*
Proverbe 11
*
Tată ceresc, iubesc dreptatea, căci cumpăna înşelătoare este urâtă Domnului, dar cântăreala dreaptă Îi este plăcută.
Păzeşte pe roaba Ta de mândrie, căci când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.
Caut să rămân în adevăr, căci neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte fără teamă, dar vicleniile celor stricaţi le aduc pieirea.
Preţuiesc neprihănirea, căci în ziua mâniei, bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte de la moarte.
Păzeşte-mă de răutate, căci nevinovăţia omului fără prihană îi netezeşte calea, dar cel rău cade prin însăşi răutatea lui; nevinovăţia oamenilor fără prihană îi scapă, dar cei răi sunt prinşi de răutatea lor: la moartea celui rău, îi piere nădejdea şi aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită; cel neprihănit este scăpat din strâmtoare şi cel rău îi ia locul.
Pune pe buzele mele cunoştinţa adevărului, căci cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său, dar cei neprihăniţi sunt scăpaţi prin ştiinţă.
Ajută-mă să fiu un om de bine, căci când le merge bine celor neprihăniţi, toată cetatea se bucură; şi când pier cei răi, toţi strigă de veselie.
Binecuvântez cetatea în care locuiesc, căci cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.
Iubesc pe aproapele meu, căci cine defaimă pe aproapele său este fără minte, dar omul cu pricepere primeşte şi tace.
Păstrez adevărul în inima mea, căci cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat.
Mă rog pentru sfaturi bune, chibzuinţă şi biruinţă, căci când nu este chibzuinţă, poporul cade; dar biruinţa vine prin marele număr de sfetnici.
Nu mă pun chezaş pentru nimeni, căci cui se pune chezaş pentru altul, îi merge rău, dar cine se teme să se pună chezaş este liniştit.
Îmi doresc să fiu o femeie plăcută, căci o femeie plăcută capătă cinste şi cei asupritori capătă bogăţie.
Mă feresc de tulburare, caut mila şi îndurarea, căci omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăşi carnea lui.
Tată ceresc, păzeşte-mă de răutate şi înşelăciune, căci cel rău dobândeşte un câştig înşelător, dar cel ce seamănă neprihănirea are o adevărată plată; adevărata neprihănire duce la viaţă, dar cel ce urmăreşte răul găseşte moartea; cei cu inima stricată sunt o scârbă înaintea Domnului, dar cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi.
Cred că cel rău nu va rămâne nepedepsit, dar sămânţa celor neprihăniţi va fi scăpată.
Preţuiesc înţelepciunea şi doresc binele. Mă depărtez de femeia frumoasă şi fără minte care este ca un inel din aur pus în râtul unui porc. Mă rog să fiu eliberată de dorinţe rele şi de mânie.
Iubesc generozitatea, căci unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. Tată, ajută-mă să mă depărtez de zgârcenie, căci sufletul binefăcător va fi săturat şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. Nu opresc o binecuvântare, când pot să o dau, ca să nu fiu blestemat de popor, şi doresc pe capul meu să vină binecuvântarea.
Urmăresc binele, ca să câştig bunăvoinţă, căci cine urmăreşte răul este atins de el.
Mă încred în Tine, Doamne, căci cine se încrede în bogăţii va cădea, dar cei neprihăniţi vor înverzi ca frunzişul.
Binecuvântează casa mea şi fereşte-ne de tulburare, căci cine îşi turbură casa va moşteni vânt şi nebunul va fi robul omului înţelept!
Binecuvântează rodul meu, căci rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.
Mulţumesc pentru răsplata pe care o ai pentru mine, căci cel neprihănit este răsplătit pe pământ; cu cât mai mult cel rău şi păcătos!
Doamne, mă rog pentru familia mea şi biserica mea
ca să fim înţelepţii care câştigă suflete!
Like this:
Like Loading...