Vestea Cea Bună (5)

faith and repentanceIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce

veşti bune,

care vesteşte pacea,

picioarele celui ce aduce veşti bune,

care vesteşte mântuirea!

Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

*

Vestea bună, Evanghelia ne spune că suntem datori cu un răspuns lui Dumnezeu.

4. Adevărul despre răspunsul rezonabil al omului:

Suveranitatea lui Dumnezeu în ce priveşte mântuirea nu neagă responsabilitatea omului.

Credinţa – încrederea în Dumnezeu şi pocăinţa supunerea faţă de Domnul, sunt un răspuns rezonabil pentru ceea ce a făcut Cristos pentru om.

Răspunsul credinţei se bazează pe încrederea în promisiunile lui Dumnezeu -iertarea de păcat, siguranţa mântuirii, speranţă pentru viaţa nouă după voia lui Dumnezeu- (Romani 12:1; Tit 3:4-7). Credinţa este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Vei primi darul Lui?

Pocăinţa este evidenţa credinţei adevărate.

Pocăinţa este o schimbare a minţii şi a inimii, care se vede în purtare. Este o renunţare la sine şi slujire faţă de Împăratul salvator (Romani 12:2; Tit 3:8).

Pocăinţa este refuzul de a pune limite lui Dumnezeu în ce priveşte lucrarea pe care El o face în inima şi viaţa omului. El este Împăratul şi are tot dreptul să lucreze cum doreşte.

Singurul răspuns rezonabil la ceea ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos cuprinde două părţi: credinţa şi pocăinţa.

Pe ce se bazează credinţa ta?

Cum se vede pocăinţa prin purtarea ta?

Care este răspunsul tău în lumina acestor adevăruri?

Care este relaţia ta cu Dumnezeu?

Este Domnul Isus, Mântuitorul tău?

Doamne, inima mea a ales credinţa şi pocăinţa!

Advertisements

Cartea Domnului

carteaIsaia 34:8-17

*

Isaia 34:16a

„Căutaţi

în

Cartea

Domnului

şi

citiţi!”

*

Este aceasta o poruncă?

Care este Cartea Domnului? Cât de familiară eşti tu cu Cartea Domnului? De ce să căutăm Cartea Domnului? De ce să citim? Cât de des cauţi Cartea Domnului? Cât de des citeşti în Cartea Domnului?

Cartea Domnului ne spune adevărul despre ziua judecăţii şi despre paradis.

Pieire sau paradis? Capitolul 34 descrie pieirea. Capitolul 35 prezintă paradisul.

Dacă nu există siguranţa judecăţii lui Dumnezeu, nu există nici siguranţa mântuirii Lui. Dumnezeu, ca un Meşter Zidar care foloseşte metrul şi plumbul la construcţie ca să fie bună, va fi atent la detaliile construirii ca şi la ale dărâmării. Dumnezeu este foarte atent cu mântuirea, dar şi cu judecata. Totul este bine pregătit de El.

Cine râde astăzi de mântuire, va plânge mâine la judecată.

Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu nu ar pedepsi păcatul? Unii oameni întreabă: de ce un Dumnezeu bun pedepseşte?

Nu există mântuire fără pedeapsă.

Ca să scăpăm de pedeapsă trebuie să acceptăm răscumpărarea lui Dumnezeu.

Astăzi este încă speranţă pentru că Domnul oferă răscumpărare. Mâine nu se ştie. Ştim că va fi o zi de judecată în viitor când mânia lui Dumnezeu se va arăta.

Care este diferenţa între mânia lui Dumnezeu şi mânia omului?

Mânia lui Dumnezeu izvorăşte din dragoste pentru om. Mânia lui Dumnezeu este dreaptă.

Dumnezeu cunoaşte măsura fiecărui om. Nimic nu este ascuns de El.

Mânia omului izvorăşte din dorinţa de răzbunare.

Care sunt rezultatele mâniei lui Dumnezeu pentru Edom? (Edomul este poporul născut din Esau, fratele lui Iacov. Acest popor a ajuns plin de dispreţ, resentimente, violenţă către Israel.) Va fi o mare distrugere: lipsa oamenilor şi lipsa apei, foc şi pustiu.

Va fi o zi de răzbunare. Crezi?

Doamne, mulţumesc pentru ziua de azi care este o zi de har. Astăzi am bucuria de a citi în Cartea Domnului. Astăzi am har să caut Calea cea dreaptă şi să merg pe ea. Mă bucur că am înţeles şi am acceptat răscumpărarea oferită de Tine pe baza credinţei în Jertfa Domnului Isus Cristos, care a murit şi pentru păcatele mele. Tu mă cunoşti căci Tu m-ai mântuit. Te iubesc căci Tu mi-ai iertat păcatele şi ai dat sens vieţii mele. Ai pregătit un viitor minunat pentru mine. Aştept ziua întâlnirii cu Tine şi nu mă tem de mânia Ta cea dreaptă căci Răscumpărătorul meu este viu, mă apără, mă ajută, mă călăuzeşte şi cred că într-o zi ochiul meu Îl va vedea.

 

Inima mea spune:

Tu, Doamne, eşti Răscumpărătorul meu!

 

Siguranţa vieţii veşnice

1 Ioan 1

*

1Ioan 1:2 

,,Vă

vestim

viaţa

veşnică.“

*

 

Ce se întâmplă cu omul după moarte?

Ce este siguranţa mântuirii?

Ce este siguranţa vieţii veşnice?

 

Adevăraţii credincioşi au siguranţa mântuirii şi siguranţa vieţii veşnice.

Aceasta începe cu o gândire şi cunoaştere corectă, după Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Ce spune învăţătura falsă?

 

Siguranţa mântuirii începe cu o gândire corectă despre Dumnezeu şi păcat. Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric. Păcatul este întuneric.

 

Învăţătura falsă spune că omul, prin sine, este bun.

 

Învăţătura corectă spune că omul s-a născut în păcat şi are o natură păcătoasă. Omul păcătos nemântuit, nu poate avea părtăşie sau relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Păcatul nemărturisit şi neiertat ne leagă şi pune un zid de despărţire între noi şi Dumnezeu.

Credinciosul este într-o continuă schimbare după cum lucrează harul lui Dumnezeu în viaţa lui.

 

Ai tu siguranţa mântuirii?

Ai tu siguranţa vieţii veşnice?

Ce se va întâmpla cu tine după moarte?

 

Bucură-te de siguranţa mântuirii şi de siguranţa vieţii veşnice!