*
„Vai
de cei ce numesc răul bine,
şi binele rău,
care spun că întunericul
este lumină, şi lumina întuneric,
care dau amărăciunea
în loc de dulceaţă şi
dulceaţa în loc de amărăciune!”
„Vai” este o exclamaţie a durerii.
Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău.
Vai de cei ce numesc lumina întuneric şi întunericul lumină.
Vai de cei ce dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceaţă în loc de amărăciune.
Doar o minte bolnavă poate face aceste lucruri. Adevărul este aşa de distorsionat că viaţa şi realitatea par a fi răsturnate (cu capul în jos). Oamenii acţionează repede, egoist, condamnând pe cei nevinovaţi. Nu mai au discernământ, sunt în confuzie totală.
Cei ce fac judecată abuzează sistemul. Ceea ce contează pentru ei este banul în buzunarul lor.
În zilele noastre relativismul şi toleranţa devin un „bun absolut” şi sub acest standard interzicerea imoralităţii devine intolerabilă.
Trebuie să ne întrebăm unde este compromis în definirea binelui şi răului după standardul lui Dumnezeu. Suntem noi acceptaţi în ochii lumii necredincioase?
Ce vei face tu ca să te păzeşti de o asemenea gândire şi purtare?
Doamne, vin la Tine să mă înveţi Tu ce e bine şi ce e rău. Nu vreau să încurc lumina cu întunericul. Dă-mi o minte sănătoasă şi nu mă lăsa să mă complac în societatea care are o minte bolnavă. Caut adevărul Tău ca să nu trăiesc în confuzie. Pune standardul Tău în faţa ochilor mei ca să-l văd clar şi păzeşte-mă de rău. Nu doresc aprecierea lumii ci caut să fiu plăcută înaintea Ta.
Doamne, fereşte-mi inima
de rău, întuneric, confuzie şi amărăciune!