Nu te teme !

Do-not-Be-Afraid-Deuteronomy-31-8*

Isaia 1-66

Isaia 41:13a „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,

care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic:

„Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor”.”

*

Cine este Isaia? Isaia este profetul Domnului.

Într-un mod repetat acuză pe poporul lui, Israel, că a uitat pe Făcătorul lui, pe Creatorul cerurilor şi al pământului. L-au înlocuit în gândirea şi trăirea lor pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii şi lucrurile care nu aduc nici securitate, nici satisfacţie. Isaia declară judecata lui Dumnezeu împotriva idolatriei. Duşmanii lui Dumnezeu vor pedepsi şi vor disciplina pe poporul Domnului. Cruzimea lor va aduce durere tuturor, dar mai ales celor slabi şi celor bătrâni. Isaia le prezintă păcatele în detalii, ca să nu aibă nici o scuză. Isaia pronunţă mânia lui Dumnezeu împotriva duşmanilor Lui. De asemenea pronunţă disciplina plină de dragoste faţă de poporul Lui. Este adevărat că disciplina lui Dumnezeu arată uneori ca şi mânia lui Dumnezeu, numai că scopul este diferit. Disciplina lui Dumnezeu aduce răscumpărare şi restaurare. Mânia este doar pedeapsa meritată. Disciplina lui Dumnezeu dă ceva ce nu este meritat – dragoste, îndurare, har şi mântuire.

Cum răspunzi tu la disciplina lui Dumnezeu?

Isaia proclamă harul şi iertarea pentru cei ce merită disciplina Lui. Din cauza păcatului omului, Dumnezeu a trimis un Rob Salvator care a suferit şi a luat mânia lui Dumnezeu asupra Lui în locul păcătoşilor. Cei ce primesc cu umilinţă şi recunoştinţă această proclamaţie, primesc siguranţă şi speranţă acum şi pentru eternitate.

Cum ai răspuns Salvatorului care a suferit pentru tine?

Isaia prezice un timp când Robul (Salvatorul) care a suferit se va întoarce ca Împărat ca să domnească pe pământ, la Ierusalim, timp de o mie de ani. Oameni din toate seminţiile şi din toate popoarele se vor duce la Ierusalim ca să se închine înaintea Lui. Poporul Domnului se va bucura de prosperitate, pace, securitate cum nu a mai fost niciodată. Nu va mai fi durere, moarte sau păcat. Domnul Însuşi va salva pe oameni de dorinţa de a păcătui. Gloria Lui va fi plăcerea oamenilor şi bucuria Lui va fi răsplata lor. Cum te bucuri de viitorul prezentat de Isaia? Crezi că Dumnezeu te ţine de mână ca să te conducă spre veşnicie?

 Fie inima ta plină de bucuria mântuirii!

Dumnezeu te ţine de mână!

Advertisement

Cine umblă în întuneric?

1 light*

Isaia 50:6-11

Isaia 50:10 „Cine dintre voi se teme de Domnul

să asculte de glasul Robului Său!

Cine umblă în întuneric şi n-are lumină

să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui.”

*

Cum compari suferinţa Robului şi ajutorul Stăpânului din Isaia, cu suferinţa Domnului Isus din Noul Testament?

Matei 27:30-31 ne spune că Domnul a fost scuipat, a fost bătut în cap cu o trestie; Luca 9:51 ne spune că Domnul şi-a îndreptat faţa spre Ierusalim; Romani 8:33-34 ne prezintă o întrebare şi un răspuns: Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu îi socoteşte îndreptăţiţi în baza jertfei lui Cristos care acum  mijloceşte pentru noi; Fapte 2:23 ne spune că a fost răstignit: Fapte 2:33-34  ne spune  că acum  stă la dreapta Tatălui.

Este suferinţă în viaţa ta pentru că Îl asculţi pe Dumnezeu? Cum te mângâie Domnul în suferinţa ta?

Există un contrast între oamenii din versetul 10 şi cei din versetul 11. Ce primeşte fiecare de la Dumnezeu? Unii oameni Îl urmează pe Domnul, se tem de Domnul, ascultă de Robul Domnului, se bizuiesc şi se încred în Dumnezeu chiar când este întuneric (nu văd ce se întâmplă) în viaţa lor. Sfârşitul lor va fi lumină şi bucurie cu Dumnezeu.

Alţi oameni se bazează pe lumina lor, pe puterile lor (lumina focului vostru şi în tăciunii pe care i-aţi aprins). Sfârşitul lor va fi cădere şi durere.

Cum îşi luminează calea oamenii fără Dumnezeu? Se luptă unii cu alţii, se încred în bani, se încred în alţi oameni, citesc anumite cărţi care îi învaţă cum să stăpânească, se întorc spre tot felul de religii, aleg televiziunea, filmele şi reclamele ca exemplu, spun că adevărata credinţă este o modă veche, cercetează filosofii şi tehnici inventate de mintea omului etc. Unii chiar caută să distrugă pe cei ce umblă în lumina Cuvântului. Alţii spun că Biblia nu e adevărată. Judecata lui Dumnezeu îi va dovedi vinovaţi.

Unde te-ai lăsat dusă de val? Care decizii le iei fără rugăciune? În care lucruri Îl ignori pe Dumnezeu? Dumnezeu vrea să ne ierte şi să ne dea tăria Lui când trecem prin consecinţele neascultării noastre. Sunt vremuri de întuneric (necaz, opoziţie, moarte) când nu putem vedea prezenţa lui Dumnezeu sau nu putem auzi vocea Lui. Tatăl ne îndeamnă să ne încredem în El, să ne bizuim pe El, chiar în astfel de situaţii.

 

Doamne, păzeşte inima mea de întunecime spirituală!

 

Cum călătoreşti în 2014 ???

2013dGeneza 24:1-27

Geneza 24:26-27 ,,Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu”.”

Când a fost ultima dată când te-ai aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului?

Cum ai mulţumit Domnului pentru îndurarea şi credincioşia Lui faţă de tine în anul care a trecut? Cum ţi-a îndreptat Domnul paşii spre casa (adunarea) fraţilor?

Ce îţi doreşti pentru anul acesta?

Viaţa este o călătorie. Cum vrei să fie călătoria ta în acest an? Pentru ce anume te rogi şi aştepţi cu mirare ca să experimentezi în anul acesta? Vrei să te arunci cu faţa la pământ înaintea Domnului  ca să-L binecuvântezi? Te gândeşti şi te rogi ca să ajungi să vesteşti îndurarea şi credincioşia Lui?

Vrei să fii un rob de încredere? Vrei să umbli prin credinţă în 2013?

Crezi că poţi să mergi înainte cu capul înapoi?

Crezi că poţi să călătoreşti spre o ţintă demnă şi clară, privind în trecut? Unde se uită ochii tăi? Care este misiunea ta? Ce lucrare ţi-a fost încredinţată?

Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, binecuvântat în orice lucru, şi avea bogăţie, robi şi roabe. A ales pe cel mai bătrân rob din casa lui, pe Eliezer, şi i-a încredinţat o misiune specială: să aducă o nevastă pentru fiul lui din ţara de unde a venit el. Eliezer a primit instrucţiuni clare de la Avraam şi a plecat având la el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său. Oare a fost uşoară călătoria lui? A ajuns la o fântână şi acolo s-a rugat. Fiind om înţelept a făcut planuri şi a aşteptat să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. Rugăciunea lui îl ajută să experimenteze puterea şi promisiunile lui Dumnezeu. Eliezer (Eli-Ezer) înseamnă Dumnezeu ajută. Numele Eliezer apare o singură dată în cartea Geneza 15:2, nu apare în textul nostru, ci, numai numele de ,,rob” (de cinci ori) şi ,,omul” (de două ori). Oare de ce? Este misiunea (viaţa) mai importantă decât numele (faima)?

Cum şi-a onorat Eliezer stăpânul care i-a încredinţat o slujbă?

Cum ne onorăm noi Stăpânul care ne-a încredinţat o slujbă?

Ce înseamnă să fim oamenii cărora Stăpânul le încredinţează valori?

Dacă vrem o călătorie binecuvântată, avem nevoie de Dumnezeu, de puterea Lui, de călăuzirea Lui. Umblăm în puterea noastră? Ne bazăm pe numele nostru? Ne bazăm pe ajutorul Lui? Spun oamenii despre noi că suntem cei pe care Dumnezeu îi ajută? Spun oamenii despre noi că suntem robii Domnului?

Noi nu suntem stăpânii lucrurilor văzute. Cea mai mare binecuvântare nu este a avea ci a primi de la Dumnezeu. Primim noi cu bucurie numele de rob al Domnului?

De ce a avut Avraam încredere în robul lui, Eliezer? Robul de încredere (Eliezer) primeşte mai mult decât cei aparţinători familiei lui Avraam pentru că ERA om de încredere.

Cum onorăm noi pe Domnul cu darurile noastre? Suntem noi oameni de încredere?

Are Dumnezeu încredere în noi ca să ne încredinţeze o lucrare? Vrem noi să-I facem de cunoscut Numele? Rămânem doar cu dorinţa de a fi robi sau ajungem să trăim ca robi ai Domnului?

Noi trăim prin făgăduinţă. De ce nu experimentăm făgăduinţele lui Dumnezeu? De ce nu ne lăsăm în mâna Domnului? De ce nu umblăm prin credinţă?

Nu-i aşa de important cât ne onorează omul ci cât Îl onorăm noi pe Domnul!

Spui tu ,,Doamne, schimbă-mă pe mine!”, sau spui ,,Doamne, schimbă circumstanţele mele!”?

Suntem gata să-L onorăm pe Dumnezeu? Suntem gata să urmăm chemarea, porunca Lui? Cel ce a făcut făgăduinţele nu se schimbă. Şi astăzi ne cheamă să-L urmăm ca robi de bunăvoie, cu bucurie şi mulţumire.

Eliezer era bătrân, avea experienţă,  dar a vrut să experimenteze ajutorul lui Dumnezeu. S-a rugat: ,,Doamne, dă-mi izbândă pentru stăpânul meu!”.

Ne rugăm noi ca să avem biruinţa care arată slava lui Dumnezeu?

Ne rugăm noi pentru binecuvântarea care onorează pe Stăpânul nostru?

Te-ai gândit ca rugăciunea ta să-L onoreze pe Dumnezeu?

Ce frumos să ne punem nădejdea în Dumnezeu în toate privinţele!

Când ne bazăm pe Dumnezeu putem spune: Dumnezeu m-a ajutat!

Noi suntem robii Domnului. Îţi place acest nume? Sau vrei stăpânirea?

Când trăim prin făgăduinţă, trăim pentru ţara promisă nu pentru pământ.

Dumnezeu să ne dea o călătorie în care noi să umblăm prin credinţă onorând pe Cel ce ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe.

Eliezer s-a rugat pentru un răspuns de la Dumnezeu. Este mare lucru să ştim să ne rugăm ca să avem răspunsul Lui în toate lucrurile mici şi mari.

Mare Dumnezeu avem! El este gata să ne dea daruri. Are cui le da? Are El robi de încredere? Sunt eu o persoană de încredere?

Ai făcut promisiuni pe care nu le-ai dus la îndeplinire?

La început de an, vrem noi să fim robii Domnului sau să formăm rezoluţii pe care le vom călca, le vom uita în scurt timp?

Cât de mult binecuvântează Dumnezeu pe cel ce se pune la dispoziţia Lui? Cum experimentează el făgăduinţele Domnului?

Cine se uită cu mirare cum lucrează Domnul?

Cine experimentează promisiunile Domnului?

Doamne, dă izbândă! Doamne, îndură-Te!

Doamne, fă să izbutesc în călătoria mea în anul 2013!

Doamne, eu sunt roaba Ta!

Te rog  ajută-mă să experimentez promisiunile Tale

şi binecuvântează călătoria mea din acest an,

ca să umblu prin credinţă

şi să onorez Numele Tău!

(meditaţie inspirată din mesajul prezentat de pastorul Nulu Urs)

 

Înainte

Ioan 13:1-17

„Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Acela care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon Petru şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.“ Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!“ Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.“ „Doamne,“ i-a zis Simon Petru „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!“ Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi dar nu toţi.“  Căci îl ştia pe cel ce avea

să-L vândă, de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.“  După ce le-a spălat picioarele şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă, şi le-a zis: Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi: „Învăţătorul şi Domnul“, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.“

Vrei să te gândeşti la o persoană care are mare nevoie de ajutor, de slujire sau de curăţire, şi să faci paşii pe care i-a făcut Domnul?

(S-a sculat de la masă) Fii gata de acţiune.

(S-a dezbrăcat de hainele lui) Îmbracă-te cu smerenie.

(A luat ştergarul) Plănuieşte ce faci.

(A turnat apă într-un lighean) Cercetează cazul. Roagă-te.

(A spălat picioarele ucenicilor) Pune mâna şi lucrează.

Cine iubeşte, slujeşte!

Cum arăţi tu altora că eşti o pildă (exemplu) de slujire?

Domnul Isus te iubeşte până la capăt (sfârşit)!

Cum te rogi pentru cei ce te urăsc?

Ioan 15:18-27

 ,,Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ,,Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi că vor prigoni. Dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi. Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M-a trimis. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cine Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări pe care nimeni altul nu le-a făcut n-ar avea păcat, dar acum le-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: ,,M-au urât fără temei.” Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. Şi voi de asemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început.”

 

Te surprinde faptul că alţii te urăsc  sau nu sunt de acord cu tine?

Ce iubeşte lumea? Este o diferenţă între ceea ce iubeşti tu şi ceea ce iubeşte lumea?

Cunoşti oameni care se dezvinovăţesc sau care nu recunosc că sunt greşiţi?

De ce L-au urât oamenii pe Domnul Isus?

Te-ai gândit vreodată să ai o zi specială pe saptămână când să te rogi pentru cei ce te urăsc sau te persecută? Poate eşti singura lumină în întunericul lor. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu. Lumea se uita la noi, să-L caute pe Cristos. Cum Îl prezinţi tu astăzi pe Cristos?

 

Domnul să-ţi dea putere să răspunzi cu dragoste la ura lumii!

 

Cunoşti porunca Domnului?

Care este porunca Domnului?

Ioan 15:12-17

 ,,Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu. Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri ca să vă iubiţi unii pe alţii.”

 

Noi trăim într-o lume plină de oameni egoişti care vor să fie iubiţi, dar fără să iubească. Porunca Domnului este foarte grea: ,,Să vă iubiţi unii pe alţii”.

Oare de ce insistă Domnul aşa de mult să ne iubim unii pe alţii?

Firea pământească nu vrea să iubească. Nu vrea să se jertfească. Nu vrea să renunţe pentru altul. Cu cât suntem mai egoişti cu atât suntem mai nefericiţi. Cu cât suntem mai egoişti cu atât avem mai multe probleme.

Domnul ne numeşte prietenii Lui. El ne-a ales şi ne-a dat o misiune.

Noi vrem să avem prieteni buni. Eu vreau să fiu o prietenă bună pentru alţii. Mi-am ales un grup de prietene pentru care mă rog zilnic şi ele se roagă pentru mine.

Cum îţi alegi prietenele? Cum sunt prieteniile tale? Ce dai şi ce primeşti din această relaţie de prietenie?

 Domnul este prietenul tău cel mai bun!