Cum Îl aştepţi pe Domnul?

planIsaia 27:1

„În ziua aceea,

Domnul

va lovi cu sabia Lui cea

aspră, mare şi tare,

Leviatanul, Babilonul,

şarpele fugar (Asur),

şi Leviatanul, şarpele inelat (Babel),

şi va ucide

balaurul de lângă mare (Egiptul).”

 

Dumnezeu va domni! Va birui pe diavolul şi va aduna pe Israelul cel roditor la Ierusalim. Dumnezeu va distruge răul, va ajuta Israelul să devină o naţiune roditoare şi îi va aduna unul câte unul la Cetatea sfântă. Poporul Israel nu a fost unde l-a dorit Dumnezeu dar în ziua aceea va fi restaurat.

Nici eu nu am fost întotdeauna unde a dorit Dumnezeu, dar în acea zi voi fi acolo unde El doreşte. Atenţia mea va fi la El. Când atenţia mea este la El, am speranţă.

Unde îţi lipseşte speranţa? În relaţii? În familie?

Ţi-ai pierdut speranţa pentru că atenţia ta nu este la Domnul?

El poate să aibă grijă de tine. El îţi dă pace şi speranţă.

Cum Îl vei lăsa pe Domnul în săptămâna aceasta să-ţi poarte de grijă?

Babilonul, Leviatanul, şarpele fugar (Asur), şarpele inelat (Babel) şi balaurul de lângă mare (Egiptul) vor fi loviţi cu sabia Lui cea aspră, mare şi tare. Dumnezeu va triumfa. Leviatanul este o imagine a puterii răului şi fricii cu efectele ei haotice.

Răul este tare utât. Mă bucur că va avea un sfârşit şi va birui binele.

Doamne, mă bucur să ştiu că Tu vei domni şi vei distruge pe cel rău în totalitate. Ne vei elibera de prezenţa răului pentru totdeauna în ziua aceea. Ştiu că vei veni în curând şi vei răsplăti pe fiecare după fapta lui, de aceea vreau să-mi spăl hainele, ca să am drept la pomul vieţii şi să intru pe porţi în cetate (Apocalipsa 22:12-14).

Mulţumesc că veghezi asupra mea.

Cum veghează Domnul asupra ta?

Cum Îl aştepţi pe Domnul?

Doamne, inima mea Te aşteaptă cu bucurie!

Păcatul şi sfinţenia

17 fIsaia 6:3

*

„Sfânt,

Sfânt,

Sfânt

este

Domnul oştirilor.”

*

Învaţă pe copilul tău sau al altora, ce este păcatul, cum să recunoască şi să mărturisească păcatul. Inima lui Isaia a fost plină de bucurie când a fost iertat de păcat. Dumnezeu l-a ajutat să vadă că El este Sfânt. În prezenţa lui Dumnezeu (care este fără păcat), Isaia a putut să vadă păcatul lui. Dumnezeu este bun în toate timpurile şi iartă pe păcătoşi. Recunoaşterea păcatului nu este un lucru natural, uşor, normal. Răspunsul natural este negarea sau învinovăţirea altora. Învaţă pe copil să explice ce a făcut rău (am spart un geam), apoi să spună „îmi pare rău” şi „te rog iartă-mă”. Iartă şi disciplinează după gravitatea faptului. Evită reacţiile care pot aduce frica sau nemărturisirea răului în viitor. Nu fă să pară mai grav decât este, pentru că va urma o altă greşeală în curând. Nimeni nu are copii perfecţi. Tu vrei binele copilului tău şi doreşti ca el să recunoască că a păcătuit (greşit), că trebuie rezolvată problema (păcatul), că nu trebuie să mintă (păcat), nici să ascundă realitatea. Învaţă pe copilul tău să spună mai des (ori de câte ori e nevoie), „îmi pare rău că am greşit” şi „te rog, iartă-mă”. Odată cu încurajările tale vei descoperi că va spune „am fost nervos”, „am fost egoist”, urmate de recunoaşterea lucrurilor care ar putea fi îndreptate: „trebuia să fiu mai răbdător”, „trebuia să mă gândesc şi la alţii”. Această purtare va dezvolta în copil un model de ascultare de părinţi şi de Dumnezeu.

Acţiunile tale vor învăţa copilul. Dacă tu eviţi să recunoşti păcatul sau responsabilităţile tale, dacă te scuzi când întârzii, dacă eşti iritată, neprietenoasă, geloasă, copilul te observă. Cea mai bună învăţătură pentru copil este modelul părintelui.

Foloseşte exemple din Scriptură ca să explici ce este păcatul. De exemplu: Adam a aruncat vina pe Eva (Genesa 3:12), Moise a fost încăpăţânat (Exod 3:11-4:17), David nu a folosit puterea lui spre a face bine altuia şi a pierdut încrederea poporului (2 Samuel 11:2-5), Iona a fost nervos (Iona 1-4), Petru a făcut o promisiune şi a călcat-o (Marcu 14:29-30, 72), Pavel a recunoscut păcatul lui (Romani 7:15-24). Folosind Biblia îl ajuţi pe copil să vadă răspunsul Domnului la păcatul omului. Viaţa de fiecare zi ne ajută să vorbim despre păcat, mărturisire şi iertare. Când vorbeşti despre iertarea altora şi ceri altora iertare, copilul va înţelege că păcatul este serios, grav. Va ajunge să înţeleagă că are nevoie de Domnul mai mult decât de un prieten, va ajunge să înţeleagă că are nevoie de un Salvator din păcat şi din robia păcatului. Nu amâna rezolvarea problemei pe mâine.

Doamne, iartă-mi păcatele şi binecuvântează inima mea!