Isaia 56:9-57:21

Isaia 57:14 „Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum,

pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”

Cine trebuie să croiască un drum? Cine trebuie să pregătească o cale? Cine trebuie să dea  piedicile la o parte de pe calea celor ce sunt din poporul Domnului? Cine sunt păzitorii? Care este lucrarea păstorilor?

Cum sunt descrişi păzitorii şi păstorii în acest text?

Păzitorii sunt orbi, fără pricepere, câini muţi care nu pot să latre, aiuriţi, tolăniţi (leneşi), le place să doarmă, lacomi.

Păstorii sunt fără pricepere, umblă pe calea lor, nu pe calea Domnului, umblă după folosul lor şi nu se uită după nevoile altora, umblă după vin şi băuturi tari, fac ce este rău.

Domnul scoate la iveală falsitatea şi idolatria.

Cât de mult ne preocupă grija de fraţii de credinţă? Cât de mult ne protejăm, ne păzim unii pe alţii? Cât de mult ne rugăm pentru păzitorii şi păstorii din bisericile noastre? Oare cum este inima lui Dumnezeu când se uită la noi, la păzitorii şi păstorii noştri?

Dumnezeu va judeca pe fiecare.

Care este judecata Domnului pentru noii? Care este harul Domnului pentru noi?

Dumnezeu va da la iveală tot răul făcut de păzitori şi păstori.

Cei răi nu au pace spune Domnul.

Încă mai este har şi cei ce aleg să se încreadă în Dumnezeu pot fi iertaţi.

Dar sunt şi oameni neprihăniţi!

În comparaţie cu cei răi, cei neprihăniţi sunt chemaţi de Domnul acasă. Oamenii de bine sunt luaţi de pe pământ din pricina răutăţii. Cei ce umblă pe drumul cel drept se odihnesc de toată osteneala lor. Ei sunt salvaţi de la rău. Vedem aici că este o răsplată pentru cei ce mor în Domnul.

Va fi o judecată dreaptă când Dumnezeu va da la iveală toate relele: vrăjitoria, preacurvia, curvia, batjocura, minciuna, idolatria, uciderea copiilor, nesimţirea, mândria, lăcomia, înşelăciunea, necredincioşia, obrăznicia, nepăsarea.

Dar Dumnezeu va apăra pe cei credincioşi, pe cei smeriţi care croiesc cărări drepte, care pregătesc calea, care alungă piedicile de pe calea poporului Domnului. Domnul cel Preaînalt a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt ne vorbeşte: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Cum defineşti tu omul zdrobit, duhul smerit şi inima zdrobită?

Este sentimentul de vinovăţie prezent când omul este zdrobit?

Cum ai experimentat promisiunea lui Dumnezeu când ai avut o inimă zdrobită?

Doamne, Tu vezi când inima mea este zdrobită şi mă mângâi !