Amintiri cu fratele Andraş din Arad

Mesaj din partea familiei Burcă din Chicago

Despre un frate mult preţuit, lucător neobosit, alături de care elanul sfânt îţi era întregit şi nimic nu părea prea greu când era vorba de lucrarea lui Dumnezeu.

Poetul cântării spunea ,,Sfârşită-i truda şi-o altă viaţă am pe vecie cu-al meu Isus.

Robul Domnului, fratele Andraş, mutat acum în locurile regale a trudit mult în lucrarea Domnului, având acum o altă viaţă ca moştenire cu Domnul Isus.

L-am cunoscut personal ca pe unul din stâlpii Bisericii din Aradul Nou, chiar de la începuturile modeste, alături de fraţii: Sabo, Opriş, Grosolina.

Nu i-a fost uşor mai ales că sănătatea sorei Mariţa era şubredă şi cei doi copii trebuiau crescuţi în frica de Domnul. Am auzit-o pe sora Mariţa spunându-i deseori cu vocea ei blândă: ,,Măi, bărbate, dar tu nu mai ai şi casă?” devotamentul ei, de copil al Domnului, de soţie credincioasă şi de mamă bună, i-a îngăduit fratelui Andraş să se jertfească în lucrare mai ales văzând cum biserica creştea în numă prin botezurile de noi convertiţi. În scurt timp clărirea s-a extins şi biserica s-a mărit. În Felnac, Fântânele, Sânicolau, Firiteaz, Fiscut, Zădăreni, Zăbrani etc., pilda lui de slujire şi devotament a fost şi este mult apreciată. De asemenea fiul lui, Nuţu Andraş, plecat în America, la Hickory a avut un traseu asemănător, cu o generaţie mai târziu.

Eu fiind martor ale unor lucruri pe care Domnului le-a făcut prin viaţa robului Său, fratele Andraş, în acei ani frumoşi, sunt recunoscător Domnului pentru influenţa pe care a avut-o pentru familia noastră (eu, soţia şi cei doi copii: Gabriel şi Sergiu).

Îi păstrăm o frumoasă aducere aminte şi am rămas apropiaţi de familia lor, mai ales de fiul lor Nuţu Andraş. Credem cuvintele profetului Daniel că sunt adevărate pentru fratele Andraş, căci el se va scula iarăşi odată în partea lui de moştenire în Împărăţia Tatălui.

Dorim ca mângâierea Tatălui din cer să fie cu Nuţu, cu Cici şi mai ales cu sora Mariţa. Veşnicia nu va fi de ajuns să parcurgem stările de har, evanghelizările împreună cu fratele Băbuţ, cu fratele Pavel Chiu, serviciile de priveghiuri şi înmormântări, de unde fratele Andraş era nelipsit şi însoţit cu drag de noi toţi cei care îl sprijineam.

 

Aurel Burcă, Chicago

Despre Dragoste

DESPRE  DRAGOSTE

love1 Ioan 4:8b

*

,,Dumnezeu

*

este

*

Dragoste.”

*

*

Cine ar putea oare cuprinde acest subiect, să-l dezvolte şi mai ales să aibă pretenţia că a reuşit să spună tot? Ce înseamnă ea, şi de fapt cu ce se confundă cel mai adesea? Definiţii găsim în toate dicţionarele, în toate limbile şi până la urmă trebuie să recunoaştem că este ceva bun, pozitiv. În linii mari numim dragostea ca fiind atracţia dintre oameni, după multiple criterii. Se întâmplă ca aceasta să fie ireversibilă, fără răspunsul cel puţin identic al celeilalte părţi şi atunci se naşte ceea ce noi definim suferinţa. Este cam ceea ce experimentăm noi în relaţiile interumane.

Totodată, în felul cum vedem noi lucrurile, avem de multe ori impresia că doar anumite categorii de oameni sunt capabile să iubească. Şi mai credem, pe bună dreptate că unii oameni nu merită deloc să fie iubiţi având în vedere derapajul lor de la normele comportamentale. Cu aceste elemente facem aprecieri şi ne încadrăm în societate. Totul se rezumă la simţurile noastre.

Oare despre ce fel de dragoste vorbeşte Domnul nostru când ne dă „o porunca nouă”? Este vorba de vreun omonim sau de sărăcia vocabularului?

Un prim text care vine să confirme diferenţa, este cel din Gen. 6,vers.2, când fiii lui Dumnezeu au văzut cum erau fetele oamenilor şi ca urmare, le-au luat de neveste. În total contrast, Isaac în cap. 24 din prima carte, îşi primeşte nevasta din mâna lui Dumnezeu şi apoi a iubit-o. (vers.67) În primul exemplu, lucrarea omului a stârnit mânia lui Dumnezeu, urmarea fiind potopul, în cel de-al doilea promisiunea merge mai departe prin Isaac şi Rebeca.

Următoarea treaptă o găsim scrisă în Levitic 19, vers. 18., reluată de Domnul în predica de pe munte şi de apostolul Pavel în  epistola către Romani. Moise spune  poporului  să nu se răzbune şi nici să nu fie supărat pe fiii lui Israel. În acest context el adaugă ceva peste puterile lor. Dacă trebuie să renunţe la revanşă, şi să le treacă chiar şi supărarea, de-acum el le cere să-i şi iubească, şi nu oricum ci ca pe ei însuşi. E mult prea mult, mai ales că sunt şi nevoiţi să trăiască în condiţii de călătorie. Şi, peste toate acestea, nimic de negociat pentru că Domnul vorbeşte. Ce fel de dragoste pot ei să ofere? Cât de mult se iubeau ei pe sine pentru a valorifica o grilă la superlativ? Dacă celelalte porunci erau cât de cât „omeneşti” pentru că ţineau de un anumit statut personal de înţelegere şi educaţie, această aplicaţie nu-şi are corespondent în priceperea lor. Pentru că este precursoarea renunţării definitive la „eu”, pentru că este imaginea iubirii fără limite a unui Dumnezeu deja sângerând, pentru că „sine”-ul lui Dumnezeu este vărsat în Fiul omului, evreii scoşi din Egipt nu s-au putut împăca deloc cu acest tip de iubire. Pentru Isaac şi Rebeca a fost suficient să ridice ochii ca să intre în „da-ul” lui Dumnezeu, în timp ce poporul a nesocotit toate poruncile până la lecţia babiloniană.

Deşi pleacă de la iubirea pentru aproape, nivelul de dragoste pentru vrăşmaşi, din Matei 5, 43-48 este incandescent. Este de altfel condiţia desăvârşirii. Este altceva. Acelaşi cuvânt dar o altă semnificaţie. Să iubeşti pe vrăşmaşi. Aşa direct, fără ocolişuri. Vers. 44 parcă ne plasează într-o altă dimensiune. Să faci bine celui care te urăşte când noi nu suntem în stare să facem bine nici măcar celor care le suntem indiferenţi. Poate mai reuşim să întoarcem cu vreo răsplată, binele pe care alţii ni-l fac. Asta în cazul fericit când socotim că nu ne sunt datori.

Ne distribuim noi pe noi după un scenariu bine pus la punct dar cu o lipsă totală de conţinut. Nu ne aplaudă nimeni. Suntem la vers.46-47, şi nici nu vrem să plecăm de acolo pentru că este comod şi nu dă bătăi de cap. Cerem în schimb mereu lui Dumnezeu să ne mărească dragostea pentru El şi Imparatia Lui, (si nu este rau) dar uitam ca manifestarea acesteia implica renuntarea noastra la pasivitate si intrarea pe teren. Dragostea de acest tip se toarna, conditia este sa avem vase goale la noi. Iar acestea se obtin privind in stanga si dreapta noastra si citind cu inima 1Corinteni 13.

Cu dragostea pornita din simturile noastre, falimentul este asigurat.

Efeseni cap. 5 -2 face parte din motivarea noastra. O jertfa de bun miros-lui Dumnezeu.

 

Gilu Florea

Arad-Sega

9 februarie 2013

Dacă vei veni…

Dacă vei veni…

dacă*

Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,

Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,

Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce

Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.

*

Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,

De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,

Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale

Şi mă poartă-n susul Tău, neprivind în vale.

*

Miercuri Tată de vei da, startul către Cer

Pleacă-Ţi ochiul spre Arad, unde eu mai sper

Că vei nimici-ndoiala, celor ce mai greu

Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.

*

Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă

Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă

Să o vadă pe de-antregul, toţi de lângă mine

Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?

*

Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire

Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.

Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat

Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.

*

Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,

Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,

Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea

Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.

*

Mai este o zi, o zi de Sabat, de sărbătoare,

Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.

Inutil ca să spun că-mi doresc El atunci ca să vină

Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.

*

Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,

Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.

Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

*

Gilu Florea

Arad-Şega

30 ian 2013