„Mare putere

are

rugăciunea fierbinte

a celui neprihănit!”

Iacov 5:14b

       Ce este rugăciunea? Este o înălţare a minţii către Dumnezeu. El este deasupra tuturor şi noi nu-L putem vedea, de aceea conversăm cu El. O astfel de rugăciune este cea mai simplă formă de rugăciune. Dar acesta este în esenţa lui un discurs mintal ţinut cu Dumnezeu.

Dar atunci când credinciosul îşi aţinteşte privirea pe Faţa Domnului său fără să analizeze, să judece, sau să aibă nevoie de dovezi pentru a fi convins de ceva, atunci avem de-a face cu o rugăciune mai adancă.   Există o privire asupra Domnului tău în care judecata, meditarea şi gândirea nu au un rol prea important. În primul fel de rugăciune, cineva se gândeşte la Dumnezeu; în celălalt, Îl  priveşte. Al doilea fel de rugăciune este doar practic.

Atunci când o corabie a ajuns în port, călătoria s-a sfârşit, nu-i aşa? În acelaşi fel, ar fi nevoie de anumite mijloace pentru ca să ajungem să-L experimentăm pe Dumnezeu. Dar după ce s-a stabilit care sunt mijloacele, şi după ce ajungi la destinaţie, laşi la o parte mijloacele. Adică, renunţi la metodă.  Uneori este bine să începi cu rugăciunea raţională. Cu toate acestea, rugăciunea raţională este doar o metodă care te conduce spre o relaţie mai profundă, mai neclintită cu Domnul tău.  Sfârşeşti cu toate discuţiile raţionale atunci, când ajungi la acest al doilea nivel; în schimb, te odihneşti. O viziune simplă a lui Dumnezeu, să-L vezi şi să-L iubeşti pe El (şi să respingi foarte fin toate imaginile care îţi vin în minte): aceasta este o rugăciune mult mai plină de sens.

Mintea este calmă în prezenţa Divinităţii. Totul din tine se adună, se centrează şi se fixează în întregime asupra Lui. Este de datoria ta care cauţi să ai o relaţie profundă cu Domnul, să laşi îndată lucrurile foarte clar definite cu mintea. Pe scurt, să laşi la o parte totul şi să te arunci înlăuntrul unui Dumnezeu iubitor. În cele din urmă acest Domn va restaura tot ceea ce ai lepădat, în timp ce te face mai rezistent şi mai puternic. (Vorbesc de puterea de a-L  iubi  mai puternic).

La rândul ei, această dragoste te va susţine în toate circumstanţele care pot să vină în viaţa ta. Fii sigur că dragostea pe care o reverşi către El, (dragoste pe care El ţi-o va da), face mai mult decât orice altceva. Sunt puţine lucruri pe care le poţi face pentru Dumnezeu; în viaţa aceasta vei înţelege atât de puţine despre El, indiferent cât de înţelept eşti, sau cât de mult studiezi. Dar, vai! Îl poţi  iubi  foarte mult.

Credinciosul începe cu o metodă simplă atunci când are de-a face cu Domnul, în cel de-al doilea fel, cea a apropierii de un centru curat şi adânc. Dumnezeul tău se găseşte în locul acesta lăuntric profund, şi este găsit în cele din urmă în acest loc al dragostei plină de afecţiune, al tăcerii, şi al uitării tuturor celorlalte lucruri – şi a supunerii voinţei umane înaintea voinţei Divine. Aici, atras în acest loc, credinciosul Îl aude şi vorbeşte numai cu Dumnezeu. Este ca şi cum în toată creaţia există numai ei doi. O astfel de „rugăciune” este foarte departe de o discuţie intelectuală cu Dumnezeu, sau orice altceva, care se poate numi rugăciune. Conceptualizarea raţională este o trudă, însă are roade. Dar felul acesta al doilea de rugăciune despre care vorbesc, nu implică nici un efort. Aici, în linişte, pace şi încântare, este un rod mult mai minunat. Probabil primul este necesar pentru a-l avea pe al doilea. Primul este o căutare. Al doilea este găsirea. Poţi spune că diferenţa este cea dintre pregătirea mesei şi servirea ei.

Acum ţi-aş zice că există două moduri de umblare în această relaţie profundă cu Domnul. Pe primul îl obţii prin multă stăruinţă – şi prin ajutorul harului divin – prin folosirea tuturor capacităţilor tale.  Al doilea nu poate fi atins prin puterea voinţei cuiva; mai degrabă este ceva la care credinciosul ajunge în cele din urmă!

(Ghidul Spiritual de Michael Molinos)