Vestea Cea Bună (8)

1love*

Isaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

 *

Care este motivaţia corectă când împărtăşim vestea bună cu alţii?

  1. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi dovedită prin faptul că a pregătit un Salvator ne motivează să spunem şi altora vestea bună. Ioan 3:16 ne spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.
  2. Dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi dorinţa de a-I aduce slavă ne motivează să spunem şi altora vestea bună (Matei 22:37; Ioan 14:15,21). Noi Îl iubim pe Dumnezeu când suntem recunoscători pentru harul Lui pentru noi (1 Ioan 4:9-11,19). Dumnezeu este glorificat când arătăm altora caracterul şi lucrările Lui (Psalmul 36:5). Dumnezeu este glorificat când ascultăm de poruncile Lui (Matei 28:19). Dumnezeu este glorificat când spunem altora despre măreţia harului Său (Psalmul 29:1).
  3. Dragostea pentru oameni şi dorinţa de a prezenta viaţa veşnică tuturor oamenilor ne motivează să spunem altora vestea cea bună (Matei 22:39).

*

Cum mă pregătesc să duc mai departe vestea cea bună?

Trebuie să cunosc Evanghelia (cele patru adevăruri: adevărul despre Dumnezeu, despre păcat, despre Isus Cristos şi despre răspunsul omului). Trebuie să învăţ să prezint Evanghelia foarte simplu, aşa ca fiecare om să poată pricepe vorbirea mea.

Trebuie să ascult ce spun alţii ca să observ oportunităţile (de a vorbi despre  cele patru adevăruri) pe care le trimite Domnul în viaţa mea.

Trebuie să practic în familie, cu prietenii, cu credincioşii din biserică până sunt confortabilă cu prezentarea mea.

Trebuie să mă rog pentru mine şi pentru cei pierduţi.

Trebuie să iau o hotărâre că voi trăi o viaţă curată, voi citi şi voi asculta Cuvântul, voi avea părtăşie cu fraţii şi relaţii cu cei pierduţi (ca să le pot prezinta Evanghelia).

 Doamne, inima mea

este gata să prezinte Evanghelia la cei ce nu o cunosc!

Mă bucur că Dumnezeu împărăţeşte!

Dorinţa inimii mele este

să-L cunosc pe El şi să-L fac de cunoscut celor din jur!

Advertisement

Vestea Cea Bună (6)

111 gospelIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

Eşti pregătită să duci vestea cea bună mai departe şi la alţii care nu o cunosc?

Noi nu trebuie să convingem pe nimeni, ci doar să prezentăm Evanghelia.

Duhul Sfânt convinge pe oameni. Te bucură acest lucru că nu trebuie să te lupţi cu nimeni?

Ce înseamnă pentru tine că Evanghelia este o veste bună care vesteşte pacea?

Este pace în tine când vesteşti Evanghelia? Sau un duh de ceartă?

Este smerenie în inima ta sau un simţământ al superiorităţii faţă de cei ce nu cunosc Evanghelia? Vestea bună se duce cu pace!

Ce vesteşte Evanghelia ta? Mântuirea?

Cât de des te rogi pentru ocazii ca să vorbeşti celor pierduţi despre mântuire?

Fii atentă că nu este vorba despre mărturia personală (cum tu te-ai întâlnit cu Cristos), ci Evanghelia este ceea ce tu trebuie să prezinţi. Întotdeauna începe cu Dumnezeu şi autoritatea Lui. Evanghelia este o poruncă pe care trebuie să o ascultăm. Dumnezeu este mult mai interesat ca să ne facă sfinţi, decât sănătoşi şi bucuroşi. Evanghelia ne spune să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Cristos. Fii atentă să nu prezinţi fericirea şi sănătatea pe pământ (1 Tesaloniceni 1:5-10).

Gândeşte-te la câteva întrebări:

A impresionat pe cineva prezentarea mea sau Duhul Sfânt lucrează? Domnul ne cheamă să inspirăm pe alţii, nu să îi impresionăm.

Recunosc cei ce ascultă prezentarea mea că sunt păcătoşi, că au nevoie de harul Domnului?

Recunosc cei ce ascultă cât de bun este Dumnezeu şi cât de rău este păcatul?

Este prezentarea mea uşoară şi confortabilă? Realizează ei seriozitatea problemei?

Începe prezentarea mea cu „omul” sau cu Dumnezeu?

Du vestea cea bună cu pace!

 

Vestea cea bună dă pace inimii mele!