Încurajare

1 pray*

Isaia 49:1-6

Isaia 49:6b

„Te pun ca să fii Lumina neamurilor,

ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

*

Ce înseamnă să duci mântuirea până la marginile pământului?

Fiecare persoană trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu. Fiecare persoană are nevoie de  Salvatorul. De multe ori uităm să aplicăm ceea ce ştim. De multe ori uităm să-L prezentăm celor din jur pe Salvatorul nostru.

Poporul Israel avea nevoie de un Salvator mai mare decât împăratul Cir. Poporul Israel trebuia să arate tuturor naţiunilor pământului cine este Dumnezeu şi care este binele care vine din trăirea după Legea Lui. Ei nu au reuşit. Au ajuns în robie, în idolatrie, departe de Dumnezeu.

Cine este Salvatorul? Ce chemare a avut El? De ce a fost gura Lui ca o sabie ascuţită, ca o săgeată ascuţită, ascunsă în tolba de săgeţi? De ce Robul Domnului este numit Israel?

Matei 1:21 ne spune: „Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

Trebuie să vorbim despre Salvatorul! Numai El mântuieşte! Numai El iartă păcatele!

Cuvântul lui Dumnezeu are putere de transformare când mesagerul vorbeşte la timpul „Lui”.

Cui i-ai vorbit din Cuvântul Domnului săptămâna aceasta?

Te-a convins Duhul Domnului că vorbele tale au rănit pe alţii? Îţi vei cere iertare?

Ce vei face ca să-ţi aminteşti că trebuie să vorbeşti Cuvântul Domnului?

Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la Robul Lui? Să dea mântuirea. Totuşi a ajuns descurajat. De ce? A crezut că a muncit în zadar. Domnul Isus nu a avut mare succes când a trăit pe pământ: poporul Israel nu L-a înţeles, ucenicii nu L-au înţeles de multe ori, Petru s-a lepădat, şi chiar El a ajuns să spună la cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Dacă Domnul Isus, Cel care a fost perfect în toate, a ajuns descurajat, s-ar putea ca eu şi tu să nu ajungem la descurajare? Noi suntem descurajate de multe ori chiar şi în lucrările noastre bune, dar nu rămânem descurajate, ci, învăţăm de la Domnul Isus că atenţia noastră trebuie să fie mereu la Dumnezeu, care ne va întări. La care descurajare trebuie să renunţi să să-ţi îndrepţi atenţia spre Dumnezeu? Pentru care lucruri trebuie să te încrezi în Dumnezeu? Fii curajoasă şi ridică-te din orice desurajare!

Domnul Isus a zis: „Dar dreptul Meu este la Domnul şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu”(4b). Poţi tu să spui că dreptul şi răsplata ta sunt la Dumnezeul tău?

Cunoşti pe cineva care are nevoie de încurajarea ta? Este păstorul tău descurajat? Cum ai putea să-i dai o încurajare? Te-ai gândit să-i trimiţi o felicitare cu versete de încurajare? Te-ai gândit să te rogi zilnic pentru el? Te-ai gândit să te rogi pentru soţia lui şi pentru copiii lui? El are nevoie de rugăciunile tale. Luna viitoare (octombrie) este luna aprecierii slujitorilor bisericii. Fă ceva frumos pentru păstorul tău, căci el vesteşte mântuirea.

 

Doamne, păzeşte inima mea de descurajare!

Doamne, ajută-mă să fiu curajoasă

şi o  încurajare pentru alţii!

 

Cât de mare este Dumnezeul tău? (8)

4 bigIsaia 40:27-31

„Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă. El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înoiesc puterea, ei sboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Ai spus vreodată că soarta ta este ascunsă dinaintea Domnului? Crezi că Domnul te-a uitat?

Ai spus vreodată că dreptul tău este trecut cu vederea? Crezi că drepturile tale sunt nebăgate în seamă? Eşti obosită? Eşti ostenită? Te clatini?

Am o veste bună pentru tine. Avem un Dumnezeu care nu oboseşte niciodată! El dă tărie celui obosit. El măreşte puterea celor slabi. El înnoieşte puterea celor ce aleargă. El nu vine şi pleacă, ci, rămâne veşnic. Este gata să ne ajute şi să ne dea odihnă.

Care este cerinţa din partea Domnului ca să primim promisiunea Lui (putere şi tărie)?

Este credinţa în acţiune. Evrei 11:1 şi Evrei 11:6

Trebuie să avem vorbele care să exprime credinţă, căci cuvintele sunt importante. Mărturiseşti credinţa ta? Vorbeşti şi citeşti cu voce tare Cuvântul care dă credinţă?

Noi obosim. Avem nevoie de odihnă. Dumnezeu nu are nevoie de odihnă. Dumnezeu lucrează tot timpul lucruri pe care noi nu le ştim. Când suntem slabi, ne împiedecăm şi cădem. Dumnezeu vine în ajutor şi ne întăreşte.

În care domeniu din viaţa ta ai obosit? Eşti obosită fizic, emoţional? În relaţii? În familie?

În care domeniu din viaţa ta ai căzut? Cum te încurajează acest pasaj din Isaia?

Tată ceresc, cred că soarta mea nu este ascunsă dinaintea Ta şi dreptul meu nu este trecut cu vederea înaintea Ta. Tu mă cercetezi şi mă cunoşti, căci Tu m-ai creat. Doamne, mă uit la Tine când sunt obosită şi aştept ajutorul Tău. Tu eşti bucuria şi tăria mea. Tu mă reenergizezi ca să pot umbla cu Tine. Mă încred în Tine, îmi înoiesc puterea, alerg pe cărarea neprihănirii, umblu în ascultare de Tine şi nu obosesc în facerea binelui. Cred că Tu eşti Cel veşnic, care ai făcut marginile pământului şi poţi să ai grijă de mine. Măreţia Ta este nepătrunsă şi atotputernicia Ta mă păstrează în siguranţă. Stau liniştită la umbra aripilor Tale şi Te laud, căci  mari şi minunate sunt lucrările Tale.

 

Inima mea spune: Doamne cât de mare eşti!

 

De ce merg la biserică??? ( 8 )

DE CE MERG LA BISERICA??

Ce fac EU personal,

in dreptul meu,

pentru a atinge scopul pentru care merg la Biserica, la intalnirea cu fratii mei si impreuna cu ei la intalnirea cu

Divinitatea???

*

 Intrebarea desi este pusa “sonor” ar trebui sa ne provoace la o analiza proprie!!!!

Iată ce spunea cineva:

 

,,Pt. mine curtea este f. importanta. Eu chiar ii indemn pe frati sa nu se grabeasca dupa terminarea serviciului. In cateva minute poti realiza mult. Asta nu inlocuieste partasia din biserica sau grupuri mici ci doar o completaeaza!

La biserica mea se mai ramanea mult in curte. Eram unul dintre ultimii care pleca.

Dar mai presus de toate conteaza inima cu care vii. Daca inima ii buna este OK in interior si afara sau acasa. Am citit de curand o carte: “Alege sa ierti” O carte “a la Wurbrand” Merita citita!!!

Primul capitol se ocupa de “RANITI” Cu parere de rau dar sunt f. multi printre noi. Nu are importanta unde vor fi tratati dar trebuie sa ne ocupam de ei. Partasia frateasca are si acest scop sa fim tratati, vindecati. Cuvantul din Iacov 5:16 nu are in vedere numai vindecarea trupeasca ci (dupa parerea mea mai intai) cea sufleteasca.

In concluzie: la o “curte” se poate aplica ceva tratament! Dupa experienta mea ranitii pleaca primii de la Biserica, nu raman la curte. (cu mici exceptii)

Domnul sa ne dea har sa fim printre cei ce acordam tratament…”

 

Iată ce spune cineva:

,,La prima intrebare nu am raspuns, dupa cum ati observat. La aceasta intrebare, mai importanata ca si prima, voi incerca sa raspund.

Desi sunt pastor simt ca nu fac ceea ce ar trebui sa fac. Faptul ca predic, mai vizitez cate o familie nu-i suficient…

Mai meditez la problema…”