Contează Credința

,,Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1

Ce frumoasă definiție a credinței ne dă Biblia! Evrei 11: 3 ne spune că ,,Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Ceea ce cred este important pentru că doar credința îmi dă pace în inimă și Dătătorul credinței și al păcii este Dumnezeu Însuși. Romani 5:1-2: ,,Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Credința este un lucru important în viața mea, deoarece fără credință, viața mea nu are sens. Credința este darul lui Dumnezeu care vine prin auzirea Cuvântului Lui și mă ajută la înțelegerea vieții, îmi dă un scop divin, mă ajută să văd ceea ce ochii nu văd, îmi dă tărie prin greutățile vieții, îmi dă putere să parcurg mai ușor prin circumstanțele grele ale vieții. Vreau să stau lângă oameni ai credinței care mă ajută să am o perspectivă clară asupra vieții. Pavel este un om al credinței și el spune în Romani 1:16-17:  ,,Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Părintele Avraam este considerat părintele tuturor celor ce cred. În Romani 4:3-25 citim: ,,Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fără de legi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, ca să fie tatăl tuturor celor care cred, cu toate că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; şi ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;  pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, dupăcum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.” Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi. Este important să știu cine este Hristos. Credința mea se bazează pe adevărul care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Vestea Cea Bună (6)

111 gospelIsaia 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:

„Dumnezeul tău împărăţeşte!”

Eşti pregătită să duci vestea cea bună mai departe şi la alţii care nu o cunosc?

Noi nu trebuie să convingem pe nimeni, ci doar să prezentăm Evanghelia.

Duhul Sfânt convinge pe oameni. Te bucură acest lucru că nu trebuie să te lupţi cu nimeni?

Ce înseamnă pentru tine că Evanghelia este o veste bună care vesteşte pacea?

Este pace în tine când vesteşti Evanghelia? Sau un duh de ceartă?

Este smerenie în inima ta sau un simţământ al superiorităţii faţă de cei ce nu cunosc Evanghelia? Vestea bună se duce cu pace!

Ce vesteşte Evanghelia ta? Mântuirea?

Cât de des te rogi pentru ocazii ca să vorbeşti celor pierduţi despre mântuire?

Fii atentă că nu este vorba despre mărturia personală (cum tu te-ai întâlnit cu Cristos), ci Evanghelia este ceea ce tu trebuie să prezinţi. Întotdeauna începe cu Dumnezeu şi autoritatea Lui. Evanghelia este o poruncă pe care trebuie să o ascultăm. Dumnezeu este mult mai interesat ca să ne facă sfinţi, decât sănătoşi şi bucuroşi. Evanghelia ne spune să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Cristos. Fii atentă să nu prezinţi fericirea şi sănătatea pe pământ (1 Tesaloniceni 1:5-10).

Gândeşte-te la câteva întrebări:

A impresionat pe cineva prezentarea mea sau Duhul Sfânt lucrează? Domnul ne cheamă să inspirăm pe alţii, nu să îi impresionăm.

Recunosc cei ce ascultă prezentarea mea că sunt păcătoşi, că au nevoie de harul Domnului?

Recunosc cei ce ascultă cât de bun este Dumnezeu şi cât de rău este păcatul?

Este prezentarea mea uşoară şi confortabilă? Realizează ei seriozitatea problemei?

Începe prezentarea mea cu „omul” sau cu Dumnezeu?

Du vestea cea bună cu pace!

 

Vestea cea bună dă pace inimii mele!