Ungerea

1 ungereaIsaia 45:1-8

Isaia 45:1a

„Aşa

vorbeşte

Domnul

către

unsul Său.”

*

Oare ce înseamnă faptul că Cir este „unsul” Domnului? Pentru ce a fost uns?

Ce a promis Dumnezeu împăratului Cir?

Cunoştea împăratul Cir promisiunile lui Dumnezeu?

Oare ce s-a întâmplat în viaţa împăratului păgân că s-a lăsat folosit de Dumnezeu? Să nu uităm cine a fost Daniel şi ce influienţă a avut la palat.

Oare de ce Dumnezeu îl ţine de mână ca să doboare neamurile?

Oare de ce Dumnezeu merge înaintea lui şi îi promite bogăţii?

Deşi Dumnezeu a vorbit împăratului (ca tu să Mă cunoşti v.4b şi 5b) nu găsim scris că a ajuns să se închine Lui.

Dumnezeu ne vorbeşte ca să-L cunoaştem şi să ajungem să ne închinăm Lui.

L-a recunoscut Cir pe Dumnezeu când a împlinit profeţia pentru poporul Israel? 2 Cronici 36:22-23, Ezra 1:2-4

Poporul Israel a ştiut că robia nu este veşnică şi Dumnezeu nu i-a uitat.

Când te afli în vremuri grele îţi aminteşti tu că nimic nu este veşnic şi că Dumnezeu nu te-a uitat?

Cum te încurajează credincioşia lui Dumnezeu când vezi cum a lucrat în istorie?

Care promisiuni ale lui Dumnezeu sunt încurajare pentru tine astăzi?

,,Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”(1 Ioan 1:9)

Doamne, mulţumesc pentru eliberarea pe care mi-o dă iertarea Ta ca să merg mai departe în viaţa de credinţă.

,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”(Ioan 16:33)

Doamne, mulţumesc pentru pacea, îndrăzneala şi biruinţa pe care mi-o dai în mijlocul necazurile de fiecare zi.

,,Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”(Ieremia 29:11)

Doamne, mulţumesc că eşti cu mine ca să mă izbăveşti. Tu ai gânduri bune faţă de mine, gânduri de pace. Tu ai pregătit un viitor minunat pentru mine.

,, Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.”(Isaia 43:1b-2)

Mulţumesc că mă încurajezi să nu mă tem, Tu mi-ai dat un nume şi sunt copilul Tău. Tu vei fi cu mine în toate furtunile vieţii.

,,Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.” (1 Ioan 2:20)
,,Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27)

Doamne, Tu îmi dai o ungere divină ca să slujesc în Împărăţia Ta.

 

Doamne, inima mea doreşte ungerea dată de Tine!

 

Advertisement

Să ne bucurăm de mântuirea Lui !!!

25dIsaia 25:9

„În ziua aceea vor zice:

„Iată, acesta este

Dumnezeul nostru,

în care aveam încredere

că ne va mântui.

Acesta este Domnul,

în care ne încredeam;

acum să ne veselim

şi să ne bucurăm de mântuirea Lui”.”

 

Dumnezeu salvează şi astăzi. Încrederea în El mântuieşte.

Ce este mântuirea? Este un concept cu mai multe feţe. Este eliberarea de sub pedeapsa păcatului (Domnul Isus a murit, a fost pedepsit la cruce pentru păcatul nostru), este eliberarea de sub puterea păcatului (Duhul Sfânt controlează viaţa credinciosului, nu păcatul) şi în ziua aceea va fi eliberarea de sub prezenţa păcatului când Domnul va distruge răul în totalitate. Până atunci, Duhul Sfânt care este în noi este mai mare decât cel rău. El este puterea noastră în lupta cu păcatul.

Ai primit mântuirea Lui? Te încrezi în El? Dacă nu, de ce nu te încrezi? Nu vrei să iei o hotărâre astăzi, să-I mulţumeşti că a murit pe cruce şi pentru păcatele tale? Dacă nu ştii cum se primeşte mântuirea, vei cere ajutor?

Dacă ai primit mântuirea, cum Îl lauzi pe Domnul? Când ai experimentat ultima dată eliberarea de sub puterea vreunui păcat prin laudă şi închinare? Cum plănuieşti să-L lauzi pe Domnul?

Cine de lângă tine are nevoie de ajutorul tău ca să înţeleagă mântuirea? La cine te trimite Domnul ca să mărturiseşti Adevărul?

Isaia Îl laudă pe Dumnezeu pentru credincioşia Lui, pentru protecţia Lui şi pentru speranţa care o are în viitor. Ce cuvinte ai folosi tu ca să exprimi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu?

Dumnezeu dă poporului Său mântuire care aduce pace pentru prezent şi speranţă pentru viitor. Când vedem gloria şi slava lui Dumnezeu, avem lauda pe buze. Când mintea noastră este atentă la Domnul, avem pace şi o perspectivă corectă asupra vieţii. Când Domnul va veni, va fi o separare între credincioşi şi necredincioşi, ca cei credincioşi să poată aduce roadă.

Te bucuri tu când auzi despre ziua Domnului? Ai speranţă? Te îngrijorezi?

Te temi de moarte? Cum te ajută acest capitol să nu te temi?

 

Inima mea cu bucurie spune:

Domnul este Mântuitorul meu!

Adevărul Tău

adevărulIsaia 24:16b-23

*

Isaia 24:21a

„În

ziua

aceea,

Domnul .”

*

Doamne, cred că Tu vei avea grijă de toţi cei credincioşi în ziua aceea!

Doamne, vreau să am încredinţarea că nu sunt sub judecată, că nu sunt o răzvrătită, ci fac parte din grupul celor ce cu bucurie Te laudă pe Tine. Vreau să aparţin celor credincioşi, exprimând recunoştinţa şi mulţumirea mea faţă de ceea ce a făcut Salvatorul meu, Domnul Isus Cristos pentru mine.

Cum ai ajuns la încredinţarea că nu eşti sub judecata tăcută a lui Dumnezeu?

Eşti tu printre cei care cu bucurie şi credinţă în Salvatorul, Domnul Isus Cristos, Îl laudă şi se închină Lui?

Când a fost ultima închinare în care ai experimentat prezenţa Domnului prin laudă şi cântare?

Cum experimentezi prezenţa Domnului în familie? Cântaţi? Vă rugaţi? Citiţi Cuvântul? Cum Îl lăudaţi pe Domnul?

Spui celor dragi şi altora ceea ce te-a învăţat Domnul?

Dacă nu te ascultă nimeni, cântă şi bucură-te singură pentru o vreme, până când Domnul va aduce eliberarea în familia ta.

Domnul va distruge pământul pentru că omul nu crede adevărul Lui. Mulţi şi-au ales adevărul „lor” şi vor să îşi controleze ei destinul. Va veni timpul când fiecare va da socoteală înaintea lui Dumnezeu, când El va veni să judece pământul. Sfârşitul lumii nu este un dezastru pentru cei credincioşi, ci un triumf. Domnul nostru Isus Cristos va domni! El va conduce cu dreptate. Va fi o lume perfectă pentru că El va distruge răul. Avem un viitor şi o nădejde! Vom fi cu El! Îl vom vedea aşa cum este!

Până atunci să ne încredem în El, Cel care poate să ne mângâie şi să ne poarte de grijă.

 

Doamne, inima mea caută adevărul Tău!

Te laud, Doamne!

2 foriIsaia 12

Isaia 12:1a

„În ziua aceea

vei zice:

„Te laud, Doamne”.”

Cum lauzi tu pe Domnul? Ai bucurie în inima ta?

Pacea şi unitatea duc la bucurie! Domnul dă bucuria! În ziua aceea mânia lui Dumnezeu se va sfârşi şi ne va mângâia pentru că este un Dumnezeu plin de har. Nu pentru că noi merităm, ci pentru că El este salvarea noastră. Ne încredem în El şi nu ne temem.

Câtă bucurie trebuie să fie în inima celui ce laudă pe Domnul!

Inima care a fost atinsă de harul Domnului este o inimă plină de mulţumire şi caută voia Lui.

Motivul bucuriei este salvarea primită în dar şi iertarea păcatelor. Atenţia celui ce laudă pe Domnul este Domnul Însuşi care nu mai este mânios, ci iertător, gata să mângâie şi să întărească. El dă bucuria salvării. El mă mângâie nu pentru că merit, ci pentru că El este bun.

Un alt motiv al bucuriei este sărbătorirea victoriei lui Dumnezeu. Fără Dumnezeu nu este mântuire, nu este eliberare, nu este împlinire (satisfacţie). Pentru că Dumnezeu lucrează mântuirea, noi putem scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii: dragoste, vindecare, har, (Psalm 116:13). După cum fântâna este simbolul potolirii setei, tot aşa şi Cuvântul (Dumnezeu Însuşi), stâmpără setea sufletului, satisface şi dă bucurie.

Imaginează-ţi un însetat lângă fântână. Fântâna noastră nu seacă niciodată. Cristos nu ne va părăsi niciodată. El întotdeauna ne va împlini setea sufletului nostru şi ne va da bucurie.

Experimentezi tu această împlinire în relaţia ta cu Dumnezeu?

Inima mea este plină de bucuria Domnului!

Doamne, Te laud că potoleşti setea inimii mele!

Unde duc neascultarea şi necredinţa?

23 fIsaia 7:10-25

*

Isaia 7:10a

*

„Domnul

a vorbit.”

*

 

Ahaz a respins oferta lui Dumnezeu şi a apelat după ajutor la împăratul Asiriei. Nu s-a supus Domnului, nu s-a încrezut în harul Lui, nu a acceptat eliberarea Domnului, ci cu falsă pietate şi înşelăciune s-a scuzat că nu vrea să ispitească pe Domnul. Neascultarea şi necredinţa i-au adus pieirea.

Ce înseamnă să ispitim pe Domnul? Ce înseamnă să punem la îndoială vorbirea şi puterea Lui? Ce înseamnă să cerem sfatul omului? Oare de ce astăzi oamenii nu cred că Domnul Isus este semnul trimis de Dumnezeu? Oare de ce oamenii (credincioşii) nu văd păcatul lor?

Ce anume cauţi tu să eviţi prin neascultarea şi necredinţa ta?

Te justifici tu cu versete biblice ca să faci ce vrei tu?

Cum îţi ascunzi tu neascultarea de Domnul?

Îţi aminteşti de o perioadă din viaţa ta când necredinţa şi neascultarea au adus distrugere în familia ta sau în relaţiile tale? Refuzul de a crede în Dumnezeu este o alegere care aduce distrugere totală. Care este alegerea ta?

Pentru că Ahaz nu a ascultat de Domnul, a ajuns să fie distrus chiar de omul în care s-a încrezut. A fost umilit, şi ţara lui distrusă. A fost terorizat de aliatul lui, şi a urmat robia. Ceea ce putea deveni o binecuvântare, a ajuns o robie.

Dumnezeu nu se bucură când copiii Lui se încred în oameni şi nu în El, dar niciodată nu îi abandonează. Care ar fi situaţiile în care eşti tentată să te încrezi în om şi nu în Dumnezeu? Crezi că Dumnezeu este onorat?

Când noi credem promisiunile lui Dumnezeu, El ne va apăra şi va avea grijă de nevoile noastre. Ne va judeca, dar nu va lăsa pe vrăjmaşi să ne ducă în robie. Dumnezeu ne-a promis că va fi cu noi. Dumnezeu salvează şi astăzi pe cei credincioşi din pericole fizice sau pericole spirituale ca: lumea, diavolul, păcatul şi moartea. Nimeni nu poate lupta şi învinge aceste pericole prin puterea proprie. Speranţa noastră este Salvatorul „Emanuel” care aduce biruinţă. Emanuel „Dumnezeu cu noi” este nădejdea care ne ajută să înfruntăm crizele vieţii şi moartea.

Cei ce au credinţă în Dumnezeu în crizele lor, sunt diferiţi de cei ce nu au credinţă.

Doamne, umple inima mea de credinţă

şi ascultare!

Credinţa dă victorie

Ioan 12

*

Ioan 12:37 

*

„Măcar că făcuse

atătea semne

înaintea lor,

tot nu credeau în El.“

*

Natura umană căzută nu s-a schimbat. Chiar şi astăzi bărbaţi şi femei spun: noi nu vrem ca acest om (Cristos) să stăpânească peste noi. Şi astăzi sunt oamenii care Îl batjocoresc şi Îl persecută pe Domnul şi pe aleşii Lui. Necredincioşii fiecărei generaţii cad sub judecata Domnului.

Crucea reprezintă eliberarea de sub vinovăţia păcatului. Păcatele credincioşilor nu mai apasă pe umărul lor.

Când Domnul Isus a murit pe cruce, păcatele lumii au fost aruncate asupra Lui.

Tot acolo la cruce s-a mai întâmplat ceva: „stăpânitorul lumii acesteia“ a fost aruncat afară, adică a pierdut puterea asupra celor ce cred în lucrarea lui Isus la cruce. De la Adam şi Eva încoace, cel rău a avut putere asupra omenirii căzute. Chiar şi Pavel spune: „Vreau să fac binele şi nu pot.“  Cum să scap de această putere a răului? Satan este numit „stăpânitorul lumii acesteia“ pentru că lumea preferă să trăiască după dorinţele ei şi-L ignoră pe Dumnezeu ca Stăpânitor. Sistemul lumii este împotriva principiilor lui Dumnezeu.

Când Domnul a înviat, a frânt puterea celui rău. Credincioşii sunt chemaţi nu numai la cruce, pentru iertarea păcatelor, ci şi la înviere pentru eliberarea de sub puterea celui rău pe care o are prin păcat, frică… Credinţa în moartea şi învierea Domnului Isus aduce eliberare şi dă victorie asupra celui rău.

Crezi tu că toate păcatele tale au fost iertate? Crezi tu că învierea lui Isus înseamnă eliberarea ta de sub puterea păcatului?

Fii victorioasă prin credinţa în Domnul!