sub protectia Barnevernet, CPS, mor annual in Norvegia. Jurnalistul s-a cutremurat.

Dar astazi, am citit un raport, NOVA , despre aceiasi tema groaznica,in  care se prezinta situatia  copiilor de sub protectia CPS, incepand din 2014.

Situatia a mers din rau in si mai rau.

Potrivit ultimului raport, 95 de copii care sunt sub controlul CPS, mor in fiecare an in Norvegia. Echivalentul este de aproape 8 copii pe luna!

Cifrele acestea sunt inspaimantatoare  si foarte ridicate in comapratie cu copiii care nu se afla sub controlul CPS.

Acestea sunt cifre despre care nu vrem sa vorbim in Norvegia

Va rugam sa distribuiti aceste date.

Traducere AGNUS DEI Autor Marius Reikerås

Limba Engleza:

I have translated

View original post 106 more words

24 Ianuarie

24 Ianuarie

Geneza 2:1-3: ,,Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Când Dumnezeu S-a uitat la ceea ce a creat, a fost foarte mulţumit. Tot universul, de la firul de iarbă până la cea mai mare stea, era perfect. Totul era frumuseţe şi armonie. A urmat odihna. Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea. Ce înseamnă că Dumnezeu S-a odihnit? A încetat Dumnezeu orice activitate (Ioan 5:17)? Este odihna o încetare a activităţilor?

Când Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea, a pus-o deoparte ca să fie o zi specială pentru El. De la începutul lumii, El a ales o zi pentru El, ca să fie o sărbătoare în cinstea Lui. Lumea a fost făcută într-un echilibru perfect. Un timp regulat de meditaţie şi laudă la adresa Creatorului ne reînoieşte imaginea despre Dumnezeu. Sabatul a devenit mai târziu o lege în Israel şi Moise ne scrie în porunca a patra (din cele zece porunci), în Exod 20:8.11: ,,Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”

Sabatul şi circumcizia separau poporul Israel de toate celelalte popoare. Ai tu un timp pus deoparte pentru Domnul? Ai o zi specială în săptămână în care te bucuri mai mult decât de obicei de relaţia ta cu Dumnezeu? Te ajută această zi să te încrezi mai mult în Domnul, Cel ce poate să împlinească toate nevoile tale? Încetezi lucrul o zi pe săptămână? Cum sfinţeşti Ziua Domnului? Este Dumnezeu centrul bucuriei tale şi centrul bucuriei comunităţii în care te închini în această zi de odihnă? Dumnezeu a binecuvântat toată creaţia şi toată creaţia s-a bucurat de prezenţa Domnului. Felul în care respecţi Ziua de odihnă te separă în vreun fel de cei din jurul tău? Este Ziua de odihnă o zi de bucurie pentru tine?

Bucură-te în ziua Domnului şi sfinţeşte-o!

Norwegian Media Can No Longer Ignore Barnevernet Abuse

Delight in Truth's avatarDelight in Truth

ABC nyheter (Norwegian ABC news) is reporting something interesting in this article. Turns out that all is not well inside the Norwegian CPS called Barnevernet which 2 months ago unfairly confiscated the 5 Bodnariu children.

ABC news reports a day ago that Solveig Horne was well aware of Barnevernet abuses in 2013, just prior to her being promoted as minister of the department that oversees Barnevernet. In her discussion with a father who had his child traumatized by the CPS, Horne wrote:

“You are not alone to meet a child who does not [do well]… Now we are waiting in anticipation for what comes from the government, but we do not have high hopes. What we are experiencing is that no matter how many good laws we have, it seems as if CPS has its own laws [of/above] Norwegian law. It makes its assessments and checks this.”

This was said…

View original post 353 more words