Duhul Domnului

1*

Isaia 61:1-3

Isaia 61:1a „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine.”

*

Versetele 1 şi 2a, sunt redate în Luca 4:18-21, când Domnul Isus a citat acest text şi a arătat împlinirea acestor versete prin persoana Lui.

Cine este Cel uns şi pentru ce a fost uns?

Domnul Isus a fost uns să aducă veşti bune celor nenorociţi, să vindece pe cei cu inima zdrobită, să vestească slobozenia şi izbăvirea, să vestească anul de îndurare şi ziua de răzbunare, să mângâie, să dea bucurie, frumuseţe şi slavă.

Vedem aici în versetul 1 trinitatea: Duhul, Domnul Dumnezeu şi Unsul (Fiul).

Ce înseamnă că în loc de cenuşă, Domnul va da o cunună împărătească?

Ce înseamnă că în loc de plâns, Domnul va da un untdelemn de bucurie?

Ce înseamnă că în locul unui duh mâhnit, Domnul va da o haină de laudă?

Care este schimbarea pe care o va face Domnul celor din poporul Lui?

Care este experienţa vieţii tale prin care ai văzut o transformare făcută de Domnul? Cum ai descrie slobozenia, uşurarea, mângâierea, purtarea de grijă, frumuseţea, bucuria şi lauda aduse de Domnul în viaţa ta?

Cine ajunge să experimenteze harul lui Dumnezeu care transformă viaţa, se bucură să-L laude pe Domnul.

Cum experimentezi tu harul Domnului?

Doamne, Tu ai adus vestea cea bună în familia mea. Tu mi-ai vindecat inima zdrobită. Tu mi-ai adus izbăvirea. M-ai înconjurat cu frumuseţe, bucurie, pace şi mângâiere.

 Doamne, cred că harul Tău a fost turnat peste inima mea!

Vrei să mori cu onoare?

 Cronici 29:28a

„David a murit la

o

bătrâneţe fericită,

sătul de zile,

de bogăţie

şi

                                                                                         de slavă.”

Ce a spus Dumnezeu despre moartea lui David?

Ce vrei să spună Dumnezeu despre moartea ta?

David a murit cu onoare.

David a trăit şi a murit cu onoare şi slavă.

Unde este atenţia ta? Uneori nu trăim cu onoare şi slavă, cu bucurie şi încredere nu din cauza păcatului ci din cauza necunoaşterii şi neglijării promisiunilor lui Dumnezeu.

1. Cine nu-şi mărturiseşte păcatele nu poate trăi cu onoare nici nu poate muri cu onoare. David şi-a mărturisit păcatul şi s-a pocăit.

Doamne, ajută-mă să-mi mărturisec păcatele zilnic şi să nu învinovăţesc pe alţii. Vreau să fiu cinstită faţă de mine şi responsabilă pentru păcatele mele. Vreau să fiu cinstită cu Dumnezeu ca să mor cu onoare.

2. Cine nu respectă autoritatea pusă de Dumnezeu nu poate trăi cu onoare nici nu poate muri cu onoare. David s-a supus autorităţii pe care Dumnezeu a pus-o prin împăratul Saul. De două ori Dumnezeu l-a testat, de două ori David a avut ocazia să-l omoare pe Saul dar a spus că nu se va atinge de unsul Domnului chiar fiind îndemnat de prietenii lui.

Doamne, m-ai pus şi pe mine sub autoritatea soţului meu, sub autoritatea bisericii şi Te rog să mă ajuţi să respect autoritatea pe care Tu ai pus-o în viaţa mea. Nu mă lăsa să mă răzvrătesc împotriva autorităţii pusă de Tine şi aminteşte-mi să nu mă ating de unşii Domnului (cei ce slujesc la altar). Fereşte-mi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare.

3. Dumnezeu l-a onorat pe David şi i-a dat slavă pentru că David L-a onorat pe Dumnezeu şi I-a dat slavă. David a petrecut timp cu Domnul. David L-a iubit pe Domnul (Păstorul meu).

Doamne, vreau să Te onorez şi să Te slăvesc, vreau să petrec timp cu Tine în cântare, rugăciune şi Cuvânt, vreau să Te iubesc şi să Te numesc Păstorul meu. Îmi doresc să mor cu onoare. Vreau să spui şi despre mine ca şi despre David: A murit la o bătrâneţe fericită, sătulă de zile, de bogăţie şi de slavă. Pentru mine este important ce spui Tu despre mine.

Domnul este Păstorul meu!