Cu cine Mă veţi pune alături?

1 God*

Isaia 46

Isaia 46:5a

„Cu cine Mă veţi pune alături, ca să Mă asemănaţi?”

*

În mod repetat, Isaia avertizează poporul despre nebunia idolatriei în comparaţie cu puterea şi înţelepciunea unicului Dumnezeu, Creatorul. Idolii duc la corupţie şi distrugere. Dumnezeu rămâne credincios, plin de bunătate şi îndurare.

În ciuda încăpăţânării poporului Israel, Dumnezeu rămâne neclintit în promisiunea Lui în ceea ce priveşte restaurarea poporului. Oare de ce nu renunţă Dumnezeu la poporul Israel?

Oare de ce nu renunţă Domnul la mine?

De ce continuă să lucreze în viaţa mea cu o răbdare pe care eu nu o înţeleg?

Ce mare diferenţă între relaţia zeilor cu popoarele lor şi relaţia lui Dumnezeu cu poporul Lui!

Doamne, cred că Tu eşti Dumnezeu şi nu este altul (46:9); cred că ceea ce ai vestit vei duce la împlinire (46:10). Hotărârile Tale rămân în picioare şi voia Ta se face.

Tu ai chemat de la răsărit o pasăre de pradă (Cir), ca să împlinească planurile Tale, pentru că ai toată puterea să plănuieşti şi să împlineşti. Tu ai pedepsit idolatria.

Te-ai gândit tu dacă este idolatrie în viaţa ta sau dacă tu te închini la idoli?

Iată ce scrie Pavel în Coloseni 3:5 „De aceea omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia care este o inchinare la idoli”. Te-ai gândit vreodată că lăcomia este închinare la idoli? Cum te rogi ca acest păcat să nu-ţi fure inima?

Doamne, mulţumesc că Te apropii de mine cu neprihănirea Ta. Tu nu zăboveşti ca să-mi descoperi mântuirea Ta. Ce mare bucurie şi speranţă pentru mine şi pentru cei ce cred! Mulţumesc că mă ierţi când am o inimă împietrită şi mă chemi din nou la Tine. Zideşte în mine o inimă curată Dumnezeul meu şi pune în mine un duh nou şi statornic. Pune-mi piciorul pe stâncă şi întăreşte-mi paşii. Fie slava Ta, prezenţa Ta, peste mine.

Mulţumesc că Tu mă porţi şi vrei să mă susţii prin Cuvântul Tău, prin rugăciuni, prin comunitatea celor credincioşi pe care i-ai pus în jurul meu şi mă înveţi să renunţ la lăcomie şi la voia mea ca voia Ta să se facă în viaţa mea.

Doamne, mă bucur că Tu, Cel care nu poate fi asemănat cu nimeni, eşti Domnul şi Mântuitorul meu. Tu mă vei ajuta să Te urmez în fiecare zi.

Doamne, păzeşte inima mea de idoli!

Advertisement

Cât de mare este Dumnezeul tău? (5)

4 bigIsaia 40:18-20

„Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i toarnă lănţişoare din argint. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.”

*

Întrebarea din acest text este cheia capitolului 40. Pe vremea lui Isaia oamenii se închinau la zei. Într-o bătălie, poporul învingător se lăuda că zeul lui este mai mare. Zeii fabricaţi erau după buzunarul fiecăruia. Viaţa unui zeu era cât dura materialul din care era construit. Nu conta talentul meşterului. Este aproape ridicol să întrebăm cu cine vom asemăna pe Dumnezeu!? Cu o bucată de metal sau de lemn? Sau cu o bucată de piatră?

Ce oameni sunt descrişi în acest pasaj? Ce fel de idoli fac ei? Care este descrierea idolilor?

Ce fac idolii? Ei au gură dar nu vorbesc, au urechi dar nu aud, au ochi dar nu văd, au mâini dar nu lucrează, au picioare dar nu umblă (Psalmul 115:4-7 şi Psalmul 135:15-18).

Cum este Dumnezeu diferit de idoli, special în relaţie cu alţii? Putem găsi vreo comparaţie ( Isaia 40:25)?

Care pot fi idolii din societatea noastră? Faima, averea, popularitatea, aparenţa exterioară, casele, maşinile, banii, internetul, sexul, filmele, televizorul, prietenii, familia, copiii, hainele, conturile bancare, sinele etc.? Tot ce se ridică mai presus de Dumnezeu este idol. Tot ce iubim mai mult decât pe Dumnezeu poate deveni un idol. Care sunt idolii tăi pe care îi pui în mintea ta, în emoţiile tale, în timpul tău etc.,  mai pe sus de Dumnezeu? Unde îţi cheltuieşti energiile? La ce te gândeşti mai mult decât te gândeşti la Dumnezeu?

Unde este atenţia ta? Vrei să-ţi examinezi obiceiurile şi preocupările?

Ce lucru vei lăsa să-ţi umple mintea şi inima?

Dumnezeu este unic şi incomparabil. Există o singură cale către El.

Doamne, mulţumesc pentru atenţionarea pe care mi-o faci. Vreau să fiu atentă cu valorile mele, căci unde este valoarea mea, acolo este şi inima mea. Păzeşte-mă de idoli. Ajută-mă să Te iubesc pe Tine mai mult decât orice este sub soare.

 

Doamne, păzeşte inima mea de idolatrie!

 

Păzitorul meu

sperantaIsaia 27:2-6

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: „Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i voi arde pe toţi. Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli şi va umple lumea cu roadele lui.”

Poporul Israel este comparat cu o vie pe care Domnul o iubeşte, o păzeşte zi şi noapte ca nimeni să nu o strice, o îngrijeşte (o curăţă), o udă şi veghează asupra ei, aşteptând roadă.

Ce înseamnă să aduci roadă?

Isaia 27:7-11 ne spune că poporul Israel nu a adus roada pe care El o aştepta, de aceea, au fost pedepsiţi. Cu măsură au fost pedepsiţi în robie. Scopul judecăţii a fost să-i sfinţească şi să se întoarcă de la idoli înapoi la Dumnezeu.

Isaia 27:12-13 ne spune că în vremea aceea va fi o transformare a poporului Israel. Se vor aduna din toate ţinuturile unde au fost împrăştiaţi.

În ziua aceea va suna trâmbiţa şi cei credincioşi se vor închina Domnului la Ierusalim.

Ce-ţi spune ţie sunetul de trâmbiţă?

Va fi bucurie şi pace pentru credincioşi când puterea şi credincioşia lui Dumnezeu vor fi demonstrate. Ne vom închina Celui ce domneşte!

Evrei 12:22-28 ne îndeamnă să ne întărim mâinile obosite şi genunchi slăbănogiţi, să croim cărări drepte, să urmărim pacea şi sfinţirea, să nu ne abatem de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să ajungem la tulburare şi întinare, să veghem ca să nu fim lumeşti; să luăm aminte ca nu cumva să nu voim să ascultăm pe Cel ce ne vorbeşte; să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi frică, pentru că am primit o Împărăţie care nu se poate clătina.

 

Doamne, mulţumesc că îmi păzeşti inima mea!

 

Cum priveşti spre viitor?

1 who i amIsaia 17-18

Isaia 18:4

„Căci aşa mi-a vorbit Domnul:

„Eu privesc liniştit

din locuinţa Mea

pe căldura arzătoare

a luminii soarelui

şi pe aburul de rouă,

în vipia secerişului”.”

 *

Cel ce priveşte liniştit este Făcătorul tău, Domnul, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor.

În perioada mileniului, oameni din popoare diferite se vor închina Domnului.

Ce înseamnă pentru tine să te uiţi la Făcătorul tău şi să îţi întorci ochii spre Sfântul lui Israel? Cine aduce daruri Dumnezeului Atotputernic, şi unde vor fi aduse?

Ce poţi tu face ca să te uiţi la Făcătorul tău şi să-i aduci daruri?

Dumnezeu se uită din ceruri şi vede ce se face pe pământ. El este Făcătorul, Sfântul lui Israel, Salvatorul, Stânca, Scăparea, Cel Atotputernic. În El trebuie să ne punem încrederea. Numai El poate să ne salveze.

Cei ce se închină la idoli, vor ajunge în necaz. Care crezi că sunt idolii în cultura noastră?

Banii, puterea, faima, case, maşini, inteligenţă, popularitate, închinare fără Dumnezeu, clădirile bisericeşti sau alte lucruri? Idolii nu ajută.

Care este relaţia dintre Dumnezeu şi idolii Egiptului?

Cum va distruge Dumnezeu Egiptul?

Ce metode foloseşte Dumnezeu astăzi ca să ni se descopere?

Ce învăţăm când privim la: conducători politici, economie, cutremure, inundaţii, autodistrugere?

Etiopia (Cuş) a venit să ajute Iuda în luptă împotriva Asiriei. Isaia i-a trimis acasă spunând că Dumnezeu este Apărătorul poporului.

(18:7) Etiopia are un viitor. Cei ce vor crede promisiunile lui Dumnezeu vor aduce daruri Domnului oştirilor.

Este un viitor şi o nădejde şi pentru mine şi pentru tine. Oriunde se uita Iuda erau numai duşmani (la nord- Asiria, la sud Etiopia, la est Moab, la vest Filistia). Singura şansă era să privească în sus de unde vine ajutorul. Priveşte şi tu în sus de unde va veni ajutorul tău.

Cine sunt eu şi ce viitor voi avea?

Doamne, inima mea se bucură de viitorul pe care Tu mi l-ai pregătit!

Ocultismul

2mIsaia 8:19-22

Isaia 8:19b

„Nu va întreba oare

un popor pe

Dumnezeul său?

Va întreba el pe cei

morţi pentru cei vii?”

*

 

Cuvântul Domnului este foarte clar în ce priveşte ocultismul.

Levitic 19:31, ne spune: „Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori. Să nu-i întrebaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

În Levitic 20:6-7, Dumnezeu afirmă: „Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi îl voi nimici din mijlocul poporului lui. Voi să vă sfinţiţi ca să fiţi sfinţi, căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.”

Deuteronom 18:9-14, ne atenţionează să spunem nu pentru: ghicitor, cititor în stele, vestitor al viitorului, vrăjitor, descântător, cel ce cheamă duhurile sau dă cu ghiocul, cel ce întreabă pe morţi, ci, să ne ţinem în totul totului tot numai de Domnul.

Istoria poporului Israel dovedeşte că ocultismul este păcat. Dumnezeu a pedepsit poporul pentru neascultarea de legile şi poruncile Lui. Împăratul Saul a cerut unei vrăjitoare să vorbească cu Samuel (mort) şi acesta i-a vestit moartea.

De ce să trecem prin agonia sufletului şi a minţii?

De ce să suferim întunericul când Lumina a venit?

Trebuie să ne examinăm cu umilinţă pe noi înşine înainte de a arăta cu degetul spre alţii. Dumnezeu nu ia păcatul cu uşurinţă. Tot păcatul îşi are originea în refuzul de a recunoaşte autoritatea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Interesul în lumea ocultă creşte şi este evident că oamenii întorc spatele lui Dumnezeu. Să nu ne înşelăm. Jocul cu ocultismul ne duce departe de Domnul Dumnezeu. Pas cu pas ne trage într-o bătălie pe care nu o putem stăpâni, nu o putem controla. Romani 6:16,  ne spune că suntem robii celui de care ascultăm: ai păcatului, care duce la moarte, sau ai ascultării de Domnul, care duce la neprihănire.

Ai experimentat vreodată întuneric spiritual? Ştii pe cineva care trece prin întuneric spiritual? Unde te uiţi după ajutor când eşti în întuneric?

Cum ai putea ajuta pe cineva care este în întuneric?

Doamne, fie lumina Ta în inima mea!

Veniţi

Isaia 2

*

Isaia 2:5

*

„Veniţi

să umblăm

în lumina Domnului.”

*

 

Da, Doamne, cred că muntele Casei Domnului se va înălţa deasupra tuturor şi toate neamurile se vor duce la el cu grămada ca să înveţe căile Domnului, să înveţe cum să umble pe cărările Lui. Cred că va veni o zi când El, Domnul, va fi Judecătorul neamurilor şi cei credincioşi vor umbla în lumina Domnului.

Doamne, Tu ai pedepsit pe cei ce s-au închinat la idoli. Te rog să-mi descoperi idolii din viaţa mea şi să-mi dai harul să mă schimb. Ajută-mă să mă feresc de vrăjitorie, de alianţe cu străinii care sunt idolatri, de iubirea de aur şi argint, de încrederea în puterea militară, de încredere în înţelepciunea şi puterea celor mari.

Caut smerenia şi iertarea Ta. Vreau să-mi plec în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea. Recunosc că numai Domnul trebuie să fie înălţat. Păzeşte-mă de mândrie şi trufie ca să nu pier. Nu vreau să fiu furată de lucrurile plăcute la vedere. Caut frica de Domnul care mă păzeşte de groază. Mă încred în Tine, nu în oameni, căci ei nu sunt decât o suflare.

Vreau să fiu aducătoare de veşti bune. Caut să umblu fără teamă şi să nu apuc pe cărări strâmbe. Fie cărarea mea netedă şi căile mele hotărâte fără să mă abat la drepta sau la stânga, ci să mă feresc de rău.

„La Tine, Doamne îmi înalţ sufletul. În Tine, Dumnezeule, mă încred: ca să nu fiu dată de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine. Arată-mi, Doamne, căile Tale şi învaţă-mă cărările Tale. Povăţuieşte-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” Psalmul 25:1,2,4,5

Doamne, vreau să umblu în lumina Ta!

 

Doamne, descopere-mi idolii din inima mea

şi dă-mi harul să renunţ la ei!

 

Numai Domnul

Isaia 2:6-22

*

Isaia 2:11b

*

„Numai Domnul

va fi înălţat.”

*

 

Care sunt cele şase motive pentru care Dumnezeu i-a abandonat? (dacă nu se pocăiesc)

-S-au obişnuiţi cu obiceiurile popoarelor păgâne.

-Au adoptat superstiţiile şi practicile ocultiste (vrăjitoria).

-Au făcut alianţe cu cei ce se închină la idoli.

-Şi-au umplut casele cu aur, argint şi comori.

-Au umplut ţara cu cai şi care de luptă.

-Au umplut ţara de idoli (Tot ce este mai presus decât Dumnezeu este un idol).

În loc să se bazeze pe Domnul au făcut compromisuri. S-au bazat pe alianţe străine, pe puterea militară, bogăţie, dumnezei străini.

Care dintre aceste compromisuri crezi că sunt adevărate pentru creştinii de azi?

Ce fel de preocupări sunt în mintea ta şi îţi consumă energia?

Mândria şi aroganţa sunt judecate de Domnul şi pedepsite. Privirea semeaţă şi îngâmfarea vor fi smerite, numai Domnul va fi înălţat. Realizările întelectuale fără cunoştinţa lui Dumnezeu nu au nici un folos.

Ce ai învăţat despre atitudinea lui Dumnezeu împotriva mândriei?

Care crezi că este scopul lui Dumnezeu când zice că toţi vor fi smeriţi numai Domnul înălţat?

Toată gloria este a Tatălui. El ne-a făcut pentru gloria Lui. Noi suntem împliniţi şi fericiţi când Îi dăm Lui toată gloria. Este spre binele nostru să-L glorificăm pe Dumnezeu (nu numai plăcerea lui Dumnezeu, ci şi a noastră).

Noi ne bucurăm în prezenţa Lui. Cei necredincioşi nu pot sta în prezenţa Domnului.

Doamne, dă-mi o inimă smerită în care numai Tu să fii înălţat!

Cum recunoşti învăţătura falsă?

1 Ioan 5:21 

,,Copilaşilor,

păziţi-vă

de

idoli!”

 

Credincioşilor, păziţi-vă de învăţătura falsă.

Credincioşilor, păziţi-vă de lucruri rele dar care au o aparenţă înşelătoare.

Credincioşilor, păziţi-vă de tot ce se pare rău.

 

Dacă cineva spune că Dumnezeu nu s-a descoperit în Fiul Său, Domnul Isus Cristos, este o învăţătură falsă. Stai departe de învăţătura falsă. Nu trebuie să o accepţi.

Refuză ce este fals şi îmbrăţişează ce este adevăr.

Umple-ţi mintea, viaţa, timpul, cu Adevărul.

Lumina, credinţa, dragostea şi viaţa veşnică sunt darurile lui Dumnezeu, primite de credincios, prin Domnul Isus Cristos.

,,Cine crede în Fiul are viaţa, cine nu crede în Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”. (1 Ioan 5:12)

Te rogi ca să ai viaţă prin credinţa ta?

,,Dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăsneală la Domnul”. (1 Ioan 3:21)

,,Îndrăsneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. (1 Ioan 5:14)

Te rogi ca să ajungi să ceri Domnului lucruri după voia Lui?

,,Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. (1 Ioan 1:9)

Te rogi ca să te păzeşti de idoli? Care sunt idolii din viaţa ta pentru care ar trebui să ceri iertare de la Domnul?

,,Noi însă suntem din Dumnezeu. Cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă, cine nu cunoaşte pe Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii”. (1 Ioan 4:6)

Te rogi să recunoşti duhul adevărului şi duhul rătăcirii?

Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Cum răspunzi la dragostea lui Dumnezeu?

 

Umpleţi mintea, viaţa şi timpul cu Adevărul!