Cum călătoreşti în 2014 ???

2013dGeneza 24:1-27

Geneza 24:26-27 ,,Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu”.”

Când a fost ultima dată când te-ai aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului?

Cum ai mulţumit Domnului pentru îndurarea şi credincioşia Lui faţă de tine în anul care a trecut? Cum ţi-a îndreptat Domnul paşii spre casa (adunarea) fraţilor?

Ce îţi doreşti pentru anul acesta?

Viaţa este o călătorie. Cum vrei să fie călătoria ta în acest an? Pentru ce anume te rogi şi aştepţi cu mirare ca să experimentezi în anul acesta? Vrei să te arunci cu faţa la pământ înaintea Domnului  ca să-L binecuvântezi? Te gândeşti şi te rogi ca să ajungi să vesteşti îndurarea şi credincioşia Lui?

Vrei să fii un rob de încredere? Vrei să umbli prin credinţă în 2013?

Crezi că poţi să mergi înainte cu capul înapoi?

Crezi că poţi să călătoreşti spre o ţintă demnă şi clară, privind în trecut? Unde se uită ochii tăi? Care este misiunea ta? Ce lucrare ţi-a fost încredinţată?

Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, binecuvântat în orice lucru, şi avea bogăţie, robi şi roabe. A ales pe cel mai bătrân rob din casa lui, pe Eliezer, şi i-a încredinţat o misiune specială: să aducă o nevastă pentru fiul lui din ţara de unde a venit el. Eliezer a primit instrucţiuni clare de la Avraam şi a plecat având la el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. Oare a fost uşoară călătoria lui? A ajuns la o fântână şi acolo s-a rugat. Fiind om înţelept a făcut planuri şi a aşteptat să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. Rugăciunea lui îl ajută să experimenteze puterea şi promisiunile lui Dumnezeu. Eliezer (Eli-Ezer) înseamnă Dumnezeu ajută. Numele Eliezer apare o singură dată în cartea Geneza 15:2, nu apare în textul nostru, ci, numai numele de ,,rob” (de cinci ori) şi ,,omul” (de două ori). Oare de ce? Este misiunea (viaţa) mai importantă decât numele (faima)?

Cum şi-a onorat Eliezer stăpânul care i-a încredinţat o slujbă?

Cum ne onorăm noi Stăpânul care ne-a încredinţat o slujbă?

Ce înseamnă să fim oamenii cărora Stăpânul le încredinţează valori?

Dacă vrem o călătorie binecuvântată, avem nevoie de Dumnezeu, de puterea Lui, de călăuzirea Lui. Umblăm în puterea noastră? Ne bazăm pe numele nostru? Ne bazăm pe ajutorul Lui? Spun oamenii despre noi că suntem cei pe care Dumnezeu îi ajută? Spun oamenii despre noi că suntem robii Domnului?

Noi nu suntem stăpânii lucrurilor văzute. Cea mai mare binecuvântare nu este a avea ci a primi de la Dumnezeu. Primim noi cu bucurie numele de rob al Domnului?

De ce a avut Avraam încredere în robul lui, Eliezer? Robul de încredere (Eliezer) primeşte mai mult decât cei aparţinători familiei lui Avraam pentru că ERA om de încredere.

Cum onorăm noi pe Domnul cu darurile noastre? Suntem noi oameni de încredere?

Are Dumnezeu încredere în noi ca să ne încredinţeze o lucrare? Vrem noi să-I facem de cunoscut Numele? Rămânem doar cu dorinţa de a fi robi sau ajungem să trăim ca robi ai Domnului?

Noi trăim prin făgăduinţă. De ce nu experimentăm făgăduinţele lui Dumnezeu? De ce nu ne lăsăm în mâna Domnului? De ce nu umblăm prin credinţă?

Nu-i aşa de important cât ne onorează omul ci cât Îl onorăm noi pe Domnul!

Spui tu ,,Doamne, schimbă-mă pe mine!”, sau spui ,,Doamne, schimbă circumstanţele mele!”?

Suntem gata să-L onorăm pe Dumnezeu? Suntem gata să urmăm chemarea, porunca Lui? Cel ce a făcut făgăduinţele nu se schimbă. Şi astăzi ne cheamă să-L urmăm ca robi de bunăvoie, cu bucurie şi mulţumire.

Eliezer era bătrân, avea experienţă,  dar a vrut să experimenteze ajutorul lui Dumnezeu. S-a rugat: ,,Doamne, dă-mi izbândă pentru stăpânul meu!”.

Ne rugăm noi ca să avem biruinţa care arată slava lui Dumnezeu?

Ne rugăm noi pentru binecuvântarea care onorează pe Stăpânul nostru?

Te-ai gândit ca rugăciunea ta să-L onoreze pe Dumnezeu?

Ce frumos să ne punem nădejdea în Dumnezeu în toate privinţele!

Când ne bazăm pe Dumnezeu putem spune: Dumnezeu m-a ajutat!

Noi suntem robii Domnului. Îţi place acest nume? Sau vrei stăpânirea?

Când trăim prin făgăduinţă, trăim pentru ţara promisă nu pentru pământ.

Dumnezeu să ne dea o călătorie în care noi să umblăm prin credinţă onorând pe Cel ce ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.

Eliezer s-a rugat pentru un răspuns de la Dumnezeu. Este mare lucru să ştim să ne rugăm ca să avem răspunsul Lui în toate lucrurile mici şi mari.

Mare Dumnezeu avem! El este gata să ne dea daruri. Are cui le da? Are El robi de încredere? Sunt eu o persoană de încredere?

Ai făcut promisiuni pe care nu le-ai dus la îndeplinire?

La început de an, vrem noi să fim robii Domnului sau să formăm rezoluţii pe care le vom călca, le vom uita în scurt timp?

Cât de mult binecuvântează Dumnezeu pe cel ce se pune la dispoziţia Lui? Cum experimentează el făgăduinţele Domnului?

Cine se uită cu mirare cum lucrează Domnul?

Cine experimentează promisiunile Domnului?

Doamne, dă izbândă! Doamne, îndură-Te!

Doamne, fă să izbutesc în călătoria mea în anul 2013!

Doamne, eu sunt roaba Ta!

Te rog  ajută-mă să experimentez promisiunile Tale

şi binecuvântează călătoria mea din acest an,

ca să umblu prin credinţă

şi să onorez Numele Tău!

(meditaţie inspirată din mesajul prezentat de pastorul Nulu Urs)

 

Advertisement

Cântarea Mariei

Luca 2:46-55

,,Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este Sfânt, şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.  A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa, cum făgăduise părinţilor noştri, faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac.”

 

Poţi să spui şi tu ceea ce a spus Maria, mama Domnului?

Ce simte inima ta când rosteşti această cântare a Mariei?

Maria niciodată nu s-a pus deasupra Domnului şi nici deasupra altora. Smerenia a fost o calitate importantă pentru ea. Ultimele ei cuvinte,  rămase scrise în Evanghelia după Ioan capitolul 4:5b, la nunta din Cana din Galilea au fost: „Să faceţi orice vă va zice El”. Ea ne-a lăsat scris ce trebuie să facem. Atenţia noastră să fie la Domnul Isus şi să facem ce zice El.

Avea Maria, mama Domnului, nevoie de Mântuitor?

De ce zice ea: ,,Mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu”?

Adevărata închinare vine dinlăuntru: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.”

Ce face sufletul tău?

Închinarea nu se bazează pe circumstanţele vieţii, nu depinde de calitatea vieţii, ci numai de relaţia omului cu Dumnezeu. Ai o relaţie vie cu Domnul?

Nimeni nu înţelege naşterea, întruparea Domnului până nu ajunge la o închinare în Duh şi Adevăr. Adevăraţii închinători se închină în Duh şi Adevăr (Ioan 4). Bucuria vine dinlăuntru. Este roada Duhului Sfânt.

Este pasiune pentru închinare înlăuntrul tău?

Ce te determină să te bucuri? Ce pasiune ai?

Ne răcim cu vremea? Ne pierdem pasiunea?

Când a fost ultima dată când a explodat bucuria dinlăuntrul tău în prezenţa Domnului?

Poţi spune ,,Paharul meu este plin de dă peste el”?!

Poţi să te bucuri chiar dacă nu primeşti nimic (nici un dar pământesc)?

Firea bate sufletul de multe ori. Bucuriile fireşti sunt scurte dar cele duhovniceşti dau sens şi valoare vieţii.

Bucură-te de Darul cel mai minunat! Domnul Isus este Darul cel mai minunat!

Numai cine se smereşte ajunge la adevărata închinare!

*

Domnul are o companie unde sunt primiţi numai cei smeriţi. Faci parte dintre ei? Mândria este închinare la ,,eu”. Cei egoişti nu ajung la o închinare în Duh şi Adevăr. Smerenia este închinare la Dumnezeu.

Maria a spus despre ea că este roaba Domnului. Ce spui tu despre tine?

Domnul Isus ne-a spus să învăţăm de la El, căci El este blând şi smerit cu inima. Ai ales măcar o dată să posteşti pentru ca Domnul să te ajute să fii smerită? Ai experimentat vreodată că foamea trupului este hrana sufletului?

Cum măreşte sufletul tău pe Domnul?

Cum creşte pasiunea ta pentru închinarea în Duh şi Adevăr?

Să nu pierdem ce este mai important. Maria a zis: ,,Mântuitorul meu”. Laudele sunt în inima celor ce au Mântuitor şi închinarea adevărată în Duh şi Adevăr se naşte atunci când Mântuitorul se naşte în inimă.

Spune ca şi Maria: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale.”

 

Merry Christmas!

Crăciun fericit!

Îngerul şi Maria

Ioan 21:17b 

*

,,Paşte

oiţele

Mele!“

*

*

Cum sa facem acest lucru? Cine sunt oitele de care trebuie sa avem grija?

Putem sa avem grija de altii cand le spunem despre adevaratele sarbatori.

Înveti pe copilul tău sau al altora să sărbătorească Crăciunul prin citirea Scripturii?

Luca 1:26-38   Adevărul important este: ,,Un înger a vizitat-o pe Maria“.

,,În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Îngerul a intrat la ea şi i-a zis: ,,Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!“ Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemneze urarea aceasta. Îngerul i-a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.“ Maria a zis îngerului: ,,Cum se va face lucrul acesta pentru că eu nu ştiu de bărbat?“ Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, ea căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.“ Maria a zis: ,,Iată roaba Domnului. Facă-mi-se după cuvintele tale! “ Şi îngerul a plecat de la ea.“

Şi tu poţi fi binecuvântată între femei. Şi tu eşti numită fiica Celui Prea Înalt. Şi tu aparţii Împărăţiei care nu va avea sfârşit. Şi tu eşti călăuzită de puterea Duhului Sfânt. Şi tu ai Cuvântul lui Dumnezeu care nu este lipsit de putere. Şi tu eşti roaba Domnului.

Şi tu poţi să trăieşti în curăţie. Şi tu poţi căpăta îndurarea Domnului. Şi tu poţi să experimentezi puterea Celui Prea Înalt. Şi tu poţi să fii smerită, să recunoşti şi să accepţi să fii roaba Domnului. Şi tu poţi spune: voia Ta să se facă, Doamne.

Şi tu poţi să creşti copii (ai tăi sau ai altora) pentru Împărăţia care nu va avea sfârşit!

Nu te teme!

Bucură-te!

Tu ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu!

Tu eşti binecuvântată între femei!