Ce înseamnă această rugăciune pentru tine?

Cum te rogi?

Ioan 16:33b

,,Eu am biruit lumea.“

 

Biruieşte prin rugăciune!

 

Doamne Isuse,

Tu eşti viaţa mea, şi primesc lucrarea triumfătoare a învierii tale prin care am fost şi eu înviată la o viaţă nouă, murind zilnic faţă de păcat şi trăind cu Dumnezeu. Pot să domnesc în viaţă doar cu Tine.

Sfinţenia şi umilinţa, curăţia şi adevărul sunt lucrurile pe care le caut.

Recunosc domnia şi autoritatea Ta, victoria veşnică asupra celui rău şi mă bucur de lucrarea înălţării Tale la dreapta Tatălui. Cred că l-ai dezarmat pe Satan şi puterile întunericului şi ai primit autoritatea peste tot ce este în cer şi pe pământ.

Mă supun ca să ai stăpânire deplină peste viaţa mea, peste familia mea, peste casa mea, peste locul meu de muncă, peste biserica Ta, etc.

Te rog să mă ocroteşti în lupta de fiecare zi cu păcatul.

Mulţumesc că eşti mai puternic în mine decât este cel rău.

Fie şi ruga ta: Duhule Sfânt, mulţumesc că eşti sfătuitorul meu, mângâitorul meu, tăria mea, călăuza mea. Mulţumesc că m-ai pecetluit în Cristos. Mulţumesc că mă călăuzeşti în tot adevărul Scripturilor, mă ajuţi să înţeleg umblarea prin credinţă şi chemarea la sfinţenie. Vreau să fiu umplută de puterea Ta ca să biruiesc orice ispită.

Domnul să-ţi asculte rugăciunea!

 

Cui vei scrie o scrisoare?

3 Ioan 1

 3 Ioan 1:1 

,,Prezbiterul,

către preaiubitul Gaiu,

pe care-l iubesc.”

 

Dacă ai scrie o scrisoare cuiva drag, cum ai începe?

Aceasta este scrisoarea mea pentru tine:

Către prietena mea preaiubită,

Te iubesc în adevăr. Doresc ca toate lucrurile să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. Mă bucur să aud că eşti credincioasă şi umbli în adevăr. Nu am nici o altă bucurie mai mare decât să aud că lucrezi cu credincioşie în tot ceea ce faci pentru alţii. Faci bine să-i ajuţi pe cei ce călătoresc pentru lucrarea Domnului.

Ştii că în biserică sunt unii oameni care fac răul: unii caută întâietate, alţii clevetesc, unii nu primesc musafiri, alţii îi împiedică pe fraţi să slujească, chiar îi dau afară din biserică.

Tu să continui să urmezi binele împreună cu cei ce caută adevărul.

Nădăjduiesc să te văd curând şi să vorbim gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenele tale îţi trimit sănătate. Spune sănătate tuturor prietenelor noastre, fiecăreia pe nume.

Domnul să-ţi dea sănătate!

 Fie scrisoarea ta o bucurie

pentru cineva

care are nevoie de ea!

 

Vrei să mori sătul de bogăţie?

1 Cronici 29:28a

,,David a murit la

o

bătrâneţe fericită,

sătul de zile,

de bogăţie

     şi de slavă.”

Ce a spus Dumnezeu despre moartea lui David?

Ce vrei să spună Dumnezeu despre moartea ta?

David a murit sătul de bogăţie.

A avut aur şi argint. A vrut să construiască Templul pentru Dumnezeu. Dumnezeu i-a zis să nu construiască un Templu pentru El, ci, să fie templu pentru El. Noi nu avem nevoie de clădiri mari ci de trupuri mai bune care să fie temple pentru Duhul Sfânt. Deşi David a avut aur şi argint, bogăţia lui a fost alta: credinţa, familia, libertatea, roada şi favoarea lui Dumnezeu.

  1. Credinţa este cel mai preţios lucru. David a avut credinţă. Vedem din ceea ce a rămas scris pe paginile Scripturii. Şi eu sunt bogată căci am credinţă.
  2. Familia este un lucru preţios. David a iubit familia lui. A suferit pentru familia lui, dar atenţia lui nu a fost la relele ce au fost făcute, ci, la ceea ce a făcut Dumnezeu. Şi eu sunt bogată căci am o familie. Pot spune că nu dau familia mea pentru un oraş întreg. Nu mi-e ruşine de familia mea chiar dacă avem probleme. Fiecare familie are probleme mai mici sau mai mari. Să nu ne ruşinăm, ci, să ne mărturisim păcatele şi să ne îndreptăm. Mărturisirea păcatului lui David a rămas scrisă pentru toţi cei ce citesc Biblia (Psalmul 51). Căderea lui David este o mare binecuvântare pentru noi pentru că ne învaţă ce să facem când cădem. Ce mare binecuvântare să lucrez cu familia mea. Stau în familia mea, nu fug când diavolul mă îndeamnă să părăsesc familia. Sunt bogată pentru că am nepoţi şi nepoate. Poate spui că nu ai familie, dar ai o biserică. Ea poate să fie familia ta. Sunt bogată că am biserică. Stau în biserica mea nu fug când diavolul mă îndeamnă să părăsesc biserica. Dacă Domnul ţi-a dat o familie, ţi-a dat o biserică, ţi-a dat Duhul Sfânt ca mângâietor, ţi-a dat prieteni în biserică, sănătate etc., cum mulţumeşti pentru bogăţia pe care o ai? Cum mulţumeşti pentru prietenia cu Cristos? Ce minunat prieten şi frate avem în Cristos!
  3. Libertatea este o bogăţie. Dumnezeu ne-a făcut liberi prin credinţa în Cristos. Adevărul ne face liberi. Sunt bogată că am primit libertatea lui Cristos.
  4. Roada pe care o aducem este o bogăţie. David a adus roadă prin scrierile lui. Ce minunată roadă avem în Psalmul 23. Noi vrem să vedem pe alţii mântuiţi. Ne bucurăm să ajutăm, să încurajăm, să binecuvântăm. Este mult de lucru. Ne rugăm ca nici unul din familia noastră, dintre vecini, colegi, oameni din jur să nu rămână nemântuiţi. Doamne, fă-mă bogată în fapte bune şi în rugăciune.
  5. Favoarea lui Dumnezeu este o bogăţie. David a avut favoarea lui Dumnezeu. A cerut iertare de păcat şi a primit-o. Noi trăim în favoarea lui Dumnezeu. El este bun şi vrea să ne facă bine. Orice părinte îşi favorizează copiii. Tatăl cel ceresc ne binecuvântează cu favoarea Lui. Mă bucur să fiu aşa de binecuvântată. Dumnezeu m-a binecuvântat în multe feluri. Sunt aşa de bogată. El mi-a dat mai mult decât am visat şi am crezut. Mi-a dat lucruri pe care nici nu le merit.

 

Fie inima ta plină de adevărata bogăţie!

 

Cum defineşti închinarea adevărată?

Care este închinarea adevărată?

 

Isaia 43:22-28

Isaia 43:22 „Şi tu nu M-ai chemat,

Iacove,

căci te-ai obosit de Mine, Israele!”

 

Israel a păcătuit: nu L-a chemat pe Domnul (lipsa rugăciunii), L-a obosit pe Domnul (lucrare în firea pământească), nu L-a cinstit pe Domnul cu jertfe (pocăinţa pentru păcat).

Care din aceste păcate le-ai făcut şi tu?

Cum stai cu rugăciunea?

Te oboseşte lucrarea ta la Casa Domnului? De ce? Este făcută în firea pământească?

Cum stai cu pocăinţa zilnică?

Este închinarea în biserică pe placul tău sau pe placul Domnului? Este Domnul onorat prin închinarea ta? Inima şi mintea ta Îl onorează pe Domnul? Îl oboseşti pe Domnul cu închinarea ta?

Este atitudinea ta corectă la închinare când te duci ca să obţii ceva? Te duci la închinare să-i dai Domnului bucuria ta? Este închinarea ta un ritual? Este atenţia ta la Dumnezeu? Eşti obosită de biserica ta? Te rogi pentru timpul tău de biserică?

Dumnezeu merită toată gloria pentru salvarea pe care ne-a dat-o.

Când a fost ultima dată când ai adus Domnului o închinare fără oboseală şi plictiseală?

 Adevărata închinare nu este obositoare pentru că este o închinare de la Duhul Sfânt.

Dacă suntem plini de Duhul Sfânt alţii vor simţi prezenţa puterii lui Dumnezeu în mijlocul nostru.

 Adevărata închinare aduce înviorare sufletului nostru.

Tată, Te rog să mă ierţi că de multe ori merg la biserică aducând o închinare în firea pământească. Mă obosesc pe mine, îi obosesc pe alţii şi Te obosesc şi pe Tine. Te rog ajută-mă să nu fiu cu nebăgare de seamă în prezenţa Ta, în Casa Ta. Fereşte-mă de ritual religios fără inimă. Îmi doresc o închinare din toată inima, plăcută înaintea Ta. Tu meriţi toată gloria şi Te rog fă ca prezenţa Ta în adunarea noastră să aducă înviorare sufletelor noastre.

 Doamne, inima mea tânjeşte după o închinare de la Duhul Sfânt!

Cum te-ai îmbrăcat azi-dimineaţă?

Roada Duhului

este

îndelunga răbdare

 

Ce este Îndelunga răbdare?

Ioan 14:26   ,,Dar Mângâitorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu,

vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

 *

,,Duhul Sfânt vă va învăţa.” Duhul Sfânt rodeşte. Roada Duhului este îndelunga răbdare.

Unde sunt oameni, sunt şi probleme.

Ce-i de făcut într-o relaţie dificilă? Cum pot ieşi victorioasă şi cum poate fi Dumnezeu glorificat?

Felul cum tratăm oamenii este un test real al lucrării Duhului Sfânt în noi.

Primele trei: dragostea, bucuria, pacea, ne ajută să mergem mai departe chiar şi în relaţii dificile cu oamenii şi să experimentăm îndelunga răbdare, bunătatea şi facerea de bine.

,,Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de indurare!” Coloseni 3:12 Aceasta este o poruncă.

Cum te îmbraci tu în fiecare dimineaţă? Cu îndurare?

Cum îţi pregăteşti tu inima ta în fiecare dimineaţă ca să poţi înfrunta o zi necunoscută?

Răbdarea înseamnă să nu sari în sus la greşelile altora, să nu comentezi vorbele altora, să nu critici pe alţii. Răbdarea nu se răzbună. Dumnezeu a zis: ,,Răzbunarea este a Mea.” Romani 12:19 şi Deuteronom 32:35

Răbdarea nu face nimic, ea aşteaptă să vină bunătatea în ajutor.

Nu uita, tu trebuie să ai relaţii bune cu toată lumea. Răbdarea este cheia armoniei în relaţii.

Du-te la Domnul în gândul tău în rugăciuni scurte şi cere ajutor, oriunde te-ai afla. Cere ajutor să taci. Practică răbdarea, renunţă la mânie, închide gura la vorbe rele.

Fie ruga ta: Doamne, mulţumesc că astăzi mă vei ajuta să tac

şi să nu spun nimic rău despre alţii,

aşteptând bunătatea să glorifice Numele Tău.