Pe cine te sprijineşti la greu?

16mIsaia 10:20-25

Isaia 10:20b

„Se vor sprijini

cu încredere

pe Domnul,

Sfântul lui Israel.”

*

Nici un om, nici o naţiune nu se poate ridica împotriva Atotputernicului Dumnezeu!

Ziua Domnului este o zi de judecată pentru cei ce aleg să nu creadă şi o zi de salvare pentru cei ce cred.

Cum dovedesc acţiunile tale credinţa ta în promisiunile lui Dumnezeu?

Cum comunici tu altora promisiunile lui Dumnezeu?

Dacă ai primit mântuirea, cum împlineşti porunca Domnului: „Mergeţi şi faceţi ucenici!”? Cu cine împărtăşeşti vestea cea bună?

Domnul întotdeauna are urmaşi care se bazează pe El. Eşti tu unul dintre ei?

Scopul lui Dumnezeu în disciplinare este întotdeauna restaurarea noastră şi nu distrugerea noastră. Orice pedeapsă are un sfârşit. Aceasta este vestea cea bună. Nu te da bătută. Domnul va purta de grijă. Bazează-te pe Domnul. Aşteaptă ajutorul Lui în tăcere, cu umilinţă.

Oare de ce este amintită aici minunea de la Marea Roşie şi îzbânda lui Ghedeon? Pentru că atunci când omeneşte nu este cale de ieşire, Dumnezeu poate transforma imposibilul în posibil.

Oricât ar fi de dificilă situaţia ta, Domnul poate transforma şi restaura totul. În amândouă cazurile Israel a câştigat prin puterea lui Dumnezeu.

Care este atitudinea ta în ce priveşte disciplinarea copiilor tăi? Care este atitudinea ta faţă de nepoţii tăi? Vrei să-i controlezi? Vrei să restaurezi relaţia ta cu ei şi a lor cu Domnul? Crezi că trebuie schimbat ceva în relaţia ta cu copiii tăi: atitudini, metode, motivaţii?

Poate că Domnul nu te foloseşte ca un instrument al mâniei Sale, dar poate că te foloseşte să spui altora adevărul Lui. Cum sună cuvintele tale în casa ta, la locul de muncă? Nu uita că adevărul trebuie spus cu dragoste (Efeseni 4:15).

 

Doamne, dorinţa inimii mele este

să mă sprijinesc pe ajutorul Tău!

 

Advertisement

Alergi după lumină?

4mIsaia 8:19-22

Isaia 8:19b

„Nu va întreba oare un popor

pe Dumnezeul său?

Va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?”

 

Ce crezi că se întâmplă când oamenii persistă în rebeliune împotriva lui Dumnezeu?

Cum crezi că păcatul unei persoane afectează familia, locul de muncă, biserica, societatea noastră?

Care sunt consecinţele neascultării de Domnul? Poporul Domnului va vedea moartea, va pribegi prin ţară apăsat şi flămând, va ajunge mânios şi hulitor.

Pedeapsa pentru rămânerea în întuneric este necaz, negură, nevoie neagră şi întuneric beznă

( Isaia 8:22b).

Când crezi că unii din copiii Domnului sunt tentaţi să caute răspuns la cei ce se ocupă cu ocultismul? În crizele vieţii?

Unde crezi că unii credincioşi caută călăuzire? La televizor? La psihologi? La prieteni?

Întoarcerea spatelui către adevăr duce la întuneric spiritual. Oamenii schimbă gloria lui Dumnezeu pe lucruri ieftine.

Copiii Domnului trebuie să caute călăuzirea lui Dumnezeu prin Cuvânt nu prin practici oculte.

Fugi de întuneric! Cum? Alergând după Lumină!

Ce pericole vezi tu astăzi în viaţa ta? Vei cere sfat de la Domnul, sau unde vei alerga? Cine ţi-a promis pace şi bucurie în viaţă? Te tentează să te joci (puţin) cu lumea întunericului spiritual? Crezi că o să rămâi neatinsă de rău? Crezi că nu se întâmplă nimic?

Cum îţi începi ziua? Cu citirea horoscopului sau cu citirea în Biblie? Te angajezi în meditaţii şi exerciţii care îţi „golesc” mintea? Foloseşti anumite metode sau practici pe care le folosesc oamenii care nu au o relaţie corectă cu Dumnezeul Scripturilor?

Nu este prea târziu să te întorci la Dumnezeu. Nu contează ce ai făcut ieri. Astăzi ai o nouă şansă, un nou început, o altă ocazie, dar poate fi şi ultima. Harul Domnului te poate salva astăzi. Pocăieşte-te!

 

Doamne Isuse, Tu eşti Lumina inimii mele!

George

4 blessPsalms 90:12

,,Învaţă-ne

să ne numărăm

bine zilele,

ca să căpătăm

o inimă înţeleaptă!”

George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:
“Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!”
E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.

Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:

“Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
George îmi răspunse:
“În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau a-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.”
“Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor”, i-am spus.
”Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.

Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.

Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.
M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
“Vrei să vezi cicatricile mele?”
“Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?

“În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc.”

“Dar nu ţi-a fost frică?”

“Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA!

Toţi m-au privit şi atunci am urlat:

”SUNT ALERGIC LA GRAVITATIE!!!”

 

Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus:

,,Acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”

George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.

La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.

Îţi spun ce am ales eu: voi trăi din plin fiecare zi, fiecare răsuflare, şi mai presus de toate, fiecare prietenie.

DE RETINUT:
Este important să luăm partea bună din toate !

(tm)

 

Doamne,

”Invaţă-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înţeleaptă !”

 

Vă dorim un AN NOU binecuvântat!