Doamne, ascultă-mi rugăciunea

Thanks for prayersIsaia 37:16-20

Isaia 37:17a

„Doamne,

pleacă-Ţi

urechea

şi

ascultă!”

 

Cum a reacţionat Isaia la auzirea vorbelor rostite de duşmani?

Cum reacţionezi tu la veştile rele? Panică sau rugăciune?

Cum acţionezi, cum reacţionezi la tacticile de intimidare ale altora?

Este Ezechia un model pentru tine?

Cum este rugăciunea ta în comparaţie cu rugăciunea lui Ezechia?

Cum s-a rugat Isaia? Cum s-a rugat Ezechia?

S-a rugat ca să-i fie lui bine?

Ezechia s-a rugat pentru izbăvirea lui Dumnezeu în aşa fel încât toate împărăţiile pământului să ştie că există un singur Dumnezeu, Iehova, Dumnezeul lui Israel.

Când Ezechia s-a rugat, Domnul a acţionat.

Dumnezeu lucrează cu putere când copiii Lui se roagă.

Cum te rogi tu? Cum te rogi pentru problema care o ai acum? Care este motivaţia ta?

Doamne, pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mă când mă rog.

Doamne, Te rog să mă ierţi pentru că prin rugăciunea mea Îţi cer mereu ceva pentru mine şi caut să-mi fie mie bine.

Învaţă-mă să mă rog ca Tu să fii văzut prin problemele mele şi Tu să primeşti slava. De asemenea, Te rog ajută-mă să mă rog mai mult pentru cei dragi şi pentru alţii, mai ales când trec prin necazuri şi probleme.

Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul! Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă-mă când mă rog pentru cei dragi ai mei şi pentru cei din jur. Deschide-Ţi ochii şi priveşte. Auzi toate cuvintele pe care le rosteşte duşmanul meu ca să Te batjocorească pe Tine, Dumnezeul meu cel viu. Acum, Te rog, izbăveşte-mă pe mine şi pe cei dragi ai mei din mâna celui rău, ca toţi din jurul meu să vadă că Tu eşti Dumnezeul meu şi să recunoască că numai Tu eşti Salvator.

Doamne, mulţumesc pentru toţi cei ce se roagă pentru mine când ajung în necaz. Mulţumesc pentru toţi cei pe care mi i-ai dat ca protecţie în jurul meu. Mă bucur să am prietene credincioase şi de încredere în jurul meu, la care pot să cer ajutor în rugăciune. Rugăciunile altora pentru mine sunt foarte preţioase.

Doamne, inima mea doreşte

ca Tu să fii înălţat prin rugăciunea mea!

Dumnezeu va judeca răul

Isaia 13:1-22

Isaia 13:11 „Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufaşi şi voi doborî semeţia celor asupritori.”

Dumnezeu va distruge pe cei răi.

Care este ultima ştirea a zilei? Este o veste bună sau o veste rea? Cine a murit? Cine a furat? Care este cea mai fierbinte zonă de conflict?

Ai auzit vreodată într-o prezentare a ştirilor că Dumnezeu a izbăvit pe copiii Lui din necaz?

Mai degrabă vei vedea oameni de succes care se laudă cu reuşitele lor în toate domeniile vieţii. Promovarea imaginii de sine este pe prima pagină în lumea noastră. Oamenii chiar cred că sunt mai presus de Dumnezeu. De fapt, cine face ce vrea, nici nu are nevoie de Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu un om care se ridică mai presus decât Dumnezeu?

Ce se întâmplă cu o naţiune care întoarce spatele lui Dumnezeu?

Ce se întâmplă cu cei ce rămân credincioşi şi în vremuri grele?

Dumnezeu va judeca! El este Iehova, Domnul tuturor naţiunilor pământului! Mândria, ambiţia drăcească şi aroganţa Babilonului i-au adus căderea. Dumnezeu foloseşte puterile lumii după planul Lui, ca să disciplineze popoarele. Totul este sub autoritatea Lui. Nimic nu se întâmplă în lume fără ca El să ştie.

Dumnezeu este în control. Sau vrei să fii tu în control? Vrei să fii în control în casa ta? La lucru? La biserică? Vrei ca planurile tale să aibă întâietate? Tu ştii cel mai bine ce-i de făcut?

Domnul ţine toată lumea în mâna Sa. Planurile Lui se împlinesc. Nimeni nu poate opri planurile Lui. Crezi că poţi schimba planurile Domnului? Crezi că le poţi opri?

Popoare ca Iuda, Asiria şi Israel au fost judecate pentru păcatele lor.

Totuşi este speranţă. Un Fiu S-a născut şi El aduce mântuirea (Isaia 9:6).

Doamne, inima mea recunoaşte

autoritatea şi atotputernicia Ta!

 

Dumnezeu pedepseşte mândria şi aroganţa

13mIsaia 10:5-19

*

Isaia 10:12b

„Voi

pedepsi,

zice

Domnul.”

*

În versetele 13-14 din cartea Isaia capitolul 10, se vede mândria şi aroganţa împăratului Asiriei care aminteşte de nouă ori persoana lui prin cuvintele: puterea mea, înţelpciunea mea, eu sunt priceput, eu am împins, eu am jefuit, eu sunt viteaz, eu am dat jos, eu am pus mâna, eu am strâns.

De câte ori pomeneşti persoana ta într-o conversaţie?

Totul se învârte în jurul tău?

Cine îţi dă putere să duci la bun sfârşit lucrările tale?

Dumnezeu era în control, nu împăratul Asiriei care a crezut că el este în controlul situaţiei din poporul Domnului.

Dumnezeu foloseşte adesea oameni ca să-şi împlinească planurile Lui.

Pe cine foloseşte Domnul în situaţia ta ca să-ţi atragă atenţia? Pe soţul tău? Pe copil sau pe vecin? Un străin?

Îi permiţi tu Domnului să te disciplineze? Te superi? Te răzvrăteşti? Arunci responsabilitatea pe alţii?

Cum te disciplinează pe tine Domnul, astăzi?

Uneori Dumnezeu foloseşte răul sau oameni răi ca să ne disciplineze.

Care este reacţia ta când se întâmplă aşa, în viaţa ta?

În care domeniu din viaţa ta crezi că ai nevoie de disciplinare?

Când Dumnezeu disciplinează pe copiii Lui o face cu dragoste. Numele lui Dumnezeu ne spun despre felul cum judecă El răul.

Care dintre Numele Lui Dumnezeu te mângâie, te întăreşte, te încurajează, te disciplinează? Ce înseamnă Numele lui Dumnezeu pentru tine?

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie şi aroganţă!

Suveranitatea lui Dumnezeu

12mIsaia 10:5-19

*

Isaia 10:12b

*

„Voi pedepsi,

zice

Domnul.”

*

 

Când te gândeşti la Dumnezeu, care este primul lucru care îţi vine în minte?

Cei mai mulţi se gândesc la dragostea, harul, bunătatea şi pacea Lui. Puţini se gândesc la mânia sau la dreptatea Lui.

Cum împăcăm suveranitatea lui Dumnezeu cu responsabilitatea omului? Nu se exclud una pe alta. Ele lucrează împreună.

Asiria n-a recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu. A crezut că şi poporul Domnului este ca celelalte popoare.  A crezut că ea, Asiria, este în control. A crezut că ea, Asiria, este conducătoarea lumii care subjugă popoarele.

Credinţa, dacă nu e bazată pe adevăr, nu ajută.

De ce oare a folosit Dumnezeu o naţiune păgână să pedepsească pe poporul Lui?

Totuşi Dumnezeu i-a pus un hotar pentru că El vrea să restaureze, să reabiliteze, să aducă înapoi la El pe copiii Lui.

Cei care împlinesc judecata lui Dumnezeu, dacă nu sunt şi supuşi Lui, vor fi pedepsiţi. Domnul are autoritate asupra întregii Sale creaţii, şi are acelaşi standard de moralitate şi de credinţă pentru întreaga creaţie.

Faptul că suntem folosiţi de Dumnezeu, nu ne dă dreptul să uităm să ne umilim înaintea Lui.

El ne alege; suntem instrumente în mâna Lui, de aceea să fim smerite şi responsabile.

Ce atitudine ai tu când te foloseşte Dumnezeu într-o lucrare?

Te mândreşti cu talentele tale, cu capacitatea ta mintală sau cu bogăţia ta?

 

Doamne, pune în inima mea credinţa şi umilinţa!

Doamne, recunosc suveranitatea Ta

şi

îmi asum responsabilitatea pentru tot ce fac.