Psalmul 90

2013aPsalms 90:1-17

O rugăciune

*

a lui Moise,

*

omul lui Dumnezeu

*

 Doamne,

Tu,

ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam.

 Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!

 Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă fiii oamenilor!”

 Căci înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca o strajă din noapte.

 Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sunt ca iarba, care încolţeşte iarăşi:

 înfloreşte dimineaţa şi creşte, iar seara este tăiată şi se usucă.

 Noi suntem mistuiţi de mânia Ta şi îngroziţi de urgia Ta.

 Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

 Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

 Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute şi noi zburăm.

Dar

cine

ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine să se teamă de Tine?

 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

 Întoarce-te, Doamne! Până când zăboveşti? Ai milă de robii Tăi!

 Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli.

 Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

 Să se arate robilor Tăi lucrarea Ta şi slava Ta fiilor lor!

 Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!

1

 

Obicei

Ai obiceiul să citeşti cu voce tare din cartea Psalmilor?

Ioan 17:21a   

,,Mă rog…“

Doamne,
Voi cânta totdeauna îndurările Tale. Voi spune cu gura mea despre credincioşia Ta.
Voi spune că îndurarea are temelii veşnice. Tare ca cerurile este credincioşia Ta.

Doamne, Tu eşti un Dumnezeu înfricoşat în adunarea cea mare a sfinţilor şi de temut pentru toţi cei ce stau în jurul Tău, căci cine se poate asemăna cu Tine? Cine este puternic ca Tine?

Tu, Doamne, îmblânzeşti mândria mării. Când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti. Ale Tale sunt cerurile şi pământul. Tu ai întemeiat lumea şi tot ce cuprinde ea.
Tu ai făcut miazănoaptea şi miazăziua.

Braţul Tău este puternic, dreapta Ta este înălţată.

Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie.

Bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale.

Doamne vreau să Te cunosc! Vreau să fiu fericită că pot umbla în lumina feţei Tale!
Mă plec în faţa Ta, Doamne şi Te laud din toată inima. (Psalmul 89)

Domnul să te păzească cu braţul Lui atotputernic!