Încurajare

1 pray*

Isaia 49:1-6

Isaia 49:6b

„Te pun ca să fii Lumina neamurilor,

ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”

*

Ce înseamnă să duci mântuirea până la marginile pământului?

Fiecare persoană trebuie să-L cunoască pe Dumnezeu. Fiecare persoană are nevoie de  Salvatorul. De multe ori uităm să aplicăm ceea ce ştim. De multe ori uităm să-L prezentăm celor din jur pe Salvatorul nostru.

Poporul Israel avea nevoie de un Salvator mai mare decât împăratul Cir. Poporul Israel trebuia să arate tuturor naţiunilor pământului cine este Dumnezeu şi care este binele care vine din trăirea după Legea Lui. Ei nu au reuşit. Au ajuns în robie, în idolatrie, departe de Dumnezeu.

Cine este Salvatorul? Ce chemare a avut El? De ce a fost gura Lui ca o sabie ascuţită, ca o săgeată ascuţită, ascunsă în tolba de săgeţi? De ce Robul Domnului este numit Israel?

Matei 1:21 ne spune: „Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

Trebuie să vorbim despre Salvatorul! Numai El mântuieşte! Numai El iartă păcatele!

Cuvântul lui Dumnezeu are putere de transformare când mesagerul vorbeşte la timpul „Lui”.

Cui i-ai vorbit din Cuvântul Domnului săptămâna aceasta?

Te-a convins Duhul Domnului că vorbele tale au rănit pe alţii? Îţi vei cere iertare?

Ce vei face ca să-ţi aminteşti că trebuie să vorbeşti Cuvântul Domnului?

Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la Robul Lui? Să dea mântuirea. Totuşi a ajuns descurajat. De ce? A crezut că a muncit în zadar. Domnul Isus nu a avut mare succes când a trăit pe pământ: poporul Israel nu L-a înţeles, ucenicii nu L-au înţeles de multe ori, Petru s-a lepădat, şi chiar El a ajuns să spună la cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Dacă Domnul Isus, Cel care a fost perfect în toate, a ajuns descurajat, s-ar putea ca eu şi tu să nu ajungem la descurajare? Noi suntem descurajate de multe ori chiar şi în lucrările noastre bune, dar nu rămânem descurajate, ci, învăţăm de la Domnul Isus că atenţia noastră trebuie să fie mereu la Dumnezeu, care ne va întări. La care descurajare trebuie să renunţi să să-ţi îndrepţi atenţia spre Dumnezeu? Pentru care lucruri trebuie să te încrezi în Dumnezeu? Fii curajoasă şi ridică-te din orice desurajare!

Domnul Isus a zis: „Dar dreptul Meu este la Domnul şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu”(4b). Poţi tu să spui că dreptul şi răsplata ta sunt la Dumnezeul tău?

Cunoşti pe cineva care are nevoie de încurajarea ta? Este păstorul tău descurajat? Cum ai putea să-i dai o încurajare? Te-ai gândit să-i trimiţi o felicitare cu versete de încurajare? Te-ai gândit să te rogi zilnic pentru el? Te-ai gândit să te rogi pentru soţia lui şi pentru copiii lui? El are nevoie de rugăciunile tale. Luna viitoare (octombrie) este luna aprecierii slujitorilor bisericii. Fă ceva frumos pentru păstorul tău, căci el vesteşte mântuirea.

 

Doamne, păzeşte inima mea de descurajare!

Doamne, ajută-mă să fiu curajoasă

şi o  încurajare pentru alţii!

 

Advertisement

Cum biruieşti prin necazurile vieţii?

Ioan 16:33 

,,V-am spus aceste lucruri

ca să aveţi pace în Mine.

În lume veţi avea necazuri,

dar îndrăzniţi,

Eu am biruit lumea.“

Cum pot birui în necazurile vieţii? Cum mă pot îmbrăca cu pace?

Îndrăzneala este foarte importantă. Am de dat o bătălie.

Viaţa mea este o ,,poveste de biruinţă“ petrecută pe un câmp de bătălie. Bătălia trebuie câştigată. Inima mea şi a celor din jurul meu trebuie câştigate. Îmi pun cu mulţumire armura pregătită de Domnul, mă înfăşor cu adevărul, leg bine ce este al meu (gândurile şi simţămintele mele), îmi păzesc dorinţele, chiar le schimb cu cele ale Lui, îmi deschid ochii la activităţile Lui, cer mereu lumină şi confirmare de la El, mă încred în El întrucât mă cheamă pe nume.

Tată,

mulţumesc pentru toate binecuvântările cereşti în Cristos. Vreau să-mi continui ziua sub ocrotirea Ta, rămânând în picioare, având mijlocul încins cu adevărul, fiind îmbracată cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna evangheliei păcii, cerând putere să sting săgeţile arzătoare ale celui rău cu scutul credinţei, punând pe cap coiful mântuirii şi în mână sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu, făcând tot felul de rugăciuni prin Duhul şi veghind (Efeseni 6:14-18).

Mulţumesc pentru îngerii Tăi care tăbărăsc în jurul meu şi mă scapă din primejdie.

Mulţumesc pentru toţi ce se roagă pentru mine. Am nevoie de rugăciunile lor.

 Fii biruitoare în luptele tale zilnice!

Domnul să te ocrotească astăzi!