Voi turna Duhul Meu!

1 holy spirit*

Isaia 44:1-5

Isaia 44:3b

*

„Voi turna Duhul Meu!”

Care este lucrarea Duhului Sfânt?

Isaia 44:3-4 ne spune: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale, şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.”

Este inima ta un pământ însetat şi uscat? Ai nevoie de Duhul Domnului în viaţa ta?

Ai nevoie de binecuvântarea Domnului peste tine şi odraslele tale?

Isaia 44:5 afirmă. „Unul va zice: „Eu sunt al Domnului!”, altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: „Al Domnului sunt!” Şi va fi cinstit cu numele lui Israel.”

Poţi să spui şi tu: „Eu sunt al Domnului!”? Dacă ar fi posibil să-ţi schimbi numele care ar fi numele ales de tine? Ţi-ar aduce cinste numele dat de tine? Ar aduce cinste Domnului?

Ioel 2:28-29 ne spune: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură. Fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul meu în zilele acelea.”

Cum vezi lucrarea Duhului Sfânt în familia ta? Ce face Duhul Sfânt în viaţa celor dragi ai tăi? Pentru cine din familia ta te rogi zilnic să ajungă să înţeleagă lucrarea Duhului Sfânt?

Fapte 2:14-21 ne redă cuvântarea lui Petru în ceea ce priveşte lucrarea Duhului Sfânt. De asemenea, ni se vorbeşte şi despre semnele şi minunile care se vor întâmpla înainte ca să vină Ziua Domnului, Ziua cea mare şi înfricoşată.

Ioan 7:37-39 relatează: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.”

Cum răspunzi la invitaţia Domnului? Curg din inima ta râuri de apă vie (viaţă) către alţii?

Fapte 1:8 este un verset minunat cu privire la Duhul Sfânt: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Ai primit tu o putere când S-a pogorât Duhul Sfânt peste tine? Puterea pe care o dă Duhul Sfânt este o putere de a fi o mărturie şi de a mărturisi Evanghelia. Eşti tu o mărturie vie, o epistolă vie citită de toţi oamenii? Cât de mult te preocupă această putere de a fi, de a trăi ceea ce ştii prin puterea Duhului Sfânt?

Unde te trimite Domnul ca să vesteşti Evanghelia? Evanghelia vestită fără putere de sus, nu aduce roadă, pentru că numai Duhul Sfânt poate convinge lumea de păcat şi vinovăţie.

Doamne, mulţumesc pentru puterea şi lucrarea Duhului Sfânt

în inima mea şi în viaţa mea!

Advertisement

Cu cine eşti conectat?

viitorIsaia 24:1-13

Isaia 24:3b

„Domnul

a

hotărât aşa.”

Care este nesiguranţa în care te zbaţi astăzi? Tânjeşti după un simţământ de stabilitate în familia ta sau la locul tău de muncă?

Cum Îl vezi pe Dumnezeu în mijlocul schimbărilor globale? Cum vezi viitorul lumii? Cum vezi ziua de mâine, anul viitor, eternitatea? Ce este sigur?

Veştile bune sunt mai bine primite decât avertizările. Trăim într-o lume periculoasă. Oamenii de-a lungul istoriei s-au întrebat dacă va veni dreptatea şi judecata lumii. Da, Dumnezeu va pedepsi răul. Dumnezeu deţine autoritatea finală. El este Judecătorul pământului. Ne spune cum va fi sfârşitul.

Cu toţii alergăm şi ne purtăm ca şi cum nimic nu se va sfârşi. Ne grăbim de fapt să ajungem la sfârşit, la timpul judecăţii. Pământul va fi în tăcere. Poate pentru că oamenii vor fi puţini din cauza nenorocirilor, poate că Domnul va distruge tehnologia care astăzi ne ţine conectaţi aşa încât ne dă iluzia de independenţă faţă de Dumnezeu şi nu suntem conectaţi cu Cel ce este veşnic.

Pentru că Dumnezeu este plin de compasiune pentru creaţia Lui, ne spune dinainte ce va face.

Cu toate că va fi mare dezastru, harul lui Dumnezeu va dovedi că vor fi supravieţuitori (24:6b).

Când oamenii cunosc ce va face Dumnezeu în viitor, au încredere, se bizuiesc pe El şi au pace în mijlocul evenimentelor vieţii.

Destinul veşnic cu Dumnezeu dă linişte celui ce crede.

Crede astăzi vestea cea bună că este un Salvator. Tu ai un viitor şi o nădejde prin credinţă.

 

Doamne, inima mea este plină de încredere

în ce priveşte viitorul!

 

Pâinea care S-a coborât din cer

Ioan 6:41-51

„Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a pogorât din cer”. Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: „Eu M-am pogorât din cer”? Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. În prooroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.“ Aşa că oricine L-a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, are viaţa veşnică. Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea vie, care S-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.“

 

Ce înseamnă să cârteşti împotriva Domnului?

Nemulţumirea este un păcat şi acest păcat este contagios. Fugi de nemulţumire!

Eşti mulţumită cu ceea ce ai primit? Cum mulţumeşti Domnului pentru ceea ce ai?

Crezi tu tot ce este scris în Scripturi sau numai anumite lucruri? Crezi tu că Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât din cer? Crezi că a fost trimis de Tatăl? Crezi că Domnul Isus L-a văzut pe Tatăl pentru că a fost cu El de la începutul zidirii?

Eşti tu învăţată de Dumnezeu? Te bucuri să-L ai pe Dumnezeu ca învăţător în toate lucrurile vieţii?

 

Dumnezeu să te înveţe ce ai de făcut în toate situaţiile din viaţa ta!

Cercetaţi Scripturile

Ioan 5:39-47

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.  Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar ştiu că nu aveţi în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi nu Mă primiţi. Dacă va veni un altul în numele lui însuşi pe acela îl veţi primi. Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu? Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui, este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea. Căci, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?“

 

Oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu şi nu cercetează Scripturile. Pentru mulţi credincioşi Biblia este pe raft. Poporul piere din lipsă de cunoaştere a lui Dumnezeu. Mulţi umblă după slava lor şi îşi pun nădejdea în lucrurile trecătoare.

Mă rog pentru tine şi pentru mine să fim serioase cu citirea Bibliei şi cu rugăciunea ca să putem avea în noi dragoste de la Dumnezeu şi să nu umblăm după slava care vine de la oameni. Trebuie să cunoaştem Cuvântul ca să-l credem.

Cum te apropii tu de Domnul?

Eşti tu bucuroasă să cercetezi Scripturile?

Crezi tu ce citeşti?

Vrei să te rogi Domnului ca să ai timp de citire a Cuvântului şi timp de rugăciune în fiecare zi din anul acesta?

Fie aceasta ruga ta: „Cât despre mine, fericirea mea este să mă apropii de Domnul. Pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Lui.“ Psalmul 73:28

 

Tu cercetează Scripturile!