Vestea Cea Bună (5)

faith and repentanceIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce

veşti bune,

care vesteşte pacea,

picioarele celui ce aduce veşti bune,

care vesteşte mântuirea!

Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Vestea bună, Evanghelia ne spune că suntem datori cu un răspuns lui Dumnezeu.

4. Adevărul despre răspunsul rezonabil al omului:

Suveranitatea lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea nu neagă responsabilitatea omului.

Credinţa – încrederea în Dumnezeu şi pocăinţa supunerea faţă de Domnul, sunt un răspuns rezonabil pentru ceea ce a făcut Cristos pentru om.

Răspunsul credinţei se bazează pe încrederea în promisiunile lui Dumnezeu -iertarea de păcat, siguranţa mântuirii, speranţă pentru viaţa nouă după voia lui Dumnezeu- (Romani 12:1; Tit 3:4-7). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Vei primi darul Lui?

Pocăinţa este evidenţa credinţei adevărate.

Pocăinţa este o schimbare a minţii şi a inimii, care se vede în purtare. Este o renunţare la sine şi slujire faţă de Împăratul salvator (Romani 12:2; Tit 3:8).

Pocăinţa este refuzul de a pune limite lui Dumnezeu în ce priveşte lucrarea pe care El o face în inima şi viaţa omului. El este Împăratul şi are tot dreptul să lucreze cum doreşte.

Singurul răspuns rezonabil la ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos cuprinde două părţi: credinţa şi pocăinţa.

Pe ce se bazează credinţa ta?

Cum se vede pocăinţa prin purtarea ta?

Care este răspunsul tău în lumina acestor adevăruri?

Care este relaţia ta cu Dumnezeu?

Este Domnul Isus, Mântuitorul tău?

Doamne, inima mea a ales credinţa şi pocăinţa!

Advertisements