2 Septembrie

2 Septembrie

Geneza 27:1-40

Geneza 27:35: ,,Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea”.”

În multe familii creştine este vicleşug şi multă înşelătorie. Minciuna este începutul vicleniei, începutul înşelăciunii. Ce laşi în urma ta: adevăr şi integritate sau minciună şi înşelăciune? De câte ori spui copilului secrete pe care tata nu trebuie să le ştie? De câte ori ceri copilului tău să spună (să mintă) altora că nu eşti acasă?

Isaac ştia planul lui Dumnezeu, dar a vrut să-l binecuvânteze pe Esau. Binecuvântarea lui Isaac era ca un testament irevocabil. Chiar dacă noi suntem necredincioşi, Dumnezeu Îşi duce planul la îndeplinire. După ce Isaac l-a binecuvântat pe Iacov, Esau a plâns după o binecuvântare, dar tatăl lui nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru acţiunile lui, ci spune doar că ceea ce a fost binecuvântat, va rămâne binecuvântat. Cum îmi asum eu responsabilitatea pentru  consecinţele faptele mele? Pe cine dau vina pentru păcatele mele? Esau nu a plâns pentru păcatele lui, ci pentru că a pierdut binecuvântarea. Nu s-a schimbat, ci dimpotrivă, a continuat să trăiască în păcat.

Care este atitudinea mea când cineva mă confruntă cu păcatul meu?  Câtă pocăinţă se vede în viaţa mea? Ce învaţă cei din casa mea din exemplul meu? Se vor pocăi ei sau vor continua să arunce vina unul pe altul?

Cum se aplică disciplina în casa ta? Când copilul tău este disciplinat, ce faci tu? Te rogi Domnului ca să-l convingă de greşelile lui? Te rogi ca el să înţeleagă pocăinţa? Te rogi împreună cu el?

Dumnezeu doreşte să avem o inimă gata pentru pocăinţă! Dumnezeu are un plan pentru fiecare persoană. Ne încredem noi în planul Lui sau încercăm să Îl ”ajutăm” să ne binecuvânteze?

Adevărata credinţă duce la o viaţă trăită fără înşelăciuni. Dumnezeu poate să ducă la bun sfârşit planurile Lui, fără ca eu să intervin. Cât de mult mă încred în El şi în promisiunile Lui? În care domeniu din viaţa ta vezi înşelăciune? Te încrezi în Dumnezeu că va face ce a promis că va face? Te încrezi în Domnul că îţi va purta de grijă în toate nevoile tale sau îi înşeli pe alţii ca să ai mai multe bunuri materiale? Crezi că este prea mult să dai zeciuială la Casa Domnului şi că ar fi mai bine să păstrezi o anumită sumă de bani pentru tine? Când te vei opri din acest joc şi când vei alege să te încrezi total în Dumnezeu? Este foarte periculos să-L ignorăm pe Dumnezeu şi totuşi, să ne dorim binecuvântările Lui!

Doamne, păzeşte-mă de vicleşuguri şi ajută-mă să mă încred întotdeauna în Tine!

1 Septembrie

1 Septembrie

Geneza 27:1-40

Geneza 27: 35: ,,Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea”.”

Capitolul acesta este unul foarte trist. Isaac, Rebeca, Iacov şi Esau văd sub ochii lor cum familia lor se destramă din cauza înşelăciunilor lor. Alegi să ignori Cuvântul lui Dumnezeu? Alegi să ignori planul lui Dumnezeu? Alegi să ignori voia lui Dumnezeu?

            Este periculos să ne dorim binecuvântările lui Dumnezeu, ignorându-L pe El. Dătătorul este mai important decât darul. Există multe familii care se distrug, pentru că neglijează Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este întotdeauna credincios, în ciuda tuturor înşelăciunilor, a păcatelor şi a necredincioşiei poporului Său. Înainte ca Iacov şi Esau să se nască, Dumnezeu a avut un plan pentru ei. Iacov era interesat de lucrurile lui Dumnezeu, pe când, Esau a dispreţuit binecuvântarea lui Dumnezeu.  Isaac neglijează voia lui Dumnezeu şi vrea să îl binecuvânteze pe fiul lui favorit, pe Esau. Nu a fost în necunoştinţă de cauză, căci a ştiut ce a spus Dumnezeu cu privire la binecuvântare, numai că priorităţile şi preferinţele lui au fost mai importante.

Cât de mult ne dăm noi seama că nu facem voia lui Dumnezeu, care ne este foarte clară în Scripturi? Cât de bine realizăm că nu cunoaştem Cuvântul lui Dumnezeu? Cât de mult vedem că ne lipseşte rugăciunea? Cât de mult evităm întâlnirile bisericii? Ce se întâmplă cu noi pe măsură ce înaintăm în vârstă? Ce s-a întâmplat cu Isaac? Credem oare că ne putem baza numai pe experienţa vieţii fără să cercetăm Scripturile?

Şi Rebeca vine cu înşelăciunea ei. Ea ştia că Dumnezeu vrea ca Iacov să fie binecuvântat, dar metoda folosită de ea a fost greşită. Scopul nu scuză mijloacele! Oare de ce Rebeca nu merge la soţul ei să comunice cu el, să-l întrebe, să-l confrunte cu adevărul? Oare de ce nu-i cere să se roage împreună cu ea?

Vorbim mereu despre comunicare şi despre importanţa ei dar, de câte ori cădem şi noi la acest examen? Cât de des comunicăm cu partenerul nostru de viaţă despre toate lucrurile? Câtă unitate este în familia ta? Cât de mult semănăm cu Rebeca? De ce credem că Dumnezeu are nevoie de ajutorul nostru ca să-Şi împlinească planul? De ce folosim metode greşite?

Iacov nu se îngrijorează de faptul că este greşit și de ceea ce face, cât se îngrijorează de consecinţele înşelăciunii lui. Nu caută să Îi fie plăcut lui Dumnezeu, dar caută să obţină binecuvântarea cu orice preţ. Ce îi înveţi pe cei din casa ta: să se teamă de Dumnezeu sau de consecinţele alegerilor lor? Ce te interesează mai mult: ce spune Dumnezeu sau ce spun oamenii despre tine?

Domnul să te păzească de înşelăciune!

31 August

31 August

Geneza 25

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Esau şi Iacov au fost doi fraţi foarte diferiţi unul de altul. Totuşi, nici unul din ei nu a vrut să aştepte pentru ceea ce şi-a dorit. Esau nu a preţuit valorile familiei lui, căci a renunţat la un lucru foarte preţios pentru a-şi satisface foamea (un blid de linte). Iacov a dorit privilegiile fratelui său şi, neaşteptând timpul potrivit, l-a înşelat. Reacţiile copiilor, dar şi ale adulţilor sunt deseori exprimate prin răbdare sau prin nerăbdare, prin panică sau prin lipsa ei, prin mânie sau prin stăpânirea mâniei, prin îngrijorare sau prin lipsa îngrijorării etc.

Cuvântul ,,Aşteaptă!”, trezeşte reacţii negative şi în copii, şi în adulţi. Totuşi, aşteptarea poate fi benefică în conflictele care sunt gata să izbucnească. Aşteptarea poate să fie ca o protecţie în vreme rea, ca o umbrelă pe ploaie.

Exemplul lui Iacov şi al lui Esau ne arată ce se întâmplă când luăm decizii greşite şi când nerăbdarea preia controlul. Aşteptarea este dificilă pentru copii şi aduce frustrare adesea. Cu grijă, îi învăţăm să aştepte la semafor până când apare culoarea verde. Părinţii înţelepţi îşi pregătesc copilul pentru viaţă şi îl învaţă să aştepte timpul lui Dumnezeu pentru fiecare lucru. În Proverbe 22:6, ni se spune: ,,Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Noi ne încredem în Dumnezeu pentru toate evenimentele din viaţa noastră. Eclesiastul 3:1, afirmă: ,,Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”

Cum poţi să-l înveţi pe copilul tău să se bucure în timp ce aşteaptă anumite lucruri? Cum îl înveţi pe copilul tău să aştepte în curăţie, fără relaţii sexuale înainte de căsătorie? Cum îi explici că această aşteptare protejează viitoarea lui familie de boli, de o sarcină nedorită, sau de alte consecinţe grave? De asemenea, astfel se evită o relaţie bazată numai pe atracţia fizică, care nu are durabilitate pentru că îi lipseşte unitatea spirituală.

Te aude copilul tău că te rogi lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă, pentru călăuzire şi dorinţa de a aştepta timpul Lui în orice lucru? El va învăţa de la tine că aşteptarea pentru timpul Domnului este un lucru normal pentru creştini şi va şti că are multe beneficii. Când înţelegerea noastră despre aşteptare creşte, ne încredem mai mult în Dumnezeu, în suveranitatea Lui şi ne bucurăm să depindem mai mult de El.

Aşteptarea cu răbdare indică maturitate! Aşteptarea cere disciplină. În mod natural, nimeni nu vrea să aştepte. Rar întâlneşti un copil care aşteaptă fără să se plângă sau fără să comenteze. Roagă-te Domnului să te ajute să îl înveţi pe copil să aştepte. Dumnezeu plănuieşte ceea ce este cel mai bine pentru fiecare persoană.

Aşteaptă cu răbdare timpul Domnului pentru fiecare lucru!

30 August

30 August

Geneza 25

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Sunt doi oameni. Sunt două căi. Sunt mai multe drepturi? Ce înseamnă dreptul de întâi născut? Ce zici despre naşterea din nou? Ce este naşterea spirituală? Este un drept pe care-l primim de la Domnul? Este un dar de la Domnul? Ce alegi să faci cu darurile minunate ale lui Dumnezeu? Eşti o persoană care iubeşte şi caută drepturile spirituale? Ce spun dorinţele tale? Ce arată căutările tale despre tine şi despre moştenirea ta spirituală? Cât de important este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine? Te întrebi uneori: ,,La ce îmi foloseşte să citesc Biblia, dacă sunt aşa de ocupată?” Cât de indiferentă eşti faţă de Cuvântul Domnului? Mulţi oameni nu au bani să cumpere o Biblie şi mulţi oameni nici nu ştiu că există o carte numită ,,Biblia”. Mulţi credincioşi care locuiesc în ţări în care creştinii sunt persecutaţi, se ascund de frica celor răi, atunci când au posibilitatea să citească Biblia. Iar noi, cei liberi, care avem toate drepturile, ce alegem?  Să ne vindem  dreptul pe lucruri deşarte şi  goale? Cât de mult preţuim dreptul nostru de a avea o Biblie, de a o citi şi de a o împlini? Cât de mult preţuim ceea ce Domnul spune că este valoros? Pe ce lucruri ieftine ne vindem drepturile câştigate cu sânge sfânt? Cât de multă atenţie acordăm lucrurilor sfinte?

Lupta dintre omul firesc şi cel duhovnicesc nu se termină niciodată. Cine este mai tare? Cel pe care îl hrănesc. Te hrănește Cuvântul Domnului? Cunoşti Calea Domnului? Biblia ne spune că există viaţă veşnică şi că ea este posibilă numai prin credinţa în Salvatorul, în Domnul Isus Hristos. Numai El poate să ne dea o nouă naştere. Te interesează mai mult lucrurile practice ale lumii şi dispreţuieşti învăţătura Domnului? Consideri că nu-ţi aduce profit?

Poate că te-ai născut într-o familie de creştini. Poate că eşti înconjurată de oameni care cinstesc Cuvântul lui Dumnezeu, îl citesc zilnic şi se roagă. Această moştenire este o comoară de preţ. Totuşi, dorinţa lui Dumnezeu este ca să păstrăm moştenirea şi să plătim orice preţ ca să o dăm mai departe. Dacă nu ai această moştenire, începe astăzi să-L cauţi pe Domnul şi El va transforma viața ta, casa ta, apoi te va ajuta să laşi o moştenire spirituală în urma ta.

Noi trăim în libertate şi ne închinăm în bisericile noastre fără ca cineva să ne urmărească şi să ne aresteze. Avem multe posibilităţi să citim Cuvântul Domnului şi să auzim mesaje biblice pe internet, la radio, la televizor sau în grupuri de părtăşie. Ne purtăm noi ca Esau şi dispreţuim moştenirea? Neglijăm biserica? Suntem devotaţi lucrării Domnului, la care El ne-a chemat? Cât de mult Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Cât de flămânzi şi însetaţi suntem după neprihănire? Cât de mult tânjim după poftele noastre fireşti?

Dorinţele senzuale şi plăcerile lumeşti îneacă dorinţa după Dumnezeu şi voia Lui. Esau a zis cam aşa: ,,Plăcerile pământeşti sunt pe primul plan”. Domnul Isus a spus în Evanghelia după Matei, capitolul 6:33: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui.” Astăzi, mulţi oameni îşi dispreţuiesc drepturile spirituale. Ce spun obiceiurile tale zilnice despre moştenirea ta spirituală? Cum dovedeşti că preţuieşti dreptul tău spiritual? Ai trăit săptămâna aceasta în concordanţă cu scopul şi cu planul lui Dumnezeu? Vei alege să trăieşti în recunoştinţă faţă de darurile lui Dumnezeu? Vei alege să te bucuri de moştenirea pe care El o pregăteşte pentru cei credincioşi? Vei căuta Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui mai întâi?

Lasă în urma ta o moştenire duhovnicească!

26 August

26 August

Geneza 25:19-26

Geneza 25:23: ,,Şi Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.”

Rebeca aude de la Domnul. Ceea ce Domnul îi spune va deveni clar mai târziu, în istoria familiei şi apoi, în naţiunea lui Israel. Rebeca a realizat că va fi mamă a doi gemeni. Ei vor deveni două naţiuni: Edom şi Israel. Cele două naţiuni vor fi radical diferite una de alta şi vor rămâne despărţite pentru totdeauna. Istoria poporului Israel va fi mai puternică decât istoria Edomului. Faptul că cel dintâi născut va sluji celui de-al doilea reprezintă o tradiţie inversată. Proeminenţa, autoritatea şi moştenirea erau drepturi ale celui dintâi născut.

Alegerea lui Dumnezeu ca Iacov să ocupe poziţia de conducător, nu are nimic de-a face cu bunătatea celor doi copii. Dumnezeu putea să facă în aşa fel încât Iacov să se nască primul, dar Iacov, prin atitudinea lui faţă de Dumnezeu, a arătat că alegerea lui Dumnezeu este bună. Rebeca şi Iacov trebuiau să înţeleagă clar importanţa acestei descoperiri specifice. Cred că Rebeca i-a spus lui Iacov această descoperire de la Domnul, dar Iacov a căzut la acest examen.

Isaac s-a predat Domnului (Geneza 22), a fost  credincios şi supus  Domnului cu privire la căsătoria lui (Geneza 24), s-a rugat pentru soţia lui să rămână însărcinată (Geneza 25:21), a fost credincios şi perseverent (Geneza 26). Totuşi, când copiii lui au devenit adulţi, viaţa lui spirituală a ajuns la limite joase. L-a iubit mai mult pe Esau, care a dispreţuit dreptul lui de întâi născut şi chiar a ignorat poruncile Domnului.  L-a iubit pe Esau pentru că ,,avea gustul jocurilor sălbatice”. Amândoi iubeau vânătoarea. Pe de altă parte, Rebeca îl iubea mai mult pe Iacov, poate pentru că era alesul lui Dumnezeu şi era mai ascultător. Favoritismul părinţilor a contribuit la competiţia dintre cei doi fraţi.

Doamne, Te rog să mă ajuţi să mă rog atunci când am probleme, să aud vocea Ta şi să fac voia Ta. Cred, Doamne, că alegerea Ta este cea mai bună şi vreau să o accept, pentru că atitudinea inimii mele este importantă. Îți mulţumesc pentru că mă înveţi bunătatea, acceptarea voii Tale, credincioşia şi supunerea. Tu îmi aminteşti să preţuiesc poruncile şi învăţăturile Tale din Sfintele Scripturi. Tu mă ajuţi să-i iubesc pe alţii, fără să favorizez pe cineva în detrimentul altora.

Tu eşti aleasă de Dumnezeu ca să trăieşti conform voii Lui!

Abraham Lincoln

Image result for pray for america

Abraham Lincoln was a man who knew the importance of humility and gratitude—remembering God. On March 30 of 1863, President Lincoln issues a proclamation calling for a national day of humiliation, fasting, and prayer. These words will be familiar to many of you, but I think they’re words we need to hear again and again—and today, in our nation in particular. He said:

We have been recipients of the choicest bounties of Heaven; we have been preserved these many years in peace and prosperity; we have grown in numbers, wealth, and power as no other nation has ever grown. But we have forgotten God.

We have forgotten the gracious hand which preserved us in peace and multiplied and enriched and strengthened us, and we have vainly imagined, in the deceitfulness of our hearts, that all these blessings were produced by some superior wisdom and virtue of our own.

Intoxicated with unbroken success, we have become too self-sufficient to feel the necessity of redeeming and preserving grace, too proud to pray to the God that made us. It behooves us, then, to humble ourselves before the offended power, to confess our national sins and to pray for clemency and forgiveness.

23 August

23 August

Geneza 27:1-28:9

Geneza 27:2: ,,Isaac a zis: „Iată că am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele”.”

Cum a îmbătrânit Isaac? Cum ai descrie persoana lui Isaac? Cum ai descrie calităţile şi defectele lui? Cum ai prezenta relaţia lui cu Dumnezeu? Cum ai prezenta relaţia lui cu familia lui? Cum ai prezenţa relaţia lui cu alţii? Ce lecţii ai învăţat din viaţa lui Isaac? Pune numele tău în locul lui Isaac și pune-ți aceste întrebări.

Biblia ne prezintă o singură persoană perfectă: Domnul nostru Isus Hristos! Isaac nu a fost perfect. A făcut greşeli care au adus consecinţe grave în familia lui. A ajuns să îşi piardă vederea. Dragostea faţă de mâncare şi confort i-au adus şi întuneric spiritual. Dorinţele lui au rănit familia lui. A avut doi fii: Esau şi Iacov. Dumnezeu a avut un plan pentru fiecare, încă înainte de a se naşte. Isaac a ignorat planul lui Dumnezeu şi a judecat lucrurile într-un mod firesc, uman. Atitudinea lui faţă de copiii lui nu a plăcut Domnului.

Iacov a tânjit în inima lui să facă parte din planul măreţ al lui Dumnezeu, să aibă dreptul de întâi născut. În schimb, Esau a neglijat dreptul lui pe care îl avea de la naştere. Oare de ce Isaac nu a văzut că Esau este dezinteresat de poruncile lui Dumnezeu? Oare de ce Esau şi-a luat două neveste necredincioase? Isaac a fost orb faţă de păcatul fiului său, Esau, ba chiar îl prefera în defavoarea lui Iacov. Isaac a plănuit să-l binecuvânteze pe Esau pe ascuns, dar nu a putut ascunde planul lui de Rebeca, soţia lui, care îl iubea mai mult pe Iacov. Planul lui Isaac nu putea fi ascuns de Dumnezeu în nici un caz. În ciuda planurilor lui, Isaac l-a binecuvântat pe Iacov, care a fost alesul Domnului. Planul lui Dumnezeu se împlineşte întotdeauna!

Când Isaac a auzit adevărul, a tremurat. Cât de departe a alunecat Isaac de la relaţia lui cu Dumnezeu? Noul Testament nu ne prezintă căderile lui Isaac, ci numai faptul că s-a supus lui Dumnezeu şi şi-a binecuvântat copiii. Ultimele porunci pe care i le-a lăsat lui Iacov ne arată că Isaac a continuat să caute voia lui Dumnezeu (Geneza 28:1-5). Iacov a preţuit foarte mult promisiunile lui Dumnezeu, mai mult decât toate lucrurile.

Cum este viaţa ta? Plină de urcuşuri şi coborâşuri? Unde este atenţia ta? Cum te-a vindecat Domnul prin consecinţele căderilor tale? Ce decizii iei acum în viaţă şi ce consecinţe au ele asupra familiei tale?

Doamne, ajută-mă să-Ţi rămân credincioasă până la sfârşitul vieţii mele!

22 August

22 August

Geneza 26:25-35

Geneza 26:28a: ,,Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine”.”

Crezi că Domnul este cu tine? Ţi-a promis Domnul că este cu tine? Care sunt promisiunile lui Dumnezeu şi care crezi că îţi lipsesc? Dumnezeu i-a promis lui Avraam urmaşi. Isaac a trebuit să se roage pentru a avea copii. Dumnezeu a promis Duhul Sfânt celor care Îl cer. Iată ce citim în Luca 11:13: ,,Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri, va da Duhul Sfânt celor care Îl cer!”  Ce anume ceri de la Domnul? Ceri prezenţa Lui şi protecţia Lui? Ceri daruri?

Chiar dacă Dumnezeu i-a promis lui Isaac că va fi cu el, Isaac a lăsat ca frica să-i cuprindă inima şi a păcătuit. În care domenii din viaţa ta frica ţi-a întunecat mintea? Dumnezeu ne promite că nu ne părăseşte niciodată. Îţi vei umple mintea cu promisiunile Domnului, ca să te întorci de la frică spre credinţă?

Dumnezeu i-a spus lui Isaac să rămână la Gherar, unde a întâmpinat multe probleme. Te cheamă Domnul să rămâi pe loc într-o situaţie în care este conflict? Te cheamă Domnul să nu îţi părăseşti familia, chiar dacă acolo este conflict? Vei alege să răspunzi la conflict aşa cum a răspuns Isaac: cu blândeţe şi cu încredere în Dumnezeu? Vei rămâne pe genunchi, încrezătoare în Cel ce poate să te ajute? Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă ca un duşman să vină la tine şi să-ţi spună că vede clar că Dumnezeu este de partea ta? În care situaţie te cheamă Domnul să fii perseverentă şi să nu cedezi? Ce spune viaţa ta despre preferinţele tale? Preferi să asculţi de voia lui Dumnezeu? Preferi să faci ce vrei tu? Alegi să Îl slujeşti pe Domnul? Alegi să-l slujeşti pe partenerul tău de viaţă? Alegi să iubeşti cariera ta? Alegi să iubeşti cariera copiilor tăi? Vei alege să experimentezi în săptămâna aceasta binecuvântările lui Dumnezeu date celor care I se supun Lui şi trăiesc prin credinţă?

Doamne, mă uit la viaţa mea, la deciziile mele, la alegerile mele, la dorinţele mele şi mă închin în faţa Ta cu umilinţă. Recunosc și îmi pare rău că am greşit mult. Îmi cer iertare din adâncul inimii şi Te rog ca, de acum înainte să mă ajuţi să veghez asupra vieţii mele, asupra deciziilor mele, asupra alegerilor mele, asupra dorinţelor mele, căci doresc să fiu plăcută înaintea Ta. Vreau ca cei din jur să vadă că Tu mă ajuţi şi mă binecuvântezi cu prezenţa şi cu puterea Ta.

Doamne, Îţi mulţumesc pentru că eşti cu mine şi cu familia mea!

14 August

14 August

Geneza 26:8-11: ,,Fiindcă şederea lui acolo se lungise, s-a întâmplat că Abimelec, împăratul Filistenilor, uitându-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca. Abimelec a trimis să-l cheme pe Isaac şi i-a zis:  „Nu  mai  încape  îndoială că e nevastă-ta.   Cum ai  putut  zice:  „E  soră-mea?” Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa ca să nu mor din pricina ei.” Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.” Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui va fi omorât.”

Credincioşii sunt întotdeauna urmăriţi. S-ar putea ca necredincioşii să nu vadă ascultarea noastră de Dumnezeu, dar cu siguranţă, vor vedea păcatele noastre. Cine te urmăreşte pe tine? Ce văd cei care te urmăresc?

Vedem aici că Isaac are o judecată greşită referitoare la caracterul lui Abimelec. La fel îl judecă greşit şi pe fiul lui, pe Esau. Pe cine judeci tu greşit?

Este trist că un păgân îi atrage atenţia unui copil al Domnului, îi spune că a greşit. Cum se poate ca purtarea unui necredincios să fie mai bună decât a unui credincios? Observăm în lume oameni care nu-L cunosc şi nu-L cred pe Domnul, dar au o purtare mai bună decât a unor credincioşi. Acest lucru este trist, căci credincioşii trebuie să fie bogaţi în fapte bune. Cum este purtarea ta?

În acest moment, nu vedem alte pierderi în viaţa lui Isaac – numai conştiinţa lui pătată. Cred că i-a fost ruşine de purtarea lui. De fapt, el a câştigat, ca şi Avraam, care a câştigat bogăţie în Egipt – protecţie din partea lui Abimelec şi harul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă ceea ce merităm. Credincioşii din Vechiul Testament nu au fost perfecţi, dar Dumnezeu a avut har faţă de ei. Tot aşa, şi astăzi, harul lui Dumnezeu se arată faţă de noi şi ne învaţă să ne rupem de păcat şi să învăţăm ascultarea de Dumnezeu.

Isaac a ales să rămână într-un loc dificil, periculos. A ascultat de Dumnezeu şi nu s-a dus în Egipt. S-a supus lui Dumnezeu şi L-a ascultat. Câţi dintre noi rămânem în locul în care ne-a pus Dumnezeu? Dumnezeu ne promite prezenţa şi protecţia Lui dacă ascultăm de El. În ce loc greu te-a pus Dumnezeu chiar acum şi cum Îl vei căuta pe Dumnezeu în locul greu în care te-a pus? Cum vei căuta prezenţa şi protecţia lui Dumnezeu acolo unde El te-a aşezat? Chiar dacă sunt duşmani în jurul nostru, Dumnezeu ne apără dacă Îl ascultăm. Iată ce citim în Proverbe 16:7: ,,Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui.”

Doamne, Îţi mulţumesc pentru prezenţa şi protecţia Ta!