Ce vesteşti tu prin purtarea ta?

1 vestescIsaia 42:1b

„El va vesti neamurilor judecata.”

*

Păcatul atrage judecata lui Dumnezeu asupra noastră. Nemulţumirea este un păcat.

Nemulţumirea se biruieşte prin mulţumire.

Învaţă pe copil să fie mulţumit cu ceea ce are, nu să fie controlat de ceea ce are.

Când a fost ultima dată când ai dat ceva special unei familii nevoiaşe? Cum l-ai implicat pe copilul tău în această activitate? Care a fost reacţia copilului tău?

Cum i-ai explicat copilului tău că Dumnezeu poartă de grijă şi este Dătătorul oricărui dar bun?

Citeşte şi memorează versete care Îl prezină pe Dumnezeu ca Cel ce poartă de grijă, Cel generos, Cel care dăruieşte.

Cercetează-ţi motivele darurilor tale către alţii.

Dezvoltă-ţi bucuria de a da, nu numai de a primi.

Ce activităţi din familia ta creează nemulţumire? Fă o evaluare şi dacă este necesar fixează nişte reguli. Înlocuieşte ieşirile sau cumpărăturile cu o excursie, cu o vizită la grădina botanică sau la grădina zoologică. Ascunde toate cărţile preferate din familie pentru o perioadă de timp să vezi ce se întâmplă.

Care este răspunsul celor din familia ta când lucrurile personale se strică sau se pierd? Discutaţi şi învăţaţi despre respectul faţă de bunul altuia? Este claritate în mintea copilului că distrugerea bunurilor altora este greşit? Se dezvoltă în casa ta respectul faţă de proprietatea altuia? Stabileşti tu reguli de restituire a lucrurilor stricate sau pierdute? Fii atentă să nu pui prea mult accent pe ceea ce este trecător în defavoarea a ceea ce e veşnic.

Dacă un copil învaţă mulţumirea în casa părintească va fi mai uşor pentru el când va creşte mare să înfrunte viaţa cu provocările ei.

1 Timotei 6:6 ne spune: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.”

Evrei 13:5 afirmă: „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”.”

Doamne, ajută-mă să fiu o persoană evlavioasă, să mă mulţumesc cu ceea ce Tu mi-ai dat şi să mă încred în Tine că nu mă vei părăsi niciodată.

 

Doamne, învaţă-mă să am o inimă mulţumită cu ceea ce am,

nu controlată de ceea ce am!

 

Advertisement

Cât de mare este Dumnezeul tău? (7)

2 bigIsaia 40:25-26

„Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?” zice Cel Sfânt. „Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Ce anume din acest text îţi dă curaj să înfrunţi provocările vieţii? Ţi se pare că Dumnezeu te-a uitat? Cum vei lăsa mângâierea şi speranţa în inima ta?

Îl vei pune pe Cel Sfânt la locul de cinste?

Unde privesc ochii tăi: în sus sau în jos? Examinezi tu magnitudinea universului?

Babilonienii se preocupau cu închinarea la soare, lună şi stele. Iudeilor li s-a poruncit să nu se închine la creaţie, ci numai la Creatorul universului. Dumnezeu a creat trilioane de corpuri cereşti şi cunoaşte numele tuturor. El are toată puterea şi tăria să le ţină (100 bilioane de stele în galaxia noastră ,,Calea Lactee” (3000 ani să le numărăm) şi bilioane de galaxii în univers).

De ce ne îndoim de cunoştinţa, puterea şi priceperea Lui cu privire la noi?

De ce credem că lui Dumnezeu nu Îi pasă de noi, de toate lucrurile din viaţa noastră? Dacă Dumnezeu ştie numele tuturor stelelor, El ştie şi numele meu. Dumnezeul nostru Cel veşnic, Cel Sfânt, Cel Atotputernic, Cel Suveran, Cel Înţelept, Cel ce n-are început şi nici sfârşit, Cel ce este deasupra timpului, Creatorul tuturor lucrurilor, Creatorul tuturor oamenilor, are grijă de noi.

Nu trebuie să ne gândim că este departe şi nu se implică în viaţa noastră în cele mai mici detalii. El cunoaşte tot ce se întâmplă în viaţa noastră (nici un fir de păr nu cade fără ştirea Lui). El este foarte generos în ce priveşte grija faţă de noi. Prezenţa şi protecţia Lui ne înconjoară. Să trăim în odihna Lui în fiecare zi.

Doamne, îmi ridic ochii în sus şi privesc creaţia Ta minunată. Tu ai creat stelele şi ele ascultă de Tine. Mulţumesc că eşti Creatorul meu. Mă bucur să am aşa mare Dumnezeu ca Tată, care mă înconjoară cu puterea, prezenţa şi protecţia Lui.

 

Inima mea spune: Doamne, cât de mare eşti!