Păzitorul meu

sperantaIsaia 27:2-6

„În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: „Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni. N-am nici o mânie. Dar dacă voi găsi mărăcini şi spini, voi merge la luptă împotriva lor şi-i voi arde pe toţi. Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli şi va umple lumea cu roadele lui.”

Poporul Israel este comparat cu o vie pe care Domnul o iubeşte, o păzeşte zi şi noapte ca nimeni să nu o strice, o îngrijeşte (o curăţă), o udă şi veghează asupra ei, aşteptând roadă.

Ce înseamnă să aduci roadă?

Isaia 27:7-11 ne spune că poporul Israel nu a adus roada pe care El o aştepta, de aceea, au fost pedepsiţi. Cu măsură au fost pedepsiţi în robie. Scopul judecăţii a fost să-i sfinţească şi să se întoarcă de la idoli înapoi la Dumnezeu.

Isaia 27:12-13 ne spune că în vremea aceea va fi o transformare a poporului Israel. Se vor aduna din toate ţinuturile unde au fost împrăştiaţi.

În ziua aceea va suna trâmbiţa şi cei credincioşi se vor închina Domnului la Ierusalim.

Ce-ţi spune ţie sunetul de trâmbiţă?

Va fi bucurie şi pace pentru credincioşi când puterea şi credincioşia lui Dumnezeu vor fi demonstrate. Ne vom închina Celui ce domneşte!

Evrei 12:22-28 ne îndeamnă să ne întărim mâinile obosite şi genunchi slăbănogiţi, să croim cărări drepte, să urmărim pacea şi sfinţirea, să nu ne abatem de la harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să ajungem la tulburare şi întinare, să veghem ca să nu fim lumeşti; să luăm aminte ca nu cumva să nu voim să ascultăm pe Cel ce ne vorbeşte; să ne arătăm mulţumitori şi să aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi frică, pentru că am primit o Împărăţie care nu se poate clătina.

 

Doamne, mulţumesc că îmi păzeşti inima mea!

 

Am auzit

Isaia 6:8-13

„Am auzit glasul Domnului întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege, într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii, ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.” Şi eu am întrebat: „Până când Doamne?” El a răspuns: „Până când vor rămâne cetăţile pustii şi lipsite de locuitori, până când nu va mai fi nimeni în case şi ţara va fi pustiită de tot, până va îndepărta Domnul pe oameni şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămâne din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină când sunt tăiaţi, tot aşa o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta.”

 

Când ţi-a pus Domnul ultima întrebare? Ce te-a întrebat?

Domnul a pus o întrebare lui Isaia. Răspunsul lui a fost lucrarea lui.

Care a fost chemarea lui Isaia? Cum ai descrie-o?

Care este chemarea ta?

Este o onoare sau o povară pentru tine lucrarea la care te-a chemat Domnul?

Când auzim Cuvântul Domnului, inima noastră poate fi deschisă sau împietrită. Cu cât este mai împietrită inima cu atât este mai greu să-L auzim pe Dumnezeu.

Îl auzi tu pe Dumnezeu? Auzi chemarea Lui? Cum este inima ta?

Isaia a răspuns „da” Domnului înainte de a şti la ce este chemat. Domnul l-a trimis cu un mesaj greu la popor. Întrebarea lui a fost: „Până când?” Tot restul vieţii lui (patruzeci de  ani) a fost mesagerul Domnului (vestind judecata Domnului), având perspectiva şi priorităţile Domnului înaintea ochilor lui.

 

Doamne, vreau să aud glasul Tău şi întrebările Tale pentru mine. Vreau să înţeleg chemarea Ta cu mintea, cu inima şi să spun: „Da, Doamne, iată-mă, trimite-mă.”

 

Doamne, ajută-mă să Te aud şi cu inima!