Cina Domnului – Paştele

Apropierea de Cina Domnului reprezintă o experienţă sufletească tulburătoare şi emoţionantă datorită semnficaţiilor adânci pe care le comportă. Cina cea de Taină a avut loc în perioada sărbătorii Paştelor, imediat înaintea morţii Domnului Hristos. El a instituit mai mult decât un ceremonial pe care a cerut să îl respectăm şi noi, fiind cea mai înaltă expresie de închinare creştină. Biserica proclamă, prin părtășia Cinei Domnului : moartea Domnului (sacrificiul suprem), mesajul crucii (iubirea supremă), șansa mântuirii (harul suprem) dar și revenirea Sa (pregătirea supremă), dupa cum spunea Sfântul Augustin “El S-a îndepărtat din vederea noastră, astfel încât să ne întoarcem către inima noastră și să-L găsim acolo pe El. Căci El a fost plecat și, iată, El este aici.”

Paştele era cea mai sacră sărbătoare din anul religios evreiesc. Ea comemora ultima plagă din Egipt, când cei întâi născuţi ai egiptenilor au murit, iar evreii au fost eliberaţi prin ungerea stâlpilor uşilor cu sânge de miel. Paștele se transformă în Cina Domnului. Prin legătura istorică dintre Paște și Cina Domnului, Isus a arătat clar că elementul esențial din primul, nu se pierde în al doilea. Ambele arată spre El, singura și atotsuficienta Jertfă pentru păcatele poporului Său. Paștele anticipează acest lucru, Cina Domnlui îl evocă. Pâinea vorbeşte despre trupul Său care urma să fie frânt, nu era vorba despre frângerea oaselor, ci despre o frângere care Îl făcea greu de recunoscut (Psalmul 22:12-17, Isaia 53:4-7). Vinul vorbeşte despre sângele Său, indicând moartea pe care El urma să o experimenteze în curând (Evrei 9:25-28).

Cina Domnului e momentul sublim în care fiecare stă cu Domnul la masă, la masa Lui, prin meritele Lui, prin jertfa Lui și spre pomenirea Lui. Nimeni și nimic nu reușește să ne strângă aşa cum o face El. Atât de diferiți prin ceea ce suntem și prin ceea ce facem și totuși uniți prin El și pentru El. E momentul în care ne oprim, ne întâlnim cu noi, dar și cu ceea ce vrea El de la noi. Nu e doar un moment emoționant în care ne aducem aminte, ci retrăim acele momente pascale. Recunoaștem că trăim, existăm și visăm prin harul Său. Nimic eu, ci totul El.

Cina Domnului este un moment al cercetării personale. Foarte mult timp nu am înțeles de ce trebuie să ne rugăm cu ochii închiși. Să nu fim ispitiți. Ispitiți de cine nu se roagă, cum se roagă, cât se roagă. Să nu observăm ce se întâmplă în exterior, ci să ne adâncim în interior, dialogând cu Dumnezeu. Dilema picantă este vrednicia sau nevrednicia cuiva de-a participa la Cina Domnului. Nevrednic ești atunci când te simți vrednic, iar vrednic eşti atunci când te simți nevrednic. Totul e harul Său. Accentul cade pe comportamentul de la cină. De aceea fiecare trebuie să se cerceteze pe sine, nu pe alții. Asta pentru a se putea întâlni cu El, la Cina Lui.

By Ionuț Haidu