Un nou început

Geneza 8:20-22: ,,Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate şi a adus arderi de tot pe altar. Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut. Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea”.”

Ce este un nou început? Ai experimentat un nou început de curând? Când ţi-a dat Domnul un nou început? Poate îţi doreşti chiar acum un nou început, o oportunitate proaspătă. Dacă ai trecut prin probleme de sănătate, prin probleme financiare, prin probleme în relaţii etc., vrei un nou început. Dumnezeu este gata să ne dea un nou început!

Noe a coborât din corabie pe pământ şi astfel a fost un nou început pentru el şi pentru familia lui. Ce a făcut el prima dată? Care a fost prioritatea numărul unu în viaţa lui? Nu s-a grăbit să-şi facă o casă şi o grădină ca să aibă unde să locuiască şi ce să mănânce, ci a adus o jertfă Domnului. A vrut să înceapă noua lui viaţă cu închinare în faţa lui Dumnezeu. Noe a știut că jertfa acoperă păcatul. Nu știu care sunt priorităţile tale. Poate începi ziua ta cu Dumnezeu, căci El ocupă locul întâi în viaţa ta. Noe a vrut să-şi arate recunoştinţa şi mulţumirea pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el şi pentru familia lui. A vrut să ceară iertare pentru el şi pentru cei dragi. Recunoştinţa şi închinarea sunt plăcute înaintea Domnului. Care sunt priorităţile noastre la locul de muncă? Începem noi cu Dumnezeu? Toate lucrurile bune încep cu rugăciune! Dacă Dumnezeu este prioritatea numărul unu în viaţa mea şi în a ta, atunci recunoaştem că avem nevoie de Dumnezeu în toate lucrurile, în toate domeniile vieții. Știm care a fost reacţia lui Dumnezeu faţă de jertfa lui Noe: a fost mulţumit şi i-a făcut lui Noe trei promisiuni: i-a spus că nu va mai blestema pământul (nu mai mult decât era deja blestemat), nu va mai lovi tot ce este viu şi nu va mai lăsa ca ciclul naturii să înceteze (semănat şi secerat, frig şi căldură, vară şi iarnă, ziuă şi noapte).

Dumnezeu le dă un nou început celor care cred în El! Dumnezeu Se bucură atunci când omul I se închină. Când nu-L ascultăm pe Dumnezeu, El nu primeşte închinarea noastră. El ne acceptă când venim la El prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Nu știu cum este altarul tău. Poate aduci jertfe plăcute Domnului în fiecare zi, nu numai duminica. Domnul vrea ca închinarea mea și a ta să fie un mod de viaţă, o activitate zilnică. Ai nevoie de o prospeţime în închinarea ta zilnică? Cât de des te bucuri de o reală închinare? Fă schimbările necesare în viaţa ta ca să ajungi la o închinare zilnică, plăcută Domnului.

Astăzi poţi avea un nou început în relaţia ta cu Domnul!

O învăţătură de datină omenească

astayiIsaia 29:1-14

Isaia 29:13

„Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească”.”

 

Vai de cei ipocriţi în închinarea lor. Vai de cei ce se închină numai cu gura, nu şi cu inima.

Vai de cei ce nu se bucură înaintea lui Dumnezeu. Vai de Ariel (Ierusalim, cetatea unde este altarul, unde trebuie să fie şi inima). Catastrofa va lovi în popor, plânsete şi gemete, tunete, cutremure de pământ, vijelie, furtună, foc, război, foame, sete, neputinţă, neştiinţă etc., pentru că „poporul acesta Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are faţă de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească” (29:13).

Conducătorii cetăţii au ajuns orbi pentru că au refuzat să vadă şi să asculte poruncile lui Dumnezeu.

Neputinţa de a vedea este judecata lui Dumnezeu.

Când conducătorii nu văd Cuvântul lui Dumnezeu, religia este de suprafaţă, de ochii lumii, fără inimă. Când inima este departe de Domnul, închinarea devine un set de reguli omeneşti. Este dureros când Dumnezeu loveşte înţelepciunea înţelepţilor (vor pieri 29:14).

Dumnezeu vede, ştie, cunoaşte ce face fiecare. Unii se joacă de-a biserica. Inima lor este departe de Domnul.

Este inima mea unde spune gura mea?

Dumnezeu vrea inima noastră în închinare nu ritualul nostru liturgic.

Vezi ipocrizie în viaţa ta? Dacă te examinezi înaintea Domnului cum vezi închinarea ta? Te prinde anturajul şi cânţi doar cu gura, fără inimă?

Oare ce gândeşte Domnul despre închinarea mea de duminca la biserică? Mă duc cu valul?

Ce atitudine, acţiune, schimbare vei avea la următoarea închinare?

Doamne, cercetează-mă şi descopere-mi unde gura mea o ia înaintea inimii. Nu mă lăsa în ipocrizie, căci vreau binecuvântarea, nu judecata. Fereşte-mă de datina omenească şi ajută-mă să văd şi să înţeleg Cuvântul. Mă rog pentru conducătorii religioşi să vadă Adevărul în Scripturi şi să dea învăţătură sănătoasă.

Descopere-mi când închinarea mea este un set de reguli omeneşti şi du-mă pe calea cea bună.

Doamne, îmi doresc ca să-Ţi aduc o închinare adevărată!

Fie ca  inima mea să fie în armonie cu gura mea!

Bucurie în închinare

8 floriIsaia 12

*

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Oamenii îşi exprimă bucuria în cântare. Cântarea noastră trebuie să-L laude pe Dumnezeu!

Îl laud pentru că El este Salvatorul meu!

Îl laud pentru că El este Izbăvitorul meu!

Îl laud pe Domnul pentru lucrările Lui minunate!

Cântarea şi închinarea sunt realităţi de fiecare zi nu numai de duminica.

Curge bucurie din tine spre alţii? Este închinarea ta cu bucurie? Ştii cum să-L lauzi pe Domnul? Ştii cum să-L prezinţi pe Domnul?

Cum îţi propui să proclami Numele Domnului?

Vrei să compui o cântare izvorâtă din relaţia ta cu El?

Se vede bucuria Domnului în viaţa ta? Pe faţa ta? Cum te bucuri tu? Zic alţii despre tine că eşti o persoană plină de bucurie sau zic că ai o mutră acră?

Isus va reveni. Lumea noastră va fi transformată. Dar eu mă voi bucura încă de acum. Nu voi aştepta acea zi ca să mă bucur. Astăzi este ziua bucuriei!

În ziua aceea va fi o închinare cum nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Eşti tu bucuroasă să auzi acest lucru? Începe bucuria de astăzi! Nu aştepta până mâine.

Poporul Domnului Îl laudă pe El şi-L face cunoscut lumii.

Cu cine vei împărtăşi aceste adevăruri?

Doamne, bucuria cea mai mare pentru mine este că Domnul Isus va reveni şi vreau ca atenţia mea să fie la revenirea Lui, să aştept şi să grăbesc venirea Lui printr-o purtare sfântă şi evlavioasă.

 

Inima mea se închină cu bucurie şi

aşteaptă pe Domnul!

Dacă vei veni…

Dacă vei veni…

dacă*

Doamne dacă vei veni, într-o zi de luni,

Şi de starea mea de-atuncea va fi-ntre furtuni,

Pune doar o picătură din ce-a curs pe cruce

Ca să pot pleca spre Tine, şi să pot ajunge.

*

Şi de marţi Tu vei decide, să mă duci în Slavă,

De voi fi în vreo strâmtoare, sau necaz, ceva,

Curmă a mea suferinţă, ia-i pe toţi din cale

Şi mă poartă-n susul Tău, neprivind în vale.

*

Miercuri Tată de vei da, startul către Cer

Pleacă-Ţi ochiul spre Arad, unde eu mai sper

Că vei nimici-ndoiala, celor ce mai greu

Înţeleg că lumea asta-i, fără Dumnezeu.

*

Joi sunt gata să Te-aştept, dis-de-dimineaţă

Voi lăsa ca bucuria limpede pe faţă

Să o vadă pe de-antregul, toţi de lângă mine

Să-şi răspundă abia acuma, cum, de ce, de cine?

*

Chiar şi vineri de va fi, Sfănta Întâlnire

Sigur pe pământ lăsa-voi, păcătoasa-mi fire.

Agăţat apoi de-un înger, cu trupu-mi schimbat

Voi păşi în sala-n care, Mirele-i un Miel, junghiat.

*

Sâmbătă să dorm mai mult, mi-e a mea plăcere,

Dar Te-aştept chiar şi-n odihnă, presărat prin gene,

Îmi voi umple-ntreaga zi, fixându-mi privirea

Pe Cerul din care creştinii, aşteaptă, Răpirea.

*

Mai este o zi, o zi de Sabat, de sărbătoare,

Când Domnul nostru petrece cu noi, în adunare.

Inutil ca să spun că-mi doresc El atunci ca să vină

Când toţi împreună vom fi, la-nchinarea divină.

*

Noi nu ştim nici ziua nici ceasul când Tu vei veni,

Dar ştim de „curând-ul” ce ni L-ai spus din profeţii.

Rămânem o Doamne în aşteptare, cu bucurie

Ca să-Ţi refaci Universul, cu noi aşezaţi, în Armonie.

*

Gilu Florea

Arad-Şega

30 ian 2013

Astăzi trăiesc prin credinţă

Galateni 2:20

,,Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

*

Când trăim în prezenţa Lui, trăim în puterea Lui!

Experientezi viaţa pe care o doreşti? Ce te defineşte? Care este condiţia ta?

Eşti paralizată emoţional? Depinzi de alţii?

Când te uiţi în oglindă te vezi paralizată emoţional?

Uită-te înainte nu înapoi! Atenţia ta să fie la puterea lui Dumnezeu.

Eşti paralizată financiar? Cauţi ajutor pentru încă o zi?

Imaginează-ţi viaţa ca şi cum ai aştepta ziua de duminică ca să mai rezişti o săptămână. Nu trebuie să aştepţi, tu te poţi bucura astăzi.

Mulţumeşte Domnului pentru ce ai.

Eşti paralizată spiritual? Nu experimentezi puterea lui Dumnezeu? Eşti aproape de Dumnezeu dar nu eşti cu El? Eşti în jurul Cuvântului dar nu în rugăciune? Şchiopătezi spiritual? Cum recunoşti acest lucru? Tânjeşte inima ta după sfinţenie? Doreşti Cuvântul viu în inima ta? Vrei să ai mai multă pasiune pentru Cristos? Ai impact în viaţa altora? Experimentezi bucuria Domnului în biserică?

Trecutul tău îţi defineşte prezentul?

Lasă totul în urmă şi primeşte puterea lui Dumnezeu.

Condiţia noastră nu ne defineşte ci răstignirea noastră!

Trebuie să renunţăm la mândrie şi egoism şi să experimentăm versetul din Galateni 2:20

Cum să trăieşti viaţa pe care o doreşti? Cine te eliberează?

În Numele Lui, umblă! În Numele Lui, trăieşte! În puterea Lui, trăieşte!

Dumnezeu ne dă ce avem nevoie nu ceea ce vrem. Dumnezeu ne dă vindecare. El ne dă discernământ spiritual ca să ştim unde să slujim. Numele Lui este mai presus de orice nume. Numele Lui este autoritatea în spatele oricărei vindecări. Când Domnul mă conduce voi merge să proclam Evanghelia Lui, care schimbă omul din cerşetor în născut din nou. Astăzi este ziua vindecării. Odihneşte-te în timpul Domnului. Slujeşte-L în zile bune şi în zile rele.

Dacă nu-L slujeşti în timpuri rele nu L-ai cunoscut în timpurile bune.

Cât de diferit eşti tu acum faţă de anul trecut? Ştii că nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu? Când îţi dai viaţa Domnului primeşti o altă perspectivă asupra vieţii. Îngrijorarea se transformă în închinare.

Când Domnul eliberează pe alţii, spune numai ce ţi-a spus Domnul. Mărturiseşte ce face Domnul.

Experimentarea puterii lui Dumnezeu începe cu crucificarea.

Trezeşte-te căci nu este vorba despre tine ci numai despre Dumnezeu. Vrei să te schimbi? Puterea lui Dumnezeu schimbă oameni. Te vei pleca pe genunchi şi vei cere Domnului să te schimbe? Vei cere Domnului să te vindece? Ce te ţine înapoi şi nu te lasă să experimentezi puterea lui Dumnezeu?

Acceptă darul lui Dumnezeu! Trăieşte în puterea lui Dumnezeu fiecare zi!

Dacă nu citim Cuvântul, se vede în trăirea noastră de fiecare zi.

Dacă nu ne rugăm, se vede în deciziile pe care le facem zilnic.

Doamne, schimbă-mă! Trăieşte Tu în mine!

Mulţumesc pentru puterea Ta,

pentru prezenţa Ta,

pentru harul Tău!