Bucură-te ! (1)

love*

Isaia 54

Isaia 54:1a „Bucură-te!”

Este aceasta o poruncă? Este o încurajare? Cum reactionezi la această încurajare?

De ce să ne bucurăm? Sunt multe lucruri de care se bucură oamenii.

Eu mă bucur de harul Domnului faţă de mine; mă bucur de relaţia mea cu Domnul şi de poruncile Lui care mă învaţă cum să trăiesc. Mă bucur pentru familia mea şi pentru biserica mea. Mă bucur pentru toate binecuvântările cereşti şi pământeşti pe care mi le-a dat Domnul.

Care sunt cele trei imagini folosite pentru descrierea harului şi relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Lui din acest capitol?

Prima imagine este imaginea unei femei: femeia fără copii (v. 1), femeia părăsită, izgonită şi întristată de bărbatul ei (v.6) şi cetatea nenorocită, bătută de furtună şi nemângâiată (v.11).

În vremurile vechi, femeia lipsită de copii şi părăsită de bărbat, era în nesiguranţă şi neiubită, în ruşine, fără protecţie şi fără viitor. Mesajul profetului pare neobişnuit, Isaia spune că această femeie o să se bucure şi o să cânte. Fără copii, femeia era considerată nesemnificativă, dar ea va avea copii şi nu puţini. Dumnezeu spune acestei femei: Nu te teme! Ridică-ţi ochii! Eu te voi restaura!

În suferinţa Mântuitorului, pedeapsa a fost purtată, de aceea există bucurie şi cântare.

Care este promisiunea lui Dumnezeu?

Ea va avea mulţi copii. Dumnezeu poate face ceva din nimic. Nu există limite în creşterea poporului.

Ea va fi iubită cu o dragoste veşnică. Ruşinea, mânia, mustrarea vor fi înlocuite cu îndurarea şi compasiunea. Un legământ veşnic de pace va fi stabilit.

Ea va fi împodobită, întărită, va fi la adăpost, va trăi în linişte, va avea putere asupra împotrivitorilor, va propăşi, va avea protecţie, moştenire şi mântuire.

Care este imaginea care te reprezintă şi care crezi că este promisiunea Domnului pentru tine?

Ce anume din ceea ce învăţăm despre Dumnezeu în acest capitol  este un motiv de bucurie şi cântare? Ce anume dă bucurie şi cântare în viaţa ta?

Este cântarea ta însoţită de bucurie?

Darul fără de plată al lui Dumnezeu este un motiv de bucurie şi cântare!

Doamne, inima mea este plină de bucurie şi cântare!

Advertisements

Părtăşia sfinţilor

Ioan 2:17b

*

„Râvna pentru

Casa Ta

mănâncă.“

Care este atitudinea ta în Casa Domnului?

Iată ce spune psalmistul despre închinarea lui în casa Domnului:

„Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea în tovărăşia oamenilor fără prihană şi în adunare. Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toţi cei ce le iubesc.

Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui şi dreptatea Lui ţine în veci.

El a lăsat o aducere aminte a minunilor Lui. Domnul este îndurător şi milostiv.

El a dat hrană celor ce se tem de El. El îşi aduce pururea aminte de Legământul Lui. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui căci le-a dat moştenirea neamurilor.

Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate, toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire. A trimis poporului Său izbăvirea, a aşezat Legământul Său în veci.

Numele Lui este sfânt şi înfricoşat. Frica Domnului este începutul înţelepciunii. Toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci.“ Psalmul 111

Cum este lauda ta în Casa Domnului?

Cum Îl laudă pe Domnul credincioşii din biserica ta?

Iubeşte părtăşia cu sfinţii!

Dătătorul vieţii

 1 Ioan 5:11

*

,,Dumnezeu

*

ne-a

*

dat

*

viaţă.“

*

Cuvântul lui Dumnezeu este un izvor de viaţă!

,,Doamne,

învăţăturile Tale din Cuvântul Tău, sunt minunate! De aceea le păzeşte sufletul meu, pentru că vreau să am viaţă.

Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.

Întoarce-Ţi faţa spre mine şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de cei ce iubesc Numele Tău.

Întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine.

Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor ca să păzesc poruncile Tale.

Fă să strălucească faţa Ta peste mine şi învaţă-mă orânduirile Tale.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.

Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt veşnice.

Să cânte limba mea Cuvântul Tău, şi să se bucure inima mea.

Mă bucur de Domnul!” (Versete din Psalmul 119)

 

Fie Cuvîntul Domnului dătăror de viaţă pentru tine!