Să nu te depărtezi

shFaptele Apostolilor 1:1-11

Faptele Apostolilor 1:4b ,,Să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui „pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.”

Ucenicii au fost oameni simpli, fricoşi, slabi, nu mulţi învăţaţi, nu mulţi seminarişti, nici preoţi, dar Dumnezeu i-a împuternicit pentru lucrarea Lui. Nu s-au depărtat de Ierusalim ci au aşteptat făgăduiţa Tatălui.

Dumnezeu este gata şi astăzi să împuternicească pe credincioşi pentru lucrare.

Ceri tu puterea Lui în ceea ce faci?

Ce îţi cere ţie Domnul să faci?

Îţi cere Domnul să ajuţi la şcoala duminicală? Sau să te rogi?

Îţi cere Domnul să faci pace într-o relaţie grea?

Îţi cere Domnul să ierţi pe cineva care a greşit într-un mod foarte grav faţă de tine? Îţi cere Domnul să iubeşti pe soţul tău care îţi face viaţa grea?

Îţi cere Domnul să dai din pâinea ta celor ce nu au?

Îţi cere Domnul să vorbeşti Cuvântul Lui?

Care este răspunsul tău?

Crezi că eşti nepregătită?

Te gândeşti la ceea ce poţi tu sau la ceea ce poate face Domnul?

Doamne, eu sunt o femeie simplă, nepregătită de multe ori pentru lucrarea la care Tu mă chemi. Vreau să mă rog mai mult, să fac pace cu toată lumea, să iubesc pe soţul meu, să respect pe cei din jur, să dau din pâinea mea celor ce nu au, să spun Cuvântul Tău altora. Nu mă depărtez de cei ce aşteaptă făgăduinţa Ta. Aştept prezenţa şi puterea Duhului Sfânt în inima şi viaţa mea.

Ne te depărta de cei ce caută şi aşteaptă făgăduinţa Tatălui!

Advertisement

O altă perspectivă asupra Psalmului 23

psalm23-72Domnul este Păstorul meu

– Aceasta înseamnă Relaţie!

Nu voi duce lipsă de nimic

– Aceasta însemnă Provizie!

El mă paşte în păşuni verzi

– Aceasta înseamnă Odihnă!

El mă duce la ape de odihnă

– Aceasta însemnă Refacere, Prospeţime!

El îmi înviorează sufletul

– Aceasta înseamnă Vindecare!

Ei mă povăţuieşte pe cărări drepte,

– Aceasta este Călăuzire!

din pricina Numelui Său.

– Acesta este Scop!

 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,

– Acesta este Test!

 nu mă tem de nici un rău,

– Aceasta este Protecţie!

căci Tu eşti cu mine.

– Aceata este Credincioşie!

Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.

– Aceasta este Disciplină!

 Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei;

– Aceasta este Speranţa!

 îmi ungi capul cu untdelemn

– Aceasta este Consacrare!

 şi paharul meu este plin de dă peste el.

– Aceasta este Abundenţă!

 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele

– Aceasta este Binecuvântare!

 şi voi locui în Casa Domnului

– Aceasta este Securitate, Siguranţă!

 până la sfârşitul zilelor mele.

– Aceasta este Eternitate!

Sfinţenia lui Dumnezeu

Isaia 6

*

Isaia 6:3b

„Sfânt, sfânt, sfânt

este

Domnul oştirilor!”

*

 

Care ar trebui să fie reacţia noastră faţă de sfinţenia lui Dumnezeu? Isaia ne spune experienţa lui. El L-a văzut pe Cel ce este Sfânt (v.1), a strigat în nenorocirea lui (v.5), a fost atins (v.7), a auzit (v.8), şi a vorbit (v.9,11).

Ţi s-a întâmplat vreodată să vezi prezenţa Domnului în Casa Lui şi să te cutremuri?

Ce înseamnă pentru tine această strigare: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor?

Pe cine crezi că a văzut Isaia?

Ioan 12:21 ne spune că Isaia L-a văzut pe Domnul Isus. Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu.

Ţi-ai dorit vreodată un mare moment în viaţa ta care să aducă o mare transformare?

O căsătorie? Un loc de muncă pe care l-ai visat? Un eveniment important?

Ai avut un moment greu în viaţă care a adus o mare transformare în viaţa ta? Moartea unei fiinţe dragi? O relaţie ruptă? O boală? Viaţa este plină de evenimente care transformă omul.

Recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu este un moment care transformă viaţa.

Ce înseamnă să recunoşti sfinţenia lui Dumnezeu?

Cum Îl vezi tu pe Domnul? Înţelegi tu sfinţenia lui Dumnezeu ca şi Isaia?

Dacă nu, crezi că ai putea să o recunoşti?

Copiii Domnului au nevoie de o perspectivă nouă (proaspătă) în fiecare zi, asupra sfinţeniei lui Dumnezeu.

Doamne, ajută-mă să recunosc sfinţenia Ta, care îmi transformă viaţa în asemănarea Ta.

 

Doamne, dă-mi o inimă care caută sfinţenia Ta!

Happy Father’s day!!!

„Mare putere are

rugăciunea

fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

*

 

Doamne, mulţumesc pentru taţii credincioşi din jurul meu. Te rog să binecuvântezi relaţia lor cu Tine ca să fie cea mai mare prioritate în viaţa lor. Te rog dă-le putere să-şi facă timp să citească Biblia şi să se roage în fiecare zi. Crează în ei o foame şi o sete după Tine căci Tu eşti Pâinea vieţii care satură şi apa vieţii care satisface orice sete (Ioan 6:35).

Doamne, mă rog să fie un model bun pentru copiii lor. Tu poţi să le descoperi că cea mai mare moştenire pe care o pot da, este umblarea lor în ascultare de Tine. Ajută-i să ţină echilibru între dragoste, îndurare, judecată şi instruire (pedeapsă).

Doamne, binecuvântează slujirea lor în biserică! Ajută-i să se pregătească serios (Cuvânt, post şi rugăciune) şi să trăiască ce spun sau cântă. Învaţă-i să trăiască în pace şi unitate cu toţi credincioşii, iubind şi iertând cu uşurinţă, clădind relaţii sănătoase cu toţi cei cu care colaborează în lucrare. Îmbracă-i Tu cu o inimă plină de îndurare, bunătate, smerenie,  blândeţe, îndelungă răbdare, dragoste şi pace (Coloseni 4:12-15).

Doamne, Te rog să binecuvântezi lucrarea mâinilor lor. Dă-le putere, credinţă şi o viziune pentru viitor. Mă rog să aibă o slujbă stabilă şi permanentă care să aducă venit continuu în casele lor aşa ca să aibă pâinea cea de fiecare zi ( Matei 6:11).  Ajută-i să se bucure de rodul muncii lor şi să ducă la bun sfârşit ceea ce încep. (Psalm 1:3)

Doamne, Te rog să le dai înţelepciune în cheltuirea banilor, o inimă generoasă pentru lucrarea Ta şi protecţie împotriva pierderilor bunurilor şi banilor. Te rog să-i păzeşti de iubirea de bani, care este rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6:10). Ajută-i să aibă clar priorităţile în viaţa lor, să caute mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Ta (Matei 6:33), nu banii şi averea (Luca 12:31).

Doamne, Te rog să-i păzeşti de cel rău prin puterea Numelui Tău şi să-i sfinţeşti prin adevărul Tău (Ioan 17:12,15).

Tată ceresc, fie toţi taţii credincioşi, oameni integri după standardul Tău! Ajută-i să stea drept într-o lume strâmbă, fără să cedeze la presiunile din jur. Fie dorinţa lor să asculte de vocea înţelepciunii, să trăiască în adevăr, să fie călăuziţi de Duhul Sfânt. Păzeşte-i de înşelăciune şi minciună. Înconjoară-i cu bunătate şi credincioşie (Proverbe 3:3-4). Fereşte-i de egoism şi ajută-i să accepte ce trimiţi Tu în viaţa lor cu respect. Ajută-i să-şi poarte poverile cu demnitate. Eliberează-i de mânie, îngrijorare, anxietate, tulburare, ceartă, presiune. Pune mulţumirea pe buzele lor (Filipeni 4:11).

Tată, păstrează-i în credinţa cea adevărată, credinţa bazată pe Cuvântul Tău nu pe cuvântul oamenilor. Vorbeşte-le prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt descopere-le adevărul şi credinţa curată. Doamne, măreşte credinţa lor. Ajută-l să trăiască prin credinţă (Romani 1:17) nu prin vedere.

Tată, dă-le o viziune pentru viitor. Ajută-i să-Ţi înţeleagă planurile. Umple-i de înţelepciune şi pricepere în orice cunoştinţă şi lucru bun. Învaţă-i cum să investească în viitor. Ajută-i să aducă roadă şi la bătrâneţe (Psalmul 92:14) şi dă-le o viziune clară despre eternitate ca la vremea hotărâtă de Tine să treacă uşor, cu pace şi linişte pe tărâmul celălalt. Mă rog să aleagă viitorul cu Tine.

Tată ceresc, binecuvântează pe toţi taţii credincioşi

ca să fie o binecuvântare pentru alţii!

Transformare şi curăţire

Ioan 2:1-11

„Isus transformă apa în vin.“

Ioan 2:11

,,Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus

în Cana din Galilea. El Şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El.“

*

Ce minune a făcut Domnul în viaţa ta anul acesta?

Domnul Isus are putere să transforme şi autoritate să curăţească.

Crezi că ai nevoie de o transformare radicală? Crezi că ai nevoie de o curăţire mare în viaţa ta? În mintea ta?

Cum reacţionezi când Domnul îţi arată păcatul?

Minunile (vindecările) fizice sunt semne care arată spre minunile care vizează spiritul.

Dacă credinţa este adevarată, se vede din fapte. Credinţa în Isus aduce viaţă nouă şi bucurie. Maria, mama Domnului, a crezut că Domnul poate face o minune. Minunea a adus bucurie.

Entuziasmul pentru Dumnezeu vine dintr-o relaţie adâncă cu Cristos. Cum stai cu entuziasmul pentru Cristos? Te bucură pe tine minunile lui Cristos?

Domnul Isus a venit să transforme obiceiurile în învaţături pline de viaţă şi bucurie.

Ce anume trebuie transformat în viaţa ta? Vorbirea, mânia, supărarea, amăraciunea,…practici nesănătoase, atitudini nepotrivite, obiceiuri rele, relaţii rupte etc?

Dumnezeu vrea să curăţească închinarea noastră şi astăzi.

Închinarea trebuie să-L laude pe Dumnezeu, nu pe mine. Te bucuri să Te închini Domnului în felul tău sau cauţi să placi Domnului în închinarea ta?

Ce a schimbat Domnul în viaţa ta săptămâna aceasta?

Ce crezi că trebuie să faci ca să înţelegi lucrurile spirituale?

Doamne, Tu ai fost chemat la nunta din Cana unde ai făcut o mare transformare şi apoi ai făcut o mare curăţire în Templu. Te chem şi eu în viaţa mea să faci o mare transformare şi o mare curăţire în templul vieţii mele. Vreau ca să umblu în ascultare de Tine ca să îmi arăţi slava Ta.

Doamne, arată-mi slava Ta!

Cum ti-e vorba?

Ioan 19: 10-17

Ioan 19:10a

,,Pilat a zis:

mie

nu-mi vorbeşti?

Nu ştii

am

putere?”

Cine crezi că este în control? Tu sau Domnul?

Pilat a crezut că el este în control.

Dumnezeu ne ajută să acumulăm cunoştinţe despre El.

Cei ce cunosc mai mult au o mai mare responsabilitate.

Cum îţi foloseşti cunoştinţele despre El? Ce vei face tu săptămâna aceasta ca să dovedeşti că eşti responsabilă de ceea ce ai învăţat despre Dumnezeu?

Pilat a ştiut ce este bine să facă, dar nu a făcut, pentru că a iubit mai mult lucrurile din lume: puterea şi poziţia socială.

Noi trebuie să ne temem mai mult de Dumnezeu decât de oameni şi să facem lucrurile pe care ştim că trebuie să le facem.

Nu putem fi plăcuţi şi oamenilor şi lui Dumnezeu.

Care sunt lucrurile pe care le faci ca să placi oamenilor?

Pilat a crezut că el are puterea, dar Domnul Isus i-a răspuns: ,,Nu tu, ci Dumnezeu are puterea şi El o dă cui vrea şi cât vrea“.

Care este atitudinea ta? Crezi că tu ai putere asupra altora şi poţi să le controlezi viaţa?

Ce contează: planurile tale sau planul lui Dumnezeu?

Ce este important: ce vrei tu sau ce vrea Domnul?

Ce aşteaptă Domnul de la tine, în relaţiile tale?

Eşti supusă soţului tău? Cine are controlul în casa ta?

Ce îţi spune Domnul despre lucrurile din casa ta, despre felul cum te porţi cu copiii? Cum ţi-e vorba? Dulce sau amară?

Laşitatea este să ştii care este lucrul cel bun, dar să alegi să nu-l faci.

Domnul să te păzească de laşitate!

Rugăciune pentru femeile căsătorite

1 Petru 3:1-6
,,Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva.”

Doamne, binecuvântează pe toate femeile căsătorite din biserica Ta. Vrem să ascultăm porunca Ta, căci ştim că Tu vrei binele nostru. Ajută-ne să fim supuse soţilor noştri şi prin purtarea noastră bună să îi câştigăm pentru ascultarea de Cuvântul Tău. Dacă trebuie să tăcem, Te rog să ne dai puterea Ta, pentru că dorim ca ei să vadă felul nostru de trai curat şi în temere (respect). Mulţumim că ne înveţi să apreciem mai mult adevărata podoabă, podoaba interioară, care este omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Nu ne lăsa să punem accentul pe exterior, îngrijindu-ne exagerat de mult de îmbrăcăminte, de coafură sau bijuterii, în defavoarea dezvoltării calităţilor interioare plăcute Domnului. Mulţumim pentru exemplul Sarei care a avut un mare respect faţă de soţul ei. Vrem să ne numim fiicele ei, vrem să facem binele fără să ne temem de ceva şi vrem să nădăjduim în Tine pentru tot ajutorul pe care ni-l vei da în relaţie cu soţii noştri.

Tu să ai un duh blând şi liniştit!

Tu să-l respecţi pe soţul tău !

Where there is love in a home,

there is joy and respect in the heart!

Ce este viaţa veşnică?

 

Ioan 17

 Ioan 17:3

,,Şi viaţa veşnică

este aceasta:

să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat

şi pe Isus Cristos

pe care L-ai trimis Tu.“

 

Ce este viaţa veşnică?

Viaţa veşnică este cunoaşterea Tatălui şi a Fiului. Este un cadou. Este mai mult decât o decizie, o membralitate, o informaţie despre El. Este o relaţie profundă cu Domnul, o comunicare corectă cu Domnul, o acceptare cu bucurie a valorilor Lui.

Domnul Isus dă viaţa veşnică. El dă descoperirea lui Dumnezeu în problemele vieţii. El dă cuvântul vieţii, bucurie, protecţie, dragoste, curăţire de păcat.

Domnul Isus S-a rugat pentru credincioşii din viitor, cei care vor crede prin mărturia ucenicilor. El vrea ca ei să trăiască în unitate. Cei ce vor vedea unitatea între credincioşi vor recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu, vor crede şi vor aduce glorie lui Dumnezeu.

Caracterul unui credincios se vede în suferinţa de la cruce, în victoria de la înviere asupra morţii (lepădare de sine), şi în puterea înălţării (domnia bucuriei).

Ai tu dorinţa să-L cunoşti pe Tatăl şi pe Fiul? Ce ştii despre Tatăl? Dar despre Fiul?

Ai încercat să scrii vreodată o pagină despre Dumnezeu sau despre Fiul?

Vrei să scrii astăzi o pagină despre Dumnezeul tău?

Te rogi pentru credincioşii din viitor? (cei nemântuiţi din familia ta, oameni cunoscuţi sau necunoscuţi de tine)

Cum experimentezi tu unitatea cu cei credincioşi?

Care este scopul unităţii între credincioşi?

 

Domnul să asculte ruga ta pentru cei nemântuiţi din casa (familia) ta!