Lumina ta

Isaiah60_19*

Isaia 60:19-22

Isaia 60:19b „Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

şi Dumnezeul tău va fi slava ta.”

*

Care este răspunsul tău la gloria lui Dumnezeu? Ce impact are asupra ta gloria lui Dumnezeu?

Îţi doreşti gloria lui Dumnezeu? Dacă nu ai prezenţa Domnului în viaţa ta, o vei căuta, o vei cere prin rugăciune? Vei lăsa să strălucească prin tine prezenţa Domnului către alţii? Cum vei lăsa prezenţa Domnului să strălucească în relaţiile tale, în biserică, acasă? Cum vei acţiona în baza acestor adevăruri? Te vei ruga tu ca Domnul să schimbe viaţa ta în aşa fel ca să străluceşti înaintea altora prin prezenţa Lui în inima ta? Te vei ruga ca să-i atragi pe alţii la Hristos prin strălucirea prezenţei Domnului în viaţa ta? Ceri tu ajutorul Domnului să practici aceste adevăruri?

Transformarea pe care o face Domnul este veşnică.

Dumnezeu plănuieşte să strângă pe toţi credincioşii din întreaga lume la El. Evanghelia a fost vestită prima dată evreilor, (Romani 1:16) apoi neamurilor. Pentru toţi va fi o bucurie de nedescris. Toate darurile pe care le-a dat Dumnezeu omenirii vor fi aduse la închinare sub călăuzirea Duhului Sfânt şi folosite în slujba Domnului pentru totdeauna. Credinţa în Domnul Isus Hristos este începutul unei vieţi transformate prin Cuvântul şi Duhul Domnului. Răscumpărarea lui Dumnezeu şi darurile Duhului Sfânt dau lumina caracterului lui Dumnezeu înlăuntrul credinciosului. Chiar dacă acum suntem disciplinaţi de către Dumnezeu, El, Răscumpărătorul nostru, nu ne va părăsi, ci ne va transforma în aur curat (caracterul).

Harul lui Dumnezeu ne dă pacea. Nu există pace fără neprihănire.

Te vei uita după prezenţa lui Dumnezeu care aduce pace chiar şi în situaţia în care te afli? Cum te ridici şi cum te luminezi? A adus lumina lui Dumnezeu mai multă înţelegere şi direcţie vieţii tale? Cum vei pune în cuvinte adevărul care ţi-a schimbat viaţa? Este cineva în viaţa ta care se opune Evangheliei lui Hristos? Vei începe să te rogi pentru acea persoană?

Ce înseamnă pentru tine să ajuţi la construirea sfântului locaş?

Ce aduci Domnului pentru construirea sfântului locaş?

În care activităţi investeşti bani, timp, abilităţi şi aspiraţii?

 

Doamne, Tu mi-ai transformat inima pentru totdeauna!

Doamne, umple inima mea de prezenţa Ta!

 Doamne, Tu eşti lumina mea !

Advertisements

Lumina

1*

Isaia 60:19-22

Isaia 60:19b „Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

şi Dumnezeul tău va fi slava ta.”

*

Cum arată viaţa descrisă în aceste versete ?

Este o viaţă perfectă, o viaţă ca-n cer, în gloria lui Dumnezeu, în lumina Lui.

Cum compari Isaia 60 cu Apocalipsa 21:22-27 ?

Dumnezeu este lumină şi nu are nevoie de soare sau lună ca să lumineze. Lumina care vine de la soare în timpul zilei şi de la lună în timpul nopţii, va fi înlocuită cu o lumină veşnică care este Domnul (Isaia 60:19). Dumnezeu şi Mielul sunt lumina veşnică şi sursa bucuriei şi a mântuirii (în Apocalipsa). Nimic necurat nu poate locui în prezenţa Lui.

Pentru lumina (curentul) din casele noastre trebuie să plătim. Cum ar fi dacă Dumnezeu ne-ar cere să plătim pentru lumina pe care ne-o dă în fiecare dimineaţă ? Am avea bani să plătim ? Tot ce este mai valoros şi vine de la Dumnezeu, nu se poate cumpăra, nici plăti. Este cadoul Lui pentru noi. Cum mulţumeşti în fiecare dimineaţă pentru lumină, pentru soare, lună şi stele ?

Ce asigurare ai că aceste evenimente descrise în Isaia 60, se vor întâmpla ?

Eu cred Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune ce va fi şi cum va fi. Dumnezeu este credincios şi va face ce a promis. Cum te încurajează astăzi promisiunile în ce priveşte vremea sfârşitului ?

Când este greu în viaţă, mă gândesc că am un viitor şi o nădejde. Ceea ce trăiesc astăzi nu este sfârşitul istoriei mele. Mă gândesc cu bucurie la timpul când vom trăi totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu şi a Fiului Său, Isus Hristos. Nici nu pot să-mi inaginez cât va fi de minunat. Totul este aşa de nesemnificativ în comparaţie cu planul şi perspectiva lui Dumnezeu. Mare este răsplata celor credincioşi !

Zilele necazului vor trece. Nu va mai fi durere, nici suferinţă. Toţi oamenii vor fi neprihăniţi pentru că neprihănirea vine de la Dumnezeu, este lucrarea Lui. Toată gloria este a Lui. De unde ştiu ? Din versetul 21.

Ce mare transformare va fi ! Toţi oamenii neprihăniţi se vor bucura !

Slava lui Dumnezeu nu este dată oamenilor. Ea aparţine numai Domnului. Noi suntem neprihăniţi prin neprihănirea primită în dar prin Domnul Isus, nu datorită meritelor noastre.

Doamne, Tu eşti Lumina şi slava mea !

 Doamne, mulţumesc că ai trimis Lumina în inima mea !

 

Scoală-te, luminează-te !

1

Isaia 60:1-3

Isaia 60:1a

„Scoală-te,

luminează-te!”

*

Acest capitol începe cu o poruncă: Scoală-te, ridică-te! Luminează-te!

Dormi? Zaci? Boleşti?

Despre ce lumină se vorbeşte aici? Lumina a venit!

Ridică-te din mizerie şi luminează!

Ridică-te din problemele tale şi luminează!

Ridică-te din descurajare şi luminează!

Ridică-te din păcat şi luminează!

Care este răspunsul tău fată de caracterul lui Dumnezeu (Dumnezeu este lumină), revelat în Isaia? Cum simţi în inima şi spiritul tău aceste cuvinte: Lumina a venit!? Crezi că a venit mântuirea prin Fiul? Ai spus cuiva despre mântuire?

Care sunt rezultatele luminii?

Care este cea mai glorioasă imagine, scenă, apariţie, prezentare, pe care ai văzut-o vreodată?

Una din cele mai frecvent prezentate doctrine în Noul Testament este cea de a doua venire a Domnului. Cel mai glorios eveniment în viitor va fi revenirea Domnului. Va fi vizibil, dintr-o dată, neaşteptat. Ai grijă să nu devii lipsită de modestie sau prea dogmatică. Sunt multe lucruri atât din Scriptură cât şi din viaţă, pe care nu le înţelegem foarte bine sau nu le putem explica.

Lumina, mântuirea, gloria lui Dumnezeu a venit!

Gloria lui Dumnezeu schimbă întunericul în lumină.

Gloria lui Dumnezeu transformă indivizi şi naţiuni.

Ai nevoie de transformare în viaţa ta?

Cristos este lumina ta!

 Doamne, mulţumesc pentru Lumina care a transformat inima mea!

Păcatele

1sin*
Isaia 59:1-15
Isaia 59:2a „Păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!”
*
1 Ioan 1:9, ne spune că Dumnezeu ne iartă, dacă ne mărturisim păcatele. Isaia a spus păcatelor pe nume şi a cerut iertare de la Domnul. Care păcate trebuie să le mărturiseşti Domnului? Poţi spune numele lor? Care păcate pun un zid de despărţire între tine şi Domnul? Vei cere iertare?
Isaia a examinat relaţia poporului cu Dumnezeu. Dumnezeu putea să îi întărească şi să răspundă cererilor lor. Totuşi, Isaia spune că din cauza păcatelor, Dumnezeu nu poate lucra. De fapt, păcatele lor ascund faţa lui Dumnezeu. Aceasta este starea omului peste tot. Dumnezeu este departe pentru că păcatele pun un zid de despărţire între noi şi El. Unii oameni caută conflict şi violenţă mai mult decât adevărul şi pacea. Imaginea pe care o prezinţă Dumnezeu despre rău, este un cuib de şerpi veninoşi şi o pânză de păianjeni. Iacov 1:15, ne spune că pofta dă naştere păcatului şi păcatul aduce moartea. Israeliţii credeau că sunt religioşi şi spirituali, dar ceea ce făceau, producea moartea. Pânza de paianjen este o capcană pentru alţii. Faptele israeliţilor erau ca pânza de paianjen, ele nu puteau să-i protejeze de judecata lui Dumnezeu. Prin gândurile lor, alergau spre ruină şi distrugere. O astfel de comunitate este lipsită de pace.
Care este examinarea ta?
Scrierea lui Isaia reprezintă o confesiune a păcatelor poporului înaintea lui Dumnezeu. Ele sunt prezentate cu smerenie, dar cu adâncă tristeţe, oglindind lipsa de speranţă pentru un popor care n-a ajuns la momentul pocăinţei. Păcatele poporului: rebeliunea, înşelăciunea, revolta, minciuna, au adus întunecime în viaţa lor. Poporul umblă în negură, bâjbâie şi se poticneşte, mormăie, se vaită. De ce? Din cauza păcatelor lor. Este dramatic ce se întâmplă din cauza păcatului. Ritualul gol şi sentimentalismul ieftin nu au putere de transformare. Păzirea Sabatului (ziua Domnului) pentru plăcerea personală nu schimbă pe nimeni. Ochiul lui Dumnezeu vede orice formă de ritual rece, orice înşelăciune, orice indiferenţă.
Vezi tu confuzia spirituală şi declinul moral din jurul tău?
Legile şi cerinţele lui Dumnezeu sunt clare. El ne cheamă la un angajament serios. Unde este speranţa? Cum poate să scape omul din închisoarea păcatului?
Păcatul îl separă pe om de Dumnezeu, dar mărturisirea şi părăsirea acestuia aduce restaurare.

Doamne, îmi pare rău,
îmi cer iertare pentru păcatele din inima mea
şi mă abat de la rău !

 

Păzitorul meu

sperantaIsaia 27:2-6

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: „Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i voi arde pe toţi. Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli şi va umple lumea cu roadele lui.”

Poporul Israel este comparat cu o vie pe care Domnul o iubeşte, o păzeşte zi şi noapte ca nimeni să nu o strice, o îngrijeşte (o curăţă), o udă şi veghează asupra ei, aşteptând roadă.

Ce înseamnă să aduci roadă?

Isaia 27:7-11 ne spune că poporul Israel nu a adus roada pe care El o aştepta, de aceea, au fost pedepsiţi. Cu măsură au fost pedepsiţi în robie. Scopul judecăţii a fost să-i sfinţească şi să se întoarcă de la idoli înapoi la Dumnezeu.

Isaia 27:12-13 ne spune că în vremea aceea va fi o transformare a poporului Israel. Se vor aduna din toate ţinuturile unde au fost împrăştiaţi.

În ziua aceea va suna trâmbiţa şi cei credincioşi se vor închina Domnului la Ierusalim.

Ce-ţi spune ţie sunetul de trâmbiţă?

Va fi bucurie şi pace pentru credincioşi când puterea şi credincioşia lui Dumnezeu vor fi demonstrate. Ne vom închina Celui ce domneşte!

Evrei 12:22-28 ne îndeamnă să ne întărim mâinile obosite şi genunchi slăbănogiţi, să croim cărări drepte, să urmărim pacea şi sfinţirea, să nu ne abatem de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să ajungem la tulburare şi întinare, să veghem ca să nu fim lumeşti; să luăm aminte ca nu cumva să nu voim să ascultăm pe Cel ce ne vorbeşte; să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi frică, pentru că am primit o Împărăţie care nu se poate clătina.

 

Doamne, mulţumesc că îmi păzeşti inima mea!

 

Când încep schimbările?

17aIsaia 19

Isaia 19:12b

„ Să spună ce a hotărât

Domnul oştirilor

împotriva Egiptului.”

Isaia 19:25b

„Binecuvântat să fie Egiptul.”

 *

Nici o altă ţară pe faţa pământului nu este descrisă în istoria Israelului şi a Împărăţiei lui Dumnezeu de-a lungul vremii ca şi Egiptul.

Egiptul va fi judecat de Dumnezeu dar se va întoarce la adevărata închinare. Ştii ce se va întâmpla cu Egiptul în Ziua Domnului (a doua venire)? Va fi o trezire spirituală în Egipt. Va fi o mare transformare. Pocăinţa va schimba naţiunea.

Când indivizii sau naţiunile se întorc la Domnul, încep schimbările.

Egiptul va primi aceleaşi binecuvântări pe care Domnul le-a promis israeliţilor. Levitic 26:44.

Domnul va face un drum din Egipt până în Asiria. Acest drum trece prin Irakul de azi. Dacă cei doi duşmani vor ajunge prieteni, şi alte naţiuni pot deveni prietene dacă se întorc la Domnul cu pocăinţă.

Ştii care vor fi cele trei ţări care se vor uni să se închine Domnului? Parcă mi se opreşte suflarea. La un moment dat în istorie cele trei ţări vor deveni binecuvântarea întregului pământ. Când Dumnzeu l-a chemat pe Avraam l-a făcut binecuvântare pentru toate naţiunile pământului.

Tot ceea ce spune Domnul se va întâmpla întocmai.

De ce crezi că este important să cunoaştem ce a vorbit Dumnezeu?

Cum vorbeşte Dumnezeu astăzi oamenilor?

Ce-ţi vorbeşte Dumnezeu ţie prin cartea Isaia?

Planul lui Dumnezeu cu privire la naţiunile care înconjurau Israelul (Siria, Etiopia, Egipt) s-a împlinit. Au fost pedepsite pentru păcatul lor.

Dumnezeu ne pedepseşte în vederea schimbării. Dacă ne întoarcem spre Domnul cu pocăinţă, El ne schimbă inima, ne dă un viitor şi o nădejde.

 

Doamne, inima mea caută pocăinţa!

 

Pe cine te sprijineşti la greu?

16mIsaia 10:20-25

Isaia 10:20b

„Se vor sprijini

cu încredere

pe Domnul,

Sfântul lui Israel.”

*

Nici un om, nici o naţiune nu se poate ridica împotriva Atotputernicului Dumnezeu!

Ziua Domnului este o zi de judecată pentru cei ce aleg să nu creadă şi o zi de salvare pentru cei ce cred.

Cum dovedesc acţiunile tale credinţa ta în promisiunile lui Dumnezeu?

Cum comunici tu altora promisiunile lui Dumnezeu?

Dacă ai primit mântuirea, cum împlineşti porunca Domnului: „Mergeţi şi faceţi ucenici!”? Cu cine împărtăşeşti vestea cea bună?

Domnul întotdeauna are urmaşi care se bazează pe El. Eşti tu unul dintre ei?

Scopul lui Dumnezeu în disciplinare este întotdeauna restaurarea noastră şi nu distrugerea noastră. Orice pedeapsă are un sfârşit. Aceasta este vestea cea bună. Nu te da bătută. Domnul va purta de grijă. Bazează-te pe Domnul. Aşteaptă ajutorul Lui în tăcere, cu umilinţă.

Oare de ce este amintită aici minunea de la Marea Roşie şi îzbânda lui Ghedeon? Pentru că atunci când omeneşte nu este cale de ieşire, Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil.

Oricât ar fi de dificilă situaţia ta, Domnul poate transforma şi restaura totul. În amândouă cazurile Israel a câştigat prin puterea lui Dumnezeu.

Care este atitudinea ta în ce priveşte disciplinarea copiilor tăi? Care este atitudinea ta faţă de nepoţii tăi? Vrei să-i controlezi? Vrei să restaurezi relaţia ta cu ei şi a lor cu Domnul? Crezi că trebuie schimbat ceva în relaţia ta cu copiii tăi: atitudini, metode, motivaţii?

Poate că Domnul nu te foloseşte ca un instrument al mâniei Sale, dar poate că te foloseşte să spui altora adevărul Lui. Cum sună cuvintele tale în casa ta, la locul de muncă? Nu uita că adevărul trebuie spus cu dragoste (Efeseni 4:15).

 

Doamne, dorinţa inimii mele este

să mă sprijinesc pe ajutorul Tău!