Mama

Mama

de Valentin Popovici

* 4 frezii

A fost odată printre noi,
A fost ca-ntr-o poveste,
Din neam de-acela de eroi,
O mamă-n zilele de-apoi
A fost… şi nu mai este!

*

A fost odată ca un vis
Ce nu se mai destramă,
Ca un surâs de Paradis,
Un strop de farmec nedescris,
A fost o dulce mamă!

*

Ne-a dat tezaurul bogat,
În sfânta ei credinţă:
Un Dumnezeu adevărat,
Şi-un foc în piept, şi-un trai curat,
Şi-a cerului dorinţă.

*

…O, Doamne-atâta mi-ai lăsat,
Doar chipul ei în ramă…
Dar ştiu că-n Cerul minunat,
Ce Tu, Isuse, ni l-ai dat,
Mă-aşteaptă scumpa mamă!

*

Daţi click pe imaginea de mai jos

Cu gândul la mama

Domnul să mângâie pe toţi cei ce păstrează o amintire frumoasă despre mama!!!

2 freziiCU GÂNDUL LA MAMA

*

Mă duce iar gândirea
La dulcea ei privire
Și-acum îi simt iubirea
N-a-nvins-o despărțirea
Când mers-a-n Nemurire.

*

Și-acum i-aud cuvântul
Rostit cu-n ton plăpând
Nu și-a pătat veșmântul
Chiar de-a fost aspru vântul
Parcă o văd cântând.

*

Când lacrimi brăzdau fața
Mi-a dat încurajări
I-am ascultat povața
Să-mi pot trăi viața
Cântând prin întristări.

*

A cultivat în mine
Un dor ce m-a legat
De stările divine
Ce pot să mă aline
Când ființa s-a-ntristat.

*

Dojana ei duioasă
Și azi o îndrăgesc
Stăteam cu ea la masă
Și mă simțeam Acasă
În mediul îngeresc.

M-a dus soarta departe
Dar ruga-i m-ajungea
Se sătura din CARTE
Să aibă de har parte
Și-n Cer, în veci, să stea.

*

Vreun murmur? Vreo cârtire?
În viața ei n-au fost
Cu sfântă mulțumire
Și multă dăruire
Plătit-a sfântul cost.

*

O, mamă minunată
Frumos m-ai modelat!
Să nu pot niciodată
Să mă despart de-un Tată
Ce m-a răscumpărat.

*

George Cornici/4 Martie, 2013

Mama

Mama

1. Când ochii mi-am deschis întâia oarã
Vãzut-am chipu-ti blând si iubitor
Simtit-am adierea ta usoarã
Eram în bratul tãu ocrotitor.
Priveam spre tine ca printr-o mahrama
Si nu puteam rosti nici un cuvânt
Dar te simteam cã tu esti a mea mamã
Ce Domnul mi te-a dat pe-acest pãmânt.

*

O, mama mea, o, mama mea
Eu niciodatã n-as putea
Sã-ti rãsplãtesc iubirea ta
Iubitã mamã, mama mea.

*

2. M-ai legãnat din noapte pânã-n noapte
Si mi-ai cântat din zori pânã-n apus.
M-ai alintat mereu în calde soapte
Si mi-ai vorbit cu drag despre Isus.
M-ai îngrijit si m-ai crescut cu lacrimi
Si fãrã încetare m-ai iubit.
M-ai învãtat sã fiu om între oameni
Si m-ai iertat mereu când ti-am gresit.

*

3. M-ai mângâiat la ceas de suferintã
M-ai învãtat sã rabd, s-astept, sã sper.
Mi-ai inspirat a Domnului credintã
Si-n tainã pasi-mi îndreptai spre cer.
Îti multumesc mãmico pentru toate
Si-l rog pe Domnu-n viatã sã-ti mai dea;
Sã-ti dea putere, zel si sãnãtate
Ca sã te am alãturi mama mea.

*

4. Ca sã mã cresti ti-ai dat întreaga vlagã
Cu zâmbetul tãu cald m-ai însotit
O, cum sã nu te-ador mãmico dragã
Când stiu cu ce iubire te-ai jertfit.
Sã nu mã lasi o, mamã niciodatã
Cãci mângâiere fãrã tine nu-i
Si totusi de va fi sã pleci odatã
Sã mã astepti pe plaiul cerului.
– Amin-

anonim?

Mult mi-e dor de mama mea…

1 freziiMult mi-e dor de mama mea…

de Maria Luca

*

Cea mai scumpă…cea mai dragă…
De-aş străbate lumea-ntreagă
Gândul mi-ar zbura la ea,
La iubită…mama mea!

*

Ea…izvorul de-alinare,
De iubire şi-adorare
Ce mă-ndrumă lin în viaţă
Şi mereu îmi dă povaţă!

*

Glasul ei…duios…pe nume
Mă poartă în rugăciune,
Mijlocind la Dumnezeu
Pentru scump odorul său!

*

Chiar de anii au trecut
O iubesc parcă mai mult…
S-o cuprind la piept aş vrea….
Mult mi-e dor de mama mea!

*

Vulcan-04-03-2013
Mary

Promisiunea împlinită

24 fIsaia 7:14b

„Fecioara

va rămânea

însărcinată,

va naşte un Fiu

şi-I va pune numele

Emanuel

(Dumnezeu este cu noi).”

 *

Învaţă pe copilul tău sau al altora, că Dumnezeu întotdeauna Îşi ţine promisiunile.

Pentru toată lumea, dar în special pentru copii, promisiunile sunt foarte speciale. Bucuria că ceva bun urmează sau o să se întâmple, este un simţământ special în viaţă. Promisiunile făcute şi împlinite sunt o comoară. Promisiunile făcute şi apoi călcate, pot să devină o tragedie. Ce îl înveţi tu pe copilul tău prin vorbele tale? Când faci ceea ce vorbeşti îl înveţi despre încrederea în promisiunea făcută. Faci tu ceea ce spui? Când promiţi ceva şi uiţi, să ştii că, copilul tău nu uită. O singură promisiune călcată, rămâne în amintirea copilului.

Un copil care creşte într-o casă unde părinţii îşi ţin promisiunile, este mai bine pregătit să se încreadă în promisiunile Tatălui ceresc. Nu putem nega că relaţia noastră cu Dumnezeu a fost influienţată de caracterul părinţilor noştri. Dacă tatăl nu-şi ţine promisiunea, iar mama este plină de lăcomie şi egoism, lupta pentru a rămâne în promisiunea lui Dumnezeu este mai grea. Poate copilul tău să se încreadă în vorbele tale?

Copilul ai cărui părinţi împlinesc promisiunile făcute, se simte în siguranţă, are libertatea să-şi dezvolte încrederea şi devine o persoană de încredere.

Dacă o mamă îşi lasă copilui pentru îngrijire la alţii, este nevoie de o singură întârziere ca în copil să se instaleze frica (că o să fie părăsit). Nu-i promite o oră dacă nu te poţi ţine de program. Este mai bine să-i spui adevărul. Dacă întârzii, nu uita să explici copilului că îl iubeşti. Nu presupune că el înţelege. Când părinţii îşi calcă promisiunile, copilul lor se îndoieşte de importanţa lui în familie. Nu uita lucrurile importante. Lucrurile importante trebuie făcute primele, apoi celelalte. Părinţii care nu sunt consecvenţi în păstrarea promisiunilor, îşi supun copiii riscului de a deveni lipsiţi de respect şi încredere. Copiii se simt ruşinaţi dacă părinţii nu pot să participe la activităţile lor, întârzie sau nu se ţin de promisiuni.

Situaţii neprevăzute, vizite neanunţate, boală, probleme financiare, tot felul de schimbări sunt motive care cauzează neîmplinirea promisiunilor. Părinţii nu trebuie să se simtă vinovaţi când se întâmplă astfel de lucruri.

Veghează asupra promisiunilor din inima ta!

De departe

today
De departe, de sus,
*
De departe, de sus, dintr-o ţară mai bună,
Dintr-un loc de iubire şi-un cer fără nori,
Ai venit, o, Isuse, în lumi de furtună,
Şi-n adâncuri ai vrut lângă noi să cobori!
*

De departe, de sus, de la sânul de Tată,
Te-ai desprins de măriri, ca s-ajungi un străin,
Ca să umbli hoinar, dintr-un colţ de Efrată
Până sus la Golgota sub biciul hain.

De departe, de sus, din lumini orbitoare,
Ai lăsat galaxii fără număr în zbor
Ca să-Ţi legi veşnicia cea nepieritoare
De umblarea smerită a celor ce mor.

De departe, de sus, dintr-o lume de basme,
Unde îngerii cântă cereşti melodii
Dintr-un alt univers, de lumini şi fantasme,
Ai venit lângă noi, Miel de jertfă să fii!

De departe, de sus, din splendori fără seamă,
Din tărâmul iubirii şi-al cerului blând,
Ai venit să ne dai mângâierea de mamă,
Să ne-arăţi cum iubeşte un Tată preasfânt!

La mulţi ani, România!!!

La
*
Mulţi
*
Ani,
*
România!!!
*
*
*
*
Mama…Poveste scrisă
*
de Dan Puric
Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui.
Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama.
Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu.
Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am  avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila.
M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta.
Dragostea de  mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care  nu cade niciodata”.
Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei?
Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ?
Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i  zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”.
Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad.
Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit.
Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic.
Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau.
Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita  parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un   cleste, aparu o batranica.
-“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare  coborata ca un trasnet din neantul Infernului.
Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse:
_”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “
Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul.
Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie!
De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat:
-“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!”
Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea.
Dureroasa fatalitate, ce o facea  sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta.
O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o.
Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera.
Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune.
-“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!”
Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri.
N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati.
Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!”
Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup.
“Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in  moarte sufleteasca.
Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea  a mamei.
Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!

Casa mamei

O casă mică e lângă sat,

Domnu-o veghează neîncetat;

Această casă n-o pot uita,

Acolo şade mămica mea.

*

Rază de soare când tu răsai,

Primele raze mamei să-i dai!

O, lumineaz-o din zori în zori,

Sărută-i fruntea de mii de ori.

*

Privighetoare de vei zbura,

Opreşte o clipă la mama mea!

Bate la geamul ei liniştit,

Să-i cânţi un cântec cât mai iubit.

*

Când noaptea-i neagră şi este grea,

De dor suspină mămica mea,

Voi mii de astre să-i luminaţi

Şi mamei mele somn lin să-i daţi.

*

Amurgul vieţii vine-n curând,

Ea îşi ia zborul spre cer plecând;

Îmi va fi goală căsuţa mea,

Când mamă dulce n-oi mai avea.