13 August

13 August

Geneza 26:1-11

Geneza 26:1-3: ,,În ţară a venit o foamete, alta decât foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.  Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te pogorî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.  Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam”.”

Isaac s-a supus şi a ascultat de Dumnezeu. A rămas în Gherar şi nu s-a dus în Egipt. Vedem din nou acel spirit de supunere pe care l-a avut când a aşteptat cu răbdare căsătoria cu Rebeca. Totuşi, Isaac începe să se îndoiască de protecţia lui Dumnezeu şi minte că Rebeca este sora lui, de frică să nu i se întâmple ceva rău. Oare se îndoieşte de prezenţa şi de protecţia lui Dumnezeu?

Când începem să înţelegem cu adevărat că Dumnezeu este cu noi, frica nu poate să ne controleze, căci recunoaşterea prezenţei lui Dumnezeu alungă frica. Isaac a pierdut din vedere promisiunea lui Dumnezeu: ,,Voi fi cu tine!”. Oare s-a gândit că nu este suficientă această promisiune? A fost el egoist când s-a gândit mai mult la viaţa lui, decât la viaţa soţiei lui, Rebeca? Vedem că a fost egoist când l-a iubit mai mult pe Esau decât pe Iacov şi aceasta pentru că mânca din vânatul lui.

Ce îţi vine în minte când citeşti acest pasaj? Cum e tatăl, aşa e şi fiul? Fiul repetă greşeala tatălui şi încă o face şi mai gravă pentru că Rebeca nu era sora lui (Sara era sora lui Avraam – jumătate de adevăr). Avem şi noi o zicală: ,,Aşchia nu sare departe de tăietor (butuc)!” Avraam a spus jumătate de adevăr, Isaac a spus o minciună, Iacov a spus multe minciuni tatălui său.  Uneori, păcatul se multiplică de-a lungul generaţiilor. Cât eşti de atentă la greşelile pe care le faci, ca să nu se multiplice în familia ta? Cum vei folosi greşelile tale ca să îi înveţi pe alţii să caute gloria lui Dumnezeu, nu slava lor? Copiii şi noi, ducem o luptă continuă ca să respectăm autoritatea şi să Îi dăm glorie lui Dumnezeu prin tot ce facem. Să căutăm să eradicăm tot ceea ce multiplică păcatul în noi şi în alţii. Cum îi înveţi pe copiii tăi să caute gloria lui Dumnezeu, nu gloria lor? Numai prin harul lui Dumnezeu putem învinge.

Dacă te îngrijorează purtarea copilului tău, uită-te cum te porţi tu cu soţul tău și cu alții!

Dacă te deranjează mânia copilului tău, cercetează-te ca să vezi câtă mânie este în tine!

Dacă te înfurie tonul vocii copilului tău, ia seama cum vorbeşti tu cu alţii!

Dacă vezi amărăciune în viaţa copilului tău, gândeşte-te câtă amărăciune a auzit el din gura ta!

Dacă observi îngrijorare în viaţa copilului tău, întreabă-te dacă el a văzut sau a auzit îngrijorarea din inima ta.

Cum aş putea să-i ajut pe copiii mei (spirituali) să evite păcatele pe care eu le-am comis? Cum aş putea să folosesc cât pot de bine tot ceea ce mi-a dat Dumnezeu, fără să păcătuiesc? Este aceasta şi dorinţa ta, căutarea ta? Sau îţi doreşti să câştigi ceva? Eşti atentă la vorbele tale?

Doamne, ajută-mă să spun adevărul în dragoste!

 

11 August

11 August

Geneza 26:1-11

Geneza 26:1-3: ,,În ţară a venit o foamete, alta decât foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.  Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te pogorî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.  Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam”.”

Ce imagine îţi apare înaintea ochilor când auzi cuvintele: supunere, predare, cedare, ascultare? Slăbiciune sau tărie? Ai vrea ca aceste cuvinte să te descrie pe tine? Sau ai vrea să-i definească pe copiii tăi? Sau pe soţul tău? Sau pe alţii? Toate aceste calități Îl descriu pe Hristos şi noi suntem îndemnaţi să-L urmăm pe El. Dacă ne dorim să-L urmăm, trebuie să-L ascultăm. Să cedăm, să ne supunem, să ne predăm.

Isaac este un urmaş al Domnului, în sensul că a semănat cu El. Când ne uităm la Isaac, vedem că el nu a fost perfect, dar a căutat ascultarea şi supunerea faţă de Dumnezeu. Viaţa plină de pace şi umilinţă a credinciosului arată inima lui predată Domnului.

Isaac se îndreaptă spre Egipt pentru că era foamete în ţară, dar Dumnezeu îi vorbeşte. Isaac avea nevoie de o credinţă care nu depindea de cea a tatălui său sau de cea a mamei lui. Avea nevoie de o relaţie personală cu Dumnezeu. Fiecare credincios are nevoie de o relaţie personală cu Dumnezeu. În momente de criză, avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească. Dumnezeu Îşi reînoieşte promisiunea faţă de Avraam şi urmaşii lui. Eu cred că Isaac avea nevoie să-L audă pe Dumnezeu. Isaac vroia să fie sigur că nu este singur sau abandonat, vroia să ştie clar că Dumnezeu este de partea lui. Personalitatea lui Isaac era diferită de personalitatea lui Avraam. Dumnezeu cunoaşte viaţa fiecărui om şi lucrează diferit, după cum este nevoie.

Multe dintre noi ne dorim să-L auzim pe Dumnezeu vorbindu-ne. Vrem să ştim că El este cu noi. Această promisiune o găsim în Matei 28:20b: ,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

Doamne, am nevoie de lumină de la Tine în toate domeniile vieţii, de aceea vreau să aud de la Tine. Vorbeşte-mi Doamne, căci roaba Ta, ascultă! 

Doamne, îmi doresc să am o inimă plină de linişte, pace şi umilinţă!

10 August

10 August

Geneza 26:1-11

Geneza 26:1-3: ,,În ţară a venit o foamete, alta decât foametea dintâi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar.  Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te pogorî în Egipt! Rămâi în ţara în care îţi voi spune.  Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam”.”

Isaac a fost un om al credinţei. Domnul i S-a arătat şi i-a vorbit. Ce i-a promis Dumnezeu?

Ce minunat este să ştim că Domnul este cu noi tot timpul! Ce minunat este să fim binecuvântaţi chiar şi când trecem prin vremuri grele. Foametea este un lucru greu, dar Dumnezeu i-a promis lui Isaac binecuvântare. I-a cerut să stea pe loc. În care situaţie îţi spune Domnul să stai pe loc, chiar dacă este dificil? Îl asculţi?

Ce putem să învăţăm despre caracterul, atitudinea şi acţiunile lui Isaac? A fost ascultător faţă de tatăl lui Avraam, când au plecat pe muntele Moria. A transportat lemnele pentru jertfă, slujind cu bucurie. S-a supus tatălui său. S-a bucurat să petreacă timp cu tatăl său. L-a ascultat pe tatăl său în ce priveşte căsătoria lui şi a iubit-o pe Rebeca. S-a rugat pentru Rebeca, pentru că ea nu putea să aibă copii şi Domnul i-a ascultat rugăciunea.

Care trăsături de caracter crezi că l-ar face ,,astăzi” pe Isaac popular sau nepopular? În care dintre domeniile vieţii crezi că ţi-ar cere Dumnezeu să te supui Lui? Câtă onoare şi cinste aduci părinţilor tăi prin purtarea ta? Ce înseamnă să fii supusă? Să respecţi autoritatea? Ce înseamnă să fii umilă şi blândă? Vrei să fii blândă şi smerită? Cunoşti oameni umili şi blânzi? Biblia ne prezintă oameni credincioşi, blânzi şi umili: Moise, Avraam, Domnul Isus. Dumnezeu ne ajută să fim umili şi blânzi ca să avem o moştenire.  Dumnezeu apreciază blândeţea, supunerea şi inima liniştită.

Ce înţelegere aduc în inima ta următoarele citate biblice?

Numeri 12:3: ,,Moise însă, era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului.”

Matei 11:29: ,,Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

Psalmul 25:9: ,,El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.”

Matei 5:5: ,,Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!”

Psalmul 37:11: ,,Cei blânzi moştenesc ţara şi au belşug de pace.”

1 Petru 3:4-5: ,,Podoaba voastră să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor.” Cum ar arăta viaţa ta şi relaţiile tale dacă ai avea aceste calităţi din belşug?

Doamne, ajută-mă să am în inimă blândețe, smerenie și pace!

8 August

8 August

Geneza 25:1-18

Geneza 25:8: ,,Avraam şi-a dat duhul şi a murit după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.”

1 Cronici 29:28a: „David a murit la o bătrâneţe fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă.”

Ce a spus Dumnezeu despre moartea lui Avraam şi a lui David? Ce vrei să spună Dumnezeu despre moartea ta? Vrei să mori bogat? Vrei să mori sătul de bogăţie?

Avraam şi David au murit sătui de bogăţie. Au avut aur şi argint. David a vrut să construiască Templul pentru Dumnezeu. Dumnezeu i-a zis să nu construiască un Templu pentru El, ci să fie un templu pentru El. Noi nu avem nevoie de clădiri mari (temple), ci de trupuri mai curate, care să fie temple pentru Duhul Sfânt. Deşi Avraam şi David au avut aur şi argint, bogăţia lor a constat în altceva: în credinţă, în familie, în libertate, în roadă, în harul şi aprecierea lui Dumnezeu.

Credinţa este cel mai preţios lucru. Avraam şi David au avut credinţă. Vedem din ceea ce este scris pe paginile Scripturii. Şi eu sunt bogată, căci am credinţă.

Familia este un lucru preţios. Avraam şi David şi-au iubit familiile. Ei au suferit pentru familiile lor, dar atenţia lor nu a fost la lucrurile rele ce au fost făcute, ci la ceea ce a făcut Dumnezeu. Şi eu sunt bogată, căci am o familie. Pot spune că nu dau familia mea pentru un oraş întreg. Nu mi-e ruşine de familia mea, chiar dacă avem probleme. Fiecare familie are probleme mai mici sau mai mari. Să nu ne ruşinăm, ci să ne mărturisim păcatele şi să ne îndreptăm. Mărturisirea păcatului, făcută de David, a rămas scrisă pentru toţi cei care citesc Biblia (Psalmul 51).  Atitudinea lui David după căderea lui este o mare binecuvântare pentru noi, pentru că ne învaţă ce să facem când cădem. Ce mare binecuvântare este să lucrez cu familia mea! Stau în familia mea,  nu fug atunci când diavolul mă îndeamnă să îmi părăsesc familia. Sunt bogată pentru că am nepoţi şi nepoate. Poate spui că nu ai familie; dar ai o biserică. Ea poate să fie familia ta. Sunt bogată pentru că am biserică. Stau în biserica mea, nu fug atunci când diavolul mă îndeamnă să îmi părăsesc biserica.  Dacă Domnul ţi-a dat o familie, ţi-a dat o biserică, ţi-a dat Duhul Sfânt ca Mângâietor, ţi-a dat prieteni în biserică, sănătate etc., cum Îi mulţumeşti Domnului pentru bogăţia pe care o ai? Cum mulţumeşti pentru prietenia ta cu Domnul Isus Hristos? Ce minunat prieten şi frate avem în Hristos!

Libertatea este o bogăţie. Dumnezeu ne-a făcut liberi prin credinţa în Hristos. Adevărul ne face liberi. Sunt bogată pentru că am primit libertatea lui Hristos.

Roada pe care o aducem este o bogăţie. Avraam ne-a lăsat o moştenire. Credinţa lui ne este prezentată în Scriptură şi suntem îndemnaţi să avem credinţa lui Avraam. Prin el, suntem binecuvântaţi. David a adus roadă prin scrierile lui. Ce minunată roadă am primit prin Psalmul 23! Noi vrem să îi vedem pe alţii mântuiţi. Ne bucurăm să ajutăm, să încurajăm, să binecuvântăm. Este mult de lucru. Ne rugăm ca nici unul din familia noastră, dintre vecini, colegi, oameni din jur, să nu rămână nemântuiţi. Doamne, fă-mă bogată în fapte bune şi în rugăciune.

Aprecierea şi harul lui Dumnezeu sunt o bogăţie. Avraam şi David au fost apreciaţi de Dumnezeu. Au cerut iertare pentru păcate şi au primit-o. Noi trăim în harul lui Dumnezeu. El este bun şi vrea să ne facă bine. Orice părinte are har pentru  copiii lui. Tatăl cel ceresc ne binecuvântează cu harul Lui, cu aprecierea Lui. Mă bucur să fiu aşa de binecuvântată. Dumnezeu m-a binecuvântat în multe feluri. Sunt aşa de bogată. Sunt binecuvântată peste măsură de mult. El mi-a dat mai mult decât am visat şi am crezut. Mi-a dat lucruri pe care nici nu le merit. 

Fie ca inima ta să fie plină de adevărata bogăţie!

 

7 August

7 August

Geneza 25:1-18

Geneza 25:8: ,,Avraam şi-a dat duhul şi a murit după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.”

1 Cronici 29:28a: „David a murit la o bătrâneţe fericită, sătul de zile, de bogăţie şi de slavă.”

Avraam şi David au murit după o bătrâneţe fericită, sătui de zile, de bogăţie şi de slavă. Avraam şi David au murit după o bătrâneţe fericită. Deşi au avut o viaţă grea, Dumnezeu spune despre Avraam şi despre David că au murit după o bătrâneţe fericită. Cine nu şi-ar dori aşa ceva?! Şi noi suntem ca şi Avraam sau ca şi David, dacă privim în urmă, la viaţa noastră: am avut timpuri bune şi timpuri rele. Vrei să rămână scris tot ce ai făcut în viaţa ta? Eu nu vreau să rămână scrise faptele mele rele.

Murim după cum trăim. Moartea reflectă felul în care am trăit. Cum vede Dumnezeu moartea lui Avraam şi a lui David? Cum vede Dumnezeu moartea mea? Voi muri cum a murit Avraam şi David: după o bătrâneţe fericită? Voi lăsa păcatul şi ipocrizia să-mi controleze viaţa?

Dumnezeu vrea să trăim fericiţi. El vrea ca noi să avem zile bune, să aducem roadă şi la bătrâneţe. Avraam şi David au avut copii, au suferit, dar Dumnezeu spune că au murit după o bătrâneţe fericită, sătui de zile, de bogăţie şi de slavă.

În Psalmul 1:1-6, ni se spune cine este fericit: ,,Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. Nu tot aşa este cu cei răi: ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul. De aceea, cei răi nu pot să ţină capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi. Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.”

Dumnezeu vrea ca tu să fii fericită chiar şi la bătrâneţe!

Avraam şi David au murit sătui de zile, nu sătui de ani, de săptămâni, de luni. Zi după zi, s-au bucurat şi au trăit fiecare zi din plin. Astăzi este ziua bucuriei. Ziua de astăzi este tot ce am. Astăzi vreau să trăiesc din plin pentru Domnul. Astăzi muncesc şi ziua mea este plină. Sunt sătulă de lucru, nu mă plictisesc pentru că am ce să fac. Dumnezeu îmi umple viaţa cu o muncă plăcută şi cu relaţii bune.

Pentru mulţi, viaţa este goală. Poţi să spui că Dumnezeu a umplut viaţa ta cu oameni şi cu muncă? Poţi spune: nici nu visez un loc de muncă mai bun, o familie mai bună, relaţii mai bune, prieteni mai buni etc.? Dacă nu poţi spune acest lucru, trebuie să te apuci de treabă. Lucrează şi implică-te. Nu sta, nu aştepta. Fă ceva. Trăieşte ziua cu folos. „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim în ea.” (Psalmi 118:24).

Fii fericită atunci când lucrezi şi bucură-te de ziua de azi!

6 August

6 August

Geneza 25:1-18

Geneza 25:8: ,,Avraam şi-a dat duhul şi a murit după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de zile; şi a fost adăugat la poporul său.”

Avraam a murit la vârsta de o sută şaptezeci şi cinci de ani. Când avea vârsta de o sută de ani, s-a născut Isaac. Avraam a trăit şaptezeci şi cinci de ani de la naşterea lui Isaac şi treizeci şi cinci de ani de la căsătoria lui Isaac. Moartea lui a fost un sfârşit glorios. A murit după o viaţă plină de roadă. A fost aşezat în mormânt, alături de Sara, soţia lui, mama lui Isaac. Şi-a sfârşit alergarea cu bucurie. S-a încrezut în Domnul până la capăt.

Avraam a fost un om cu o credinţă mare. L-a căutat pe Dumnezeu ca să-i dea călăuzire şi înţelepciune în viaţă. Nu a fost perfect; a făcut greşeli, dar a învăţat din greşelile lui şi s-a încrezut în Dumnezeu. A murit mulţumit. Vei experimenta şi tu aceeaşi binecuvântare şi bucurie la sfârşitul vieţii? Credinţa are mai multe etape. La care etapă eşti tu acum? Te bazezi pe ceea ce ştii şi poţi tu, sau te încrezi în Domnul? Practici ascultarea de Domnul?

Pentru copiii dintr-o familie de creştini, părinţii reprezintă caracterul lui Dumnezeu. Cum se vede caracterul lui Hristos în viaţa ta? Disciplinarea pe care o faci copiilor tăi este făcută cu dragoste? Câtă bucurie este în casa ta?  Aminteşte-ţi că Dumnezeul lui Avraam este şi Dumnezeul tău, care te va ajuta să-ţi împlineşti responsabilităţile. Te rogi pentru călăuzire înainte de a lua decizii? La ce te cheamă Domnul chiar azi? Dacă te apasă o povară, Domnul este cu tine, chiar dacă te simţi singură şi pierdută. El alungă întunericul şi face ca lumina Lui să strălucească. În Isaia 42:16, ni se spune: ,,Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”

Duhul Sfânt ne călăuzeşte şi ne ajută să aplicăm Cuvântul Domnului în deciziile noastre zilnice. Dacă eşti într-o situaţie dificilă, cere călăuzire şi înţelepciune de sus. Cere claritate de la Domnul ca să-I înţelegi poruncile. Roagă-te şi apoi acţionează. Pune-ţi toată încrederea în Domnul. Pentru ce te vei ruga Domnului? Vei asculta de El?

Rebeca a ascultat de Domnul atunci când a luat o decizie bună, deşi familia ei a încercat să o reţină ca să mai petreacă timp împreună. Ea a ales să plece fără întârziere, ca să-şi întâlnească mirele. Pe cine ai descurajat tu ca să nu participe la activităţi bune? Pe cine ai pus presiune ca să petreacă mai mult timp cu tine? Cum vei răspunde Domnului dacă îţi cere să renunţi la confortul tău ca să-L slujeşti?

Viaţa este scurtă şi moartea este sigură. Cum vrei să-ţi sfârşeşti viaţa? Ca şi Avraam?

Doamne, Îţi mulţumesc că mă vei povăţui pe calea Ta până la sfârşitul vieţii!

3 August

3 August

Geneza 24:62-67

Geneza 24:67: ,,Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.”

Ce le spunem copiilor noştri despre căsătorie? Puţine decizii sunt aşa de importante ca şi decizia căsătoriei. Îi învăţăm pe copiii noştri să-şi aleagă partenerul în viaţa de căsătorie? Este normal ca părinţii credincioşi să dorească binele copiilor în ceea ce priveşte căsătoria lor. Crezi că ar putea fi planul lui Dumnezeu pentru copilul tău ca el să rămână necăsătorit?

Dacă planul lui Dumnezeu pentru copilul tău este căsătoria, atunci, trebuie să-l înveţi ce spune Dumnezeu despre importanţa căsătoriei. Un credincios trebuie să se căsătorească cu o persoană credincioasă, care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi vrea să-şi întemeieze o casă, o familie, care preţuieşte principiile biblice. Ce pot face părinţii astăzi, ca să-şi pregătească copilul pentru alegerea viitorului partener în căsătorie? Cum pot să-şi ajute copiii să aleagă exemplul lui Avraam? Ce a făcut Avraam? Trei lucruri: l-a pregătit pe Isaac (l-a crescut şi l-a învăţat ce este bine înaintea Domnului), l-a apărat de presiunea lumii şi s-a rugat pentru el.

Cum pregătim copilul pentru viitor? Cei mai mulţi creştini sunt de acord că anumite valori ca: bunătatea, respectul, responsabilităţile, o anumită doză de umor etc., sunt importante în viaţa de familie. Totuşi, de multe ori, nu punem accent pe ele, ci ne preocupăm mai mult de aspectele exterioare: frumuseţea fizică, îmbrăcămintea, rezultatele şcolare etc. Observaţiile noastre se adună de-a lungul anilor şi formează sistemul de valori al copiilor noştri. Ştiind acest lucru, ar trebui să vorbim mai des despre adevăratele valori care dorim să fie apreciate de copiii noştri în viaţa lor şi a altora, pentru ca ei să ajungă să facă alegeri bune în viitor în ceea ce priveşte calităţile partenerului de viaţă. Cât de mult vorbeşti în casa ta despre adevăratele valori? Cât de frecvent foloseşti cuvinte ca: loial, onest, credincios, bucuros, darnic, devotat, de încredere etc.? Te grăbeşti să lauzi pe cineva în legătură cu fizicul pe care îl are? Sau, mai degrabă, îţi exprimi admiraţia pentru o calitate ca: bunătatea, bucuria, hărnicia, respectul, răbdarea, blândeţea, punctualitatea etc.? Eşti atentă la lumea care promovează alte valori, ca să nu faci greşeli în educarea copilului tău?

Avraam a căutat o soţie pentru fiul lui. A ales să ceară ajutor Domnului, mai înainte de orice altceva. Cât de eronat trăieşte societatea noastră, care practică tot felul de lucruri înainte de căsătorie – mulţi se lasă influenţaţi de cei din jurul lor, care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Învaţă-l pe copilul tău de când este mic, că trebuie să se căsătorească cu un partener care cunoaşte şi trăieşte conform valorilor prezentate în Scripturi. O căsătorie în care cei doi respectă principiile Biblice este durabilă. Viaţa cuprinde părţi frumoase şi părţi dureroase, de aceea, perseverenţa şi rămânerea în căsătorie este posibilă doar când cei doi ascultă de Domnul şi se încurajează unul pe altul să fie credincioşi lui Dumnezeu şi unul celuilalt.

Doamne, ajută-mă să iau decizii bune cu privire la familia mea!

Prayer for the church

How do you pray for your church?

Lord, I pray for my church that we pursue lost people as Jesus did (Luke 19:10), that we evangelize our circles of influence (Acts 1:8), that we worship God in Spirit and truth (John 4:22–24), that we love God with all our hearts, minds, souls, and strength (Deut. 6:5; Luke 10:27), that we all become more like Jesus (1 Peter 2:21), that we all become radical followers of Jesus (Luke 9:23–26, 57–62), that we grow strong in faith, believing God for great things (Rom. 4:20–21; John 14:2), that we become disciples of others, teaching all the things that Jesus taught (Matt. 28:19–20), that we learn to pray fervently and effectively (Heb. 4:16; 1 Thess. 5:17; 1 Tim. 2:1–2), that we preach the Word (2 Tim. 4:2), that we encourage one another daily (Heb. 10:25), that we surrender our bodies as living sacrifices (Rom. 12:1–2), that we quit being children and grow up in our faith (Heb. 5:12–14), that we no longer live for ourselves but for Jesus (2 Cor. 5:15), that we quit loving the world (1 John 2:15–17), that we become a glorious Church without spot or wrinkle (Eph. 5:27), that we be holy (Matt. 5:48; 1 Thess. 4:3, 7; 1 Peter 1:16), that we be sexually pure (1 Cor. 6:19–20), that we share, break bread, and fellowship together (Acts 2:42–46), that we challenge, train, equip, send, and support missionaries (Acts 13:2–4, 16:5–10), that we be filled with the Holy Spirit (Eph. 5:18), that we raise our children in the training and instruction of the Lord (Eph. 6:4), that we not forsake meeting together (Heb. 10:25), that we aggressively minister to “little ones” (Matt. 19:14), that we identify and exercise our gifts (1 Cor. 12; Rom. 12; Eph. 4), that we sing to the Lord (Col. 3:16), that we remember to give thanks in everything, good or bad (1 Thess. 5:18), that we give cheerfully and liberally (2 Cor. 9:6–10), that we trust God to heal our bodies (James 5:14–16), that we confess to one another our faults, failures, and weaknesses (James 5:16), that we are prepared to give a reasoned answer about our faith (1 Peter 3:15), that we resist the devil so that he flees (1 Peter 5:8–10; Eph. 6:10–18), that we forgive one another and make restitution (Matt. 6:14–15; Eph. 4:29–32), that we partake of the Lord’s table in a worthy manner (1 Cor. 11:26–30), that we follow the Lord in baptism (Matt. 3:14–17), that we love one another so intensely that the world sees and believes (John 13:35).

–Adapted from a list developed by Rev. Richard LaFountain. For more prayer guides developed by Richard, go to prayertoday.org.

1 August

1 August

Geneza 24:62-67

Geneza 24:67: ,,Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca, ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângâiat Isaac pentru pierderea mamei sale.”

Isaac demonstrează credinţa lui prin faptul că primeşte voia lui Dumnezeu şi se supune ei. Ar fi putut să fie rebel, să-şi aleagă el o soţie, sau poate chiar mai multe soţii. Dar el a ales să aştepte timpul lui Dumnezeu în ceea ce priveşte căsătoria lui. Oare ce făcea singur pe câmp? Medita? Se ruga? Isaac locuia în Gherar, dar a călătorit la fântâna unde Dumnezeu a văzut-o pe Agar şi a împlinit nevoia ei. La aceeaşi fântână, Domnul împlineşte şi nevoia lui Isaac. Cel care vede, Cel care poartă de grijă, Cel care cunoaşte inima omului, a avut grijă de Isaac şi de Rebeca. Rebeca a devenit o mângâiere pentru Isaac, căci mama lui a murit. Crezi că Domnul te vede, îţi poartă de grijă şi te cunoaşte? Recunoşti că ţi-a trimis mângâierea Lui în ceasul greu? În 2 Corinteni 1:4, citim: ,,Dumnezeu ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei care se află în vreun necaz!”  Iar în 2 Corinteni 7:6, ni se spune: ,,Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” Dumnezeu trimite în viaţa noastră oameni care sunt o mângâiere pentru noi.

Avraam este o imagine a lui Dumnezeu, care caută o soţie (o nouă umanitate) pentru Fiul Său, Domnul nostru Isus Hristos. În Apocalipsa 19:7-8, ni se spune: ,,Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit, şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor).” Domnul Isus vorbeşte despre credincioşi: ei sunt darul Tatălui pentru El. În Ioan 17:6, 7, 9, 11, 12, se afirmă: ,,Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine de la Tine. Pentru ei Mă rog.  Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi: Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi I-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi. Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi I-ai dat; şi nici unul din ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.”

Slujitorul lui Avraam este o imagine a Duhului Sfânt. El nu vorbeşte despre Sine Însuşi, deşi El (Duhul Sfânt) atrage oameni la Hristos (Ioan 16:13-14). Duhul Sfânt ne convinge că am păcătuit (Ioan 16:8-9), ne descoperă neprihănirea lui Hristos (Ioan 14:26), ne pecetluieşte pentru Dumnezeu (2 Corinteni 1:22), ne face cunoscută chemarea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Duhul Sfânt ne păzeşte în călătoria noastră spre cer (Slujitorul lui Avraam a păzit-o pe Rebeca pe drumul ei spre Isaac). Duhul Sfânt ne sfinţeşte (ne curăţeşte), şi, ca să ne câştige dragostea, ne prezintă comorile Domnului Isus: iertarea de păcate şi viaţa veşnică, dragostea Tatălui, părtăşia frăţească, bucuria, împlinirea, pacea. Toate acestea creează în noi o dorinţă de a aparţine lui Hristos şi de a ne dărui Lui.

Rebeca este o imagine a credinciosului, a bisericii, ea este asemenea miresei lui Hristos, care se păstrează curată, care alege să răspundă mesajului Stăpânului, care vede dovezile dragostei în Cuvântul lui Dumnezeu şi înţelege lucrarea Duhului Sfânt. Rebeca este o imagine a credinciosului care întotdeauna se simte în siguranţă în mâna plină de dragoste a Tatălui.

Isaac este o imagine a Domnului Isus. El s-a supus tatălui său, Avraam, ca să fie sacrificat, asemenea Fiului, care S-a dat pe Sine Însuşi ca Jertfă pentru păcătoşi. Dumnezeu L-a trimis pe Duhul Sfânt ca să caute oameni pentru Domnul Isus Hristos, Fiul Lui. Ai intrat tu în această relaţie cu El? Cum acţionezi astăzi, ca răspuns la chemarea Lui?

Doamne, eu sunt în siguranţă în mâna Ta!

 

30 Iulie

30 Iulie

Geneza 24:28-67

Geneza 24: 51: ,,Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.”

Înainte de cină, slujitorul lui Avraam a prezentat familiei care îl găzduia decizia lui. Nu a pierdut timpul, ci a vrut să rezolve problema cât mai rapid. Laban, tatăl fetei, a ascultat şi a înţeles că cererea slujitorului era de la Domnul. Au fost de acord ca Rebeca să fie soţia lui Isaac. Acordul părinţilor este foarte important într-o căsătorie.

În dimineaţa următoare, credinţa slujitorului şi credinţa Rebecăi au fost puse la încercare. După obiceiul vremii de atunci, Rebeca putea să mai aştepte un an înainte de a pleca, dar slujitorul lui Avraam i-a spus că trebuie să ia decizia de a pleca imediat. Rebeca a acceptat să plece. Şi-a părăsit casa părintească şi a călătorit multe zile cu nişte străini, pentru a fi mireasa unui om pe care nu l-a văzut niciodată şi care locuia într-o ţară străină.

Rebeca a fost o femeie cu o credinţă mare în Dumnezeu. A avut ea întrebări cu privire la viitorul soţ? I-a fost teamă? Eu cred că da, dar ea a răspuns prin credinţă. A văzut experienţa slujitorului lui Avraam şi a crezut că tot ce se întâmpla era după voia lui Dumnezeu, aşa că a acţionat în ascultare de Dumnezeu. Credincioşii trebuie să acţioneze repede şi în ascultare de Dumnezeu atunci când primesc răspuns de la El în urma rugăciunii. Ai căzut la acest examen? Te-ai îndoit? Ai aşteptat prea mult? De ce refuzi să acţionezi în acord cu răspunsul pe care îl ai de la Domnul în urma rugăciunii?

Dacă te-ai rugat Domnului să-ţi descopere unde ai putea sluji în biserică şi auzi o predică prin care Domnul îţi vorbeşte, ce mai aştepţi? Dacă te rogi pentru probleme financiare şi cineva vrea să te invite la un seminar despre planificare financiară, ce mai aştepţi? Dacă ai răspuns de la Domnul, de ce te mai rogi pentru acelaşi lucru?

La ce a renunţat Rebeca? Ce a câştigat? Ce se întâmplă atunci când noi devenim o parte a familiei lui Dumnezeu? La ce renunţăm şi ce câştigăm? Ce ai câştigat tu pentru că eşti parte a familiei lui Dumnezeu? Cum Îi mulţumeşti Domnului? 

Acţionează prin credinţă atunci când îţi vorbeşte Dumnezeu!