Ce spui copilului tău despre rugăciune?

 Ioan 17

Ioan 17:21a 

,,Mă rog…“

 

Învaţă-l pe copilul tău sau al altora să se roage.

Ucenicii L-au văzut pe Domnul retrăgându-Se pentru rugăciune în locuri liniştite. Învaţă pe copil să aleagă un loc special numai pentru el şi Domnul.

Cele mai frumoase amintiri pe care le are un copil, sunt rugăciunile mamei pentru el.

Spune-i copilului că prin rugăciune stăm de vorbă cu Domnul.

Spune-i că vorbirea cu Domnul este diferită de vorbirea cu prietenii.

Nu putem să-L vedem pe Dumnezeu, nici să-L atingem, dar El este lângă noi, ne aude şi ne ascultă. Dumnezeu nu este niciodată ocupat. Dumnezeu poate să audă pe toată lumea în acelaşi timp.

Învaţă-l pe copil să spună Domnului bucuriile lui, problemele lui, întrebările lui.

Dumnezeu întotdeauna înţelege şi ajută. Oamenii nu sunt întotdeauna înţelepţi, dar Dumnezeu este. El este Atotputernic, de aceea poate să ajute.

Învaţă pe copil bucuria şi liniştea pe care o aduce rugăciunea.

 

Domnul să-ţi dea bucurie şi linişte după rugăciunea ta!

 

Cum biruieşti răul?


Romani 12:21

„Nu te lăsa biruit de rău

ci

biruieşte răul prin bine!”

 

Vreau să ascult porunca Ta, Doamne. Aleg astăzi să nu mă las biruită de rău.

Vreau să biruiesc răul prin bine.

Tată, învaţă-mă binele în fiecare situaţie din viaţa mea.

Doamne, mulţumesc că Tu mă ajuţi să biruiesc răul prin bine.

 

Biruieşte răul prin bine!

Cum te-ai îmbrăcat azi-dimineaţă?

Roada Duhului

este

îndelunga răbdare

 

Ce este Îndelunga răbdare?

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 *

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte. Roada Duhului este îndelunga răbdare.

Unde sunt oameni, sunt şi probleme.

Ce-i de făcut într-o relaţie dificilă? Cum pot ieşi victorioasă şi cum poate fi Dumnezeu glorificat?

Felul cum tratăm oamenii este un test real al lucrării Duhului Sfânt în noi.

Primele trei: dragostea, bucuria, pacea, ne ajută să mergem mai departe chiar şi în relaţii dificile cu oamenii şi să experimentăm îndelunga răbdare, bunătatea şi facerea de bine.

,,Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de indurare!” Coloseni 3:12 Aceasta este o poruncă.

Cum te îmbraci tu în fiecare dimineaţă? Cu îndurare?

Cum îţi pregăteşti tu inima ta în fiecare dimineaţă ca să poţi înfrunta o zi necunoscută?

Răbdarea înseamnă să nu sari în sus la greşelile altora, să nu comentezi vorbele altora, să nu critici pe alţii. Răbdarea nu se răzbună. Dumnezeu a zis: ,,Răzbunarea este a Mea.” Romani 12:19 şi Deuteronom 32:35

Răbdarea nu face nimic, ea aşteaptă să vină bunătatea în ajutor.

Nu uita, tu trebuie să ai relaţii bune cu toată lumea. Răbdarea este cheia armoniei în relaţii.

Du-te la Domnul în gândul tău în rugăciuni scurte şi cere ajutor, oriunde te-ai afla. Cere ajutor să taci. Practică răbdarea, renunţă la mânie, închide gura la vorbe rele.

Fie ruga ta: Doamne, mulţumesc că astăzi mă vei ajuta să tac

şi să nu spun nimic rău despre alţii,

aşteptând bunătatea să glorifice Numele Tău.