Cum te rogi pentru relaţiile tale?


„Mare putere are rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

 

Cum te rogi tu?

Crezi în puterea rugăciunii?

Cum arată o rugăciune fierbinte?

Cunoşti un om neprihănit? A spus cineva despre tine că eşti neprihănită?

Numai rugăciunea fierbinte a celui neprihănit are mare putere?

Doamne, călăuzeşte-mă în toate relaţiile mele. Pune-mă în relaţii cu credincioşi care trăiesc o viaţă de credinţă adevărată, care sunt plini de prezenţa Ta, care au o viziune pentru lucrarea Ta, care sunt puternici spiritual, care iubesc rugăciunea, care mă pot ajuta şi îndrepta pe calea Ta (Proverbe 12:26a). Învaţă-mă cum să aleg (nu după înfăţişare, bogăţie sau talente ci după dragostea şi frica lor faţă de Tine) şi să preţuiesc aceste relaţii, cum să mă rog pentru aceste relaţii ca să nu mă rătăcesc de la adevăr. Dă-mi discernământ şi putere să mă despart de cei ce au o influienţă negativă asupra mea. Vreau la rândul meu să fiu o prietenă bună pentru alţii: să spun adevărul în dragoste, să dau un sfat bun, să ajut pe alţii să crească în înţelepciune, să fiu acolo la nevoie, să iubesc, să ajut în probleme (Proverbe 17:17). Nu mă lăsa să mă însingurez căci vai de cine n-are pe nimeni (Eclesiastul 4:9:10). Singurătatea nu este sănătoasă. Păzeşte-mă de prieteni care îmi dau sfaturi rele, care sunt plini de mânie, de curvie, de răutate, necredincioşi, nebuni, schimbători, lipsiţi de respect. Dă-mi o inimă curată şi plină de dragoste în toate relaţiile mele. În special Te rog pentru cei de aproape. Mă rog ca Tu să aduci oameni de bine în viaţa mea. Nu vreau să mă bag cu forţa în viaţa nimănui. Caut mai mult calitatea relaţiilor mele decât cantitatea, pentru ca viaţa mea să fie o viaţă de calitate. Ajută-mă să rămân în echilibru şi cu o perspectivă sănătoasă prin toate relaţiile mele. Binecuvântează pe toţi prietenii mei. Pun toate relaţiile mele în mâna Ta. Facă-se voia Ta. În relaţiile mele dificile Te rog să-mi dai pace şi putere să mă rog ca Tu să domneşti cu puterea Ta între noi. Mă rog să aduci unitate şi schimbare, să rupi zidul de despărţire sau neînţelegere (Efeseni 2:13-15) ca Tu să poţi fi glorificat. În relaţiile mele cu familia mea şi familia soţului meu Te rog să aduci vindecare, restaurare, împăcare aşa cum este nevoie. În relaţii cu cei ce nu Te cunosc, fă-mă lumina Ta ca ei să se întoarcă la Tine cu pocăinţă. Binecuvântează toate femeile credincioase din viaţa mea şi ajută-ne ca să ridicăm standardul acolo unde vrei Tu să fie. Iertarea şi dragostea Ta să curgă printre noi şi spre alţii.

 Domnul să te facă o binecuvântare în toate relaţiile tale!

Domnul să te binecuvânteze cu relaţii sănătoase!

Domnul să pună oameni de bine în jurul tău!

Ce-i de făcut?

Matei 6:14

„Dacă iertaţi oamenilor

greşelile lor

şi Tatăl vostru cel ceresc

vă va ierta

greşelile voastre.”

 

Îţi este uşor să ierţi pe alţii?

Îţi doreşti să dai iertare tuturor?

De ce trebuie să dăm iertare?

Nu primim iertare dacă nu acordăm iertare?

Este condiţionată primirea iertării (de la Tatăl) de darea iertării (către alţii)?

 

Doamne, vreau să fiu iertată de Tine de aceea Te rog să mă ajuţi să iert pe cei ce mi-au greşit, tot şi complet. Vreau vindecare de la Tine în toate relaţiile mele. Nu mă lăsa să umblu cu uşurătate în acest domeniu. Vreau să iert, să dau har altora căci şi Tu mi-ai dat mie. Voi trece cu vederea greşelile altora, le voi pune la crucea Ta pentru că nu le pot duce, sunt prea grele pentru mine, nu mă voi împovora cu păcatele altora. Voi căuta pacea şi unitatea în relaţii prin iubire şi iertare. Voi accepta slăbiciunile altora. Nu mă voi supăra ci voi zâmbi şi voi tăcea. Voi fi înţelegătoare pentru că oricine poate greşi. Nu vreau ca să am dureri de inimă. Mă voi proteja, mă voi apăra, mă voi îmbrăca în Cuvântul Tău. El va fi izbânda mea în toate relaţiile mele. Doamne ajută-mă.

Domnul să te ajute să ierţi tot ce trebuie iertat!

Care este roada Duhului Sfânt?

Duhul Sfânt rodeşte

Ioan 14:26  

,,Dar Mângâietorul,

adică Duhul Sfânt,

pe care-L va trimite Tatăl

în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile

şi

vă va aduce aminte de tot ce

v-am spus Eu.”

*

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte.

Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea.

Roada Duhului este îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine.

Roada Duhului este credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

Care este lucrarea cea mai importantă pe care o face Duhul Sfânt în noi? Roada Lui. Dacă roada Duhului Sfânt este înlăuntrul nostru se va vedea în relaţiile noastre.

Domnul Isus a făcut binele, numai lucruri bune, tot ce i-a cerut Tatăl, voia Tatălui.

A învăţat pe alţii adevărul, a vindecat creaţia lui Dumnezeu, a hrănit poporul lui Dumnezeu, a adus lumina în întuneric, a predicat Evanghelia celor săraci, a vindecat pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe cei legaţi, a dat vedere orbilor, etc.

Domnul Isus nu a greşit niciodată în vorbire. Când a fost acuzat, nu a ameninţat.

Domnul Isus a fost fără păcat şi totuşi a suferit. A suferit pentru noi pentru că ne-a iubit cu o dragoste perfectă.

Domnul Isus este modelul nostru de viaţă.

Noi trebuie să fugim de păcat dar nu de suferinţă. Niciodată să nu-ţi fie frică de suferinţă dar întotdeauna să-ţi fie frică de păcat.

Duhul Sfânt, cu roada Lui, ne ajută să rămânem în adevărul lui Cristos şi să semănăm cu El. Eu nu am nici o şansă să trăiesc după voia lui Dumnezeu fără prezenţa Duhului Sfânt în inima mea. Mă rog ca trupul meu să fie Templul Duhului Sfânt care să rodească în mine spre Gloria Tatălui.

 

Fie ruga ta:

Doamne, ajută-mă să-mi amintesc ce mi-ai spus Tu

şi  dă-mi har ca să-mi aduc trupul meu ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută

înaintea Ta.