Pace vouă!

Ioan 20:19-23

,,În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: ,,Pace vouă!“ Şi după ce a zis aceste vorbe le-a arătat mâinile şi coasta Sa.
Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul. Isus le-a zis din nou: ,,Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”. După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: ,,Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute”.“

Pace vouă! Ce frumos salut. Acesta era salutul între fraţi. Cum de am uitat?
Cum saluţi tu pe fraţi? Crezi că salutul este important?

Cum L-a trimis Tatăl pe Fiul?
Cum i-a trimis Fiul pe ucenici? Cum te trimite Domnul pe tine?

Ce înseamnă ,,Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate”?
Ce înseamnă ,,Celor ce le veţi ţine păcatele, vor fi ţinute”?

Doamne, mulţumesc că Tu mă eliberezi din închisoarea fricii şi mă muţi în libertatea credinţei. Mulţumesc că îmi dai pacea Ta în fiecare zi. Mulţumesc că mi-ai dat Duhul Tău cel Sfânt şi m-ai trimis să vestesc altora iertarea păcatelor prin credinţa în Mântuitorul.

Domnul să alunge frica din viaţa ta, să îţi dea pacea şi bucuria Lui!

Domnul păcii să fie cu tine,

În furtună şi-n zile senine!

Vocea Lui

Ioan 20:10-18

*

Ioan 20:16 

*

  Isus i-a zis:

,,Marie!“

Ea s-a întors

şi

I-a zis în evreieşte:

,,Rabuni”!“

*

Ce este viaţa din belşug?
Viaţa din belşug include o ureche care aude vocea Domnului.
Păstorul cel bun îşi cheamă oile pe nume, şi ele cunosc vocea Lui.
Cum cunoşti sau cum deosebeşti tu vocea Păstorului?

Maria Magdalena a recunoscut vocea Domnului, atunci când a strigat numele ei. Ea L-a iubit mult pe Domnul pentru că i-a schimbat viaţa.
Când Domnul i-a zis ,,Nu mă ţine“, a vrut Domnul să-i spună ,,Nu trăi în trecut“? Sau: De acum înainte vom avea o nouă relaţie, o nouă lucrare?
Începutul lucrării a fost: ,,Du-te, şi spune altora că Eu sunt viu“. Maria Magdalena a ascultat îndată.

Cum auzi tu vocea Domnului în viaţa ta?
Când L-ai auzit ultima dată şi ce ţi-a spus să faci?
Poţi să descrii o experienţă a prezenţei Lui într-o anume situaţie?
Stai tu suficient în tăcere ca să poţi auzi vocea Lui? Adu-ţi aminte de Ilie – Domnul era în susurul blând!

Maria Magdalena s-a dus şi a spus altora: ,,L-am văzut pe Domnul“. Ai avut această experienţă? L-ai văzut pe Domnul? Ţi-a schimbat El vreodată lacrimile în bucurie?

Domnul s-a apropiat şi de Petru, în durerea lui pentru că s-a lepădat de Domnul.
Domnul iubeşte pe cei cu inima zdrobită şi vrea restaurarea lor.
Domnul i-a atins inima lui Petru (1 Corinteni 15:5).

Domnul să-ţi dea o ureche care să audă şi să recunoască vocea Păstorului!

Tu ascultă de vocea Lui!

Cristos este viu în inima mea!

Ioan 6:4 „Paştele,

praznicul Iudeilor…“

Doamne, vreau să sărbătoresc „Paştele Domnului“ cu bucurie în acest an. Vreau să mă gândesc la toate evenimentele prin care ai trecut Tu înainte de înviere şi să Îţi mulţumesc că ai suferit pentru mine.
Mulţumesc că deşi ai ştiut că va fi greu nu ai fugit nici nu Te-ai ascuns de suferinţă. Ai vrut să faci voia Tatălui.
Te rog să mă ajuţi şi pe mine să fac voia Tatălui în orice situaţie.
Doamne, Tu nu ai făcut nici un rău. Te-ai supus planului Tatălui, ca Fiul să moară, pentru că Tatăl este în controlul tuturor lucrurilor.
Vreau să recunosc şi eu tot timpul suveranitatea Tatălui.
Doamne, Tu puteai să te dai jos de pe cruce, dar ai ştiut că Tatăl Te vrea acolo şi L-ai ascultat.
Îmi doresc şi eu să ascult de Tatăl şi să nu mă bazez pe puterea mea.
Doamne, păcatele mele Te-au durut. Păcatele soldaţilor Te-au durut. Păcatul întregii lumi Te-a durut, dar ai ales să mori pentru noi căci ne-ai iubit şi vrei să ne duci cu Tine în Împărăţia Ta.
Vreau şi eu să-Ţi răspund cu credinţă şi dragoste pentru ce ai făcut la cruce.
Prietenii Tăi au avut grijă de trupul Tău mort şi L-au aşezat în mormânt.
Vreau şi eu să am grijă de Trupul Tău cel viu, de fraţii mei şi surorile mele în Cristos, şi să mă bucur împreună cu ei de învierea Ta glorioasă şi de promisiunea Ta că vom trăi veşnic cu Tine în Împărăţia Ta.

Mă bucur că Tu, Isuse Cristoase eşti viu şi trăieşti în inima mea!

Cristos a inviat!

Ioan 6:4  „Paştele,

praznicul Iudeilor…“

Matei 28:1-10  Învierea Domnului

Dumnezeu L-a înviat pe Domnul Isus din morţi. Pentru că Domnul Isus este viu în vecii vecilor, toţi credincioşii vor trăi cu El o veşnicie.
După ce a înviat, Domnul Isus a fost văzut de mulţi credincioşi.

„La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi, căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici. A înviat după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul şi duceţi-vă repede de spuneţi-le ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galilea. Acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.“ Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu o mare bucurie şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!“ Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi, duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galilea, acolo Mă vor vedea.“

Ai putea să prezinţi cu bucurie învierea Domnului Isus?
Cui ai prezentat tu învierea Domnului anul acesta?
Alergi tu să spui şi altora vestea cea bună că Domnul Isus a înviat?
Duci vestea bună cu bucurie şi pace?
Bucuria învierii Domnului Isus este o realitate zilnică pentru cei credincioşi.
Nu te teme de nimic căci într-o zi Îl vei vedea pe Răscumpărătorul tău.
Bucură-te şi te închină Celui înviat!
Spune şi tu altora cu o mare bucurie: Cristos a înviat!

Adevărat că a înviat!!!

Ţi-ai dorit vreodată să ai o altă viaţă?

Ioan 19:31-42

*

Ioan 19:42b  

*

,,L-au pus

*

acolo,

*

pe Isus.“

*

Te-ai gândit vreodată că ţi-ar place să fii altcineva decât eşti? Sau să ai o altă înfăţişare?
Te-ai gândit vreodată să ai alt caracter?
Ţi-ai dorit vreodată să fi făcut lucrurile diferit, altfel?

Am o veste bună!
O viaţă nouă este posibilă.
Să fii o persoană nouă este o posibilitate reală. Cum?

Moartea şi îngroparea Domnului Isus pregăteşte drumul unui credincios pentru o viaţă nouă.

Viaţa nouă a credinciosului include lucrarea Domnului.
Moartea şi îngroparea Domnului Isus îndepărtează zidul de despărţire dintre noi şi Dumnezeu.

Este Dumnezeu la lucru în viaţa ta? L-ai pus pe Isus acolo, în viaţa ta?
Care este lucrul pentru care te-ai rugat pentru o vreme şi apoi ai renunţat? Familia ta? Căsătoria ta? Copiii tăi, soţul tău, sănătatea ta, probleme financiare, relaţiile tale, biserica, etc.?
L-ai pus pe Isus acolo în inima ta, în casa ta, în problemele tale?

Domnul lucrează în viaţa mea cel mai mult prin soţul meu. Mă rog mult Domnului să fiu o soţie supusă, pozitivă, înţeleaptă, iertătoare, liniştită, bucuroasă, mulţumită, harnică, bună observatoare a nevoilor lui, plină de dragoste şi pace, îngăduitoare, etc. Vreau ca Domnul Isus să fie acolo în inima mea! Doar El poate să mă ajute.
Prin cine lucrează cel mai mult Domnul în viaţa ta?

Cel mai cutremurator moment în viaţă este când vedem păcatele noastre în contrast cu sfinţenia lui Dumnezeu. Pentru care păcate vii la Domnul şi ceri iertare?

Domnul să lucreze în viaţa ta ca să ai un caracter cristic!

Fie Domnul Isus acolo, în inima ta, tot timpul!

Dragă şi scumpă măicuţă

Dragă

şi

scumpă

măicuţă,

Aceasta este a şaptezeci şi şasea primăvară în viaţa ta şi mă grăbesc să te binecuvântez. Eşti aşa de departe de mine şi cum aş dori să te îmbrăţişez şi să-ţi spun ce mult te iubesc. Tu eşti un zâmbet şi-o floare, eşti o rază de soare. Mă bucur să te sun şi să-ţi aud vocea şi încurajările tale.
Măicuţă scumpă, tu eşti cea mai mulţumitoare persoană pe care eu o cunosc, deşi ştiu că trăieşti aşa de simplu, la ţară, fără apă şi baie în casă, fără gaz şi aparatură la bucătărie. Tu eşti mulţumită cu viaţa ta, cu ce ţi-a dat Domnul. Şi ce exemplu minunat eşti pentru mine! Ce cadou minunat mi-a dat Domnul prin tine! Am învăţat şi eu de la tine să-mi doresc o viaţă simplă şi mulţumită.
Deşi au trecut mulţi ani, îmi amintesc cu drag cum cântai şi fluierai tu prin ogradă sau prin grădină când lucrai. Aşa ştiai tu să-L lauzi pe Domnul. Oamenii care treceau pe drum se opreau să asculte cântările Domnului. Am învăţat în casa părintească să iubesc cântarea şi rugăciunea. Îmi amintesc că în fiecare dimineaţă şi seară te plecai pe genunchi lângă pat şi te rugai Domnului. Dimineaţa foarte devreme te sculai să pregăteşti mâncare pentru tata căci el pleca uneori la ora patru sau cinci dimineaţa la lucru. Când pleca tata, pleca şi bunicul şi atunci bunica venea la tine cu furca şi caierul de tors. Tu ştiai să ţii fusul în mână şi torceai pentru noi, ca să ne faci haine. M-ai învăţat să croşetez şi să muncesc, dar nu prea mult, căci ai dorit ca noi să mergem la şcoală să avem o viaţă mai uşoară. Era greu la ţară, tare greu şi comuniştii ne luau aproape tot ce aveam. Tu erai mereu la lucru: când cu sapa, când cu furca, când la lucru pe hotar sau la spini la colectiv, ba chiar şi cu coasa alături de bărbaţii din sat că tata pleca la oraş dimineaţa şi se întorcea seara. Lucra şi el ca să câştige pâinea cea de toate zilele pentru cei patru copii.
Cine a crezut că şi eu voi ajunge la fermă cu sapa şi cu furca în mână?!
Şi îmi mai amintesc cum eram prezenţi la biserică la ora nouă. Şi mie îmi place să fiu la biserică înainte de a începe slujba. Ştiu că iubeşti biserica. Ai ajutat mult la lucru la biserică. Îmi amintesc multe lucruri bune pe care le-ai făcut pentru alţii. Tu eşti o slujitoare chiar şi acum, şi o mare binecuvântare pentru mulţi.
Mulţumesc Domnului pentru tine, căci eşti puternică şi curajoasă deşi nu îţi este uşor singură. În acest an se împlinesc 16 primăveri de când tata a plecat la Domnul şi se împlinesc trei primăveri de când fiica ta, Lidia, scumpa mea surioară, a plecat la Domnul după o lungă şi grea suferinţă. Bunul Dumnezeu să te mângâie şi să te păstreze sănătoasă cu trupul, sufletul şi duhul tău.
„Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine!
Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” Numeri 6:24  
Te încredinţez în mâna cea bună a Domnului până ne vom vedea. Nădăjduiesc să te văd anul acesta dacă va fi cu voia Domnului.
Te iubesc mult,
ana

My Precious Sister Lidia

Astăzi,

se împlinesc

trei ani

de când sora mea

Lidia

a plecat la Domnul.

Am sunat-o pe mama azi dimineaţă şi ea plângea de dor după ea. Mă rog ca Domnul să mângâie pe toţi cei ce au pierdut pe cineva drag din familie.

Sometimes I still hear the sound of your voice.
I wish you were still here with us, but you had no choice.
I know an Angel held you as your body said goodbye.
But that doesn’t stop my heart from breaking.
I miss you and sometimes I cry.
It is hard to believe that you are really gone,
Our hearts are broken and our spirits moan.
,,She was to young”, I’ve heard people say,
,,Why did she, have to die this way?”
I try not to be angry, I kneel and I pray,
Asking God to be with us, as we face each day.
I always try to give Mom a call and a kiss,
To make up for a daughter, she will always miss.
I understand everyone’s emptiness and their sorrow too,
Because, ,,My precious sister Lidia, we all miss you“.
I know you are happy in Heaven above,
You are in Christ presence
Surrounded by the angels and all their love.
But today on earth, my heart still grieves,
Because you are no longer here to talk with me.
I will look toward heaven, for I know I will see
A star that will suddenly glow big and bright,
It will be a remembrance of my sister smiling to me.

Cunoşti planul Domnului pentru viaţa ta?

Ioan 19:18-30

Ioan 19:21b  

,,Nu scrie

,,Împăratul Iudeilor“

ci scrie că El a zis:

,,Eu sunt Împăratul Iudeilor.“

Ţi-ai dorit vreodată să ai o hartă pentru drumul vieţii tale?
Ai vrut vreodată să ai un plan scris pentru fiecare zi din viaţa ta?

De multe ori în viaţă umblăm fără nici un plan.
De multe ori nu reflectăm la viaţa noastră.
De multe ori nu-L întrebăm pe Domnul care este planul Lui pentru noi.

Domnul are un plan divin pentru mine. Îl cunosc? Urmez eu planul Lui?

Ce anume are valoare veşnică în viaţă? Ce anume are valoare veşnică din ceea ce fac eu?

Planul lui Dumnezeu pentru credincios implică alegerea confruntărilor şi bătăliilor care merită atenţie. Lucrurile care merită atenţie sunt: respectul în relaţii şi faţă de autoritate, închinarea şi biserica, un trup curat (fără adicţii).

Care sunt bătăliile pe care le duci tu? Pentru ce îţi cheltuieşti tu energiile, timpul, banii, etc.? Te frământă gândul că alţii nu fac ce este bine?
Ce altceva îţi fură energia şi timpul? Cine?

Pilat a fost un om slab. A ales să se lupte pentru o inscripţie (,,Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor“), dar a cedat în faţa Adevărului, lăsându-L să fie răstignit.

Care sunt lucrurile mărunte care îţi ocupă mintea şi viaţa, în defavoarea Adevărului?
La care bătălii trebuie să renunţi?

Alege astăzi bătăliile tale! Alege-le pe cele care au valoare veşnică.

Alege astăzi planul lui Dumnezeu!

De sub zăpezile troiene

De sub zăpezile troiene
apare iată mititel,
prin liziere, prin poiene
Întâiul fir de ghiocel!
*
El e plăpând, abia se vede,
ca firul ierbi, subţirel,
cu tulpiniţa lui cea verde
micuţul fir de ghiocel.
*
Pământul reavăn se trezeşte
mustind încă după dezgheţ.
întâiul mugur se zăreşte
Şi-un ghiocel micuţ răzleţ.
*
E vestitorul ce ne spune
că a trecut iarna cea grea,
Că vremea ei acum apune
Că primăvara va apărea!
*
Micuţul ghiocel străbate
prin stratul alb şi gros de nea
petalele o să-şi arate
când soarele va apărea.
*
Ca el la fel şi tu creştine,
poţi birui prin tot ce-i greu,
Că e o forţă ce te ţine
E bunul nostru Dumnezeu!
*
Te du-nainte cu credinţă
oricât de grea e calea ta
şi-o să ajungi prin biruinţă
acolo sus în ţara Sa.
*
Zalau, 01 Martie 2012
*
Greta Andreica

Dacă din vreascul îngheţat

 

 

 

 

Dacă…

*

Dacă din vreascul îngheţat în glob de-nmormântare,
Au ieşit muguri diafani, şi-a înviat o floare…
Cum să nu iasă din mormânt Cel ce-a creat pământul?
Cum să nu fie-nvingător, Isus Hristos, Cuvântul?
*
Dacă de sub troiene reci, din gerul ce omoară,
Pădurile-nfloresc din nou în strai de primăvară…
Cum să nu iasă din mormânt, în haina frumuseţii,
Chiar de sub lespedea cea grea, Stăpânitorul vieţii?
*
Dacă prin sloi şi pietre reci, îşi scoate firicelul,
Înlăcrimat într-un potir, prin bulgări – ghiocelul…
Cum să nu iasă din mormânt, din peştera sihastră,
Isus Hristos, Cel ce-a creat frumoasă lumea noastră?
*
Dacă în fiecare zi la orizont răsare
Din întunericul cel gros în zare mândrul soare…
Cum să nu iasă din mormânt, Cel ce ne-a dat lumina?
Să nu ne-arate slava Lui Cel ce-a creat retina?
*
Dacă din stinse galaxii, închise în zăbrele,
Se-aprind pulsarii izbucnind în mii şi mii de stele…
Cum să nu iasă din mormânt, din ale morţii ghiare,
Cel Ce-i al lumii Creator, cu slava-I orbitoare?
*
Dacă din larve fără chip, din gropi întunecoase,
Pot să se nască fluturaşi cu aripi mlădioase…
Cum să nu-i scoată din mormânt, Isus cu-a Sa putere,
Pe toţi ai Săi, biruitori, în ziua de-nviere!

Valentin Popovici