Făgăduinţa Tatălui

holy-spirit-by-power5*

Faptele Apostolilor 1:1-11

Faptele Apostolilor 1:4b ,,Să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui „pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.”

Ai primit făgăduinţa Tatălui?

De ce este important că Domnul Isus Cristos a înviat în trup?

Cum descrii dovezile despre învierea Domnului menţionate în Luca 24 şi Ioan 20:19-29?

Domnul Isus a apărut, a mâncat, le-a arătat mâinile, a deschis mintea ucenicilor.

S-au împlinit profeţiile întocmai?

Crezi adevărul prezentat de ucenici?

De ce crezi că Domnul a petrecut patruzeci de zile cu ucenicii şi apoi S-a înălţat la cer?

Eu cred că ucenicii au fost pierduţi. Patruzeci de zile este un timp de tranziţie, un timp de învăţare şi înţelegere (Numărul 40 este un timp de testare?).

Creştinismul se bazează pe învierea Domnului. Ucenicii au văzut pe Domnul înviat. Au văzut şi au crezut. Când vezi, crezi. A vedea înseamnă a crede.

Ce trebuiau să aştepte ucenicii înainte de a pleca din Ierusalim?

Cum s-a schimbat relaţia ucenicilor cu Domnul Isus după primirea Duhului Sfânt?

Ce face Duhul Sfânt pentru un credincios?

Este posibil ca Duhul Sfânt să fie cu noi dar nu în noi? De ce?

Aceasta este părerea mea: cred că Duhul Sfânt poate să fie cu mine în anumite lucrări faţă de alţii, dar când este în mine, lucrează în mine, locuieşte în mine. Când Duhul Sfânt trăieşte în mine sunt o nouă creaţie. Sunt împuternicită să fac şi să spun lucruri care nu pot fi făcute decât de Duhul Sfânt.

Care este descrierea ta? Duhul Sfânt este cu tine sau în tine?

Mă bucur să ştiu că Domnul lucrează în viaţa mea.

 

Domnul lucrează în viaţa ta!

 

Advertisements

40 de ani

40 DE ANI, DAR NU ÎN PUSTIE, CI ÎN AMERICA

m. percyPsalmul 91:1, 2, 11
*
 ,,Cel ce stă supt ocrotirea Celui prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic,
 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred”…
căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.”
*
Pe data de 11 ianuarie 2013 am sărbătorit 40 de ani de la sosirea noastră în America.
Tata a decis să plece din România din cauza lipsurilor și a nedreptăților care se făceau pe vremea aceea. Și așa a hotărât să plece peste graniță și apoi să ajungă în America; a plecat în anul 1970, iar noi am rămas singuri 3 ani.
Și-a luat la revedere de la noi, ne-am rugat împreună, am plâns împreună și l-am încredințat în mâna tare a Celui care-l poate păzi să ajungă dincolo, și așa a fost – Domnul i-a dat izbândă.
În România, am locuit într-o casă modestă, doar în două camere, fără apă în casă, sau căldură centrală. Am fost 11 persoane, 9 copii și părintii. Domnul a fost bun cu noi și ne-a purtat de grijă, am fost fericiti lîngă Domnul chiar dacă nu am avut multe.
Mi-aduc aminte că într-o zi mama s-a rugat și a spus: „Doamne, ce le voi da copiilor mei de mâncare astăzi?”  Era dupămasa și am auzit o bătaie în geam. Eu eram adolescentă, am deschis geamul și la geam era sora Silvia, o soră văduvă care și-a pierdut sotul la o vârstă foarte tânără. A rămas cu doi copii mici, nu s-a mai căsătorit niciodată, umbla tot timpul în haine negre. Ea a realizat că Domnul i-a dat o chemare, și aceasta era să cerceteze femeile cu multi copii și să le ajute cu ce poate.
Când am deschis geamul ea mi-a înmânat o pâine și un vas de lut cu lapte și cacao. Mămica a dat Slavă Domnului că i-a purtat de grijă.
Domnul ne-a binecuvântat cu o mamă eroină, cu o mamă care a avut o încredere foarte puternică în Dumnezeu, L-a iubit mult pe Domnul. Îmi aduc aminte din copilărie cum cânta sau fluiera sau fredona cântări spre Slava Lui Dumnezeu. Domnul ne-a binecuvântat cu părinti credincioși, care nu au lipsit de la Casa Lui Dumnezeu. Mămica rămânea acasă cu cei mici, iar noi cei mari mergeam cu tăticu la Biserică.
Despărtirea de Biserica penticostală din Timisoara a fost grea; am stat în fata Bisericii, o mamă și 9 copii care și-au luat ,,La revedere”, – toată biserica plângea împreună cu noi.
Am cântat împreună cântarea:
,,Isuse-al meu prieten bun, din zorii tinereții
Cu Tine eu călătoresc pân’ la sfârșitul vieții
Când merg pe-un drum îndepărtat, Tu Doamne ești cu mine
Și fie drumul cât de greu, e-așa ușor cu Tine.”
Și așa a fost, Domnul ne-a păzit și am ajuns cu bine pe meleagurile Americii, în Chicago. A fost o zi însorită, cu cerul albastru și puțină zăpadă pe pământ. Așa am început noi viața în America, unde am fost binecuvântați și ocortiți de Dumnezeul în care ne-am încrezut.
Scumpa noastră măicuţă a plecat la Domnul. Tatăl nostru locuiește în Florida, departe de noi toți, dar am hotărât să-i facem surpriză, și să-i aducem mulțumiri că s-a gândit la noi să avem o viață mai bună și a riscat chiar viața lui pentru noi. Împreună cu doi frați ai mei, unul din California și celălalt din Portland, i-am făcut o vizită tatălui și am petrecut un timp bun vorbind de vremurile din copilărie, și mulțumind Tatălui Ceresc  pentru biruința care ne-a dat-o.
fam. strizu
 Familia Strizu
*
by Mariana Percy (Strizu), fiica cea mai mare.

Am auzit

Isaia 6:8-13

„Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege, într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori, până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot, până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

 

Când ţi-a pus Domnul ultima întrebare? Ce te-a întrebat?

Domnul a pus o întrebare lui Isaia. Răspunsul lui a fost lucrarea lui.

Care a fost chemarea lui Isaia? Cum ai descrie-o?

Care este chemarea ta?

Este o onoare sau o povară pentru tine lucrarea la care te-a chemat Domnul?

Când auzim Cuvântul Domnului, inima noastră poate fi deschisă sau împietrită. Cu cât este mai împietrită inima cu atât este mai greu să-L auzim pe Dumnezeu.

Îl auzi tu pe Dumnezeu? Auzi chemarea Lui? Cum este inima ta?

Isaia a răspuns „da” Domnului înainte de a şti la ce este chemat. Domnul l-a trimis cu un mesaj greu la popor. Întrebarea lui a fost: „Până când?” Tot restul vieţii lui (patruzeci de  ani) a fost mesagerul Domnului (vestind judecata Domnului), având perspectiva şi priorităţile Domnului înaintea ochilor lui.

 

Doamne, vreau să aud glasul Tău şi întrebările Tale pentru mine. Vreau să înţeleg chemarea Ta cu mintea, cu inima şi să spun: „Da, Doamne, iată-mă, trimite-mă.”

 

Doamne, ajută-mă să Te aud şi cu inima!