Mândrie sau umilinţă?

humbleIsaia 26:5-6

„El

a răsturnat pe cei ce locuiau pe înălţimi, El a plecat cetatea îngâmfată; a doborât-o la pământ şi a aruncat-o în ţărână. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii celor obijduiţi.”

 *

Este o cetate îngâmfată a cărei cădere este hotărâtă. Domnul o va doborî la pământ şi o va arunca în ţărână. Mândria, îngâmfarea, trufia, fudulia sunt păcate. Dumnezeu va distruge pe toţi cei care nu renunţă la aceste păcate.

Este mândria cel mai grav, greu, mare, păcat?

Problemele noastre: frica de alţii (cum ne văd) şi resentimentul faţă de critică izvorăsc din mândrie. Ne îngrijorăm despre ce vor zice alţii despre noi şi despre ceea ce o să se întâmple cu noi. Dacă în centrul vieţii noastre este Domnul (nu noi), trăim fără îngrijorări. Acceptăm tot ce ne dă El. Nu avem nimic de ascuns, nu pretindem că suntem alţii, suntem transparenţi.

Mândria este o închinare la sine. Uneori ne consumăm timpul pentru mândria lumii (carieră, bani, frumuseţe fizică etc.). Opusul mândriei este umilinţa. Căutarea umilinţei este cel mai bun lucru (leac), este sănătate fizică şi spirituală. Duhul Sfânt ne ajută să învingem mândria.

Se vorbeşte mult de  cele şapte păcate: pofta rea, nestăpânirea, lăcomia, uciderea, mânia, invidia şi mândria. Se spune că mândria le generează pe toate. Tu ce crezi?

Opusul lor este păstrarea curăţiei morale, stăpânirea de sine, mulţumirea, diligenţa, răbdarea, bunătatea şi umilinţa.

Mândria creează conflicte, umilinţa vindecă rănile.

Mândria este vrăjmăşie cu Dumnezeu şi cu oamenii. Este competiţie, rebeliune, egoism, bârfă, nemulţumire, invidie, poftă rea, neiertare. Este mândrie când privim pe alţii de sus în jos, este mândrie când privim pe alţii de jos în sus prin bârfă.

Practică umilinţa ca să învingi mândria. Este o alegere pe care trebuie să o facem.  Alege să ierţi, să iubeşti, să dai, să te pocăieşti, să cauţi pacea şi armonia etc.

Temperamentul te duce la conflicte. Mândria te ţine acolo.

Mândria este cauza tuturor problemelor în viaţă. Mândria ne face artificiali, umilinţa ne face reali.

Umilinţa aduce pace interioară. Ce cauţi: mândria sau umilinţa?

Doamne, păzeşte inima mea de mândrie!

Advertisements

Am văzut pe Domnul

Isaia 6:1-4

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau Templu. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi. Cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna şi Casa s-a umplut de fum.”

 

Oare de ce profetul Isaia consideră timpul împăratului Ozia ca fiind un timp de referinţă?

Cine crezi că împărăţeşte? Împăratul pământesc sau Împăratul veşnic?

Împăratul Ozia a fost unul din împăraţii buni, numai că la sfârşitul vieţii s-a dus la Templu să ardă tămâie, deşi nu era preot, şi din această pricină a fost pedepsit de Dumnezeu cu lepră. Mândria l-a împins la ruină. În comparaţie cu împăratul Ozia care a murit, ne este prezentat Împăratul vieţii care nu moare niciodată. El este pe tronul de domnie, aşa cum Îl vede Isaia.

Oare a fost moartea împăratului Ozia o tragedie?

Nimic nu pregăteşte mai bine pe o persoană să înfrunte tragediile vieţii (problemele ameninţătoare ale fiecărei zile) ca şi viziunea clară despre Dumnezeu şi lucrarea Lui.

Imaginează-ţi că eşti în Templu alături de Isaia şi-L vezi pe Domnul.

Apoi auzi serafimii care strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul oştirilor!

Cum ai explica tu ce a văzut Isaia? Ce înseamnă pentru tine că Domnul este sfânt? Ce este sfinţenia?

Noi nu suntem ca şi Domnul (sfinţi)! Nimeni nu îşi acoperă ochii şi urechile când apărem noi şi nimeni nu se pleacă la picioarele noastre să se închine. Numai Domnul este Sfânt! Poporul Domnului trebuie să fie cunoscut ca „popor sfânt” nu în baza meritelor lui, ci, pentru că a fost ales şi separat de celelalte popoare ca să fie al Domnului. Trăirea zilnică trebuie să reflecte sfinţenia lui Dumnezeu. Sfinţenia lui Dumnezeu este deasupra capacităţii noastre de înţelegere şi imaginaţie. Cum am putea noi să pricepem sfinţenia lui Dumnezeu?

 

Doamne, inima mea caută sfinţenia Ta!