Învingător sau învins?

12 june

Isaia 37:21-38

Isaia 37:35a

„Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap,

din pricina Mea.”

 *

Isaia scrie o cântare cu titlul „Fecioara, fiica Sionului”. Această tânără respinge dispreţul şi chemările împăratului Asiriei pentru că ea este logodită cu „Sfântul lui Israel”. Împăratul Asiriei nu va avea nici un succes chiar dacă se laudă cu cuceririle lui. El nu ştie planurile Domnului. Se crede important cu victoriile lui, este îmbătat de puterea lui şi crede că „Fiica Sionului” va fi o pradă uşoară pentru el. Puterea lui va fi călcată în picioare şi va fi umplut de ruşine.

Dumnezeu are câteva întrebări pentru Sanherib şi pentru toţi dictatorii lumii:

N-aţi auzit că Eu am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi (v.26)?

Nu ştiţi că, dacă Eu Îmi trag puterea, voi sunteţi neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi, ca iarba de pe câmp şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic (v.27)?

Nu ştiţi că Eu am toată puterea în cer şi pe pământ şi ştiu totul (v.28)?

Nu ştiţi că Eu pedepsesc mândria (v.29)?

Sanherib s-a lăudat că l-a împresurat pe Ezechia ca pe o pasăre în colivia ei, dar el a fost învinsul. Unii oameni se laudă cu fapte mari. Tu cu ce te lauzi?

Care din întrebări ţi le pune Domnul ţie?

Respingi tu chemările celor răi?

Te impresionează cuceririle şi succesul altora?

Dacă ai victorii sau succes te crezi importantă? Cui dai tot creditul pentru victoriile tale?

Fugi după putere? Pe cine vrei să impresionezi?

Crezi că alţii sunt o pradă uşoară pentru tine?

Cum te raportezi la cineva care trăieşte aşa?

Doamne, mulţumesc pentru ocrotirea Ta.

Doamne, inima mea recunoaşte

că a Ta este toată puterea în cer şi pe pământ!

Doamne, Tu eşti Învingătorul şi mă ajuţi să biruiesc răul prin bine!

Advertisement

Panică sau Rugăciune?

5 iunieIsaia 36

Isaia 36: 21a

„Dar ei

au tăcut

şi

nu i-au răspuns

o vorbă.”

*

 

Tăcere sau vorbire?

Panică sau rugăciune?

Ascultăm de oameni sau ne încredem în Domnul?

Se întâmplă adesea că suntem ameninţaţi din toate părţile. Uneori cel mai bun răspuns este tăcerea. Putem să alegem să ascultăm de oameni sau alegem să ne încredem în Dumnezeu. Ezechia a făcut o alegere bună când duşmanul (Asiria) a venit cu ameninţările la poporul lui. Unele dintre ameninţări erau adevărate, altele nu. Ezechia nu a zis nimic, nici el, nici poporul, ci s-a dus la Casa Domnului să se roage. Împăratul Asiriei a încercat să-l întoarcă pe Ezechia de la încrederea lui în Dumnezeu.

 

Cum încearcă oamenii din viaţa ta să încurce încrederea ta în Dumnezeu?

Cum încearcă unii să te înfrice?

Ce faci tu când dezastru loveşte casa ta? Poţi să ţii gura închisă?

Ce alegi? Ce spune lumea? Gândeşti ca lumea?

Te bazezi pe Dumnezeu? Te duci la Casa Domnului să te rogi? Te rogi împreună cu alţii?

Vii tu cu credinţă înaintea lui Dumnezeu atunci când ai probleme şi ameninţări în viaţă?

În probleme, care este răspunsul tău: panică sau rugăciune?

În probleme, care este răspunsul tău: vorbă, ceartă, apărare, dezvinovăţire sau tăcere?

Ezechia se roagă Domnului pentru eliberare şi cere sfatul lui Isaia, proorocul, prin trimişii lui. Isaia a tăcut în faţa duşmanului şi s-a rugat înaintea Domnului.

Tu ce faci? Poţi să taci în faţa duşmanului şi să te rogi înaintea Domnului?

 

Inima mea doreşte tăcerea înaintea duşmanului!

Inima mea doreşte rugăciunea înaintea Domnului!

 

Poruncă peste poruncă

poruncăIsaia 28

Isaia 28:10

„Căci dă învăţătură peste învăţătură,

învăţătură peste învăţătură,

poruncă peste poruncă,

poruncă peste poruncă,

puţin aici, puţin acolo.”

Este totuşi o speranţă, în mijlocul furtunii, pentru rămăşiţa poporului Israel (cei credincioşi). Domnul va fi cununa lor: o cunună strălucitoare şi măreaţă. El a promis dreptarea şi puterea de biruinţă asupra duşmanilor (28:5-6).

Pedeapsa lui Dumnezeu urmăreşte schimbarea şi restaurarea poporului.

Nu toate luptele şi atacurile sunt din cauza păcatului, ci Dumnezeu aduce vremuri grele ca să înveţe pe poporul Lui să fie atent la credinţă.

Disciplina este folosită ca să învăţăm sfinţenia (Evrei 12:10-13).

Disciplina lui Dumnezeu ne învaţă să ne întoarcem la El, locul nostru de scăpare şi adăpostul nostru.

Unde este locul tău de scăpare? Unde este adăpostul tău?

Dacă te examinezi cu atenţie, te vezi încrezătoare în puterile tale?

Te crezi importantă când apariţia ta este impresionantă? Sau când îi convingi pe alţii că eşti inteligentă şi bine informată? Aceste lucruri nu dau siguranţă destinului, nici nu vor defini caracterul plăcut Domnului.

Care este învăţătura pe care te bazezi?

Care sunt poruncile pe care le împlineşti?

Vai de cei ce clădesc pe altă temelie, alta decât Cristos. Ei se duc spre dezastru.

Cine este temelia ta şi cum clădeşti?

Temelia mea este Cristos! Credinţa mea este în Cristos! Încrederea mea este în Cristos.

Dumnezeu pregăteşte o Cale de ieşire din probleme.

Calea de ieşire din probleme este o Piatră, Piatra din capul unghiului. Cine este această Piatră? 1 Petru 2:4-24 afirmă: ,,Apropiaţi-vă de El, Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o Piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul şi la aceasta sunt rânduiţi. Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. Preaiubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.  Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării. Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura oamenilor neştiutori şi proşti. Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu. Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare şi sufere pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.”

Care este învăţătura ta?

Doamne, vreau că inima mea să fie atentă

la adevărata învăţătură,

la adevăratele porunci

 şi la adevărata credinţă!

Inima mea

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

7 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

*

 

Cum lauzi tu pe Domnul?

Doamne, Tu eşti izbăvirea mea şi sunt plină de încredere. Nu mă tem, căci Tu eşti tăria mea şi pricina laudelor mele. Tu m-ai mântuit. Voi vesti lucrările Tale şi voi pomeni mărimea Ta. Voi cânta, căci ai făcut lucruri strălucite. Voi striga de bucurie şi de veselie, căci mare este Domnul, Sfântul lui Israel.

Mulţumesc pentru mângâierea pe care mi-o dai în fiecare zi.

Cum aştepţi domnia lui Cristos în mia de ani? Cum te bucuri când te gândeşti la domnia lui Cristos? Trăieşti cu speranţa că va fi o lume perfectă? Isus Cristos va domni şi totul va fi perfect. Vom trăi într-o lume cum n-a mai fost vreodată. O lume transformată de El.

Cum bate inima ta la aceste gânduri?

Într-o lume care se distruge şi se moare avem totuşi speranţă şi viaţă.

Cea mai mare împlinire va fi când Isus Cristos va domni. Duhul Domnului se va odihni peste El şi-I va da toată puterea să domnească. El va trece peste aparenţe şi va judeca cu dreptate. Va ajunge la inima problemei. Va distruge pe cel rău cu un cuvânt. Va domni cu dreptate şi credincioşie. Pacea care va fi în timpul domniei lui Cristos va fi diferită pentru că El va transforma lumea. Chiar şi lumea animalelor va fi schimbată (lupul şi mielul vor paşte împreună). Întreg pământul va cunoaşte pe Dumnezeu. Atenţia tuturor va fi la Domnul.

Aceasta este o mare bucurie chiar acum. Nu trebuie să aşteptăm ziua Domnului ca să ne bucurăm. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.

 

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Cum Îl lauzi pe Împăratul, astăzi?

5 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

 *

Cum Îl vei lăuda pe Domnul, astăzi?

Doamne, Te laud pentru că Tu eşti Dumnezeul meu! Tu eşti Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Tu eşti începutul şi sfârşitul! Tu eşti Cel ce ţine toată creaţia! Tu eşti Creatorul tuturor! Tu eşti Arhitectul universului! Tu eşti Stăpânitorul peste toate timpurile, ai fost, eşti şi vei fi în veci neschimbat, neclintit şi niciodată învins!

Ai fost bătut, dar aduci vindecare. Ai fost străpuns dar linişteşti durerea. Ai fost persecutat, dar dai libertatea. Ai fost mort, dar aduci viaţă. Ai înviat ca să ne dai putere, şi domneşti ca să aduci pacea.

Tu eşti viaţa, Tu eşti dragostea, Tu eşti fără de sfârşit, Tu eşti Domnul oştirilor, Tu eşti bunătate, Tu eşti credincioşie, eşti puternic şi perfect.

Căile Tale sunt drepte, Cuvântul Tău este veşnic, voinţa Ta este neschimbată şi Tu, Te gândeşti la mine.

Tu eşti Salvatorul meu, Călăuzitorul meu, pacea mea, bucuria mea, mângâierea mea, Tu eşti Domnul şi Stăpânitorul vieţii mele. Eşti susţinătorul vieţii mele!

Te slujesc pentru că mă iubeşti. Jugul Tău este bun, sarcina Ta e uşoară.

Tu îmi dai viaţă din belşug!

Te urmez pentru că eşti lumina înţelepţilor, eşti puterea celor puternici, eşti îmbătrânit de zile, eşti conducătorul peste toţi. Tu eşti aproape de mine.

Este inima ta plină de laudă?

 

Inima mea este plină de laudă pentru Împăratul!

Unde duc neascultarea şi necredinţa?

23 fIsaia 7:10-25

*

Isaia 7:10a

*

„Domnul

a vorbit.”

*

 

Ahaz a respins oferta lui Dumnezeu şi a apelat după ajutor la împăratul Asiriei. Nu s-a supus Domnului, nu s-a încrezut în harul Lui, nu a acceptat eliberarea Domnului, ci cu falsă pietate şi înşelăciune s-a scuzat că nu vrea să ispitească pe Domnul. Neascultarea şi necredinţa i-au adus pieirea.

Ce înseamnă să ispitim pe Domnul? Ce înseamnă să punem la îndoială vorbirea şi puterea Lui? Ce înseamnă să cerem sfatul omului? Oare de ce astăzi oamenii nu cred că Domnul Isus este semnul trimis de Dumnezeu? Oare de ce oamenii (credincioşii) nu văd păcatul lor?

Ce anume cauţi tu să eviţi prin neascultarea şi necredinţa ta?

Te justifici tu cu versete biblice ca să faci ce vrei tu?

Cum îţi ascunzi tu neascultarea de Domnul?

Îţi aminteşti de o perioadă din viaţa ta când necredinţa şi neascultarea au adus distrugere în familia ta sau în relaţiile tale? Refuzul de a crede în Dumnezeu este o alegere care aduce distrugere totală. Care este alegerea ta?

Pentru că Ahaz nu a ascultat de Domnul, a ajuns să fie distrus chiar de omul în care s-a încrezut. A fost umilit, şi ţara lui distrusă. A fost terorizat de aliatul lui, şi a urmat robia. Ceea ce putea deveni o binecuvântare, a ajuns o robie.

Dumnezeu nu se bucură când copiii Lui se încred în oameni şi nu în El, dar niciodată nu îi abandonează. Care ar fi situaţiile în care eşti tentată să te încrezi în om şi nu în Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este onorat?

Când noi credem promisiunile lui Dumnezeu, El ne va apăra şi va avea grijă de nevoile noastre. Ne va judeca, dar nu va lăsa pe vrăjmaşi să ne ducă în robie. Dumnezeu ne-a promis că va fi cu noi. Dumnezeu salvează şi astăzi pe cei credincioşi din pericole fizice sau pericole spirituale ca: lumea, diavolul, păcatul şi moartea. Nimeni nu poate lupta şi învinge aceste pericole prin puterea proprie. Speranţa noastră este Salvatorul „Emanuel” care aduce biruinţă. Emanuel „Dumnezeu cu noi” este nădejdea care ne ajută să înfruntăm crizele vieţii şi moartea.

Cei ce au credinţă în Dumnezeu în crizele lor, sunt diferiţi de cei ce nu au credinţă.

Doamne, umple inima mea de credinţă

şi ascultare!

Vine Împăratul !!!

today

Isaia 9:6

,,Căci un Copil ni S-a născut,

un Fiu ni S-a dat

şi domnia va fi pe umărul Lui.

Îl vor numi:

Minunat Sfetnic,

Dumnezeu tare,

Părintele veşniciilor,

Domn al păcii.”

 

Se apropie Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Cristos ( Craciunul), sărbătoarea bucuriei si a iubirii.

Începutul iubirii este Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste. Bucuria este roada Duhului Sfânt. Bucuria nu ti-o gasesti când esti bogat si ai totul, ci, când esti bucuros de tot ceea ce ai. Oamenii care traiesc bucuria nu se lasa în voia artificiilor exterioare. Ei se bucura de lucrurile esentiale: bucurosi ca sunt înca în viata si multumiti pentru tot ceea ce primesc de la Dumnezeu. Ei au  o relatie speciala, o hrana speciala, o rabdare speciala, o iubire speciala.

Bucura-te si de prieteni si de dusmani. Prietenii te vor sfatui ce trebuie sa faci, iar dusmanii te vor obliga sa faci ceea ce trebuie sa faci !

Sa îti traiesti viata este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar exista !

Întotdeauna iartati dusmanii. Nimic nu te va bucura mai mult, iar pe ei nimic nu-i va motivamai mult să-L cunoască pe Dumnezeul tău care îţi dă putere să ierţi şi să iubeşti.

Se apropie Sărbătoarea. Pregăteşte inima. Iubeşte şi iartă. Bucuria să te însoţească ne-ncetat. Hainele să-ţi fie curate în orice vreme şi untdelemnul să nu-ţi lipsească din candelă. Îmbracă-te în curăţie şi umilinţă. Acopere-te cu credinţă şi nădejde. Împrăştie întunericul din jurul tău lăsând Lumina să strălucească în toate colţurile. Fii gata că Împăratul vine!!! Întâmpină-L cu toată casa ta! Urează-I ,,bun venit” în familia ta!

Sărbătoreşte pe Împăratul!!!

Crăciun Fericit!

Vai de mine!!!

Isaia 6:5-7

„Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi mi-a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”

Ai spus vreodată: „Vai de mine, sunt pierdută!”? Sau: „Vai de mine, sunt cu buze necurate!”?

Ai spus vreodată: „Vai de închinarea mea!”? sau „Vai de încrederea mea (în om în loc de încrederea mea în Dumnezeu)!”?

Ai spus de multe ori: „Vai de …alţii!”?

Ce spui tu în prezenţa Domnului? Poţi să păstrezi tăcerea?

Când ţi S-a descoperit ţie Domnul într-un fel pe care nu poţi să-l uiţi niciodată? Ai o zi specifică sau un an (proces lung) în amintire? Cum ţi S-a descoperit? Ai văzut tu sfinţenia Lui?

Să vedem sfinţenia lui Dumnezeu înseamnă să vedem că Dumnezeu este total diferit decât noi.

Când vedem sfinţenia lui Dumnezeu, ne recunoaştem păcatul.

Cum stau eu în prezenţa Dumnezeului celui Sfânt?

Când Isaia a stat în prezenţa Domnului a văzut păcatul lui şi păcatul poporului. Felul cum vorbim în prezenţa Domnului arată inima noastră (din prisosul inimii vorbeşte gura).

Ce spui cu gura ta? Cum sunt buzele tale? Fierbinţi? Arde vorba ta? Taie vorba ta pe alţii? Care crezi că este relaţia dintre inimă şi gură? Ce spun vorbele tale despre inima ta? Cuvintele sunt oglinda inimii.

Doamne, curăţeşte-mi inima şi vorbirea! Ajută-mă să mă lupt pentru sfinţenie!

Isaia nu a cerut iertare şi totuşi Domnul i-a dat iertare. Dumnezeu în harul Lui are iniţiativa (să ierte) şi vede inima recunoscătoare. Domnul este îndelung răbdător, bogat în bunătate, încet la mânie etc.

Doamne, ajută-mă să-mi păzesc inima mai mult decât orice

căci din ea ies izvoarele vieţii!

Eşti Tu Împăratul?

Ioan 18:28-40

,,L-au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată. Era dimineaţă. Ei n-au intrat în odaia de judecată ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. Pilat, deci, a ieşit afară la ei şi le-a zis: ,,Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?“ Drept răspuns ei i-au zis: ,,Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale. “ Atunci Pilat le-a zis: ,,Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră.“ ,,Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni“ i-au zis Iudeii. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată.  L-a chemat pe Isus şi i-a zis: ,,Eşti Tu Împăratul Iudeilor?“ Isus a răspuns: ,,De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine?“ Pilat a răspuns: ,,Eu sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut? ,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“ a răspuns Isus. ,,Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor, dar acum Împărăţia Mea nu este de aici”. ,,Atunci un Împărat tot eşti“ I-a zis Pilat. ,,Da, a răspuns Isus, ,,Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.“ Pilat I-a zis: ,,Ce este adevărul?“ După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară la Iudei şi le-a zis: ,,Eu nu găsesc nici o vină în El. Dar fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?“ Atunci toţi au strigat din nou: ,,Nu pe El, ci pe Baraba!”  Baraba era un tâlhar.“

 

Doamne Isuse, Tu ai fost Împăratul Iudeilor dar eşti şi Împăratul meu. Mă bucur să ştiu că nu ai fost un făcător de rele, cum au zis Iudeii. Tu ai fost fără vină. Tu eşti singurul perfect şi fără păcat.

Împărăţia Ta este o împărăţie veşnică, nu aparţine acestei lumi. Tu Te-ai născut să fii Împărat şi ai venit pe pământ ca să mărturiseşti despre adevăr.

Mulţumesc că mă ajuţi să mărturisesc şi eu despre adevăr. Tu eşti Adevărul pe care vreau să-L mărturisesc prin viaţa mea, vorbirea mea, gândirea mea, faptele mele.

Mulţumesc că mă iubeşti cu o iubire perfectă şi m-ai ales să fiu una din fiicele Tale. Te iubesc şi Te urmez cu drag.

 

Tu eşti aleasă şi iubită de Împăratul!

 

Iubită de Împăratul

Isaia 61:1-3

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită şi să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea, să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru, să mângâi pe toţi cei întristaţi, să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului” ca să slujească spre slava Lui.”

Femeia, simte mai mult nesiguranţa, pentru că aşteaptă de la bărbat să fie protejată.
Blestemul femeii este singurătatea, durerea de inimă şi sentimentul de deşertăciune (nimic nu satisface). Omeneşte femeia încearcă să rezolve problema fie prin control fie prin ascundere. Nu este corect. Felul corect de a rezolva problema este altul.

Numai Domnul poate rezolva problema femeii!

Misiunea Domnului este să aducă mântuire sufletului, dar şi să vindece rănile şi inimile zdrobite. Multe femei au sufletul mâhnit, au răni şi inimi zdrobite.
Primul text citit de Domnul a fost din Isaia 61:1-3 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi. El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită şi să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea, să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru, să mângâi pe toţi cei întristaţi, să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului” ca să slujească spre slava Lui.”
Aşa a început Domnul Isus misiunea Lui.

Toate femeile trăiesc sentimentul de nesiguranţă şi o teamă că nu sunt iubite cu o dragoste adevărată, că nu sunt acceptate aşa cum sunt (grase sau slabe, tinere sau bătrâne, deştepte sau mai puţin deştepte, bogate sau sărace, harnice sau mai puţin harnice, gospodine bune sau destul de bune, anumite calităţi sau lipsa lor, etc).

Numai Tu, Doamne, mă iubeşti aşa cum am nevoie!
Doamne, umple vasul meu (inima mea) cu dragostea Ta!

Doamne, Tu vei pune o cunună împărătească pe capul meu într-o zi!

Binecuvântarea femeii este să ştie şi să creadă că Domnul o face liberă, că Domnul o iubeşte, că este preţioasă în ochii Domnului.
O femeie devine frumoasă când ştie că e iubită.
Nu uita că TU eşti iubită cu o dragoste perfectă şi ai mare preţ în ochii Tatălui. Tu eşti fiica Împăratului. Eşti sub ocrotirea Lui, protejată de El.
Aminteşteşte-ţi acest lucru când eşti obosită, supărată, mâhnită, bolnavă, singură, apăsată, întristată, lovită, etc. Izbăvirea e pe drum.

Tu eşti iubită de Împăratul!

Şi tu vei purta o cunună împărătească pe cap!