Cântare sau bocet ?

1a*

Isaia 65:1-16

Isaia 65:14 ,,Iată că robii Mei vor cânta de veselă ce le va fi inima,

dar voi veţi striga de durerea pe care o veţi avea în suflet

şi vă veţi boci de mânios ce vă va fi duhul.”

*

Unele experienţe ne alterează viaţa. Bolile, supravieţuirea dintr-un act de violenţă sau dintr-un accident de maşină, o ocazie neaşteptată, o persoană care a avut o mare influenţă în viaţa noastră, ne pot redirecţiona viaţa, ne pot inspira sau schimba total.

Cum te-a schimbat citirea cărţii Isaia?

Nimic nu ne poate schimba mai mult ca relaţia noastră cu Dumnezeu, Cel ce a creat totul şi reînnoieşte totul în conformitate cu planurile Lui. La sfârşitul acestei cărţi extraordinare, Isaia, ne vorbeşte despre ceruri noi şi un pământ nou. Cei ce s-au împotrivit lui Dumnezeu nu vor mai fi, căci întregul univers va fi transformat. Ce va fi nou, nu poate fi comparat cu ceea ce este vechi. Dumnezeu nu va tolera filosofiile noastre religioase. Dumnezeu nu va accepta şi nu va tolera religia falsă, idolatria sau practicile oculte. Faptele rele nu sunt ignorate, nici uitate.

Mulţi oameni religioşi, uneori chiar şi creştinii, îşi stabilesc setul lor de valori, au o religie potrivită cu imaginaţia lor, fără să creadă Cuvântul Domnului.

Cei ce vin la Hristos, văd îndurarea şi iniţiativa care vine de la El.

Vii tu cu umilinţă şi recunoştinţă la El?

Vezi îndurarea şi generozitatea Lui?

Ai speranţă şi nădejde în harul Domnului?

Dacă adoptăm ceea ce este popular, dacă respectăm perspectiva altora, dacă suntem de acord cu spiritualitatea celor din jur, dar nu suntem biblici, destinul nostru este dezastru.

Cât de aproape stai de Biblie şi de Dumnezeul prezentat de Biblie?

Domnul va judeca pe cei răzvrătiţi şi va răsplăti pe slujitorii Lui.

Ce contează mai mult pentru tine: binecuvântările lui Dumnezeu sau ceea ce vrei tu?

Doamne, vreau bucurie, vreau cântare, şi nicidecum bocet ; de aceea Te rog ajută-mă să cunosc Cuvântul Tău şi să-mi aliniez viaţa după Tine, trăind aşa cum Tu mă înveţi.

 Doamne, schimbă-mi inima prin cartea Isaia!

 

Advertisement

Ţine minte aceste lucruri

1 isaia 43Isaia 44

Isaia 44:21a „Ţine minte aceste lucruri.”

*

Care lucruri le ţii tu minte? Care lucruri crezi că ar trebui să le ţii minte?

Ţine minte că idolatria te desparte de Cristos!

Ţine minte că ai nevoie de pocăinţă în fiecare zi!

Duhul Sfânt face o lucrare nouă în viaţa noastră: ne schimbă în asemănare cu Cristos şi ne reînnoieşte pentru laudă şi închinare, pentru slujire cu bucurie.

Cum este religia ta? Te oboseşte?

Cum este biserica ta? Te oboseşti în prezenţa Domnului?

Aduce închinarea bucurie în inima ta?

Te duci la biserică să obţii ceva sau să te închini cu bucurie Domnului?

Pocăinţa aduce reînnoire şi putere de mărturisire. Pocăinţa aduce bucurie în închinare.

Dumnezeu se apropie de cei slabi ca să-i întărească şi să le schimbe perspectiva prin harul adus de Domnul Isus şi prin iertarea păcatelor în baza jertfei Lui. El este singurul care poate să ne scape de sub pedeapsa păcatului. Ţi-ai cerut iertare pentru păcatul tău? I-ai mulţumit pentru iertare şi cânţi tu cântarea bucuriei?

Dumnezeu a promis tuturor celor ce cred o restaurare, chiar dacă trebuie să treacă prin durere.

Care este durerea ta pentru care trebuie să te încrezi în Dumnezeu?

Idolatria nu aduce nici un venit. Este o închinare falsă. Este o imagine mintală a unui dumnezeu care ne desparte de Dumnezeul cel adevărat descris pe paginile Scripturilor. Idolatria este foarte înşelătoare pentru că ne dă iluzia că ne putem închina şi lui Dumnezeu, şi la orice altceva. Orice lucru care ne fură timpul nostru zilnic cu Domnul, poate deveni un idol (cariera, educaţia, copiii, sănătatea, familia, somnul, banii etc.). Orice lucru sau persoană iubită mai mult decât Dumnezeu este idol.

Doamne, mulţumesc că mă îndemni să nu Te uit, să ţin minte că sunt robul Tău, că Tu m-ai făcut, Tu îmi ştergi fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă, Tu mă răscumperi şi mă chemi să mă întorc la Tine. Tu mă încurajezi să mă bucur, căci Tu lucrezi în viaţa mea. Tu mă înveţi să izbucnesc în strigăte de veselie, căci Tu îmi descoperi slava Ta.

Mulţumesc că mă ajuţi să mă depărtez de idolatrie şi să caut pocăinţa în fiecare zi.

Mă bucur să ştiu că Tu mă iubeşti şi eu sunt sub ocrotirea Ta.

 

Doamne, astăzi izbucnesc în strigăte de bucurie,

căci Tu îmi descoperi slava Ta!

Cât de mare este Dumnezeul tău? (12)

7 bigIsaia 40

Isaia 40: 18

„Cu cine

voiţi

să asemănaţi

pe Dumnezeu?

Şi

cu ce

asemănare

Îl veţi asemăna?”

*

Cât de mare este Dumnezeul tău?

Cât de mare este Creatorul tău?

Acest capitol ne ajută să înţelegem cine este Dumnezeu, nu cine gândim noi că este.

Trăiesc eu prin credinţă când trec prin probleme?

Cred eu că Dumnezeu este suficient de puternic să mă ajute? Mă încred în El?

Naţiunea lui Israel se întreba dacă Dumnezeu poate ajuta. Au fost duşi în robia Asiriană, apoi în robia Babiloniană şi au ajuns să se întrebe dacă Dumnezeul lor este mai mare decât idolii popoarelor din jur.

Când noi trecem prin greutăţi trebuie să ne uităm cine este Dumnezeul nostru.

Recunoaştem noi că El este un Dumnezeu viu şi adevărat care are grijă de noi?

Cum ne schimbă El perspectiva când ne uităm la El?

Cum L-ai descrie pe Dumnezeu? Cine este Dumnezeu pentru tine?

Scumpe Tată, mă bucur să ştiu că Tu eşti Creatorul meu,Tu eşti Tatăl meu ceresc,Tu mă iubeşti, Tu mi-ai iertat păcatele, Tu mi-ai dat Duhul Sfânt, Tu mi-ai dat Cuvântul Tău.

Doamne, Te laud pentru că eşti cu mine în problemele vieţii, pentru că mi-ai scos viaţa din groapă, pentru că mă binecuvântezi cu lucruri bune, pentru că mă aperi, pentru că îmi descoperi căile Tale, pentru că ai milă de mine, pentru harul (favoarea) Tău, pentru că bunătăţile şi îndurările Tale nu se sfârşesc niciodată, pentru că mă înţelegi (ştii că sunt ţărână), pentru că domneşti peste întreg pământul (nu mă tem de alţii).

Doamne, Te laud pentru că eşti Păstorul meu cel bun, Călăuzitorul meu, Scutul şi Adăpostul meu, Cetăţuia mea, Prietenul meu, Lumina mea, Pacea mea, Ajutorul meu, Speranţa mea, Sfătuitorul meu, Mângâietorul meu.

Doamne Isuse, Te laud pentru că eşti bun, eşti sfânt, eşti atotputernic, eşti măret, eşti răbdător, eşti îndurător, eşti drept, eşti adevărat, eşti curat, eşti credincios, eşti înţelepciune, eşti speranţă, eşti mângâiere, eşti un loc de adăpost, eşti pace, eşti pâinea vieţii, eşti apa vieţii, eşti Medicul suprem, eşti suveran, eşti Dumnezeu tare, eşti Părintele veşniciilor, eşti Biruitorul.

 

Inima mea spune: Doamne cât de mare eşti!

 

Învaţă pe copil

1 fatherIsaia 14: 24-32

Isaia 14:24

„Domnul oştirilor

a jurat

şi a zis:

„Da, ce am hotărât

se va întâmpla,

ce am pus la cale

se va împlini”.”

 

Învaţă pe copilul tău sau al altora că Domnul Isus este Stăpânul şi Modelul tău. El este Cel ce hotărăşte şi se împlineşte, Cel ce pune la cale şi se face.

Când alegem să nu-L ascutăm pe Domnul, vine suferinţa în viaţa noastră. Împăratul Nebucadneţar a vrut să conducă poporul cum doreşte el, fără să recunoască autoritatea lui Dumnezeu. Istoria ne dovedeşte că Dumnezeu este în controlul tuturor evenimentelor ce se petrec în lume. În înţelepciunea Lui, l-a pedepsit pe Nebucadneţar, ca el să înveţe cine este adevăratul Conducător peste lumea întreagă. În bunătatea Lui, i-a dat împărăţia înapoi după ce s-a pocăit.

Tatăl nostru, Dumnezeu este întotdeauna înţelept şi bun cu copiii Lui. El este modelul de părinte perfect pentru noi. El poate să ne ajute să fim părinţi care ştiu să-şi crească copiii cu înţelepciune şi bunătate. Ceri tu ajutorul Lui pentru creşterea copilului tău?

Îl pedepseşti tu cu înţelepciune?

Se vede bunătatea ta după pedeapsă?

Noi putem fi încurajate când înţelegem chemarea Domnului de a fi părinţi. Privilegiul chemării este extraordinar. Ajutăm la formarea unei persoane unice. Când înţelegem că Dumnezeu ne-a dat această misiune, fiecare zi o vedem în lumina lui Cristos. Ajungem să pricepem că slujim Domnului prin responsabilităţile şi oportunităţile zilei. Prin puterea Duhului Sfânt minţile noastre sunt reînnoite şi putem vedea totul, de la deciziile majore până la cele mai mici detalii ca parte a planului lui Dumnezeu pentru noi, pentru întreaga perioadă de creştere a copiilor. Poate simţi de multe ori că anii trec fără anumite plăceri. Poate ajungi descurajată. Poate vrei să faci altceva. Dacă te gândeşti că Dumnezeu ţi-a dat copii ca să aducă bucurie în casa ta, face această gândire o diferenţă în tine? Îţi schimbă perspectiva?

Dacă ne plângem sau ajungem la resemnare, ne-am pierdut libertatea, şi aceşti ani sunt pierduţi.

 

Doamne, vreau ca inima mea să se bucure

în orice lucru pe care-l am de făcut!

Am auzit

Isaia 6:8-13

„Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege, într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori, până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot, până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

 

Când ţi-a pus Domnul ultima întrebare? Ce te-a întrebat?

Domnul a pus o întrebare lui Isaia. Răspunsul lui a fost lucrarea lui.

Care a fost chemarea lui Isaia? Cum ai descrie-o?

Care este chemarea ta?

Este o onoare sau o povară pentru tine lucrarea la care te-a chemat Domnul?

Când auzim Cuvântul Domnului, inima noastră poate fi deschisă sau împietrită. Cu cât este mai împietrită inima cu atât este mai greu să-L auzim pe Dumnezeu.

Îl auzi tu pe Dumnezeu? Auzi chemarea Lui? Cum este inima ta?

Isaia a răspuns „da” Domnului înainte de a şti la ce este chemat. Domnul l-a trimis cu un mesaj greu la popor. Întrebarea lui a fost: „Până când?” Tot restul vieţii lui (patruzeci de  ani) a fost mesagerul Domnului (vestind judecata Domnului), având perspectiva şi priorităţile Domnului înaintea ochilor lui.

 

Doamne, vreau să aud glasul Tău şi întrebările Tale pentru mine. Vreau să înţeleg chemarea Ta cu mintea, cu inima şi să spun: „Da, Doamne, iată-mă, trimite-mă.”

 

Doamne, ajută-mă să Te aud şi cu inima!

Slava este a lui Dumnezeu

Ioan 5

Ioan 5:41

„Eu nu umblu după

slava

care vine de la oameni.“

*

Doamne Isuse,

Tu eşti Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Deşi eşti Dumnezeu, ai arătat spre Tatăl nu spre Tine. Nu ai mărturisit despre Tine Însuţi, ci a mărturisit Tatăl şi Scripturile, şi au mărturisit faptele Tale şi alţi oameni. Tu nu ai căutat slava Ta, ci slava Tatălui care Te-a trimis. Ai lucrat în dependenţă totală de Tatăl.

Fă-mă ca Tine. Ajută-mă să Te pun pe Tine pe primul loc în viaţa mea, Cuvântul Tău, lucrarea Ta. Vreau să Te onorez cu credinţa mea şi să mă străduiesc, cu tot ce pot, să fii slăvit Tu prin viaţa mea.

Vin la Tine ca să primesc viaţă. Cercetez Scriptura ca să Te găsesc.

Nu contează ce spun eu despre mine, contează numai ceea ce spui Tu despre mine, contează ce mărturisesc alţii despre mine şi lucrările mele.

Schimbă-mi punctul de vedere, schimbă-mi interesele, schimbă-mi perspectiva.

Ajută-mă să mă opresc din păcătuire. Vindecă-mă, Doamne, pentru că nu am pe nimeni care să mă ajute! Toată speranţa mea este în Tine.

Domnul să te ajute prin tot ceea ce faci,

să arăţi înspre Tatăl şi Fiul, nu spre tine!

Astăzi trăiesc prin credinţă

Galateni 2:20

,,Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”

*

Când trăim în prezenţa Lui, trăim în puterea Lui!

Experientezi viaţa pe care o doreşti? Ce te defineşte? Care este condiţia ta?

Eşti paralizată emoţional? Depinzi de alţii?

Când te uiţi în oglindă te vezi paralizată emoţional?

Uită-te înainte nu înapoi! Atenţia ta să fie la puterea lui Dumnezeu.

Eşti paralizată financiar? Cauţi ajutor pentru încă o zi?

Imaginează-ţi viaţa ca şi cum ai aştepta ziua de duminică ca să mai rezişti o săptămână. Nu trebuie să aştepţi, tu te poţi bucura astăzi.

Mulţumeşte Domnului pentru ce ai.

Eşti paralizată spiritual? Nu experimentezi puterea lui Dumnezeu? Eşti aproape de Dumnezeu dar nu eşti cu El? Eşti în jurul Cuvântului dar nu în rugăciune? Şchiopătezi spiritual? Cum recunoşti acest lucru? Tânjeşte inima ta după sfinţenie? Doreşti Cuvântul viu în inima ta? Vrei să ai mai multă pasiune pentru Cristos? Ai impact în viaţa altora? Experimentezi bucuria Domnului în biserică?

Trecutul tău îţi defineşte prezentul?

Lasă totul în urmă şi primeşte puterea lui Dumnezeu.

Condiţia noastră nu ne defineşte ci răstignirea noastră!

Trebuie să renunţăm la mândrie şi egoism şi să experimentăm versetul din Galateni 2:20

Cum să trăieşti viaţa pe care o doreşti? Cine te eliberează?

În Numele Lui, umblă! În Numele Lui, trăieşte! În puterea Lui, trăieşte!

Dumnezeu ne dă ce avem nevoie nu ceea ce vrem. Dumnezeu ne dă vindecare. El ne dă discernământ spiritual ca să ştim unde să slujim. Numele Lui este mai presus de orice nume. Numele Lui este autoritatea în spatele oricărei vindecări. Când Domnul mă conduce voi merge să proclam Evanghelia Lui, care schimbă omul din cerşetor în născut din nou. Astăzi este ziua vindecării. Odihneşte-te în timpul Domnului. Slujeşte-L în zile bune şi în zile rele.

Dacă nu-L slujeşti în timpuri rele nu L-ai cunoscut în timpurile bune.

Cât de diferit eşti tu acum faţă de anul trecut? Ştii că nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu? Când îţi dai viaţa Domnului primeşti o altă perspectivă asupra vieţii. Îngrijorarea se transformă în închinare.

Când Domnul eliberează pe alţii, spune numai ce ţi-a spus Domnul. Mărturiseşte ce face Domnul.

Experimentarea puterii lui Dumnezeu începe cu crucificarea.

Trezeşte-te căci nu este vorba despre tine ci numai despre Dumnezeu. Vrei să te schimbi? Puterea lui Dumnezeu schimbă oameni. Te vei pleca pe genunchi şi vei cere Domnului să te schimbe? Vei cere Domnului să te vindece? Ce te ţine înapoi şi nu te lasă să experimentezi puterea lui Dumnezeu?

Acceptă darul lui Dumnezeu! Trăieşte în puterea lui Dumnezeu fiecare zi!

Dacă nu citim Cuvântul, se vede în trăirea noastră de fiecare zi.

Dacă nu ne rugăm, se vede în deciziile pe care le facem zilnic.

Doamne, schimbă-mă! Trăieşte Tu în mine!

Mulţumesc pentru puterea Ta,

pentru prezenţa Ta,

pentru harul Tău!