Cum priveşti spre viitor?

1 who i amIsaia 17-18

Isaia 18:4

„Căci aşa mi-a vorbit Domnul:

„Eu privesc liniştit

din locuinţa Mea

pe căldura arzătoare

a luminii soarelui

şi pe aburul de rouă,

în vipia secerişului”.”

 *

Cel ce priveşte liniştit este Făcătorul tău, Domnul, Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor.

În perioada mileniului, oameni din popoare diferite se vor închina Domnului.

Ce înseamnă pentru tine să te uiţi la Făcătorul tău şi să îţi întorci ochii spre Sfântul lui Israel? Cine aduce daruri Dumnezeului Atotputernic, şi unde vor fi aduse?

Ce poţi tu face ca să te uiţi la Făcătorul tău şi să-i aduci daruri?

Dumnezeu se uită din ceruri şi vede ce se face pe pământ. El este Făcătorul, Sfântul lui Israel, Salvatorul, Stânca, Scăparea, Cel Atotputernic. În El trebuie să ne punem încrederea. Numai El poate să ne salveze.

Cei ce se închină la idoli, vor ajunge în necaz. Care crezi că sunt idolii în cultura noastră?

Banii, puterea, faima, case, maşini, inteligenţă, popularitate, închinare fără Dumnezeu, clădirile bisericeşti sau alte lucruri? Idolii nu ajută.

Care este relaţia dintre Dumnezeu şi idolii Egiptului?

Cum va distruge Dumnezeu Egiptul?

Ce metode foloseşte Dumnezeu astăzi ca să ni se descopere?

Ce învăţăm când privim la: conducători politici, economie, cutremure, inundaţii, autodistrugere?

Etiopia (Cuş) a venit să ajute Iuda în luptă împotriva Asiriei. Isaia i-a trimis acasă spunând că Dumnezeu este Apărătorul poporului.

(18:7) Etiopia are un viitor. Cei ce vor crede promisiunile lui Dumnezeu vor aduce daruri Domnului oştirilor.

Este un viitor şi o nădejde şi pentru mine şi pentru tine. Oriunde se uita Iuda erau numai duşmani (la nord- Asiria, la sud Etiopia, la est Moab, la vest Filistia). Singura şansă era să privească în sus de unde vine ajutorul. Priveşte şi tu în sus de unde va veni ajutorul tău.

Cine sunt eu şi ce viitor voi avea?

Doamne, inima mea se bucură de viitorul pe care Tu mi l-ai pregătit!

Am auzit

Isaia 6:8-13

„Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege, într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori, până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot, până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

 

Când ţi-a pus Domnul ultima întrebare? Ce te-a întrebat?

Domnul a pus o întrebare lui Isaia. Răspunsul lui a fost lucrarea lui.

Care a fost chemarea lui Isaia? Cum ai descrie-o?

Care este chemarea ta?

Este o onoare sau o povară pentru tine lucrarea la care te-a chemat Domnul?

Când auzim Cuvântul Domnului, inima noastră poate fi deschisă sau împietrită. Cu cât este mai împietrită inima cu atât este mai greu să-L auzim pe Dumnezeu.

Îl auzi tu pe Dumnezeu? Auzi chemarea Lui? Cum este inima ta?

Isaia a răspuns „da” Domnului înainte de a şti la ce este chemat. Domnul l-a trimis cu un mesaj greu la popor. Întrebarea lui a fost: „Până când?” Tot restul vieţii lui (patruzeci de  ani) a fost mesagerul Domnului (vestind judecata Domnului), având perspectiva şi priorităţile Domnului înaintea ochilor lui.

 

Doamne, vreau să aud glasul Tău şi întrebările Tale pentru mine. Vreau să înţeleg chemarea Ta cu mintea, cu inima şi să spun: „Da, Doamne, iată-mă, trimite-mă.”

 

Doamne, ajută-mă să Te aud şi cu inima!

A mulţumit lui Dumnezeu

Ioan 6:1-15

*

Ioan 6:11a

„Isus a luat

pâinile,

a mulţumit

lui Dumnezeu…“

 *

Domnul Isus a mulţumit pentru mâncare.

Învaţă să mulţumeşti pentru mâncare. În povestirea noastră, masa nu a fost întinsă şi nimeni nu s-a plâns de meniu sau de felul în care au fost serviţi. Nimeni n-a vorbit de rău pe cei ce au slujit ci doar atât: „au mâncat şi s-au săturat.“ Au fost la mâncare în jur de cinci mii de bărbaţi, adară de femei şi copii, şi au fost ordonaţi, aşezaţi şi disciplinaţi.

În unele case timpul la masă nu este un timp plăcut. Unul sare să ia primul, altul face figuri că nu-i place mâncarea, altul se ridică de la masă sau face alte lucruri.

Povestea noastră ne ajută să facem câţiva paşi.

Trebuie să plănuim. Băieţelul din povestire a venit pregătit, a adus mâncarea.

Trebuie să avem un loc (la masă, nu în pat, nu la televizor) pregătit (farfurii, şerveţele, tacâmuri, pahare).

Trebuie să stăm pe scaun (nu în picioare, într-un picior, nu culcat), fiecare la locul lui.

Trebuie să mulţumim Domnului pentru mâncare. Prin aceasta recunoaştem că toate lucrurile vin de la Dumnezeu şi El este Musafirul nostru nevăzut la masă.

Împărţirea mâncării se face în mod ordonat. Este bine să ne respectăm la masă. Dacă nu suntem serviţi şi avem ocazia ca noi să ne punem în farfurie, trebuie să avem grijă să nu umplem farfuriile cu mâncare pe care n-o putem consuma.

După mâncare trebuie strânsă masa şi făcut curăţenie. Dacă se poate, să ajute toată lumea sau pe rând.

Nimeni nu se ridică de la masă să facă altceva decât după terminarea mesei.

Timpul la masă trebuie să fie plăcut. Copiii trebuie să înveţe, ei nu ştiu cum să se poarte. Bunele maniere spun ceva despre Dumnezeul nostru.

Cum mulţumeşti tu pentru mâncare?

 

Domnul să fie la masa ta şi să binecuvânteze darurile de mâncare!