Astăzi vin şi-mi plec genunchii

Christmas 1Astazi vin sa-mi plec genunchii
Inaintea ieslei Tale,
Copilas din alta lume,
Obosit de frig si cale.

*

Imi plec inima si fata,
Copilas din zare-albastra,
Si ma-nchin cu umilinta,
Calator prin lumea noastra!

*

Nu am smirna ca si magii,
Nici tamaie si nici aur,
Lacrimile pocaintei
Imi sunt singurul tezaur!

*

Ti le-aduc acum ‘nainte
Cu sfiala si rusine,
Copilas venit din ceruri
Sa porti crucea pentru mine!

(Simion Cure)

Noaptea de ajun

cris 11Noapte de Ajun

*

Autor: Toma Simona

*

Înstelată şi albastră
Este noaptea de Ajun,
Când la Betleem se naşte
Domnul Isus, Sfânt şi Bun.

*

Steaua mândră, luminoasă
Se arată-n infinit
Luminând bolta albastră
Magii i-a călăuzit.

Cu sfială şi uimire
Ei se-ndreaptă spre Isus
Dăruindu-I bogăţie
Aur, smirnă, cum au spus.

Fericiţi şi cu sfială
Se îndreaptă spre Hristos
Trei păstori cu-a lor mioare
Şi Îl laudă frumos!

Mama Domnului Maria
Se-ngrijeşte de Isus,
Iosif aranjeaza ieslea
Toţi sunt fericiţi nespus!

Îngerii din ceruri cântă
S-a născut un prunc curat,
Isus este mântuirea,
Astăzi El S-a întrupat.

Să-I cântăm cu bucurie
Inima să i-o predăm;
Domnul Preamărit e-n iesle,
Haideti Lui să ne-nchinăm!

Amin!

Se apropie sărbătoarea naşterii Domnului Isus Hristos. Aş vrea ca toţi să ne bucurăm de acea noapte sfântă, binecuvântată şi să ne gândim la Pruncul născut în ieslea săracă, venit pe pământ pentru a ne aduce fiecăruia din noi darul minunat ,,mântuirea”.

Crăciunul meu

viorel iuga“Crăciunul meu”

*

De Viorel Iuga

*

Meditând la a Ta-ntrupare,

La tot ce a însemnat,

Am încondeiat în versuri,

Ce nu s-a mai spus vreodat.

*

Am aflat cu bucurie ca s-a scris mult despre stea,

Despre îngerii ce-n glorie an cântat nasterea Ta.

*

Despre magii de departe, despre darurile lor,

Despre ura de aproape, despre umilii pastori,

*

Multi au cântat dedicarea sfintilor, umili parinti,

Criticat-au nepasarea preotilor ,,supersfinti”.

*

Scrise-s multe si frumoase, si se scriu mereu, mereu,

Însa nimeni n-a scris, Doamne, cum a fost ,,Craciunul meu”.

*

Într-o zi, nu o zi mare, am vazut ca-s pacatos,

Am simtit atunci nevoia, dupa harul lui Hristos.

*

Am privit spre El cu ruga sufletului ce-mi ofta,

Implorând în umilinta ,,Doamne, da-mi iertarea Ta”.

*

Ce adânca bucurie am simtit atunci îndata,

Inima din grea robie s-a simtit eliberata.

*

Am gustat a Lui iertare… Si de-atunci eu cant mereu,

Nu-i mai mare sarbatoare, cum a fost ,,Craciunul meu !”

Naşterea Domnului

111Autor: Costache Ioanid

Isus se naşte! Şi lumina pătrunde-n sufletele noastre.
Şi steaua tainei străluceşte deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinam şi noi, cu sufletul mergând,
o bucurie fără seaman simţim în inimă şi-n gând!

*

Azi patimile se răpun de o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul, spre cer cu inima tresaltă!
Nadejdile se nasc în suflet. Credinţa tainic reînvie,
căci harul sfânt acum coboară în viaţa stearpă şi pustie.

*

Şi orice suflet care simte că-n el răsare-o viaţă nouă,
e ca un crin ce în petale adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă oglinda cerului în ea,
pentru ISUS născut în iesle, azi lumineză ca o stea!

*

Se nimiceşte tot păcatul sub raza sfântă a iubirii…
Azi, se deschide pentru suflet, spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii tot omul poate să se-mbrace,
căci sfânta naştere aduce în inimi linişte şi pace!

AMIN

Ce frumoasă

11 cristCe frumoasa…

*

Autor: Costache Ioanid

*

Ce frumoasă e copilăria
şi ce calde amintiri rămân
când se strâng copiii să citească
despre Pruncul cel născut pe fân!
*
Ce frumos e să asculţi Cuvântul
cum vegheau păstorii-ntr-un ungher
şi cum îngeri albi au dat de veste
despre Fiul cel venit din Cer!
*
Ce frumos e să asculţi cum magii
urmăreau o stea ca un fluid
şi cum ea, în fruntea caravanei,
îi ducea spre satul lui David!
*
Ce plăcute-s cântecele sfinte
ce mereu în inimi stăruiesc,
“Steaua sus răsare”…”O, ce veste…”
“Stea curată…” “Îngerii vestesc…”
*
Ce frumoasă e copilăria
şi ce fericit te simţi mereu
când pricepi că ai un rost în lume
şi că ai în Cer un Dumnezeu!

Magii şi darurile lor

Matei 2:1-12

Adevărul important este ,,Călătoria magilor şi închinarea lor în faţa Pruncului“.

 

,,După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.“ Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. I-a adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să se nască Cristosul. ,,În Betleemul din Iudea“ i-au răspuns ei, ,,căci iată ce a fost scris prin proorocul: ,,Şi tu, Belteeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.“ Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: ,,Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc, şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.“ După ce l-au ascultat pe împărat, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat. Apoi şi-au deschis visteriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. În urmă au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.“

 

Ce ştii tu despre Împăratul?

Este tulburare în inima ta, în casa ta, în relaţiile tale când se vorbeşte despre Împăratul?

De ce Îl cauţi pe Împăratul? Ca să te închini Lui? Ce daruri ai pentru Prunc?

Care lucruri le vorbeşti tu în ascuns şi crezi că Împăratul nu le bagă în seamă?

Cercetezi tu cu deamănuntul despre Prunc?

Ce stea urmezi tu?

Te înştiintează Domnul pe ce drum să mergi?

 

Nimeni nu poate să-ţi facă rău când Dumnezeu te păzeşte!

 

Iubeşti colinda?

Noaptea, când pe deal păstorii

Străjuiesc în pace turma,

Îngeri mii din cer se-arată!

Străluceşte zarea toată!

Ascultaţi păstori, cântul lor în zori:

Adorăm pe Fiul, Adorăm pe Fiul,

Cel venit din cer, pe Emanuel!

 

Îngeri albi la ceruri zboară

Prin câmpii păstori coboară

Ca să vadă o minune

Prunc venit din altă lume

În umil sălaş, Sfântul Copilaş.

Haideţi cu păstorii, haideţi cu păstorii

Pruncul să-L vedem, jos la Betleem.

 

Steaua-n răsărit răsare,

Magii vin din depărtare.

Dăruiesc cu bucurie

Aur, smirnă şi tămâie.

Şi se-nchină-apoi. Dar, ce faceţi voi?

Ne-nchinăm cu magii, ne-nchinăm cu magii

Pruncului iubit, Rege preamărit!

 

Într-o noapte bolta toată

Se va lumina de-odată.

Îngeri sfinţi vor umple zarea

Şi va-ncepe sărbătoarea

Celor mântuiţi, în văzduh răpiţi.

  Adorăm pe Fiul, Adorăm pe Fiul

          Care vine iar, în slavă şi har!

(Colind tradiţional spaniol)