Cum răspunzi la binecuvântările Domnului?

4 floriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

 

Cum vei răspunde la binecuvântările Domnului?

Eu voi lăuda pe Domnul, voi chema Numele Lui, voi vesti lucrările Lui, voi pomeni mărimea Numelui Lui, voi cânta Domnului şi voi striga de bucurie şi veselie, căci mare este Domnul meu, Sfântul lui Israel!

Eu vreau să răspund la binecuvântările Domnului cu această rugăciune:

Doamne, Te laud că ai toată puterea în cer şi pe pământ şi vei reveni ca să domneşti cu dreptate. Vei transforma totul, vei distruge pe cel rău şi domnia Ta va aduce pace, unitate şi bucurie. Sunt încântată că voi face parte din această Împărăţie.

Mulţumesc că m-ai izbăvit de sub puterea celui rău.

Sunt plină de încredere şi nu mă voi teme de nimic căci Tu eşti Dumnezeul meu! Tu eşti tăria mea şi pricina laudelor mele! Tu m-ai mântuit! Tu mi-ai iertat toate păcatele! Tu ai făcut lucruri minunate în viaţa mea!

Tu eşti pacea mea! Tu mă ajuţi să trăiesc în unitate cu alţii (nu în război)!

Tu eşti bucuria vieţii mele! Tu eşti slava mea! Tu îmi înalţi capul! Tu eşti izvorul apelor vii care dă sens şi putere vieţii mele! Tu eşti bunătate, eşti îndurare şi credincioşie! Tu eşti ajutorul meu, adăpostul meu, ocrotirea mea, tăria mea, stânca mea, cetăţuia mea, scutul meu! Tu eşti Păstorul meu! Eşti Călăuzitorul meu! Eşti Mângâietorul meu! Eşti nădejdea mea!

Tu eşti Lumina şi Mântuirea mea! Tu eşti Sprijinitorul vieţii mele! Tu eşti Adevărul! Tu eşti dragoste! Eşti Sfânt! Eşti neprihănire!

Tu singur eşti veşnic! Tu eşti atotputernic, atotştiutor, omniprezent şi perfect!

Tu ai câştigat inima mea şi mă bucur să-Ţi aparţin!

 

Inima mea laudă pe Domnul!

Advertisements

Cum călătoreşti în 2014 ???

2013dGeneza 24:1-27

Geneza 24:26-27 ,,Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu”.”

Când a fost ultima dată când te-ai aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului?

Cum ai mulţumit Domnului pentru îndurarea şi credincioşia Lui faţă de tine în anul care a trecut? Cum ţi-a îndreptat Domnul paşii spre casa (adunarea) fraţilor?

Ce îţi doreşti pentru anul acesta?

Viaţa este o călătorie. Cum vrei să fie călătoria ta în acest an? Pentru ce anume te rogi şi aştepţi cu mirare ca să experimentezi în anul acesta? Vrei să te arunci cu faţa la pământ înaintea Domnului  ca să-L binecuvântezi? Te gândeşti şi te rogi ca să ajungi să vesteşti îndurarea şi credincioşia Lui?

Vrei să fii un rob de încredere? Vrei să umbli prin credinţă în 2013?

Crezi că poţi să mergi înainte cu capul înapoi?

Crezi că poţi să călătoreşti spre o ţintă demnă şi clară, privind în trecut? Unde se uită ochii tăi? Care este misiunea ta? Ce lucrare ţi-a fost încredinţată?

Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, binecuvântat în orice lucru, şi avea bogăţie, robi şi roabe. A ales pe cel mai bătrân rob din casa lui, pe Eliezer, şi i-a încredinţat o misiune specială: să aducă o nevastă pentru fiul lui din ţara de unde a venit el. Eliezer a primit instrucţiuni clare de la Avraam şi a plecat având la el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. Oare a fost uşoară călătoria lui? A ajuns la o fântână şi acolo s-a rugat. Fiind om înţelept a făcut planuri şi a aşteptat să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. Rugăciunea lui îl ajută să experimenteze puterea şi promisiunile lui Dumnezeu. Eliezer (Eli-Ezer) înseamnă Dumnezeu ajută. Numele Eliezer apare o singură dată în cartea Geneza 15:2, nu apare în textul nostru, ci, numai numele de ,,rob” (de cinci ori) şi ,,omul” (de două ori). Oare de ce? Este misiunea (viaţa) mai importantă decât numele (faima)?

Cum şi-a onorat Eliezer stăpânul care i-a încredinţat o slujbă?

Cum ne onorăm noi Stăpânul care ne-a încredinţat o slujbă?

Ce înseamnă să fim oamenii cărora Stăpânul le încredinţează valori?

Dacă vrem o călătorie binecuvântată, avem nevoie de Dumnezeu, de puterea Lui, de călăuzirea Lui. Umblăm în puterea noastră? Ne bazăm pe numele nostru? Ne bazăm pe ajutorul Lui? Spun oamenii despre noi că suntem cei pe care Dumnezeu îi ajută? Spun oamenii despre noi că suntem robii Domnului?

Noi nu suntem stăpânii lucrurilor văzute. Cea mai mare binecuvântare nu este a avea ci a primi de la Dumnezeu. Primim noi cu bucurie numele de rob al Domnului?

De ce a avut Avraam încredere în robul lui, Eliezer? Robul de încredere (Eliezer) primeşte mai mult decât cei aparţinători familiei lui Avraam pentru că ERA om de încredere.

Cum onorăm noi pe Domnul cu darurile noastre? Suntem noi oameni de încredere?

Are Dumnezeu încredere în noi ca să ne încredinţeze o lucrare? Vrem noi să-I facem de cunoscut Numele? Rămânem doar cu dorinţa de a fi robi sau ajungem să trăim ca robi ai Domnului?

Noi trăim prin făgăduinţă. De ce nu experimentăm făgăduinţele lui Dumnezeu? De ce nu ne lăsăm în mâna Domnului? De ce nu umblăm prin credinţă?

Nu-i aşa de important cât ne onorează omul ci cât Îl onorăm noi pe Domnul!

Spui tu ,,Doamne, schimbă-mă pe mine!”, sau spui ,,Doamne, schimbă circumstanţele mele!”?

Suntem gata să-L onorăm pe Dumnezeu? Suntem gata să urmăm chemarea, porunca Lui? Cel ce a făcut făgăduinţele nu se schimbă. Şi astăzi ne cheamă să-L urmăm ca robi de bunăvoie, cu bucurie şi mulţumire.

Eliezer era bătrân, avea experienţă,  dar a vrut să experimenteze ajutorul lui Dumnezeu. S-a rugat: ,,Doamne, dă-mi izbândă pentru stăpânul meu!”.

Ne rugăm noi ca să avem biruinţa care arată slava lui Dumnezeu?

Ne rugăm noi pentru binecuvântarea care onorează pe Stăpânul nostru?

Te-ai gândit ca rugăciunea ta să-L onoreze pe Dumnezeu?

Ce frumos să ne punem nădejdea în Dumnezeu în toate privinţele!

Când ne bazăm pe Dumnezeu putem spune: Dumnezeu m-a ajutat!

Noi suntem robii Domnului. Îţi place acest nume? Sau vrei stăpânirea?

Când trăim prin făgăduinţă, trăim pentru ţara promisă nu pentru pământ.

Dumnezeu să ne dea o călătorie în care noi să umblăm prin credinţă onorând pe Cel ce ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.

Eliezer s-a rugat pentru un răspuns de la Dumnezeu. Este mare lucru să ştim să ne rugăm ca să avem răspunsul Lui în toate lucrurile mici şi mari.

Mare Dumnezeu avem! El este gata să ne dea daruri. Are cui le da? Are El robi de încredere? Sunt eu o persoană de încredere?

Ai făcut promisiuni pe care nu le-ai dus la îndeplinire?

La început de an, vrem noi să fim robii Domnului sau să formăm rezoluţii pe care le vom călca, le vom uita în scurt timp?

Cât de mult binecuvântează Dumnezeu pe cel ce se pune la dispoziţia Lui? Cum experimentează el făgăduinţele Domnului?

Cine se uită cu mirare cum lucrează Domnul?

Cine experimentează promisiunile Domnului?

Doamne, dă izbândă! Doamne, îndură-Te!

Doamne, fă să izbutesc în călătoria mea în anul 2013!

Doamne, eu sunt roaba Ta!

Te rog  ajută-mă să experimentez promisiunile Tale

şi binecuvântează călătoria mea din acest an,

ca să umblu prin credinţă

şi să onorez Numele Tău!

(meditaţie inspirată din mesajul prezentat de pastorul Nulu Urs)