Cine este marea ta iubire?

 

Ioan 21:15-19

 *

Ioan 21:15  

*

,,Simone,

fiul lui Iona,

Mă iubeşti?“

*

 

Îl iubeşti tu pe Domnul Isus?

Dacă Domnul ar sta acum în faţa ta şi te-ar întreba (El nu eu) ,,Mă iubeşti?“, ce ai răspunde?

Dacă Îl iubeşti de ce Îl iubeşti?

Singurul motiv acceptabil în lucrarea lui Cristos este dragostea pentru El.

Care este motivul (motivaţia) tău în lucrare? Presiune din partea altora, presiune din partea familiei sau a bisericii? Educaţia ta? Mândria? Plăcerea? Concurenţa? Experienţa? Câştigul? Favoarea din partea altora?

De ce faci ceea ce faci?

 

Numai ce faci din dragoste pentru Cristos are valoare eternă.

 

Cum lucrezi la motivaţia slujirii tale? Îl vei întreba pe Dumnezeu cum şi ce să faci, cum şi ce să schimbi, cum şi ce să vorbesti, cum şi ce să vezi, etc.?

Dumnezeu a dat o poruncă credincioşilor să hrănească şi să aibă grijă de cei ce sunt ai Lui.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare credincios.

Când Domnul l-a întrebat pe Petru de trei ori ,,Mă iubeşti?“, a vrut să-l ajute să înţeleagă cine este Petru fără Cristos. Petru L-a tăgăduit pe Domnul de trei ori în public şi Domnul l-a restaurat tot public.

Fie ruga ta: Doamne, vreau ca ceea ce fac să izvorască din dragostea mea pentru Tine.

 

Doamne, Tu eşti marea mea iubire!

 

 

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit…dar nu dupa asteptarile lui!

 

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit… dar nu a fost dupa asteptarile lui! Cu profunda tristete am primit astazi vestea conform careia Radu Muresan, redactor-sef la Radio Vocea Evangheliei Cluj si colegul nostru a parasit acest pamant astazi, in jurul orei 10 a.m.
Radu Mureşan a fost plecat cu mai multi colegi din reţeaua Radio Vocea Evangheliei, împreună cu misiunea Speranţa la instalarea, şcolarizarea şi tot ce presupune un post nou de radio. El a plecat cu pneumonie din România dar în Africa situaţia lui s-a agravat. A fost operat, adus din Africa și internat într-un spital din Cluj Napoca dar starea lui nu s-a îmbunătățit. Fratele Radu a intrat în odihna sfinților și avem nădejdea reîntâlnirii cu colegul nostru care Il slujea pe Dumnezeu din toata inima, în Împărăția lui Dumnezeu!
Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apoc. 14:13)

Sursa: ‎Radu Mureşan, redactor şef la Radio Vocea Evangheliei Cluj, a trecut la Domnul | Stiri Crestine.ro

Articol preluat de pe: http://danieladelibas.wordpress.com/ 

Mă iubeşti?

Ioan 21:15-19

 

,,După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?“ Petru I-a răspuns: ,,Da, Doamne, ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis: ,,Paşte mieluşeii Mei.“ I-a zis a doua oară: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Petru i-a răspuns: ,,Da, Doamne, ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis: ,,Paşte oiţele Mele.“ A treia oară i-a zis Isus: ,,Simone, fiul lui Iona Mă iubeşti?“ Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară ,,Mă iubeşti?“ Şi I-a răspuns: ,,Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc.“ Isus i-a zis: ,,Paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai, dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi.” A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte îl va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Şi după ce a vorbit astfel, i-a zis: ,,Vino după Mine”.“

 

Ţi s-a întâmplat vreodată să stai cu Biblia în mână şi să-L auzi pe Domnul că îţi pune întrebări? Ce crezi că te-ar întreba Domnul astăzi?

Întrebările Domnului ne pregătesc pentru o lucrare (paşte mieluşeii, oiţele, oile). Ce înseamnă pentru tine acest lucru?

Cum poţi să ai grijă de alţii?

Cine sunt mieluşeii din viaţa ta?

Cine sunt oiţele din viaţa ta?

Cine sunt oile din viaţa ta?

Cum vei dovedi astăzi că Îl iubeşti pe Domnul? Ce vei face?

 

Dacă Domnul te-ar lăsa să-I pui o singură întrebare, ce L-ai întreba?

Pune o întrebare Domnului.

 

Cum ai răspunde tu la întrebarea Domnului: ,,Mă iubeşti”?

Poţi spune: ,,Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc!”?

 

Doamne Isuse, eu Te iubesc!

 

La pescuit

Ai aruncat mreaja?

Eşti pescar?

Ioan 21:1-14

Ioan 21:6  ,,Isus le-a zis: aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi găsi. Au aruncat-o deci şi n-o mai puteau trage de mulţimea peştilor.“

Lucrarea de ,,pescuire de oameni“ trebuie făcută după porunca Domnului (aruncaţi mreaja în partea dreaptă). Dumnezeu are căile Lui, timpul Lui pentru orice lucrare. Numai ceea ce este făcut după planul Domnului are succes şi valoare eternă.

Ce lucrare încerci tu să faci prin puterea ta?

Succesul vine doar în ascultare de Cristos.  Succesul în viaţa de creştin vine de la Dumnezeu şi numai de la El. Ascultarea de Domnul este esenţială în lucrarea încredinţată. La Cuvântul Domnului, la timpul Lui, după planul Lui, după  voia Lui, orice lucru este bun şi frumos. Domnul vrea ca noi să fim credincioşi şi să ascultăm de El mai mult decât să avem success.

Ai tu succes în lucrare? Îl urmezi tu pe Cristos?

Dacă ai succes, te umfli de mândrie? Sau, în umilinţă, recunoşti că Dumnezeu lucrează prin tine?

Crezi că trebuie să-ţi schimbi gândirea în ceea ce priveşte succesul în lucrare?

Crezi că trebuie să-ţi schimbi felul de vorbire (cu întrebări în loc de sfaturi)?

Domnul să te facă ,,pescar de oameni“!

Rugăciune

Doamne, nu-Ți cer eliberarea
Mâinilor din lanțurile grele
Ci dragostea și bucuria
Să pot cânta atunci în ele.

*

Nu-Ți cer să-mi potolești furtuna
Ce bate crunt în arca mea
Ci Tu să fii cu mine-ntruna
Pe mări călătorind în ea.

*

Nu-Ți cer pâine nici avere
Nici pescuire-mbelșugată.
Nici țară de lapte și de miere
Ci în dimineața minunată,

*

Sub geana cerului văratec
În pacea de la țărmul mării
La sfântul prâz al învierii
Să-mi dai din pește pe jăratec.

*

Nu-Ți cer răsplata celor drepți
Ci dincolo de moarte să m-aștepți.

Petru Lascău

Oportunităţi

Te rogi tu pentru oportunităţi de a vorbi Cuvântul?

Ioan 21:1-14

*

Ioan 21:3a 

*

,,Simon Petru

a zis:

Mă duc să prind

peşte.“

*

 

Crezi tu că ,,lucrarea“ sau „faptele bune“ sunt esenţiale în viaţa de creştin?

Sau crezi că numai credinţa este esenţială?

Care sunt aşteptările Domnului în ce priveşte ,,lucrarea“ fiecărui creştin?

Noi nu primim mântuirea în baza lucrării sau faptelor bune, ci faptele bune sunt dovada unei vieţi schimbate de Domnul Isus.

Dacă eu sunt un credincios, lucrarea mea cuprinde trei ţinte:

1. Să ajut oamenii să vadă nevoia lor de Dumnezeu (pescuirea).

2. Să-i hrănesc cu Cuvântul.

3. Să fiu un exemplu de urmaş al Domnului.

Caută oameni; roagă-te pentru oportunităţi să le vorbeşti oamenilor despre nevoia lor.

Hrăneşte-te cu Cuvântul ca să ai din belşug să dăruieşti mai departe la alţii.

Urmează-L pe Domnul cu credincioşie, indiferent de preţul pe care trebuie să-l plăteşti.

Cauţi tu oameni pierduţi ca să-i aduci la Cristos?

Te rogi tu pentru oportunităţi de a vorbi Cuvântul?

Este Cuvântul o hrană pentru tine?

Ai curaj să vorbeşti altora despre Cristos?

Cauţi tu pacea în relaţii? Respecţi pe alţii?

Te lupţi pentru adevărul tău sau Îl urmezi pe Domnul cu credincioşie?

Care este preţul plătit de tine în lucrare?

 

Domnul să-ţi dea bucuria de a lucra împreună cu El!

 

Sunt zori de zi

Sunt
*
zori
*
de
*
zi…
*
*
e dimineata Invierii,
*
*

Si Creatorul umbla iarasi prin gradina.
Cum a umblat atunci, in faptul serii,
Cand il chema pe om, sa iasa la Lumina.
*
Dar au urmat milenii, de « nesfarsita noapte »,
De ratacire trista cu jale si amar.
Iar ingerii, strajerii, cu spade invapaiate,
Ne inchideau si poarta si calea catre Har…
*
In zori, insa, Lumina, a descuiat mormantul,
Cu ceru-n sarbatoare puterea I s-a dat.
In trupul Lui de slava transfigurand pamantul,
El rodu-ntai al Vietii… Hristos a inviat!.
*
A fost intai o noapte…. Si-apoi o dimineata,
Incepe ziua lumii, sa urce la zenit.
Vin ingeri la morminte, ies sfintii la viata,
Femeile se-nchina… Hristos a biruit!
Florian Guler

Ce ştie copilul tău despre închinare şi părtăşie?

Ioan 20

 

Ioan 20:24 

,,Toma

nu

era

cu ei…“

Când credincioşii se adună la închinare, este bine să fim cu ei. Învaţă pe copilul tău sau al altora ce este închinarea şi părtăşia. Când familia se adună împreună să se închine Domnului, se citeşte din Cuvânt, se cântă şi se roagă.

Citirea Cuvântului este vorbirea lui Dumnezeu către noi iar cântarea şi rugăciunea sunt vorbirea noastră către Dumnezeu.

Sunt şi obstacole care opresc închinarea.

Unul este timpul. Plănuieşte timpul cel mai bun pentru familia ta, şi ţine-te de el. Să fie scurt, dar nu în grabă.

Un alt obstacol este programul. Cine citeşte, ce citeşte, cât citeşte, cum citeşte? Multe familii au renunţat la închinare şi părtăşie, crezând că nu pot face un lucru destul de interesant. Nu este important să faceţi ceva interesant, ci este important ca familia să se închine şi să aibă părtăşie  împreună.

Cere Domnului prezenţa Lui. Când Domnul este prezent, nu e plictiseală. Fă-l un timp de informare, nu o predică. Cere copilului să asculte şi să participe. Domnul va răsplăti dorinţa ta de a avea o închinare în familie.

Îţi doreşti să ai un timp de închinare şi părtăşie cu Domnul în familia ta?

Domnul să binecuvânteze familia ta!

Îndoială sau credinţă?

Ioan 20:24-31

*

Ioan 20:29b

,,Ferice de

cei ce

nu au văzut,

şi au crezut.“

*

Ce este viaţa din belşug?

Viaţa din belşug include o mutare de pe tărâmul îndoielii la o credinţă completă.

Care sunt îndoielile tale? Ce faci cu ele?

Opreşte îndoiala şi lasă credinţa să lucreze.

Noi toţi avem îndoieli, dar nu rămânem în îndoială, ci ne mutăm pe tărâmul credinţei.

,,Ferice de cei ce nu văd dar cred.“

Toma, în urma îndoielilor a ajuns să spună: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu“.

Cum spui tu?

Toma a fost loial Domnului; a dorit să meargă cu El chiar la moarte, dar a avut o atitudine de ,,ştie tot“ care nu este bună într-o echipă care trebuie să lucreze împreună. Poate din această cauză a lipsit de la prima întâlnire. Se pare că nu a vrut să-l creadă pe Petru şi pe ceilalţi cari L-au văzut pe Domnul. Mândria nu ne lasa să credem adevărul. Voia dovezi palpabile – să vădă, să atingă.

Domnul vine şi-l provoacă să aleagă între încăpăţânare şi credinţă ,,Nu fi necredincios, ci credincios“. Domnul mustră necredinţa.

Niciunul dintre ucenici nu a rostit, în final, cuvinte aşa de înălţătoare ca şi Toma. O asemenea declaraţie este cea mai înaltă expresie a credinţei: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu“.

Eşti tu convinsă că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi prin credinţă ai viaţa în Numele Lui?

Dacă nu eşti convinsă, de ce nu? El a venit ca tu şi eu să avem viaţă din belşug.

El a venit ca tu şi eu să avem viaţa veşnică.

Domnul Isus este Domnul şi Mântuitorul Tău!

CredoTV – O televiziune din suflet, pentru suflet!!

CredoTV – O televiziune din suflet, pentru suflet!!

O informatie foarte utila pentru a putea viziona Credo TV in casele dumneavoastra