Lumina ta

Isaiah60_19*

Isaia 60:19-22

Isaia 60:19b „Domnul va fi Lumina ta pe vecie,

şi Dumnezeul tău va fi slava ta.”

*

Care este răspunsul tău la gloria lui Dumnezeu? Ce impact are asupra ta gloria lui Dumnezeu?

Îţi doreşti gloria lui Dumnezeu? Dacă nu ai prezenţa Domnului în viaţa ta, o vei căuta, o vei cere prin rugăciune? Vei lăsa să strălucească prin tine prezenţa Domnului către alţii? Cum vei lăsa prezenţa Domnului să strălucească în relaţiile tale, în biserică, acasă? Cum vei acţiona în baza acestor adevăruri? Te vei ruga tu ca Domnul să schimbe viaţa ta în aşa fel ca să străluceşti înaintea altora prin prezenţa Lui în inima ta? Te vei ruga ca să-i atragi pe alţii la Hristos prin strălucirea prezenţei Domnului în viaţa ta? Ceri tu ajutorul Domnului să practici aceste adevăruri?

Transformarea pe care o face Domnul este veşnică.

Dumnezeu plănuieşte să strângă pe toţi credincioşii din întreaga lume la El. Evanghelia a fost vestită prima dată evreilor, (Romani 1:16) apoi neamurilor. Pentru toţi va fi o bucurie de nedescris. Toate darurile pe care le-a dat Dumnezeu omenirii vor fi aduse la închinare sub călăuzirea Duhului Sfânt şi folosite în slujba Domnului pentru totdeauna. Credinţa în Domnul Isus Hristos este începutul unei vieţi transformate prin Cuvântul şi Duhul Domnului. Răscumpărarea lui Dumnezeu şi darurile Duhului Sfânt dau lumina caracterului lui Dumnezeu înlăuntrul credinciosului. Chiar dacă acum suntem disciplinaţi de către Dumnezeu, El, Răscumpărătorul nostru, nu ne va părăsi, ci ne va transforma în aur curat (caracterul).

Harul lui Dumnezeu ne dă pacea. Nu există pace fără neprihănire.

Te vei uita după prezenţa lui Dumnezeu care aduce pace chiar şi în situaţia în care te afli? Cum te ridici şi cum te luminezi? A adus lumina lui Dumnezeu mai multă înţelegere şi direcţie vieţii tale? Cum vei pune în cuvinte adevărul care ţi-a schimbat viaţa? Este cineva în viaţa ta care se opune Evangheliei lui Hristos? Vei începe să te rogi pentru acea persoană?

Ce înseamnă pentru tine să ajuţi la construirea sfântului locaş?

Ce aduci Domnului pentru construirea sfântului locaş?

În care activităţi investeşti bani, timp, abilităţi şi aspiraţii?

 

Doamne, Tu mi-ai transformat inima pentru totdeauna!

Doamne, umple inima mea de prezenţa Ta!

 Doamne, Tu eşti lumina mea !

Advertisement

Toiagul şi nuiaua

5aIsaia 14: 1-23

Isaia 14:5

„Domnul

a frânt

toiagul

celor răi,

nuiaua stăpânitorilor.”

*

 

Dumnezeu va aduce umilire în viaţa celor mândri.

Babilonul va cădea, va fi umilit pentru că Domnul va elibera poporul Său din robie şi îl va face stăpân, nu rob.

Dumnezeu are un plan pentru mine. Are un plan pentru poporul Lui. Poporul Lui se va bucura. Asuprirea va înceta. Dumnezeu ne va izbăvi de sub asuprire şi vom fi stăpâni, nu robi. Va fi odihnă şi pace cu adevărat. Va fi cântare de veselie şi de izbăvire.

Dar pentru împăratul Babilonului, se vesteşte moartea şi cea mai tristă predică de înmormântare. Destinaţia lui finală este locuinţa morţilor. Isaia 14:9-15

Viaţa după moarte este o realitate clară. Există o locuinţă a morţilor.

Moartea nu este ultimul capitol pentru nimeni.

Unde voi petrece veşnicia? Aceasta este marea întrebare!

Care este destinaţia eternităţii tale? Depinde de relaţia ta cu Dumnezeu. Cerul sau iadul? Astăzi mai poţi alege. Astăzi mai este har.

Cei ce se cred mai presus de Dumnezeu, cei ce fură gloria lui Dumnezeu, conducătorii mândri şi aroganţi, vor fi umiliţi de Dumnezeu şi pedepsiţi în locuinţa morţilor.

Dumnezeu smereşte pe cei mândri, dar dă har celor smeriţi.

În care domeniu din viaţa ta este mândrie? De câte ori trebuie să auzi chemarea Domnului la pocăinţă? Mândria şi aroganţa sunt păcate grave. Dumnezeu nu tolerează mândria individului sau a unei naţiuni.

Ce ai putea face tu pentru ca în familia ta să fie înălţat Domnul, nu omul?

Ce ai putea face tu pentru ca în biserica ta să fie înălţat Domnul, nu omul?

Ce ai putea face tu pentru ca în societate să fie înălţat Domnul, nu omul?

Trebuie să schimbi ceva în atitudinea sau vorbirea ta?

Ce crezi că ar trebui făcut ca umilinţa să se vadă în viaţa ta?

 

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie!

 

Tăcerea lui Dumnezeu

Ioan 11:1-19

*

Ioan 11:4b  

„Boala aceasta nu este spre moarte,

ci spre slava lui Dumnezeu,

pentru ca Fiul lui Dumnezeu

să fie proslăvit prin ea.“

 *

Ce este gloria lui Dumnezeu?

Domnul Isus are puterea asupra vieţii şi asupra morţii.

Bolile, întârzierile şi dezamăgirile pot fi o oportunitate pentru gloria lui Dumnezeu.

Când Domnul întârzie şi nu îmi răspunde imediat la rugăciune, înseamnă că El are un scop. Întârzierile Lui sunt bune.

Tăcerea lui Dumnezeu este un semn de dragoste.

Gloria lui Dumnezeu este revelată adesea în întârzieri.

Dacă noi suntem în voia lui Dumnezeu, nu suntem în pericol.

Când văd gloria lui Dumnezeu îmi recunosc păcatele.

Cum ai putea astăzi experimenta gloria lui Dumnezeu?

Crezi că ai putea vedea gloria lui Dumnezeu şi în lucrurile bune şi în cele rele?

Ce vei face tu săptămâna aceasta ca să vezi gloria lui Dumnezeu?

Ai ajuns vreodată să spui: „Vai de mine că sunt o păcătoasă?!“  În prezenţa Domnului ne vedem aşa cum suntem. Este bine să ne vedem păcatul şi să ne lăsăm de el. Domnul este glorificat când eu părăsesc păcatul.

 

Fie ruga ta: Doamne, arată-mi astăzi gloria Ta!

 

 

Slava este a lui Dumnezeu

Ioan 5

Ioan 5:41

„Eu nu umblu după

slava

care vine de la oameni.“

*

Doamne Isuse,

Tu eşti Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Deşi eşti Dumnezeu, ai arătat spre Tatăl nu spre Tine. Nu ai mărturisit despre Tine Însuţi, ci a mărturisit Tatăl şi Scripturile, şi au mărturisit faptele Tale şi alţi oameni. Tu nu ai căutat slava Ta, ci slava Tatălui care Te-a trimis. Ai lucrat în dependenţă totală de Tatăl.

Fă-mă ca Tine. Ajută-mă să Te pun pe Tine pe primul loc în viaţa mea, Cuvântul Tău, lucrarea Ta. Vreau să Te onorez cu credinţa mea şi să mă străduiesc, cu tot ce pot, să fii slăvit Tu prin viaţa mea.

Vin la Tine ca să primesc viaţă. Cercetez Scriptura ca să Te găsesc.

Nu contează ce spun eu despre mine, contează numai ceea ce spui Tu despre mine, contează ce mărturisesc alţii despre mine şi lucrările mele.

Schimbă-mi punctul de vedere, schimbă-mi interesele, schimbă-mi perspectiva.

Ajută-mă să mă opresc din păcătuire. Vindecă-mă, Doamne, pentru că nu am pe nimeni care să mă ajute! Toată speranţa mea este în Tine.

Domnul să te ajute prin tot ceea ce faci,

să arăţi înspre Tatăl şi Fiul, nu spre tine!

Căutători ai adevărului

Ioan 5:31-47

*

Ioan 5:41

„Eu nu umblu

după

slava care vine

de la

oameni.“

*

 

Căutatori de slavă (deşartă) sau căutători ai adevărului?

Este o slavă care vine de la oameni. Este foarte uşor să umblăm după slava oamenilor. Vrem să fim plăcuţi, admiraţi, apreciaţi, lăudaţi – chiar şi pe nedrept. Slava oamenilor poate deveni foarte periculoasă. Epistola către Romani ne spune în capitolul întâi despre pericolele care îi pasc pe cei ce „schimbă în minciună adevărul lui Dumnezeu şi slujesc făpturii în locul Făcătorului“. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor.“ Romani 1:18

Este o slavă care vine de la Dumnezeu. Cercetarea Scripturilor ne arată slava lui Dumnezeu. Slava Domnului este prezentată în Scripturi ca şi prezenţa Domnului.

Când prezenţa Domnului este într-un loc, nu mai încape nimic altceva. Singurul lucru de care avem nevoie şi pe care-l dorim este doar atât: prezenţa Domnului.

Când cineva îşi prezintă mărturia lui, eşti de partea lui sau de partea adevărului?

Te grăbeşti să vorbeşti (pentru că tu ştii) şi nu mai cauţi adevărul?

Ce este mai important pentru tine, prezenţa ta sau prezenţa Domnului?

„Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul!“ Psalm 3:3

Vreau să fiu o căutătoare a slavei Tale!

Vreau să fiu o căutătoare a adevărului Tău!

 

Tu caută prezenţa Domnului!