Cum priveşti spre viitor?

1 who i amIsaia 17-18

Isaia 18:4

„Căci aşa mi-a vorbit Domnul:

„Eu privesc liniştit

din locuinţa Mea

pe căldura arzătoare

a luminii soarelui

şi pe aburul de rouă,

în vipia secerişului”.”

 *

Cel ce priveşte liniştit este Făcătorul tău, Domnul, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor.

În perioada mileniului, oameni din popoare diferite se vor închina Domnului.

Ce înseamnă pentru tine să te uiţi la Făcătorul tău şi să îţi întorci ochii spre Sfântul lui Israel? Cine aduce daruri Dumnezeului Atotputernic, şi unde vor fi aduse?

Ce poţi tu face ca să te uiţi la Făcătorul tău şi să-i aduci daruri?

Dumnezeu se uită din ceruri şi vede ce se face pe pământ. El este Făcătorul, Sfântul lui Israel, Salvatorul, Stânca, Scăparea, Cel Atotputernic. În El trebuie să ne punem încrederea. Numai El poate să ne salveze.

Cei ce se închină la idoli, vor ajunge în necaz. Care crezi că sunt idolii în cultura noastră?

Banii, puterea, faima, case, maşini, inteligenţă, popularitate, închinare fără Dumnezeu, clădirile bisericeşti sau alte lucruri? Idolii nu ajută.

Care este relaţia dintre Dumnezeu şi idolii Egiptului?

Cum va distruge Dumnezeu Egiptul?

Ce metode foloseşte Dumnezeu astăzi ca să ni se descopere?

Ce învăţăm când privim la: conducători politici, economie, cutremure, inundaţii, autodistrugere?

Etiopia (Cuş) a venit să ajute Iuda în luptă împotriva Asiriei. Isaia i-a trimis acasă spunând că Dumnezeu este Apărătorul poporului.

(18:7) Etiopia are un viitor. Cei ce vor crede promisiunile lui Dumnezeu vor aduce daruri Domnului oştirilor.

Este un viitor şi o nădejde şi pentru mine şi pentru tine. Oriunde se uita Iuda erau numai duşmani (la nord- Asiria, la sud Etiopia, la est Moab, la vest Filistia). Singura şansă era să privească în sus de unde vine ajutorul. Priveşte şi tu în sus de unde va veni ajutorul tău.

Cine sunt eu şi ce viitor voi avea?

Doamne, inima mea se bucură de viitorul pe care Tu mi l-ai pregătit!

Advertisements

În Casa Domnului

Ioan 2:17b

*

„Râvna

pentru

Casa Ta

mănâncă.“

*

Care este atitudinea ta în Casa Domnului?

Poţi să lauzi pe Domnul aşa ca şi psalmistul?

„Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi-L robi ai Domnului care staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!

Lăudaţi pe Domnul că este bun! Cântaţi Numele Lui căci este binevoitor.

Ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai pe sus de toţi dumnezeii. Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

Doamne, Numele Tău rămâne pe vecie şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. Domnul să fie binecuvântat din Sion.“  Psalmul 135

„Mă închin în Templul Tău cel Sfânt şi laud Numele Tău pentru bunătatea şi credincioşia Ta, căci Ţi S-a mărit faima prin împlinirea făgăduinţelor Tale. În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.“

Psalmul 138:2-3

„Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt unde se arată puterea Lui.“

Laudă pe Dumnezeul tău când eşti în Casa Lui!