Adevărata rugăciune

jcAdevărata rugăciune

Iacov 5:14b

*

„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui

neprihănit!”

*

Adevărata rugăciune vine din dorinţa inimii, şi nu din imaginaţia minţii. Ea exprimă simţirea inimii, deci se naşte dintr-o adâncă năzuinţă lăuntrică. Din acest motiv, în Vechiul Testament rugăciunea era oferită lui Dumnezeu sub forma tămâiei. Toată tămâia Vechiului Testament provenea de la arbori. După ce coaja era tăiată, pe trunchiul arborelui se prelingea încet un fel de răşină din care se confecţiona tămâia. De aici învăţăm că rugăciunea nu înseamnă a aduce ceva ce ai la îndemână, ci a aduce ceva extras din cea mai adâncă parte a inimii noastre. Se poate compara cu ceea ce se prelinge din răni.  Astfel de rugăciuni sunt foarte diferite de cele aduse fără efort, pe care mulţi le oferă, rugăciuni bune de ascultat, dar foarte sărace în conţinut.

Să ţinem minte bine că rugăciunile noastre sunt rostite pentru ca Dumnezeu să le audă, şi nu pentru a fi plăcute urechilor celor ce le ascultă.

Noi ne rugăm potrivit capacităţii noastre de a ne măsura povara, nevoia. Dacă nu simţim nici o nevoie, rugăciunea noastră nu este reală. Cu cât nevoia este mai concretă, cu atât rugăciunea este mai sigură. În faţa unei nevoi adevărate nu ne putem permite să fim indiferenţi.

Psalms 141:2, ne spune: ,,Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!”

Doamne, ajută-ne să ne rugăm din adâncul inimii!

O gloată mare

Ioan 12:12-19

„A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“ Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului. Iată că Împăratul tău vine călare pe mînzul unei măgăriţe.“ Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început, dar, după ce a fost proslăvit Isus şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El. Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când îl chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El. Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta. Fariseii au zis, deci, între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic, iată că lumea se duce după El!“

 

Deşi oamenii strigau „Osana“, erau ignoranţi în ce priveşte persoana şi misiunea Domnului Isus.

Ce anume nu cunoaştem noi despre persoana şi misiunea Domnului?

Putem să spunem ceva cu gura, dar inima şi mintea noastră să nu priceapă.

Ce anume din ceea ce spun sau cânt trebuie adus în armonie cu inima şi mintea mea?

Nici ucenicii n-au făcut legătura dintre aceste evenimente şi profeţiile Vechiului Testament. Cum înţeleg eu Vechiul Testament? Am nevoie de ajutor?

Unul din lucrurile pe care le face Duhul Domnului este să ne facă de cunoscut Vechiul Testament şi să ni-L reveleze pe Cristos chiar şi în Vechiul Testament.

Fie ruga ta: Doamne, vreau ca gura mea să fie în armonie cu inima şi mintea mea, ca Tu să fii onorat.

 

Tu veghează asupra inimii tale!

 

Promisiunile din Vechiul Testament

Foarte multi oameni sarbatoresc  in aceasta luna Nasterea Domnului.

Ce spune Vechiul Testament despre naşterea Copilului?

Trebuie să încep cu Vechiul Testament?

DA!

Adevărul important este: ,,Un Împărat Salvator, a fost promis de Dumnezeu cu mulţi, mulţi, mulţi ani înainte de a se naşte.”

În cartea Genesa 3:15 avem promisiunea că Domnul Isus va zdrobi pe Satan.

Isaia 7:14 ne spune: ,,Iată fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).“

Isaia 9:6-7 ,,Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui. Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie a lui David şi împărăţiei Lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire de acum şi în veci de veci. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.“

Ieremia 23:5 ,,Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară.”

Mica 5:2 ,,Şi tu Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.“

Nu uita să explici cuvintele grele şi necunoscute.

Domnul are promisiuni minunate şi pentru tine!