Sorin Sabou
5 Nu mai trăiesc eu – morți față de păcat, vii pentru Dumnezeu
Sorin Sabou
Sorin Sabou
*
Isaia 10:20b
„Se vor sprijini
cu încredere
pe Domnul,
Sfântul lui Israel.”
*
De multe ori Dumnezeu foloseşte consecinţele alegerilor noastre ca să ne disciplineze. Lui Dumnezeu nu-i place neascultarea noastră. Dumnezeu ne învaţă ce este bine pentru că ne iubeşte. Aşa şi părinţii îi învaţă pe copii ce este bine, din dragoste pentru ei. Copiii trebuie să ştie că anumite fapte au consecinţe grave. Lucrurile mici pot aduce învăţături pentru o viaţă. De exemplu dacă a stricat o jucărie, să se joace cu ea stricată câteva zile. Fii pozitivă chiar când se întâmplă lucruri rele. Învăţăm şi din ele. Când îşi împlineşte micile responsabilităţi, răsplăteşte copilul cu o vorbă bună, o îmbrăţişare, o bonboană, o jucărie surpriză etc., lucruri mici, dar inima mare. Un alt lucru pe care poţi să-l faci, este o listă cu responsabilităţi pentru cel mic, potrivită cu vârsta lui: de exemplu să spună mulţumesc, să ude o floare, să pună jocul la loc. Pune lista la vedere. Apoi apreciază prin cuvinte lucrul făcut de el. Când copilul învaţă să se supună părinţilor, el învaţă să se supună autorităţii, şi mai târziu va accepta mai uşor supunerea faţă de Domnul. Când copilul nu ascultă, este nevoie de corecţie, disciplinare. Biblia ne spune că este speranţă pentru un copil care este pedepsit să se corecteze.
Evrei 12:6 „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
Proverbe 19:18 „Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori.”
Încurajarea pentru o purtare bună aduce bucurie, dar pedeapsa pentru neascultare aduce corecţia dorită. Dumnezeu îşi pedepseşte copiii, şi părinţii trebuie să facă la fel. Pedeapsa pentru copil trebuie să fie pe măsura neascultării, şi cu dragoste. Nu îţi descărca nervii pe copil. Stăpâneşte-ţi nervii. Roagă-te Domnului pentru ajutor. El poate să-ţi dea înţelepciune. Părinţii înţelepţi vor învăţa ce este de făcut în fiecare situaţie. Pedeapsa trebuie să înveţe pe copil ce a greşit şi ce este bine. Dorinţa ta este ca, copilul tău să înveţe să asculte şi să se poarte cu responsabilitate, nu să sufere pedeapsa. Tu vrei ca el să recunoască, să înţeleagă, consecinţele care urmează faptele lui.
Proverbe 13:24 „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte îl pedepseşte îndată.”
Proverbe 23:13-14 „Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor.”
Lasă-ţi gândurile călăuzite de Scriptură.
Tu ai nevoie de răbdare, de rugăciune şi de puterea lui Dumnezeu.
Sprijineşte-te pe Dumnezeu, cu încredere că El te va ajuta să-ţi creşti copilul în învăţătura şi mustrarea Domnului.
Inima ta plină de credincioşie şi diligenţă
va ajuta copilul tău
să înveţe ascultarea de autoritate.
Sorin Sabou
Isaia 10:20b
„Se vor sprijini
cu încredere
pe Domnul,
Sfântul lui Israel.”
*
Doamne, mă sprijinesc pe Tine. Mă încred în Tine din toată inima şi nu mă bizuiesc pe înţelepciunea mea. Te recunosc în toate căile mele căci Tu îmi netezeşti cărările. Mă tem de Tine şi mă abat de la rău. Nu dispreţuiesc mustrarea Ta şi nu mă mâhnesc de pedeapsa Ta căci ştiu că mă iubeşti. Nu îndepărtez învăţăturile Tale de ochii mei căci ele sunt viaţa sufletului meu şi podoaba gâtului meu. Merg cu încredere pe drumul Tău ca să nu mi se poticnească piciorul. Tu eşti nădejdea mea. Tu-mi păzeşti piciorul de cădere.
Ce ai învăţat săptămâna aceasta despre suveranitatea lui Dumnezeu?
Dar despre felul cum Domnul Îşi împlineşte planurile Lui?
Ce ai învăţat săptămâna aceasta despre pedeapsa (disciplinarea) lui Dumnezeu?
Cum ai vrea să fie rugăciunea ta pentru tine şi familia ta?
Cum te-ai ruga pentru tine, pentru familia ta, pentru naţiunea ta, având în vedere aceste adevăruri?
Rugăciunea mea pentru tine este să te ajute Domnul să rămâi în umilinţă, să accepţi disciplinarea pe care o face în viaţa ta.
Domnul să te ajute să rămâi în voia Lui ca să nu ai nevoie de disciplinare!
Dumnezeu este suveran, nimic nu-L ia prin surprindere. El a plănuit ca tu să citeşti astăzi aceste cuvinte. Cere Domnului o minte clară, o inimă liniştită, eliberarea din problemele zilei şi o atenţie maximă la ceea ce El vrea să-ţi spună.
Chiar dacă Dumnezeu mă foloseşte ca un instrument de pedepsă, ca El să aducă judecata (în relaţiile mele cu copiii sau cu alţii), trebuie să fiu atentă cum împlinesc această slujbă, ca la rândul meu să nu cad sub judecată, pentru mânia (nervi nestăpâniţi) şi violenţa mea (cuvinte care rănesc). Disciplinarea se face cu dragoste.
Doamne, umple inima mea cu umilinţă
căci vreau să mă sprijinesc pe Tine!
Sorin Sabou
*
Isaia 10:33b
„Cei mai mari
sunt tăiaţi,
cei mai înalţi
sunt doborâţi.”
*
Mândria este păcat. Cum îmi afectează mândria relaţia mea cu Domnul? Dar cu alţii? Care este anitidotul pentru mândria omului? Umilinţa!
Romani 12:16 „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.”
Doamne, vreau să rămân la cele smerite!
Psalmul 118:9 „Mai bine să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.”
Doamne, Tu eşti adăpostul meu! Nu mă încred în cei mari. Caut un adăpost în Tine.
Proverbe 16:18-19 „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri.”
Doamne, păzeşte inima mea de mândrie! Dorinţa inimii mele este să rămân smerită.
1 Petru 5:5b „În legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.”
Doamne, mulţumesc că îmi dai harul ca să mă împodobesc cu smerenie.
Proverbe 3:34b „Celor smeriţi le dă har.”
Tată, mulţumesc că îmi dai har.
1 Ioan 2:16 „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.”
Doamne, dă-mi harul să rămân în Tine şi Tu să fii modelul meu de trăire!
2 Cronici 7:14 „Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.”
Doamne, mă smeresc, mă rog, caut faţa Ta şi mă abat de la căile mele rele căci doresc să mă asculţi, să-mi ierţi păcatele şi să mă tămăduieşti!
Doamne, umple inima mea de umilinţă!
Sorin Sabou
Isaia 10:27
„În ziua aceea
se va lua povara lui
de pe umărul tău
şi jugul lui
de pe gâtul tău.”
Ce ai învăţat despre felul cum Dumnezeu foloseşte oameni şi naţiuni ca să-şi împlinească planurile Lui? Cum cunoşti scopul lui Dumnezeu pentru tine şi familia ta?
Deşi Asiria a distrus naţiunile una câte una, nu a făcut decât ce i-a permis Dumnezeu. A acţionat sub controlul Tatălui Ceresc, care i-a spus când să se oprească şi când va cădea.
Nimic nu se face fără voia Domnului. Nimic nu se întâmplă în viaţa unui om sau într-o naţiune fără planul şi voia Domnului.
Viaţa este planificată de Dumnezeu. Este asta o mângâiere pentru tine?
Nimic în familia mea nu este scăpat de sub controlul Tatălui. Crezi tu acest lucru?
Poţi să stai liniştită şi mulţumită cu planul Domnului pentru tine şi casa ta?
Care este cea mai mare greutate pentru tine? Cu ce te lupţi?
În cine te încrezi pentru prezent? În cine sau în ce te încrezi pentru viitor? Care sunt lucrurile pentru care te uiţi la oameni în loc să te uiţi la Atotputernicul Dumnezeu?
Numai El poate lua povara de pe umărul tău. Numai El poate lua jugul de pe gâtul tău.
Crezi tu că inima conducătorilor lumii este în mâna lui Dumnezeu? Cum reflectă inima ta acest adevăr?
Dumnezeu niciodată nu şi-a călcat promisiunile ci le-a împlinit. Crezi tu promisiunile Lui?
Faptul că ştii că Dumnezeu este suveran îţi aduce odihnă?
Poţi spune: „Eu ştiu cine ţine în mâna Lui viitorul meu!”?
Cu cine vei împărtăşi acest adevăr?
Mă rog Domnului să găseşti mângâiere în acest adevăr.
Doamne, mângâie inima mea!
Sorin Sabou